Deși avea dimensiuni relative modeste, lui Kurt Heldoritz construcţia îi păru impunătoare. Curtea, recent deschisă în oraşul său, nu avea nimic din măreţia clădirilor uriaşe din jur, contrastând violent cu ele. Era un şocant amestec de arhaic şi tehnologie, de formă patrulateră, cu riduri masive ca din piatră, cu turnuri şi creneluri. Privită de sus, de la etajul vreunuia din zgârie norii învecinați, nu dezvăluia nimic din interior; o ceaţă aurie acoperea totul. Nu se zărea nicăieri vreun loc prin care să se poată intra. Cu toate acestea, pe măsură ce se apropia, auzi distinct şoapte suave, venind ca de nicăieri, care îl chemau: „Heldoritz, Curtea are miracole şi pentru tine”. O parte din zidul spre care se îndrepta păru că se dizolvă, dezvăluind interiorul Curţii. Ceaţa aurie se retrase parțial, lăsând loc unui culoar doar puțin mai înalt decât el, cu pereții și bolta unduitori.
Venise adus de prospectul primit cu o zi înainte. Aparent nu conţinea elementele clasice ale reclamei dure, care încerca să-i pătrundă de-a dreptul în subconştient prin asocieri aparent fără legătură. Prospectul era o bucată simplă de carton plastifiat pe care se mişcau fuioare aurii, parcă desprinse din ceața aflată în Curte. Atunci, ca o părere, auzise şi şoaptele: „Ai mare nevoie de noi, Heldoritz. Îndeplinim orice dorinţe”. Aceste propoziții îi sunaseră obsesiv în cap tot restul zilei iar noaptea se zbătuse în pat între somn și veghe, cu ceața aurie defilându-i prin spatele pleoapelor strâns închise. Se dăduse bătut şi hotărâse să afle despre ce este vorba.
Se strecură tăcut prin culoarul tremurător şi fu aproape imediat întâmpinat de un om înveşmântat într-o mantie aurie, și aceasta parcă desprinsă din ceaţă:
– Sunt călăuza dumneavoastră, Heldoritz, îi spuse şi-i făcu semn să îl urmeze.
Îi veni greu să aprecizeze cât timp sau ce distanţă au parcurs; ceaţa aurie lăsa imprsia unui loc în care atât spaţiul cât şi timpul încetaseră să mai existe. Se opriră într-o sală ce se dovedi foarte mare pe măsură ce ceaţa aurie se retrăgea cu repeziciune, dezvăluind statui și tablouri.
– Îți voi arăta ce-ți putem oferi, rosti călăuza. Ne aflăm în muzeul operelor de artă. Acest loc cuprinde tot ceea ce a dat mai bun omenirea, de la începuturile ei.
Călăuza rosti o serie de nume total necunoscute lui Heldoritz. Păru că se extaziază în faţa unor tablouri şi a unor sculpturi.
– Sunt, toate, originale, deşi nu există încă termenul care defineşte un unicat aflat în mai multe exemplare. Le garantăm autenticitatea! Nici noi nu le mai putem deosebi de surse, copierea a fost făcută la nivel subatomic, iar preţurile sunt rezonabile. Este valabil şi pentru mobila de epocă sau pentru orice alt obiect care există sau, dacă nu există, pe care îl puteţi descrie. În această situaţie costă ceva mai mult.
– Nu, nu asta vroiam, spuse sfios.
– Vă putem oferi orice. Călăuza făcu un semn imperceptibil şi ceaţa aurie năvăli, umplu sala şi se retrase aproape imediat, lăsând în urmă un cu totul alt decor, plin cu arbori şi plante din cele mai neobişnuite. Călăuza se aşeză pe iarba moale şi-l invită pe Heldoritz să facă acelaşi lucru. Uluit, se aşeză la rândul său.
– Oferim orice fel de plante care există sau care au existat vreodată. Sau pe care să le puteţi descrie. Iată – se aplecă şi rupse o floare – acesta este un trandafir imperial, aflat în prezent la mare căutare. Acum câteva sute de ani această floare era de-a dreptul aclamată.
Mica plantă se desfăcu în palma călăuzei în trei lujeri delicaţi, legaţi totuşi de aceeaşi tulpină.
– Trandafirul înfloreşte numai când este cuprins în palme, rosti călăuza, adulmecând floarea. Ce-i drept, avem alte flori chiar mai plăcut mirositoare.
– Nu, nu vreau o floare, rosti Heldoritz vizibil încurcat.
Din nou, ceaţa aurie învălui totul, pentru o clipă. Când se retrase, descoperi cea mai formidabilă menajerie pe care Heldoritz o văzuse vreodată.
– Pleacă de-aici! strigă Heldoritz, cuprins de groază în faţa unei feline dintr-o specie necunoscută.
– Nu vă temeţi, sunt blânde, îl linişti ghidul. Există printre ele şi animale fabuloase; pentru moment sunt foarte ceruţi licornii, dar am vândut și dragoni sau grifoni. Avem şi animale preistorice, este foarte simplu să chem câteva dacă vreți să vă alegeți.
– Nu, nu-i deloc nevoie, vă cred. Dar eu nu vreau un animal. Adică nu o sălbăticiune.
– Prin creştere celulară accelerată, vă putem oferi orice fel de fiinţă vie doriţi.
