Un model de lucru pentru analiza science fiction-ului lumii a treia: cazul Braziliei – Prof. Dr. M. Elizabeth Ginway (Universitatea Florida, S.U.A.)
Partea a IV-a
Cyberpunk-ul în Brazilia
În timp ce cyberpunk-ul brazilian a preluat perspectiva „interlopă” a subgenului anglo-american, el nu încearcă să creeze o versiunea braziliană a ciberspațiului, dar subliniază obsesia pentru pseudoconspirații ca proiecţie de compensare.
În acelaşi timp împărtăşeşte pasiunea cyberpunkului anglo-american pentru suprasarcina senzorială și jargon. Aşa cum a menţionat Roberto de Sousa Causo, autorii brazilieni se bazează de asemenea, prea mult pe exaltarea religiilor afro-braziliene, pe fetişizarea politicii de Lumea a Treia, și pe o sexualitate exagerată (Tupinipunk 5). În timp ce clişeele curente despre Brazilia vehiculează „senzualitatea acesteia”, „democrația rasială” şi „violența urbană”, cyberpunk-ul parodiază aceste versiuni ale „corpului politic” folosind un exces de sex, violență şi exhibarea mizeriei pentru a transmite un mesaj mai critic.14
Ca și alți autori brazilieni de cyberpunk, Braulio Tavares folosește imaginea corpului pentru a înfăţişa prăpastia dintre elită şi culturile „populare”. În timp ce în cyberpunkul nord-american, trupul este adesea îmbunătățit prin tehnologie pentru creșterea performanței fizice sau pentru a intra în rețeaua de calculatoare, cyberpunkul brazilian foloseşte imaginea corpului pentru valoarea de semnificant a modificărilor culturale din societatea braziliană.
Acţiunea povestirii „Jogo rápido” [Joc Rapid] (1989) de Braulio Tavares are loc în Rio de Janeiro, unde bandele se exhibă distrugând peisajul urban și pe cetățenii cei mai faimoşi ai oraşului. Atunci când un celebru om de știință expatriat se întoarce la Rio şi vede că statuia lui Hristos Mântuitorul a fost decapitată de o bandă de cartier, comentează, „Violentaram a dimensão simbólica da cidade” [Au violat dimensiunea simbolică a orașului] (119). A doua „desfigurare” creată de urbaniștii și dezvoltatorii imobiliari, este acoperirea plăjii Ipanema până la insulele din golful Rio. Omul de ştiinţă trece şi el printr-o experienţă mutilantă, fiind răpit și desfigurat de o bandă numită „Skrang” care îi sculptează acest nume pe frunte și apoi îl eliberează pentru a face publicitate ultimului act de protest anti-establishment.
În acest Rio cyberpunk-futurist, violența se aplică peisajului, oamenilor, simbolurilor, reperelor, rescriind o nouă ordine asupra corpului politic brazilian. Simbolic, capul este distrus sugerând că toate conceptele convenționale de frumusețe au fost copleşite de impulsurile fizice violente ale inconştientului, care se califică acum ca gesturi „artistice”. Aşa cum cum trupul este „sculptat”, mutilat sau decapitat, arta și violența devin imposibil de diferenţiat. În Rio-ul de astăzi, „música funk” [un tip de rap sau hip-hop] narează violenţa omniprezentă şi descrie injustiţia socială din favelas [bidonviluri], unde ciocnirile între poliție și bande sunt permanente (Sansone 139).
Tavares îşi imaginează că aceste tensiuni vor zămisli o formă de artă radicală caracterizată prin glorificarea tip hip-hop a violenței pentru a protesta împotriva autorității.
David Porush a descris cyberpunk-ul ca fiind „seva emotiv-electrică a adolescenței decodând palimpsestul civilizației, deposedând-o pentru a expune nişte coduri profunde. Graffiti-urile urbane reprezintă marca postliterată exibată pe panourile publicitare …. Este războiul dintre natural și artificial și deconstrucția lor inevitabilă, prăbușirea lor una în alta ca distincții lipsite de sens. (332)
Aceste noțiuni ale unei energii și destructivităţi primar-adolescentine ca artă sunt ecouri ale „activităților” bandelor din „Jogo rápido” În timp ce romanele cyberpunk braziliene subliniază imaginea corpului și dinamismul energiei sexuale electrocutând societatea, sugerând prezența tot mai mare a claselor de jos în organismul politic – personajele lui Tavares se concentrează asupra capului, simbolul tradițional al autorității, în scopul de a-şi trâmbiţa nou-descoperita lor putere.15
Tavares este general sceptic în privinţa modernizării şi fatalist în privinţa violenței din societatea braziliană. Textele lui au tendința de a portretiza dezagregarea socială cauzate de sosirea „străinilor” în Rio de Janeiro. În această povestire, el extrapolează nişte elemente caracteristice favelelor şi bandelor din Rio de Janeiro pentru a înfăţişa victoria tribalismului cultural asupra conceptele tradiționale de politică, artă și cultură.
Roboţi şi cyborgi
În science fiction-ul brazilian din anii 60, roboţii sunt fie abandonaţi ca o tehnologie învechită sau încorporaţi în structura familiei ca servitori sau însoțitori. Povestirile contemporane despre roboţi reliefează prăpastia dintre clasele sociale și incidența crescută a violenței provocate în societatea braziliană de modernizare. Cyborgii precum toate formele de tehnologie, sunt alternativ portretizaţi ca fiind benefici sau dăunători. Mai multe povestiri sugerează că fuziunea organicului cu mecanica reprezintă un „mestiçagem” (metisaj) futurist dar viabil.
