Un model de lucru pentru analiza science fiction-ului lumii a treia: cazul Braziliei de Prof. Dr. M. Elizabeth Ginway (Universitatea Florida, S.U.A.)
Partea I
Acest articol oferă un model de lucru pentru analiza science fiction-ului lumii a treia. Eseul examinează texte specifice ale SF-ului brazilian publicate în decursul câtorva decenii împărțindu-le în generații distincte şi perioade bazate pe evenimente istorice, analizându-le împreună cu o varietate de mituri culturale braziliene. Fiecare perioadă necesită o abordare critică specifică. În timp ce textele SF braziliene ale anilor 60 transformă reperele SF tradiționale, demonstrând o idealizare a identităţii braziliene și a miturilor culturale indigene, literatura distopică și fantastică din anii 70 face același lucru în protestul său politic și ecologist, și poate fi analizată în mod eficient prin intermediul teoriei ecofeministe. În cele din urmă, articolul evaluează o varietate de subgenuri, împreună cu exemple contemporane de povestiri ce utilizează tropi precum extratereştrii şi ciborgii, oferind un bogat material de analiză post-colonială și teorii ale globalizării. Alte tendințe contemporane includ suprapunerea science fiction-ului, horror-ului şi fantasy-ului ca mijloc de a cuceri noi categorii de public, prezenţa unor noi varietăţi de fantastic “globalizat” sau național și atestarea unui aflux de autoare.
Contextualizarea science fiction-ului
O problemă în ceea ce priveşte studierea science fiction-ului din lumea a treia este lipsa unui model critic convingător sau a unei abordări potrivite.
Acest articol propună un astfel de model, şi sugerează unele dintre ideile care pot fi obținute printr-o astfel de abordare.
Science fiction-ul scris în Lumea a Treia necesită instrumente critice diferite de cele aplicate de obicei SF-ului european şi american pentru că schimbarea contextelor geografice și culturale pot forța o reinterpretare ale premiselor fundamentale ale genului.
Provenind dintr-o varietate de surse, modelul prezentat mai jos este centrat în principal pe analiza iconografiei și subgenurilor science fiction-ului, utilizând perspectivele miturilor culturale, studiile ecofeministe, studiile postcoloniale, şi teoriile globalizării. Acest cadru cultural şi teoretic poate oferi o hermeneutică pentru cei care sunt familiarizaţi cu science fiction-ul, dar nu au noţiuni despre cultura unei anumite ţări, şi, de asemenea, pentru cei care înţeleg şi apreciază culturile lumii, dar ştiu puţine lucruri despre science fiction. Ca model de lucru, acest eseu este menit să fie un punct de plecare pentru cercetători şi este conceput a fi modificat în funcţie de contextul cultural al lucrărilor studiate.
Abordarea mea provine din tradiția critică latino-americană, care se concentrează îndeosebi aupra identităţii naţionale şi naţionalismului literar. Deşi cercetătorii din domeniul studiilor postcoloniale cred că Fredric Jameson a generalizat când a scris că literatura lumii a treia este „povestea destinului individual este întotdeauna o alegorie a situaţiei dificile a culturii şi societăţii din lumea a treia” (69) , analiza sa este folositoare totuşi, ca o reamintire a situaţiei distincte a unor asemenea națiuni.
Interpretând science fiction-ul ca pe un comentariu despre modernizare, putem începem să înţelegem adaptarea science fiction-ului, un gen reprezentând chintesenţa Primei Lumi, la culturile din Lumea a Treia.
Mituri culturale
În procesul de documentare pentru o abordare a science fiction-ului din Brazilia, mi-am dat seama că miturile culturale oferă un excelent punct de plecare, deoarece, aşa cum vom vedea, acestea sunt evocate de către scriitori timpurii de SF şi adesea tot aceste mituri culturale sunt satirizate de către autorii contemporani.
O listă inițială a celor mai recurente mituri culturale le-ar include pe cele considerând Brazilia ca pe un paradis verde, tropical, ca o pe o democraţie rasială, considerându-i pe brazilieni ca pe un popor senzual şi neviolent ; şi mai ales Brazilia este privită ca o ţară cu potenţial pentru măreţie naţională (sau „grandeza”¹), dar şi pentru latura sa întunecată („malandragem”²). Dar în ciuda acestor proiecții de viitoare măreţie, Brazilia, ca națiune mai puțin dezvoltată, de multe ori se află în contradicție cu ţările mai puternice economic, tehnologic avansate.