– Chiar şi o făptură umană? Vreau să zic, se precipită Heldoritz, chiar şi o femeie?
Din nou ceaţa acoperi un moment totul. După ce dispăru, Heldoritz văzu nenumărate femei, unele extraordinar de frumoase.
– Sunt printre ele actriţe celebre, soţii ale personalităţilor altor vremuri sau chiar actuale. Fizic vorbind, sunt identice cu cele care au folosit drept modele. Psihicul, evident, îl formăm altfel. Înţelegeţi, ar fi greu de aşteptat ca soţia, să zicem a unui miliardar, să vă vrea pe dumneavoastră. Bineînţeles, vă putem oferi şi o femeie care nu a existat. Acesta este scopul nostru, ca toată lumea să aibă tot ceea ce-şi doreşte. Şi, mai ales, să dețină un original. Există însă o condiţie pusă celor ce ne solicită fiinţe umane. Trebuie să locuiască în afara Terrei. Oficial, explicaţia este de a nu suprapopula planeta, însă vă pot spune că de fapt, guvernul, a impus această restricţie din motive electorale, asta după ce am executat o comandă de electori cu ajutorul cărora au câștigat alegerile. Le este teamă ca nu cumva opoziţia să repete figura.
– Adică voi faceţi un soi de maşini, sau aşa ceva?
– Nu. Sunt fiinţe vii, au personalitate proprie – e adevărat, bazele le punem noi – dar în rest nu se deosebesc cu nimic de oricare alte ființe omenești.
– E legal să faceți asta?
– Bineînțeles. Avem licență pentru toate genotipurile pe care le producem. Dacă doriți unul ce nu există în baza de date, va trebui să plătiți suplimentar. De altfel o parte din preț o încasăm sub formă de troc de la toți clienții: ne acordați licență pentru genele dumneavoastră sau pentru ce aduceți pentru clonare, dacă este cazul. Așa ne putem mări baza de date.
– Dar nu apar suprapuneri?
– Au fost la început ceva probleme, legate în special de rude sau strămoşi defuncţi care ne-au fost comandaţi sau la dublările de persoane, dar de când cu legea care trimite în afara pământului persoanele nou create precum şi pe cei ce le-au solicitat, totul s-a rezolvat. Avem grijă să-i trimitem pe planete diferite, astfel încât să nu apară necazuri. Prin urmare, dacă doriţi o femeie va trebui să completaţi câteva formulare şi să acceptaţi condiţia de a părăsi planeta noastră.
– Accept, cum să nu. Tot mă gândeam că ar fi timpul să emigrez. Viaţa pe Pământ a devenit mult prea scumpă.
Pentru că în toată vasta bază de date a Curții nu găsise nici o femei e care să-i placă, optase pentru una unică. Completase zeci de chestionare şi teste, iar vreme de câteva luni îşi petrecuse după-amiezile în laboratoarele Curţii. Răspunsese la mii de înterbări care îi răscoliseră în asemenea măsură subconştientul încât mai multe nopţi avusese coşmaruri. Plătise, cu toate economiile lui plus un angajament pentru jumătate din salariu, pe zece ani. Curtea îi aranjase un loc de muncă, chiar ceva mai bine plătit, pe una din lumile exterioare. Însă nu regretase nimic.
Fusese, o vreme, fericit împreună cu femeia sa, până când această nouă şi permanentă prezenţă începuse să-l irite. Dorise un trup frumos; îl regăsea acum în mai toate formele de publicitate, banalizat, arhicunoscut. Încetase chiar să mai facă dragoste cu ea după ce căpătase fixaţia că face asta în văzul tuturor. Înțelese în sfârșit că trupul femeii era de fapt un colaj din multe alte femei zărite în filme şi în spoturi publicitare iar tehnicienii Curții îl asamblaseră pentru el ca pe un puzzle. Ochii femeii erau verzi, aşa cum îi dorise, dar aveau câteva feluri de a privi de care se săturase la fel cum se plictisise şi de cele câteva expresii ale feţei ei. Dorise dragoste nesfârşită, devotament şi înţelegere, dar acum era dezgustat de toate astea. Se dedase celor mai cumplite excese ba chiar o şi bătuse crunt în câteva rânduri, doar – doar o va scoate din sărite. Dar gura femeii lui rămăsese mută pentru orice cuvânt de reproş sau ocară. Avea reacţii conforme cu chestionarul pe care îl completase în laboratoarele Curţii. Impresia de obiect creat artificial și nu de ființă umană nu-l părăsise nici o clipă.
În cele din urmă o abandonase, neimpresionat de lacrimile ei.
A fost liniştit o perioadă însă, în urma unui impuls lăuntric, renunţă la întoarcerea pe Pământ şi hotărî să-şi comande o altă femeie, convins că acum ştia ce-şi doreşte, la biroul pe care Curtea îl deschisese recent pe planeta sa.
Ajunse acolo în urma unei femei. Fosta sa femeie! Alături de ea, se afla el. Un alt el, parcă mai surâzător şi mai amabil, parcă şi mai afectuos. Funcţionarul tocmai îi spunea:
– Stimată doamnă, vă felicit pentru alegerea făcută și vă doresc fericire şi noroc !
© George Lazăr