Romanul cyberpunk al lui Fausto Fawcett, „Santa Clara Poltergeist” (1991), îi prezintă pe protagoniști, masculul negru și femela albă ca având corpuri electronic-augumentate, care le permit să salveze Rio de Janeiro de detonarea unei bombe nucleare.
Povestirea din 1993 a lui Cid Fernandez, „Julgamentos” [Hotărârile] descrie personajul principal feminin, în același timp o mulatră senzuală și un cyborg al cărei corp este îmbunătățit prin tehnologie pentru a corecta severe defecte congenitale. Iubitul ei, după ce era să moară din cauza unei răni de glonț, se trezeşte transformat şi el într-un cyborg. Cuplul îi reprezintă pe cei pentru care tehnologia este benefică, atât pentru ei înşişi cât şi pentru Brazilia.16 Constatăm o diferență accentuată între textele în care mitul asimilării rasiale este suprapus pe tropul cyborgilor şi acele povestiri mai critice utilizând cyborgi, care demitizează miturile modernizării braziliene şi a conceptului de „grandeza” (măreţie).
Intriga povestirii „O Pedra Que Canta” [Piatra care cântă] (1991) de Henrique Flory, este o reminiscență a „Jocului lui Ender” (Ender’s Game, 1977), de Orson Scott Card, în care un copil este folosit pentru a distruge o specie extraterestră în decursul a ceea ce el consideră a fi doar o simulare pe calculator. Băiatul din povestirea braziliană, suferă de o boală osoasă congenitală, are un cip implantat în creier, presupus a-l ajuta să găsească posibilele zone de fractură ale oaselor sale fragile. În realitate, cipul este parte a unei operațiuni militare secrete pentru a localiza cea mai slabă zonă a barajului Itaipu. Când armata braziliană distruge barajul, potopul care rezultă ucide aproximativ 20 de milioane de oameni din Paraguay şi Argentina, țări cu care Brazilia este în război.
Din punct de vedere istoric, războiul Paraguayului (1865-1870), prin care Imperiul Britanic a incitat Argentina, Brazilia, Uruguay să formeze o Triplă Alianță pentru a lupta împotriva Paraguayului independent și puternic, a dus la moartea a aproximativ 96% din populația masculină a Paraguayului (Piletti 115). În povestea lui Flory, scenariul diferă, Argentina aliindu-se cu Paraguayul împotriva Braziliei. Flory speculează că tehnologia combinată cu naționalismul poate conduce la acte de crimă în masă.
Henrique Flory condamnă de asemenea excesele armatei braziliene, o țintă a science fiction-ului post-dictatorial. În realitate, națiunile din conul sudic al Americii sunt acum unite într-o alianță comună economică și-şi împart energia electrică generată de centrala hidroelectrică Itaipu. Astfel, povestirea are rolul de a contrasta trecutul şi prezentul și de a reaminti cititorilor că această cooperare ar putea fi fragilă și trebuie să fie menținută în scopul de a evita repetarea tragediilor trecute provocate în numele patriotismului.
În povestirea nepublicată „Genghis” de Júlio Emílio Braz, cyborgul cu același nume a fost lăsat să evolueze pe Titan, un satelit a lui Saturn, în scopul de a-l terraforma în vederea locuirii de către oameni. Când oamenii de știință îl găsesc distrus pe predecesorul robotic al lui Genghis, constată că cyborgul a crescut la proporții gigantice demonstrând o conștiință tot mai independentă și o inteligență nemiloasă. Unul dintre oamenii de ştiinţă trimişi să verifice situaţia de pe Titan, îl descrie pe Genghis ca pe o cetate vie de metal și carne, în timp ce însoțitorul lui, cel care l-a creat pe Genghis, se minunează în faţa puterii și evoluţiei acestuia. Mai târziu, atunci când savantul se apropie singur de creația lui, află că Genghis dorește să nu mai servească omenirea, îşi ucide creatorul și se declară zeu.
Deși există asemănări evidente cu monstrul lui Frankenstein, evoluția acestui cyborg poate fi, de asemenea, comparată cu tăvălugul de neoprit al procesului de industrializare în Brazilia. Cunoscută odată sub numele de „uriaşul adormit”, țara şi-a folosit mineralele și resursele umane pentru modernizare și urbanizare, iar acum orașele sale cele mai mari, pline de fabrici şi de omenire, pot fi comparate cu gigantice organisme independente de voința creatorilor lor. Revolta lui Genghis împotriva creatorului său oglindeşte faţeta distructivă a ştiinţei și a unui tip de gândire intelectuală, spre surprinderea de creatorului cyborgului, un savant rus care crede în puterea progresistă a ştiinţei : „Acreditava na ciência, na possibilidade de o intelecto gerar progresso, felicidade e, principalmente, paz e liberdade” (El credea în ştiință, în posibilitatea intelectului de a crea progres, fericire, şi în principal pace şi libertate] (7).
Această credință „ştiinţifică” și corolarele sale au ghidat o mare parte din lumea a treia în decursul modernizării și dezvoltării economice. Acum, multe dintre aceste țări trebuie să se confrunte cu problemele deprimante ale naţiunilor în curs de dezvoltare – continua migrație spre mediul urban, locuințe insuficiente, violenţă, criminalitate și sărăcie, împreună cu tarele postindustrialismului – poluarea, aglomeraţia și șomajul.