Analiza lui Silviano Santiago, priveşte Brazilia, ca pe „un stat renegat”, ocupând un spaţiu „intermediar” care este, de asemenea, parte din imaginea de sine naţională. Fie într-o formă literară sau populară, aceste mituri oferă un sentiment de continuitate și servesc drept bază a ceea ce Benedict Anderson a numit „comunitatea imaginară” a naţiunii.
Brazilia contemporană, la fel ca multe alte ţări din lumea a treia, a luptat pentru modernizare, dar şi cu modernizarea şi consecinţele acesteia timp de zeci de ani.
Modernizarea în Brazilia a început în mod serios în anii 50, realizarea sa cea mai importantă fiind inaugurarea noii capitale Brasília inaugurată în 1960. Dictatura militară din Brazilia (1964-1985) a jucat un rol decisiv în metamorfozarea modernă, deoarece ţara a trecut în această perioadă de la locul cincizeci la locul zece între cele mai mari economii ale lumii. Datorită rolului cheie al armatei în determinarea realităţii socio-politice a Braziliei, voi examina science fiction-ul brazilian în perioadele de dinainte, din timpul, şi după dictatură, perioadă ce cuprinde anii 1960-2004.
Iconografia science fiction-ului în literatura braziliană a anilor 60
Miturile culturale braziliene furnizează fundalul pentru o analiză bazată pe simbolurile anglo-saxone ale science fiction-ului din Epoca de Aur, delimitată de Gary K. Wolfe în studiul său „The Known and the Unknown” (1979): imagini alternante ale decorului (nava spaţială, oraşul, şi pustiul), şi ale umanităţii (monştri, în special extratereştri şi robotul). Mă voi concentra în primul rând asupra celor din urmă pentru a demonstra cum autorii brazilieni au utilizat aceste simboluri ale umanității pentru a înfrunta teama faţă de tehnologie și un nou tip de colonizare care ameninţa să distrugă cultura braziliană.
Preiau acest indiciu din teoria postcolonialismului, în conformitate cu menţiunea lui Albert Memmi, că naţionalismul exagerat semnifică o rezistență sau o respingere a culturii colonizatorilor şi o exaltare a naţionalului sau indigenismului (138).
În cazul science fiction-ului brazilian, tehnologia în general reprezintă o putere neo-colonialistă, care amenință identitatea naţională. Science fiction-ul scris în această perioadă în Brazilia tinde să consolideze miturile culturale şi tradiţiile mai degrabă decât să-şi imagineze noi relații cu „celelălt”.
Simbolul robotului întăreşte adesea mitul sclaviei binevoitoare, care presupune un ataşament emoţional între stăpâni şi sclavi, anumiţi sclavi fiind trataţi aproape ca nişte membri ai familiei. Acest mit serveşte ca fundal pentru o povestire pe care o voi analiza, în care speranţele sclavilor de bunăvoință din partea stăpânilor sunt dezamăgite, ilustrând o adesea ignorată moştenire rasistă.
Povestea din 1965 a lui Levy Menezes, „Terra Prometida” [Pământul Făgăduinţei] face referire la biblica fugă din Egipt, condusă de Moise, şi la ideea eliberării din sclavie. În povestirea braziliană, roboţii sunt cei care tânjesc după libertate, dorindu-şi să scape de războaiele constante de pe Pământ, o planetă care a fost abandonată de mult de către oameni.
Atunci când un grup de roboţi evadează cu ajutorul unei astronave şi îşi întâlneşte în cele din urmă stăpânii, oamenii îi consideră pe roboţi învechiţi şi inutili şi-i izgonesc. Acest lucru reflectă experienţa foştilor sclavi din Brazilia, care după abolirea sclaviei au fost în esență abandonaţi de stăpânii lor. Cei care au ajuns în centrele urbane, au constatat că fabricile preferau să angajeze imigranți europeni, care erau obişnuiţi cu acest tip de muncă. Astfel, foştii sclavi au ajuns să fie redundanţi în perioada incipientă de modernizare a Braziliei, abandonaţi ca relicve ale trecutului agrar al ţării (Burns 274-76).
