„Edge of Tomorrow” – blockbuster-ul sci-fi din acest an al hyper-mega-super-starului scientologist Tom Cruise – este un ghiveci de clișee și poncife, un ghiveci de multe alte filme. Dar care blockbuster din aceste minunate zile nu este?

Am depistat diferite părți componente din „Groundhog Day” și „Source Code” (extrem de ne-expresivul Tomiță în pielea personajului maior William Cage, trebuie să repete ad nauseum aceeași zi imbecilă), „The Matrix”, „Battleships”, „Darkest Hour”, etc, etc., (de exemplu, chițăitorii extratereștri generați de grafica unui program de calculator); „Aliens” (distracție la greu cu exoschelete de luptă, etc); „Mimic” (cîtă originalitate!!! – în ”Edge of Tomorrow” extratereștrii sunt numiți…„mimici”!!!); „Starship Troopers”, „Independence Day”, „ Looper”, „Battle Los Angeles” etc., precum și „Saving Private Ryan”.

Da, ați citit bine – lansarea capodoperei a fost cronometrată la perfecțiune – și cred că este cea mai tălâmbă comemorare posibilă a Zilei Z. În acest sens, funcționează bine ca un film sefisto-scientologist, folosind scenariul ca metaforă precum multe alte memorabile lucrări ale genului.

Bătrâna și neputincioasa Europă a sucombat (a câta oară, amărâtă Europă? vai, mama ta, prăpădito!) sub cizma tentaculară a unei necruțătoare și înfricoșătoare specii de extratereștri. Baba Europa se chiombește la „mimici” precum curca-n lemne dar… o victorie surpriză (pe bune, chiar la Verdun! extraordinară coincidență!), triumf condus de super-gagica-personaj-schematic-de-comicsuri Emily Blunt, a dat din nou speranță lumii (libere și extra-europene). Trupele aliate (US-UK) se adună la Londra (foarte cool Londra asta, vezi și „Thor: The Dark World”) gata pentru a invada continentul mai tot timpul subjugat de alții (mă rog, a-i elibera pe retardații ăia de europeni), începînd cu…altă coincidență extraordinară… plaja Normandia (Normandy Beach, pentru anglofoni!!!) Evident, totul se transformă într-o hecatombă că așa e-n blockbustere. Și în alea scientologiste și în alea hollywoodiene.

Remarcabila producțiune ne (re)istorisește de fapt modul în care băieții ianchei le-au tras niște usturătoare șuturi în cur cretinilor lui Dolfi Nazistu’ prin 1944. Desigur că istoriseala nu arată prea promițător, dar nu avem în intenție de a a aduce vreo atingere acelor sacre amintiri ale eliberării amărâților de europeni de sub jugul fascist, și „Edge of Tomorrow” este „salvat” de excepționalul regizor Doug Liman și dacă dumneavoastră considerați că scenariul este amuzant și distractiv mai mult decât de obicei, să știți că este meritul a două remarcabile personaje, Jez Butterworth și frățiorul său John-Henry. Pentru că, stimate doamne și stimați domni, „Edge of Tomorrow” nu este un produs de consum, „un pulp sci-fi”, ci, (așa cum susține și nerușinata reclamă făcută producțiunii), un foarte „inteligent” film sci-fi-scientologist. Și cum spectatorii noștri sunt întotdeauna mai inteligenți decât ai altora, „Edge of Tomorrow” nu poate fi cu adevărat apreciat decât de oameni deosebit de inteligenți (îndeosebi aceia care practică și nobila artă a dependenței de violente și imbecile jocuri video). Și care mai și scriu deosebit de inteligent despre acest film.

Așa cum am menționat recent, trăim acum cu toții într-un mediu post-gaming în cazul în care joaca puerilă pe calculator influențează filmele, mai degrabă decât invers. Spre deosebire de simplistele „Dredd și „The Siege” remarcabil de uzat-originalul concept de a retrăi aceeași luptă din nou și din nou și din nou, primește o nouă și înfloritoare viață prin obositul clișeu din jocurile video, acela de a muri în mod repetat și de a fi (re)înviat în mod automat în același moment temporal…până când Tom și Emily pot să-și dea în sfârșit seama (pe banii, timpul și nervii noștri) cum să-l omoare, da, ați ghicit …pe BOSS-ul cel mare (și albastru) de la sfârșitul jocului (boss denumit aici, Omega). Personajul interpretat de diafana domniță Emily Blunt este chiar poreclit „Full Metal B*TCH”, vă spun asta în cazul în care n-ați înțeles încă în totalitate poanta.

Și la fel precum nefericitul meteorolog interpretat de Bill Murray în „Groundhog Day”, fiecare (re)naștere este o uluitor de inteligentă explorare a variațiunilor clișeistice de tip „Tom – maiorul William Cage – o întâlnește pe Emily – Rita Vrataski (ce nume de centuristă rusofonă!)” din nou și din nou și din nou și nefericitele personaje prinse în capcana unui uluitor de inteligent scenariu se tot strofoacă din nou și din nou și din nou să le dea la gioale „mimicilor”. Și de exemplu, ar trebui să cădeți pe gînduri, și să apreciați cît de răbdător este scientologistul Cruise în „colaborarea” cu „bestia” de Blunt (și nu înțeleg de loc, zău, de ce se încăpățânează megastarul s-o convingă pe feminină, dar ce să vezi, mi-a dat seama că maestrul Doug Liman a explorat opțiunea de a fi un „dobitoc consecvent” pînă- pânzele albe, pe mine convingându-mă ca are și stofă și ștaif de creator de blokbustere). Curată artă și măiestrie, regizorală și actoricească!