În povestire, echipa de oameni de ştiinţă trimisă să-l monitorizeze pe Genghis constată că nu reprezintă nimic în faţa cyborgului, suscitând întrebări cu privire la capacitatea științei și alianțelor politice convenționale de a rezolva problemele cu care se confruntă orașele gigantice din Brazilia.
Aceste două texte critică succint ambițiile politice de „grandeza” şi ambiţia de a transforma Brazilia într-un gigant politic şi industrial. Cyborgii din science fiction-ul brazilian surprind lupta brazilienilor moderni în încercarea de a încorpora tehnologia în realitatea lor socio-economică, fără a-şi pierde umanitatea în faţa forțelor modernizării.
Extratereştri
Am văzut că în science-ul fiction brazilian al anilor 60, extratereştrii umanoizi evocă miturile braziliene ale identităţii naționale, în timp ce ființele non-umanoide reprezintă de multe ori un nou tip de invazie sau de colonizare prin intermediul tehnologiei.
Povestirile contemporane despre extratereştri demonstrează o reacție mai ambivalentă în ceea ce priveşte vizitatorii din spațiu. Când sunt percepuţi ca invadatori, aceştia distrug modelele familiare și ritmul vieţii braziliene. Cu toate acestea, mai multe texte îi prezintă pe extratreştri ca pe nişte aliați, care-şi arată solidaritatea cu Brazilia şi dezvăluie modul în care cultura tradițională poate fi considerată un atu forte.
În cele din urmă, naraţiunile descriind primul contact între hinterlandul brazilian și culturile extraterestre unifică din punct de vedere religios şi mistic, cultura populară cu tehnologia extraterestră, subliniind un tip de coexistență culturală sau ceea ce Néstor García Canclini a numit „tensiunea hibridizării” dintre tradițional și modern (51).
Textul lui Tavares, „Os Ishtarianos estão entre nós” [Iştarienii sunt printre noi] (1989) este o poveste metaficţională despre scrisul science fiction-ului în contextul lumii a treia. Protagonistul/autorul îşi imaginează undele cerebrale umane precum nişte canale larg deschise, prin intermediul căror extratereştrii iştarieni ne vor invada şi crede că victoria lor va fi inevitabilă. Acest scenariu al invaziei este subminat de propriile interese comerciale ale autorului, deoarece nararea unei înfrângeri a omenirii este un subiect nepopular printre cititori, ceea ce înseamnă că rezultatul muncii lui va fi puțin probabil să se vândă.
Intriga metaficţională devine ironică pentru că scriitorul se consideră un super-erou despre care nu poate scrie într-un mod realist. În timp ce-şi pregăteşte o ceașcă de cafea, începe să compare iştarienii cu furnicile ce-i invadează zaharniţa, pe care o pune în congelator. Se desfată apoi în plăcerea propriei omnipotențe de super-erou, cum ar fi curăţirea zaharniţei de multele furnici înghețate, iar supravieţuitoarele sunt condamnate la înec în cafeaua lui în timp ce adaugă zahăr.
Importanța simbolică a cafelei și zahărului ca produse braziliene de export nu poate fi subestimată aici. Deși aceste mărfuri au dat Braziliei ceva putere economică de-a lungul istoriei sale, ele sunt, de asemenea, parțial responsabile pentru extrema dependenţă a economiei Braziliei de piețele mondiale.
Autorul pare să creadă că invazia economică și culturală sunt inevitabile pentru o țară ca Brazilia, dar convențiile eroice ale genului SF îi fac pe cititori să aștepte contrariul. Această mentalitate este parodiată în a doua jumătate a povestirii în care autorul pretinde că a întins o capcană pentru creaturile non-umane (furnicile), folosind zahărul și apoi „știința” (congelatorul și apoi apa clocotită) pentru a le învinge, într-o parodiere a convenționalismului hard SF-ului.
Numele folosit pentru extratereştri este cel mai probabil derivat din numele zeiței babiloniene Iştar, care a oferit oamenilor cunoștințe, cu prețul sacrificiilor umane şi a distrugerii (Cirlot 321).
Tavares consideră că modernizarea a sosit în Brazilia, la un preț ridicat: devastarea tradițiilor sale culturale. Numele zeiței babiloniene poate fi de asemenea, o aluzie la Babilonul modern, Hollywood, ale căror produse culturale, sunt „pre-ambalate în Los Angeles, expediate în satul global, dezambalate de mințile tuturor umiliţilor şi obidiţilor de pe planetă” (Liebes xi), propagă răspândirea la nivel mondial a omogenităţii culturale.
Legătura dintre invadatorii insectiformi și dispariția civilizației umane pe Pământ este tema povestirii lui Henrique Flory, „Invasores ?”[Invadatori ?] (1989). Odată cu epuizarea stratului de ozon, suprafaţa Pământului a devenit practic de nelocuit pentru oameni, care trebuie să trăiască fie în subteran fie în spațiul cosmic. Un om de știință făcând parte dintr-o echipă de pe o stație spațială bănuiește că va urma o invazie de a unor extratereştri insectoizi. Din cauza unor conflicte personale între membrii echipajului de la bordul stației, cu toate acestea, suspiciunea cercetătorului nu este luată în serios, furnicile extraterestre reușesc să ajungă pe Pământ, unde nivelul crescut de radiații este ideal pentru propagarea speciei lor belicoase.