Nu doar foştii sclavi s-au simțit abandonaţi la abolirea sclaviei. Chiar ardentul aboliţionist Joaquim Nabuco a avut sentimente ambivalente cu privire la acest proces, declarând că îi lipseau sclavii proprii (DaMatta, „Antropologia”, 277). Această tânjire şi acest dor sunt ilustrate într-o povestire din 1965 de Clóvis Garcia, „O Velho” [Bătrânul], în care un om economiseşte bani pentru a cumpăra un robot care să-i țină companie la bătrâneţe. Robotul va fi utilizat în principal ca tovarăş şi prieten, mai degrabă decât ca muncitor sau servitor. De fapt, atunci când bătrânul moare în cele din urmă, agenţii trimişi să preia cadavrul observă că defunctul are un zâmbet liniştit pe faţă, iar robotul a încetat în mod inexplicabil să funcţioneze şi trebuie să fie trimis la un centru de colectare a deşeurilor. Povestea oferă un abil contrast între relaţiile aparent personalizate şi intimitatea relaţiei stăpân-sclav şi sistemul impersonal al normelor noii ordini tehnologice. Privite ca „redundante” atât de tehnologie cât şi de modernitate, cele două personaje sunt abandonate la marginea societăţii.
Extratereştrii servesc adesea ca alter ego-uri ale umanităţii, ca reprezentări ale alterităţii admirate şi/sau temute. Alte povestiri SF braziliene care implică extratereştri umanoizi au tendinţa de a fi re-scrieri ale miturilor braziliene ale identităţii şi tind, de asemenea, să sublinieze armonia dintre cele trei rase – cea europeană, cea africană şi cea amerindiană – armonie sărbătorită ca bază a societăţii braziliene. Extratereştrii non-umanoizi, pe de altă parte, au tendinţa de a reproduce experienţa braziliană cu străinii – colonizatori sau comercianţi – care au exploatat adesea resursele ţării menţinând în acelaşi timp distanţa dintre ei şi brazilieni.
Două povestiri despre extratereştri umanoizi, „Missão T-935”, 1963 [Misiunea T-935] de Guido Wilmar Sassi şi „Ukk”, 1965 de Levy Menezes, au demonstrat modul în care cultura braziliană se dovedeşte a fi mai puternică decat know-how-ul tehnologic.
În povestea lui Sassi, un descendent al atlanţilor soseşte de pe o altă planetă pentru a începe pregătirea Pământului pentru relocarea coloniştilor Atlantidei. Ajungând în Rio de Janeiro în timpul carnavalului, este „sedus” de cultura braziliană şi de plăcerile trupului, cu ajutorul neprecupeţit ale unui escroc (malandro) şi ale frumoaselor sale „prietene”. Când naivul atlant scoate toţi banii pe care-i are pentru a petrece o noapte cu o splendidă femeie, constatăm că a căzut victimă senzualităţii şi exuberanţei culturii braziliene. Povestea consolidează, de asemenea, un alt mit identitar brazilian. Atlantul cu piele întunecată, care a cunoscut doar femei negricioase, este atras irezistibil de o blondă care-l însoţeşte pe codoş. Aici Sassi rescrie istoria cuceririi Braziliei prin inversarea culorilor pielii europenilor şi populaţiei indigene. Interesant, naratorul afirmă că „A Missão T-935 estava mesmo triunfando: acabara de fracassar” [Misiunea T-935 a reuşit: tocmai a eşuat] (94). Prin eşecul misiunii sale şi „reuşind” în dragoste, atlantul demonstrează persistenţa mitului brazilienilor ca indivizi senzuali şi iubitori de pace a căror istorie se bazează pe mai degrabă pe amalgamare şi metisaj, decât pe violenţă şi cucerire.
Iniţierea în cultura metropolei Rio de Janeiro este, de asemenea, în centrul povestirii „Ukk” de Levy Menezes, în care extraterestrul omonim este ajutat de Pedro Nico, un „nordestino”, un tip care provine din nord-estul sărac şi afectat de secetă al Braziliei. Menezes construieşte punţi între cele două tipuri de “străini” – extraterestrul şi migrantul intern – arătând din nou, cum brazilianitatea poate uni fiinţele cele mai diverse. La fel ca şi atlantul, Ukk întâlneşte cultura străzii din Rio de Janeiro şi este imediat acceptat în ea şi de ea. Forţat să amerizeze în golful Guanabara al oraşului Rio de Janeiro, după ce nava sa este lovită de nişte resturi în atmosfera Pământului, Ukk ajunge pe uscat în căutarea de materiale pentru a-şi repara vehiculul astral. Jefuit imediat de către doi tineri hoţi şi rămas fără cască, bietul extraterestru aflat în stare de şoc este ajutat de nonşalantul Pedro Nico, care-l conduce la o cârciumă din favela pentru o băuturică dimineaţa devreme.