Montajul de-a dreptul de o mare virtuozitate al lui James Herbert ne fugărește de-a lungul (și de-a latul?) excesiv de multelor încarnări ale lui Tom, adesea de un (nedorit…de către regizor) imens efect comic și Tomiță se trezește din nou și din nou și din nou ca să dea nas în nas cu Bill Paxton (în pielea sergentului Farell, tătuca escadronului 12).

„Edge of Tomorrow” este recomandat celor începînd cu vârsta de 12 de ani, de fapt, celor etern rămași la frumoasa vârstă de 12 ani, vârsta de aur a SF-ului, avertizare care în acest caz adaugă o anumită demnitate întregii afaceri (vă dați seama sper, că toată treaba este o afacere, nu?), de a nu dezvălui prea mult și cu detalii prea oribile din misterele dinamicelor scene de luptă, și lăsându-vă să ghiciți cum naiba de o mierlește Cruise/William Cage de fiecare dată.

Și maestrul cabotin Bill Paxton este doar unul dintre acei mici stropi de bucurie care efectiv transformă ceea ce ar fi putut fi o cretină și extrem de plictisitoare intrigă, rezultat al ghiveciului mai tuturor tropilor recenți, într-un film cu adevărat distractiv. Se mai vântură prin cadru și Brendan Gleeson, un morocănos general al aliaților și Noah Taylor, în pielea lui Carter, fizicianul care se pare că e singurul care înțelege exact ce se întâmplă (singurul din tot filmul și singurul în general). S-a speculat mult asupra șubredei premise conform căreia (pentru niște motive de-a dreptul oculte) Cruise/maiorul William Cage este trimis pe front dintr-un fel de răzbunare pentru rolul său în calitate de PR-ist al US Army, prezentându-l (inițial)ca pe un împuțit de un laș – cu alte cuvinte în răspăr față de super-eroii macho hollywoodieni. Cu toate acestea, uite că lașul… ne aruncă zdrang-bang în centrul unor scene coșmarești de luptă permițându-ne să ne imaginăm teroarea pură pe care orice om ar trebui s-o simtă în fața unor extratereștri exterminatori.

Şi mai există şi dezavantajul că secvențele de acțiune suferă din cauza procesului de conversie 3D care transformă extratereştrii asemănători unor dervişi rotitori în nişte mașinării hiperactive precum caracatiţele învârtitoare într-o mizanscenă prea haotică á la Michael Bay. Trebuie să vă avertizez, nu este nimic original în acest film, și totuși într-un fel acesta este doar unul dintre cele mai fermecătoare aspecte. Există, la urma urmei, doar șapte povești în lume. “Edge of Tomorrow” ne amintește că modul în care se istoriseşte o poveste va atrage audienţa pe care acest film o merită.

Dar, în final aș spune că premisa centrală a acestui film nu se referă de fapt la re-imaginarea Zilei Z pentru un auditoriu al secolului XXI, sau despre modul în care un om poate fi transformat prin („ordalia luptei”, aşa cum spune sergentul) într-un erou scientologist. Nu, „Edge of Tomorrow” ar putea fi rezumat ca o poveste despre „un nătărău cu un zâmbet de tălâmb şi despre cum nătărăul îşi pierde zâmbetul”. Da, e pur și simplu vorba despre încercarea de-a dreptul iniţiatic-scientologistă a unui super-mega-hiper star de a-şi redescoperi rânjetul tălâmb. Îl va găsi oare, oameni buni? E oare vorba de o coincidenţă că băiatul-fanion al scientologiştilor e vedeta unui film în care nişte cetăţeni „îmbunătăţiţi” mor din nou şi din nou şi din nou pentru a salva lumea de extratereştri? Deoarece una dintre dogmele hubbardiştilor este că nişte „îmbunătăţiţi” vor muri din nou şi din nou şi din nou pentru a-i elibera pe pământeni din sclavie! Vedeţi şi singuri pe #SeaOrg şi da, e o chestie cât se poate de reală.

Aşa că da, „Oblivion Part II: Groundhog Day”, pardon, „The Edge of Tomorrow” este un film bun, foarte bun şi vi-l recomand călduros îndeosebi dacă sunteţi scientologişti/hubbardişti sau simpatizanţi ai acestora. Şi nu uitaţi ceea ce a declarat Tom Cruise la premiera filmului, „Îmi aduc aminte de un vechi proverb scientologist care mă înveseleşte întotdeauna : Cel puţin, nu sunt John Travolta!”

© Chris Jones

Traducere de Cristian Tamaș

Traducerea și postarea cronicii au fost realizate cu permisiunea lui Chris Jones. Îi mulțumim.

Titlul original : „Commemorating D-Day with a sci-fi scientologist kitsch: Edge of Tommorow”