Aceste două povestiri exprimă un sentiment de neputință în fața tot mai dificilelor probleme sociale, culturale și economice pe care le înfruntă Brazilia într-o lume globalizată. Reprezentarea invaziilor extraterestre descrie alegoric lupta Braziliei cu puternice forțe economice și instituții culturale externe, ale căror resurse și eficiență mai mari le permite să dicteze termenii viitorului globalizat al Braziliei. Invadatorii insectoizi sugerează un tip de eficiență neobosită și o mentalitate colective de tip stup față de care există puține speranțe de victorie.
Alte povestiri despre extratereștrii văd o speranță în fenomenul de globalizare, prin care echivalează contactul cu străinii cu accesul la informații care ar putea oferi un nou etos moral și social.
În povestirea lui Roberto de Sousa Causo, „O Salvador da Pátria” [Salvatorul patriei] (2000), o femeie din India viitorului apare într-un mod misterios, în scopul de a ajuta un ofițer brazilian rănit în timpul unei misiuni de la granița dintre Columbia și Brazilia. Ea reușește să-l pe convingă protagonist să-i anestezieze rănile și îl determină să persevereze în misiunea sa de a ucide șapte traficanți de droguri care s-au ascuns în junglă. Motivația este nu numai de a preveni traficul de narcotice dar îndeosebi pentru a evita răspândirea unei pandemii fatale, care va conduce în viitor la devastarea populației Pământului și a mediului.
Îmbărbătat de călătoarea temporală, ofiţerul reuşeşte să-şi finalizeze misiunea, evitând un viitor teribil.
Causo a folosit de asemenea în alte povestiri şi metafora extratereştrilor care le oferă îndrumare oamenilor.17 Acesta este rezultatul interesului său pentru o formă de spiritism, în special pentru o versiune braziliană a teoriilor lui Allan Kardec.18
Deși extratereştii lui Causo sunt adesea descrişi ca posedând o tehnologie superioară, în cele mai multe cazuri, aleg să le ţină oameniilor predici şi lecţii despre pace sau ecologie. Acest mesaj spiritual poate fi văzut ca o altă reacție la modernizarea şi globalizare.
În ciuda declinului religiei tradiţionale a Braziliei, catolicismul tradiţional, spiritualitatea rămâne puternică în Brazilia, fiind ilustrată de vitalitatea și varietatea de practici spirituale în rândul tuturor claselor (Hess, Hierarchy, 202-03). Din pespectiva lui Causo, lecția finală este că spiritualitatea emanată de cei oprimați este soluția pentru pacea și armonia în viitor de pe Pământ.
O întâlnire enigmatică apare şi în povestirea lui Marien Calixte „Caidocéu” (Căzut din cer, 1985), a cărei acţiune are loc într-un mic oraș din statul Espírito Santo, la nord de Rio de Janeiro. Când încep apariţiile extraterestre, un ziarist își propune să cerceteze povestea, intervievând martorii oculari și autoritățile locale. În primul rând, el aude mărturia unui șofer de autobuz depre modul în care un autobuz a fost absorbit prin levitaţie într-o navă spațială extraterestră. Apoi, jurnalistul vizitează un azil de bătrâni, în a cărui grădină au apărut în mod inexplicabil nişte poliedre de marmură extrem de lustruită. În al treilea rând, bucăți de autobuz reapar misterios într-o nouă configurație la locul răpirii. Dincolo de aceste episoade stranii, nici ziaristul nici locuitorii orașului nu au alt contact semnificativ cu extratereștrii și povestea se încheie pe o notă de mister.
Singurul indiciu lăsat de extratereștri este afinitatea lor pentru matematică, pe care o transmit, prin formele geometrice sculptate în marmură, și într-un mesaj înscris pe un cub, nişte operații matematice de bază. Aici, matematica reprezintă un limbaj universal care transmite un sentiment de speranță pentru un viitor contact, precum și încrederea în știință. Principiile matematice pot semnifica, de asemenea, o credinţă aproape mistică în principiile care stau la baza ordinii universului. Deși semnificaţia contactului rămâne neclară, se produce o schimbare în mentalitatea personajelor similară cu incertitudinea provocată de modernizare. Culturile locale și extraterestre vin în contact printr-o relație de hibridizare, niciuna dintre ele nesusținându-şi superioritatea față de celălaltă, într-o reconciliere a culturilor raționale și mistice.
Aceste povestiri demonstrează că science fiction-ul brazilian utilizează tropul extratereştrilor în moduri diferite în faţa realităţii globalizării.
Tavares și Flory sunt adepţi ai unei viziuni a „străinilor invadatori”, care amenință să distrugă cultura braziliană, dominând-o din punct de vedere economic, cultural și politic. Causo și Calixte consideră că un contact cu extratereştrii este un mijloc de promovare a noilor viziuni asupra societăţii, captând astfel o faţetă diferită a globalizării. Extratereştrii lor sunt capabili să comunice o „etică transnațională” (Thieme 108), ajutând țările lumii a treia, în privinţa problemelor economice, de mediu și politice cu care se confruntă, în timp ce arată, de asemenea, respect pentru tradițiile și culturile locale.
Ucronii
Istoriile alternative sunt eficiente în a demonstra impactul evenimentelor istorice asupra Braziliei contemporane. Acest subgen diferă de alte tipuri ale science fiction-ului brazilian pentru că mai degrabă decât să înfăţişeze o lume futuristă, rescrie trecutul, în scopul de a imagina un viitor mai utopic.
Această abordare ar putea reflecta faptul că America Latină este încă în curs de a-şi modela experiența de modernizare și de auto-descoperire.