Aici aflăm că pentru Ukk, alcoolul este la fel de necesar ca apa pentru oameni. Curând după aceea, invitaţia lui Pedro Nico descătuşează o serie de evenimente care îi aruncă pe Ukk şi Pedro în închisoare, aici recuperează casca, un artefact tehnologic care le permite evadarea.
Fără să ştie, Ukk s-a comportat ca un brazilian consumator de rachiu din trestie de zahăr, „dando um jeito” [încălcând normele] şi ajutând un prieten. Finalul povestirii necesită, de asemenea, ceva cunoştinţe de cultură braziliană: Pedro aruncă diverse sticle ciudat etichetate în golful Guanabara pentru a-l ajuta pe Ukk să-şi aprovizioneze nava. Sticlele se dovedesc a fi diferite mărci de rachiu de trestie sau cachaça. Împărtăşirea acestei licori naţionale întăreşte ideea că Brazilia poate seduce orice extraterestru prin puterea identităţii sale naţionale.
În contrast cu aceşti vizitatori exo-umanoizi, extratereştrii non-antropomorfi pot fi asemănaţi cu americanii, englezii, şi ceilalţi europeni care au venit în Brazilia, pentru controlul unor interese cheie, dar au menţinut distanţa faţă de populaţia locală printr-un fel de segregare voluntară. Este un fel de asemenea că în aceste cazuri, „străinii” râvnesc la pământul şi la resursele naturale braziliene.
În povestirile lui Sassi și Menezes discutate mai departe, extratereştrii îi jefuiesc de fapt pe oameni, evocând imagini mai sinistre ale colonialismului decât portretizările şăgalnice ale primului contact din „Missão T-935” şi „Ukk”.
În povestirea din 1963 a lui Guido Wilmar Sassi, „Estranha simbiose” [Simbioză ciudată], un extraterestru naufragiat pe Pământ, având înfăţişare de cefalopod, are nevoie de combustibil – element care este disponibil doar în sângele uman – în scopul evident de a se întoarce acasă. Din cauza aspectului său înfricoşător, extraterestrul constată că nu poate aborda cu uşurinţă oameni, dar întâlneşte într-un sătuc un adolescent orb şi singuratic, care este neglijat de către familia sa şi e dornic de atenţie. Extraterestrul îi oferă acestuia plăcute senzaţii tactile, culminând cu un „orgasm” care îl lasă pe tânăr atât de răvăşit de plăcere încât nici nu-şi dă seama că cefalopodul îi extrage sângele.
Deşi s-ar putea argumenta că această „peripeţie” este pur şi simplu un caz de exploatare vampirică, sau de pedofilie, povestea nu transmite un sentiment ferm de încălcare a moralei. Aşa cum implică titlul povestirii, relația dintre extraterestru şi băiat este simbiotică, deoarece ambii „beneficiază”. Cu toate acestea, prin descrierea unui „alien” non-umanoid care suge sângele unui băiat pasiv, povestirea ar putea fi, de asemenea, interpretată ca o naraţiune tipică pentru puterea colonială, în care o ţară imperialistă profită de o naţiune mai slabă şi mai puţin dezvoltată.
O povestire care ilustrează mai clar exploatarea de către extratereştri non-umanoizi este „Floralis” (1965) a lui Menezes. Atunci când un titlu de ziar anunţă că oamenii sunt pe cale de a ajunge pe Venus, personajul principal – o tânără, se plânge profesorului ei că oamenii vor domina toate speciile de acolo şi le vor exploata aşa cum au făcut-o pe Pământ. Cea de a doua parte a povestirii inversează intriga primeia. Pe Venus, astronauţii umani devin îngrăşăminte pentru îmbunătăţirea solului în sera unui gigantic botanist venusian. Acesta foloseşte cadavrele zdrobite ale oamenilor pentru a face ca rarităţile sale vegetale uriaşe să înflorească mai repede, lăudându-se că ştie unde poate găsi multe alte miliarde de asemenea „râme” pentru o aprovizionare nesfârşită cu „îngrăşământ.”