Una dintre creaţiile cele mai originale din ultimii ani, este ucronia lui José J. Veiga, „A casca da serpente” [Pielea de şarpe] (1989), o rescriere şi o reinterpretare a răscoalei din 1897 de la Canudos, moartea conducătorului mesianic Antônio Conselheiro (Sfătuitorul) şi masacrul celor 30.000 de adepți. (Mario Vargas Llosa a utilizat evenimentele de la Canudos în magistralul său roman, „Războiul sfârşitului lumii” (La Guerra del fin del mundo, 1981) iar Euclides da Cunha a reprezentat modelul pentru personajul ziaristului – nota traducerii).
Scurtul text al lui Veiga face referire la studiul clasic din 1902 al lui Euclides da Cunha, Os Sertões [Revolta din Sertão] un compendiu al geografiei și istoriei regiunii, conţinând inclusiv mărturia sa de martor ocular al masacrului. Cu toate acestea, Veiga decide să utilizeze o voce colocvială, aceea a oamenilor din popor pentru spune această poveste, în timp ce amplul studiu al lui Da Cunha este scris în stilul prozei de la sfârşitul secolului XIX și este puternic influențat de teoriile din acel moment ale determinismului științific.
În romanul lui Veiga, Antonio Conselheiro după ce a supravieţuit masacrului, păcălind autoritățile militare în a să crede că a fost ucis, încearcă să întemeieze o nouă comunitate utopică bazată de data aceasta pe principii democratice, mai degrabă decât pe etosul autoritar-mesianic impus la Canudos. Față de cercul său credincioşi supraviețuitori, noi adepți ai lui Conselheiro sunt mult mai educați decât aceia pe care i-a condus la Canudos. Noii adepţi includ un om de știință, un fotograf, un anarhist rus, doi aventurieri irlandezi, și un personaj bazat pe populara compozitoare Chiquinha Gonzaga (1847-1935). Cu toate acestea, proiectul utopic eşuează din nou. Fără o puternică ideologie unificatoare, comunitatea nu se sudează împreună din punct de vedere social sau politic, şi în cele din urmă se dizolvă, de data aceasta din cauza diferențelor interne, mai degrabă decât din pricina unui atac extern.
Romanul lui Veiga a fost publicat în timpul prăbuşirii comunismului în Europa de est și chiar înainte de primele alegeri prezidenţiale directe din Brazilia, în 1990.
Ca naraţiune care rezonează atât cu trecutul cât și cu prezentul Braziliei, „A casca da serpente” pune sub semnul întrebării șansele țării, în timp ce se îmbarcă în noul curs al neo-liberalismului și globalizării, singurele alternative economice rămase după prăbuşirea comunismului de tip sovietic. În romanul lui Veiga, încercarea lui Conselheiro de a include diversitatea eșuează, deoarece preocupările şi talentele individuale sunt de multe ori în conflict cu scopurile colective.
Veiga deconstruiește mitul mesianic și subliniază problemele politice din spatele mișcării lui Conselheiro. În special, activismul politic de tip „rădăcina ierbii” din ultimele decenii a provenit de la „Movimento dos Sem-Terra” [Mișcarea celor fără pământ], o asociație care precum urmașii ficţionali ai lui Conselheiro, au încă mica lor proprietate agricolă.19 Acest lucru demonstrează că parcursul reformei agrare din Brazilia a fost lent, și că multe dintre problemele pe care Conselheiro le-a expus acum mai bine de un secol sunt încă relevante astăzi. Aceste conexiuni multiple ilustrează faptul că ucroniile sunt un filon al science fiction-ului brazilian, în măsura în care permite scriitori să regândească trecutul și să pună la îndoială prezentul, în scopul de a imagina posibilitățile viitorului.
Va urma.
Notele autoarei :
14. Romanele cyberpunk braziliene includ „Silicone XXI”(1985) de Alfredo Sirkis, „Santa Clara Poltergeist” (1991) de Fausto Fawcett și „Piritas siderais: romance cyberbarroco” de Guilherme Kujawski [Pirită siderală: un roman cyberbaroc] (1994).
15. Pentru detalii privind prezenţa marcantă a claselor de jos în cyberpunk-ul brazilian, a se vedea Ginway (155-56).
16. Cuplul din textul „Julgamentos” [Hotărârile] de Cid Fernandez, intenţionează să se căsătorească şi să aibă copii. În mod semnificativ, spre deosebire de cei mai mulţi cyborgi, personajele lui Fernandez sunt capabili să se reproducă și, astfel, să devină o parte a corpului social. În schimb, oamenii cu implanturi tehnologice au o reprezentare distinctă în textul autorului mexican Guillermo Lavin, „Llegar a la orilla” (Ajungând la ţărm, 1994), care descrie dependenţa protagonistului de un implant cerebral al centrului plăcerii. Bărbatul trebuie să-şi înlocuiască implantul pentru a supraviețui, dar nu-şi poate permite decât cea mai ieftină marcă şi asta i-ar putea provoca moartea. În textul scriitorului mexican Pepe Rojo, „Ruido gris” (Zgomotul cenuşiu, 1996), implanturile oculare ale unui jurnalist mexican înregistrează nişte scene „senzaționale” ale unor crime, în timp ce profesia începe să-i domine întreaga existență. În povestirea „Exerion” (2000), a chilianului Pablo Castro, protagonistul are membrele înlocuite cu proteze prin care interacţionează cu jocuri pe calculator și cyberspațiul, în timp ce-şi așteaptă execuţia. Mai târziu, aflăm că şi-a pierdut membrele în urma torturii iar rudele sale au căzut victimă represiunilor politice, și activitățile sale on-line sunt dedicate recuperării referinţelor din cyberspațiu. Aceste corpuri torturate sunt, de asemenea, metafore ale corpului social, dar cu o reliefare distinctă a implantului ca simbol al violenței sociale. Aceste texte sunt antologate antologia Andreei Bell și Yolandei Molina-Gavilan, „Cosmos Latinos”.