Povestirea este o timpurie critică ecologistă a exploatării umane a Pământului şi a aroganţei tehnologice, dar poate fi, de asemenea, interpretată ca o critică a colonialismului care a distrus multe ecosisteme şi culturi ale Lumii Noi. Este de asemenea şi o critică a acelui model economic prin care ţările sărace furnizează doar materii prime pentru ţările mai avansate tehnologic. În povestire, potenţialii colonişti devin colonizaţi şi par să fie ameninţaţi cu o posibilă anihilări în masă în viitor, comparabilă cu cea a popoarelor indigene ucise de maladiile aduse de europeni după primele întâlniri dintre Lumea Nouă şi cea Veche. „Floralis” ar putea fi considerată fantezia unei colonizări inverse.
Pentru a rezuma, şi povestirile despre roboţi au tendinţa de a portretiza un sentiment de pierdere şi de abandon, care ar putea fi legat de mitul sclaviei binevoitoare, deoarece speranţa roboţilor privind bunavoinţa umană rămâne doar una deşartă. Extratereştrii umanoizi din povestirile din anii 60 consolidează în general miturile culturale ale democraţiei rasiale şi ale asimilării rasiale, în timp ce ficţiunile despre „străini” non-antropomorfi demonstrează angoasa că Brazilia ar putea fi re-colonizată şi exploatată de către tehnologie. Toate aceste povestiri ilustrează modul în care culturile postcoloniale exaltă miturile identităţii naţionale şi resping realitatea tehnologică.³
Astfel, science fiction-ul scris în Brazilia în această perioadă tinde să se concentreze asupra relaţiilor umane, mai degrabă decât asupra problematicii tehnologiei, tinzând a fi suspicios cu privire la schimbările provocate de tehnologie şi ştiinţă. S-a dovedit că aceste temeri aveau o bază în realitate pentru că începând cu 1964, dictatura militară a instituit politici de modernizare la o scară fără precedent.
Va urma
Notele autoarei :
1. Am adaptat și modernizat aceste mituri din lista lui Antônio Soares Amora, din studiul său „O romantismo” [Romantismul] (36-37). Se poate imagina stabilirea unui set de mituri pentru Mexic bazate pe „Laberinto de la Soledad” [Labirintul singurătăţii] de Octavio Paz și analize actuale ale culturii mexicane sau, în cazul culturilor asiatice, relevarea importanței centrale de exemplu, a gândirii hinduse și budiste, împreună cu istoria socială şi politică. Aceste elemente sunt toate prezente în povestirea scriitorului din Bombay, Ashok Banker, „In the Shadow of Her Wings” [În umbra aripilor ei], (2002), care combină în mod eficient simbolul unei zeițe hinduse, idealurile feministe utopice şi conceptul lui Gandhi de rezistență pasivă.
2. „Malandragem” [tâlhărie] este termenul folosit de către John Drury în traducerea sa în limba engleză a studiului „Carnavais, malandros e heróis: para uma sociologia do dilema brasileiro” [Carnavaluri, tâlhari şi eroi: spre o sociologie a dilemei braziliene], (1990) de Roberto DaMatta.
3. Pentru mai multe exemple în privinţa modului în care simboluri ale SF-ului, inclusiv astronava, oraşul, și tărâmul pustiu, au fost transformate de cultura braziliană, a se vedea Ginway (36-88).
© M.Elizabeth Ginway
Titlul original : „A Working Model for Analyzing Third World Science Fiction: The Case of Brazil”, Science Fiction Studies, vol. 32 (2005).
Traducere de Cristian Tamaş
Traducerea şi postarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul autoarei şi a Managing Editorului revistei Science Fiction Studies, domnul Dr.Arthur Evans. Le mulţumim.
Opere citate :
Amora, Antônio Soares. O romantismo. São Paulo: Cultrix, 1967.
Aragão, Octávio. “Hóspedes.” Somnium 89 (July 2004): 11.
*** “Intempol: Uma antologia de contos sobre viagens no tempo”. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2000.