17. Sunt notabile temele spiritiste din povestirea „Patrulha para o desconhecido” [Patrulă în necunoscut] (1991) şi romanul „Terra Verde” (2000).
18. Allan Kardec este pseudonimul francezului Hippolyte Léon Denizard Rivail (1804-1869). Conceptele care stau la baza doctrinei sale spiritiste sunt reîncarnarea spiritului (corpul astral) și comunicarea cu spiritele prin intermediul „mediumurilor”. În 1886 la Rio de Janeiro, medicul Adolfo Bezerra de Menezes Cavalcanti şi-a anunțat adeziunea la doctrina lui Kardec, folosind-o ca o modalitate de a trata boli psihice.
Această doctrină a fost popularizată la sfârşitul secolului XIX în Brazilia, ajungând să aibă o acceptare pe scară largă în diverse practici religioase din Brazilia contemporană. După cum explică David Hess, „Puritanismul şi „bunul simț” anglo-saxon bazat doar pe fapte au contribuit la crearea unei culturi relativ mai sceptice în privinţa credinței în spirite; acest fel de scepticism este mai puțin răspândit în Brazilia, chiar şi printre cei mai educaţi…. Credința în spirite și în forțe spirituale … agregă toate clasele sociale și nu ţine cont de diferenţele de educaţie şi cultură din Brazilia, într-o măsură mult mai mare decât în Statele Unite ale Americii.” (Spirits, 43).
19. Aproximativ jumătate din terenurile agricole ale Braziliei aparţin unui procent de 1% din proprietarii de terenuri din Brazilia, iar cealaltă jumătate aparţine unui procent de 30%, lăsând mare parte din populația rurală braziliană fără pământ agricol. A se vedea Vieira (94).
© M.Elizabeth Ginway
Titlul original : „A Working Model for Analyzing Third World Science Fiction: The Case of Brazil”, Science Fiction Studies, vol. 32 (2005).
Traducere de Cristian Tamaş.
Traducerea şi postarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul autoarei şi a Managing Editorului revistei Science Fiction Studies, domnul Dr.Arthur Evans. Le mulţumim.
Partea I : Un model de lucru pentru analiza science fiction-ului lumii a treia: cazul Braziliei de Prof. Dr. M. Elizabeth Ginway (Universitatea Florida, S.U.A.) ; traducere de Cristian Tamaș
Partea a II-a : Un model de lucru pentru analiza science fiction-ului lumii a treia: cazul Braziliei de Prof. Dr. M. Elizabeth Ginway (Universitatea Florida, S.U.A.) ; traducere de Cristian Tamaș
Partea a III-a: Un model de lucru pentru analiza science fiction-ului lumii a treia : cazul Braziliei de Prof.Dr.M.Elizabeth Ginway (Universitatea Florida, S.U.A.) ; traducere de Cristian Tamaș
Opere citate :
Amora, Antônio Soares. O romantismo. São Paulo: Cultrix, 1967.
Aragão, Octávio. „Hóspedes.” Somnium 89 (July 2004): 11.
*** „Intempol: Uma antologia de contos sobre viagens no tempo”. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2000.
Ashcroft, Bill, Gareth Griffins, and Helen Tiffin. „The Empire Writes Back: Theory and Practice in Post-Colonial Literatures”. London: Routledge, 1989.
Banker, Ashok. „In the Shadow of Her Wings.” Year’s Best Fantasy 2. Ed. David G. Hartwell and Kathryn Cramer. New York: Harper Collins, 2002. 160-73.
Bell, Andrea. „Science Fiction in Latin America: Reawakenings.” SFS 26.3 (November 1999): 441-46.
Benford, Gregory. „Is There a Technological Fix for the Human Condition ?” Hard Science Fiction. Ed.George E. Slusser and Eric S. Rabkin. Carbondale: Southern Illinois UP, 1986. 82-98.
Bhabha, Homi. „The Location of Culture”. New York: Routledge, 1994.
Braz, Júlio Emílio. „Genghis.”, manuscris nepublicat
*** Personal Interview. Rio de Janeiro, July 15, 2004.
Burns, E. Bradford. „A History of Brazil”. 1970. New York: Columbia UP, 1980.
Calado, Ivanir. „Tia Moira.” Seis em ponto. Intro. Marcos Rey. Rio de Janeiro: Ediouro, 1994. 113-44.
Calife, Jorge Luiz. „Horizonte de eventos”. Rio de Janeiro: Nova Fronteira, 1986.
*** „Linha terminal”. São Paulo: GRD, 2001.
*** “„A morte do cometa.” 1985. Quark 1.8 (2001): 40-44.
*** „Padrões de contato” Rio de Janeiro: Nova Fronteira, 1985.
*** Personal Interview. Rio de Janeiro. July 5, 2000.
Calixte, Marien. „Caidocéu.” Alguma coisa no céu. 1985. São Paulo: GRD, 1995. 11-30.
Canclini, Néstor García. „Hybrid Cultures: Strategies for Entering and Leaving Modernity”. trans. Christopher L. Chiappari and Silvia L. López. Minneapolis: Minnesota UP, 1995.