Ashcroft, Bill, Gareth Griffins, and Helen Tiffin. “The Empire Writes Back: Theory and Practice in Post-Colonial Literatures”. London: Routledge, 1989.
Banker, Ashok. “In the Shadow of Her Wings.” Year’s Best Fantasy 2. Ed. David G. Hartwell and Kathryn Cramer. New York: Harper Collins, 2002. 160-73.
Bell, Andrea. “Science Fiction in Latin America: Reawakenings.” SFS 26.3 (November 1999): 441-46.
Benford, Gregory. “Is There a Technological Fix for the Human Condition ?” Hard Science Fiction. Ed.George E. Slusser and Eric S. Rabkin. Carbondale: Southern Illinois UP, 1986. 82-98.
Bhabha, Homi. The Location of Culture. New York: Routledge, 1994.
Braz, Júlio Emílio. “Genghis.” Unpublished manuscript.
*** Personal Interview. Rio de Janeiro, July 15, 2004.
Burns, E. Bradford. A History of Brazil. 1970. New York: Columbia UP, 1980.
Calado, Ivanir. “Tia Moira.” Seis em ponto. Intro. Marcos Rey. Rio de Janeiro: Ediouro, 1994. 113-44.
Calife, Jorge Luiz. Horizonte de eventos. Rio de Janeiro: Nova Fronteira, 1986.
*** Linha terminal. São Paulo: GRD, 2001.
*** “A morte do cometa.” 1985. Quark 1.8 (2001): 40-44.
*** Padrões de contato. Rio de Janeiro: Nova Fronteira, 1985.
*** Personal Interview. Rio de Janeiro. July 5, 2000.
Calixte, Marien. “Caidocéu.” Alguma coisa no céu. 1985. São Paulo: GRD, 1995. 11-30.
Canclini, Néstor García. Hybrid Cultures: Strategies for Entering and Leaving Modernity. trans. Christopher L. Chiappari and Silvia L. López. Minneapolis: Minnesota UP, 1995.
Carneiro, André. Piscina livre. São Paulo: Moderna, 1980.
Castro, Pablo. “Exerion.” 2000. Trans. Andrea Bell. Cosmos Latinos: An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain. Ed. Andrea Bell and Yolanda Molina-Gavilán. Middletown, CT: Wesleyan UP, 2003. 294-304.
Causo, Roberto de Sousa. “Patrulha para o desconhecido.” Isaac Asimov’s Magazine: Ficção científica 14 (1991): 72-100.
*** “O salvador da pátria.” Phantastica brasiliana. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro and Carlos Orsi Martinho. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2000. 141-56.
*** A sombra do homem: a saga do Tajarê. São Paulo: Devir, 2004.
*** Terra Verde. São Paulo: Cone Sul, 2000.
“Tupinipunk—Cyberpunk brasileiro.” Papêra Uirandê. Especial No. 1 (1996): 5-11.
Cirlot, J. E. A Dictionary of Symbols. 1971. Trans. Jack Sage. New York: Dorset, 1991.
Da Cunha, Euclides. Rebellion in the Backlands. 1902. Trans. Samuel Putnam. 1944. Chicago: U of Chicago P, 1970.
DaMatta, Roberto. Carnivals, Rogues, and Heroes: An Interpretation of the Brazilian Dilemma. 1990. trans. John Drury. Notre Dame, IN: U of Notre Dame P, 1991.
*** “For an Anthropology of the Brazilian Tradition.” The Brazilian Puzzle. Ed. David H. Hess and Roberto DaMatta. New York: Columbia UP, 1995. 270-91.
Dunbar, David L. “Unique Motifs in Brazilian Science Fiction.” Diss. U of Arizona, 1976.
Fawcett, Fausto. Santa Clara Poltergeist. Rio de Janeiro: Eco, 1991.
Fernandes, Fábio. 1998. “África.” Megalon 70 (Dec. 2003): 22-23.
*** “A paixão segundo S.H.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 9-13.
Fernandez, Cid. “Julgamentos.” Tríplice universo. Ed. Gumercindo Rocha Dorea. São Paulo: GRD, 1993. 70-152.
Fideli, Finisia. “Quando é preciso ser homem.” O atlântico tem duas margens: antologia novíssima, ficção científica portuguesa e brasileira”. Ed. José Manuel Morais. Lisboa: Caminho, 1993. 25-32.
Flory, Henrique. “Invasores?” Só sei que vou por aí. São Paulo: GRD, 1989. 113-40.
*** “A pedra que canta.” A pedra que canta. São Paulo: GRD, 1991. 175-90.
Garcia, Clóvis. “O velho.” Além do tempo e do espaço: 13 contos de ciencificção. São Paulo: Edart, 1965.159-68.
Ginway, M. Elizabeth. Brazilian Science Fiction: Cultural Myths and Nationhood in the Land of the Future. Lewisburg, PA: Bucknell UP, 2004.
Glotfelty, Cheryll. “Literary Studies in an Age of Environmental Crisis.” The Ecocriticism Reader: Landmarks in Literary Ecology. Ed. Cheryll Glotfelty and
Harold Fromm. Athens: U of Georgia P, 1996. xv-xxxvii.
Gomes, Helena. A caverna dos cristais: O arqueiro e a feiticeira. São Paulo: Devir, 2003.
Griffin, Susan. Woman and Nature: The Roaring inside Her. New York: Harper, 1978.
Hess, David. “Hierarchy, Heterodoxy and the Construction of Brazilian Religious Therapies.” The Brazilian Puzzle. Ed. David Hess and Roberto DaMatta. New York: Columbia UP, 1995. 180-208.
*** Spirits and Scientists: Ideology, Spiritism, and Brazilian Culture. State College, PA: Penn State UP, 1991.
Jameson, Fredric. “Third World Literature in the Era of Multinational Capitalism.” Social Text 15.3 (1986): 65-88.
Klautau, Michelle. O crepúsculo da fé. São Paulo: Devir, 2001.
*** A lendária Hy Brasil. São Paulo: Devir, 2005.
Kolodny, Annette. The Lay of the Land: Metaphor as Experience and History in American Life and Letters. Chapel Hill: U of North Carolina P, 1975.
Kujawski, Guilherme. Piritas siderais: romance cyberbarroco. Rio de Janeiro: Francisco Alves, 1994.
Kupstas, Marcia. “Gepetto.” 1987. Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 175-80.
Lavín, Guillermo. “Reaching the Shore.” 1994. Trans. Rena Zuidema and Andrea Bell. Cosmos Latinos: An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain. Ed. Andrea Bell and Yolanda Molina-Gavilán. Middletown, CT: Wesleyan UP, 2003. 224-34.
Liebes, Tamar. The Export of Meaning: Cross Cultural Readings of DALLAS. Cambridge: Polity, 1993.
Lodi-Ribeiro, Gerson. “A melhor diversão da cidade.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 211-24.
*** “Prêmio Argos 2003.” Megalon 70 (December 2003): 7-8.
Marcello Simão Branco. “Os 50 melhores trabalhos da FC & F brasileira: contos e romances.” Sci-Fi News 50 (December 2001): 64-65.
Manfredi, Lúcio. “Seres inorgânicos.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 57-62.
Martinho, Carlos Orsi. “O mistério da sala quatro.” În Somnium 89 (July 2004): 15-18.
*** “A mortífera maldição da múmia.” În Intempol: Uma antologia de contos sobre viagens no tempo. Ed. Octávio Aragão. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2000. 57-96.
*** “Pressão fatal.” Quark 1.8 (2001): 50-64.
Mee, Luiz Roberto. O prisioneiro da sombra. Rio de Janeiro: Record, 2003.
Memmi, Albert. The Colonizer and the Colonized. New York: Orion Press, 1965.
Mendlesohn, Farah. “Toward a Taxonomy of Fantasy.” Journal of the Fantastic in the Arts 13.2 (2002): 169-83.
Menezes, Levy. “Floralis.” O terceiro planeta. Rio de Janeiro: GRD, 1965. 61-66.
*** “Terra Prometida.” O terceiro planeta. Rio de Janeiro: GRD, 1965. 85-102.
*** “Ukk.” O terceiro planeta. Rio de Janeiro: GRD, 1965. 15-26.
Menezes, Maria de. “As boas-vindas.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 113-45.
Murphy, Patrick D. Literature, Nature, and Other: Ecofeminist Critiques. Albany: State U of New York P, 1995.