Carneiro, André. „Piscina livre”. São Paulo: Moderna, 1980.
Castro, Pablo. „Exerion.” 2000. Trans. Andrea Bell. Cosmos Latinos: „An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain”. Ed. Andrea Bell and Yolanda Molina-Gavilán. Middletown, CT: Wesleyan UP, 2003. 294-304.
Causo, Roberto de Sousa. „Patrulha para o desconhecido.” Isaac Asimov’s Magazine: Ficção científica 14 (1991): 72-100.
*** „O salvador da pátria.” Phantastica brasiliana”. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro and Carlos Orsi Martinho. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2000. 141-56.
*** „A sombra do homem: a saga do Tajarê”. São Paulo: Devir, 2004.
*** „Terra Verde”. São Paulo: Cone Sul, 2000.
„Tupinipunk—Cyberpunk brasileiro.” Papêra Uirandê. Especial No. 1 (1996): 5-11.
Cirlot, J. E. „A Dictionary of Symbols”. 1971. Trans. Jack Sage. New York: Dorset, 1991.
Da Cunha, Euclides. „Rebellion in the Backlands”. 1902. Trans. Samuel Putnam. 1944. Chicago: U of Chicago P, 1970.
DaMatta, Roberto. „Carnivals, Rogues, and Heroes: An Interpretation of the Brazilian Dilemma”. 1990. trans. John Drury. Notre Dame, IN: U of Notre Dame P, 1991.
*** „For an Anthropology of the Brazilian Tradition.” The Brazilian Puzzle. Ed. David H. Hess and Roberto DaMatta. New York: Columbia UP, 1995. 270-91.
Dunbar, David L. „Unique Motifs in Brazilian Science Fiction.” Diss. U of Arizona, 1976.
Fawcett, Fausto. Santa Clara Poltergeist. Rio de Janeiro: Eco, 1991.
Fernandes, Fábio. 1998. „África.” Megalon 70 (Dec. 2003): 22-23.
*** „A paixão segundo S.H.” Como era gostosa a minha alienígena”. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 9-13.
Fernandez, Cid. „Julgamentos.” Tríplice universo. Ed. Gumercindo Rocha Dorea. São Paulo: GRD, 1993. 70-152.
Fideli, Finisia. „Quando é preciso ser homem.” „O Atlântico tem duas margens”: antologia novíssima, ficção científica portuguesa e brasileira”. Ed. José Manuel Morais. Lisboa: Caminho, 1993. 25-32.
Flory, Henrique. „Invasores?” Só sei que vou por aí. São Paulo: GRD, 1989. 113-40.
*** „A pedra que canta.” A pedra que canta. São Paulo: GRD, 1991. 175-90.
Garcia, Clóvis. “O velho.” Além do tempo e do espaço: 13 contos de ciencificção. São Paulo: Edart, 1965.159-68.
Ginway, M. Elizabeth. Brazilian Science Fiction: Cultural Myths and Nationhood in the Land of the Future. Lewisburg, PA: Bucknell UP, 2004.
Glotfelty, Cheryll. “Literary Studies in an Age of Environmental Crisis.” The Ecocriticism Reader: Landmarks in Literary Ecology. Ed. Cheryll Glotfelty and Harold Fromm. Athens: U of Georgia P, 1996. xv-xxxvii.
Gomes, Helena. A caverna dos cristais: O arqueiro e a feiticeira. São Paulo: Devir, 2003.
Griffin, Susan. Woman and Nature: The Roaring inside Her. New York: Harper, 1978.
Hess, David. “Hierarchy, Heterodoxy and the Construction of Brazilian Religious Therapies.” The Brazilian Puzzle. Ed. David Hess and Roberto DaMatta. New York: Columbia UP, 1995. 180-208.
*** Spirits and Scientists: Ideology, Spiritism, and Brazilian Culture. State College, PA: Penn State UP, 1991.
Jameson, Fredric. “Third World Literature in the Era of Multinational Capitalism.” Social Text 15.3 (1986): 65-88.
Klautau, Michelle. O crepúsculo da fé. São Paulo: Devir, 2001.
*** A lendária Hy Brasil. São Paulo: Devir, 2005.
Kolodny, Annette. The Lay of the Land: Metaphor as Experience and History in American Life and Letters. Chapel Hill: U of North Carolina P, 1975.
Kujawski, Guilherme. Piritas siderais: romance cyberbarroco. Rio de Janeiro: Francisco Alves, 1994.
Kupstas, Marcia. “Gepetto.” 1987. Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 175-80.
Lavín, Guillermo. “Reaching the Shore.” 1994. Trans. Rena Zuidema and Andrea Bell. Cosmos Latinos: An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain. Ed. Andrea Bell and Yolanda Molina-Gavilán. Middletown, CT: Wesleyan UP, 2003. 224-34.
Liebes, Tamar. The Export of Meaning: Cross Cultural Readings of DALLAS. Cambridge: Polity, 1993.
Lodi-Ribeiro, Gerson. “A melhor diversão da cidade.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 211-24.
*** “Prêmio Argos 2003.” Megalon 70 (December 2003): 7-8.
Marcello Simão Branco. “Os 50 melhores trabalhos da FC & F brasileira: contos e romances.” Sci-Fi News 50 (December 2001): 64-65.
Manfredi, Lúcio. “Seres inorgânicos.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 57-62.
Martinho, Carlos Orsi. “O mistério da sala quatro.” În Somnium 89 (July 2004): 15-18.