Neves, Berilo. “A última Eva.” 1934. Páginas da sombra: contos fantásticos brasileiros. Ed. Braulio Tavares. Rio de Janeiro: Casa da Palavra, 2003. 40-43.
Ortner, Sherry B. “Is Female to Male as Nature is to Culture?” Woman, Culture, and Society. Ed. Michelle Rosaldo and Louise Lamphere. Stanford: Stanford UP, 1974. 67-87.
Paes Filho, Orlando. Angus: O primeiro guerreiro. São Paulo: Arxjovem, 2002.
Paz, Octavio. El laberinto de la soledad. 1947. Ed. Enrico Mario Santí. New York: Penguin, 1997.
Pereira, Carla Cristina. “Uma certa capitã Rodrigues.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 77-104.
Piletti, Nelson. História do Brasil. São Paulo: Ática, 1991.
Plumwood, Val. “Androcentrism and Anthropocentrism.” Ecofeminism: Women, Culture, Nature. Ed. Karen J. Warren. Bloomington: U of Indiana P, 1997. 327-55.
*** Feminism and the Mastery of Nature. London: Routledge, 1993.
Porush, David. “Frothing the Synaptic Bath: What Puts the Punk in Cyberpunk?”
Storming the Reality Studio: A Casebook of Cyberpunk and Postmodern Fiction. Ed. Larry McCaffrey. Durham, NC: Duke UP, 1991. 331-33.
Rojo, Pepe. “Gray Noise.” 1996. Trans. Andrea Bell. Cosmos Latinos: An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain. Ed. Andrea Bell and Yolanda Molina-Gavilán. Middletown, CT: Wesleyan UP, 2003. 244-64.
Sales, Herberto. O fruto do vosso ventre. 1976. Rio de Janeiro: José Olympio, 1984.
Sansone, Livio. “The Localization of Global Funk in Bahia and Rio.” Brazilian
Popular Music and Globalization. Ed. Charles A. Perrone and Christopher Dunn. Gainsville: UP of Florida, 2001. 136-60.
Santiago, Silviano. The Space In-between: Essays on Latin American Culture. Trans. Tom Burns, Ana Lúcia Gazzola, and Gareth Williams. Durham, NC: Duke UP, 2001.
Sassi, Guido Wilmar. “Estranha simbiose.” O testemunho do tempo. Rio de Janeiro: GRD, 1963. 45-52.
“Missão T-935.” O testemunho do tempo. Rio de Janeiro: GRD, 1963. 83-94.
Saueressig, Simone. “O ano da lua.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 149-54.
Silva, Luis Filipe. “Pequenos prazeres inconfessáveis.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 155-74.
Simon, Adriana. “Dainara.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 225-36.
Sirkis, Alfredo. Silicone XXI. Rio de Janeiro: Record, 1985.
Tavares, Braulio. “O herói e as sombras do mundo.” Introdução. A sombra dos homens: A Saga do Tajarê. Roberto de Sousa Causo. São Paulo: Devir, 2004. 13-18.
“Os Ishtarianos estão entre nós.” Espinha dorsal da memória. Lisboa: Caminho, 1989. 17-22.
“Jogo rápido.” A espinha dorsal da memória. Lisboa: Caminho, 1989. 109-27.
Telles, Lygia Fagundes. “As formigas.” 1977. Páginas da sombra: contos fantásticos brasileiros. Ed. Braulio Tavares. Rio de Janeiro: Casa da Palavra, 2003. 124-31.
Thieme, John. Post-Colonial Studies: The Essential Glossary. London: Oxford UP, 2003.
Tomlinson, John. Globalization and Culture. Chicago: U of Chicago P, 1999.
Tufte, Thomas. Living with the Rubbish Queen: Telenovelas, Culture, and Modernity in Brazil. Luton, UK: U of Luton P, 2000.
Veiga, José J. A casca da serpente. Rio de Janeiro: Bertrand, 1989.
Sombras de reis barbudos. Rio de Janeiro: Civilização Brasileira, 1972.
Vieira, João Luiz. “Cronicamente inviavel [Chronically Unfeasible]: The Political Film in a Depoliticized World.” The New Brazilian Cinema. Ed. Lúcia Nagib. London: I.B. Tauris, 2003. 85-94.
Wolfe, Gary K. The Known and the Unknown: The Iconography of Science Fiction. Kent, OH: Kent State UP, 1979.