*** “A mortífera maldição da múmia.” În Intempol: Uma antologia de contos sobre viagens no tempo. Ed. Octávio Aragão. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2000. 57-96.
*** “Pressão fatal.” Quark 1.8 (2001): 50-64.
Mee, Luiz Roberto. O prisioneiro da sombra. Rio de Janeiro: Record, 2003.
Memmi, Albert. The Colonizer and the Colonized. New York: Orion Press, 1965.
Mendlesohn, Farah. “Toward a Taxonomy of Fantasy.” Journal of the Fantastic in the Arts 13.2 (2002): 169-83.
Menezes, Levy. “Floralis.” O terceiro planeta. Rio de Janeiro: GRD, 1965. 61-66.
*** “Terra Prometida.” O terceiro planeta. Rio de Janeiro: GRD, 1965. 85-102.
*** “Ukk.” O terceiro planeta. Rio de Janeiro: GRD, 1965. 15-26.
Menezes, Maria de. “As boas-vindas.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 113-45.
Murphy, Patrick D. Literature, Nature, and Other: Ecofeminist Critiques. Albany: State U of New York P, 1995.
Neves, Berilo. “A última Eva.” 1934. Páginas da sombra: contos fantásticos brasileiros. Ed. Braulio Tavares. Rio de Janeiro: Casa da Palavra, 2003. 40-43.
Ortner, Sherry B. “Is Female to Male as Nature is to Culture?” Woman, Culture, and Society. Ed. Michelle Rosaldo and Louise Lamphere. Stanford: Stanford UP, 1974. 67-87.
Paes Filho, Orlando. Angus: O primeiro guerreiro. São Paulo: Arxjovem, 2002.
Paz, Octavio. El laberinto de la soledad. 1947. Ed. Enrico Mario Santí. New York: Penguin, 1997.
Pereira, Carla Cristina. “Uma certa capitã Rodrigues.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 77-104.
Piletti, Nelson. História do Brasil. São Paulo: Ática, 1991.
Plumwood, Val. “Androcentrism and Anthropocentrism.” Ecofeminism: Women, Culture, Nature. Ed. Karen J. Warren. Bloomington: U of Indiana P, 1997. 327-55.
*** Feminism and the Mastery of Nature. London: Routledge, 1993.
Porush, David. “Frothing the Synaptic Bath: What Puts the Punk in Cyberpunk?”
Storming the Reality Studio: A Casebook of Cyberpunk and Postmodern Fiction. Ed. Larry McCaffrey. Durham, NC: Duke UP, 1991. 331-33.
Rojo, Pepe. “Gray Noise.” 1996. Trans. Andrea Bell. Cosmos Latinos: An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain. Ed. Andrea Bell and Yolanda Molina-Gavilán. Middletown, CT: Wesleyan UP, 2003. 244-64.
Sales, Herberto. O fruto do vosso ventre. 1976. Rio de Janeiro: José Olympio, 1984.
Sansone, Livio. “The Localization of Global Funk in Bahia and Rio.” Brazilian
Popular Music and Globalization. Ed. Charles A. Perrone and Christopher Dunn. Gainsville: UP of Florida, 2001. 136-60.
Santiago, Silviano. The Space In-between: Essays on Latin American Culture. Trans. Tom Burns, Ana Lúcia Gazzola, and Gareth Williams. Durham, NC: Duke UP, 2001.
Sassi, Guido Wilmar. “Estranha simbiose.” O testemunho do tempo. Rio de Janeiro: GRD, 1963. 45-52.
“Missão T-935.” O testemunho do tempo. Rio de Janeiro: GRD, 1963. 83-94.
Saueressig, Simone. “O ano da lua.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 149-54.
Silva, Luis Filipe. “Pequenos prazeres inconfessáveis.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 155-74.
Simon, Adriana. “Dainara.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 225-36.
Sirkis, Alfredo. Silicone XXI. Rio de Janeiro: Record, 1985.
Tavares, Braulio. “O herói e as sombras do mundo.” Introdução. A sombra dos homens: A Saga do Tajarê. Roberto de Sousa Causo. São Paulo: Devir, 2004. 13-18.
“Os Ishtarianos estão entre nós.” Espinha dorsal da memória. Lisboa: Caminho, 1989. 17-22.
“Jogo rápido.” A espinha dorsal da memória. Lisboa: Caminho, 1989. 109-27.
Telles, Lygia Fagundes. “As formigas.” 1977. Páginas da sombra: contos fantásticos brasileiros. Ed. Braulio Tavares. Rio de Janeiro: Casa da Palavra, 2003. 124-31.
Thieme, John. Post-Colonial Studies: The Essential Glossary. London: Oxford UP, 2003.
Tomlinson, John. Globalization and Culture. Chicago: U of Chicago P, 1999.
Tufte, Thomas. Living with the Rubbish Queen: Telenovelas, Culture, and Modernity in Brazil. Luton, UK: U of Luton P, 2000.
Veiga, José J. A casca da serpente. Rio de Janeiro: Bertrand, 1989.
Sombras de reis barbudos. Rio de Janeiro: Civilização Brasileira, 1972.
Vieira, João Luiz. “Cronicamente inviavel [Chronically Unfeasible]: The Political Film in a Depoliticized World.” The New Brazilian Cinema. Ed. Lúcia Nagib. London: I.B. Tauris, 2003. 85-94.
Wolfe, Gary K. The Known and the Unknown: The Iconography of Science Fiction. Kent, OH: Kent State UP, 1979.
