Robotul îşi are locul lui în memoria culturală a oamenilor. La începutul secolului XIX, Mary Shelley îl imagina pe Frankenstein pentru ca mai apoi scriitorul Karel Čapek să plăsmuiască în piesa de teatru R.U.R. cuvântul robot. Aici, produsele Rossum Universal Robots se răzvrătesc împotriva oamenilor care îi deţineau, exterminându-i de pe faţa pământului. Din acest moment, o întreagă invazie!
Treptat, roboţii au început să iasă din literatură, film, imaginar şi să ne coloreze realitatea. Iniţial s-au dorit o realizare tehnologică superioară, menită să ne susţină în activitaţi, să muncească pentru noi sau, mai bine spus, să facă să nu mai muncim deloc. Acum, roboţii ne pot ajuta chiar să ne distrăm şi să ne împlinim cele mai profunde emoţii şi aspiraţii omeneşti: ne pot alina singurătatea, asista să fim fericiţi, ne pot oferi dragoste! Se scrie tot mai mult despre asta. Până la urmă aici este frontiera. Până unde pot interfera roboţii cu emoţiile şi cu viaţa noastră?
Dar oamenii se tem de roboţi şi mai ales de „sufletul” lor tehnologic. Ȋnsă mersul viitorului este implacabil! Tehnologia nu trebuie implantată sub piele sub formă de cipuri, pentru a ne transforma viaţa. Priviţi numai în jur să vedeţi câţi oameni sunt nedezlipiţi de gadget-urile lor: smartphon-uri, tablete & co. Nu este nimic rău în asta! Este vorba de o interacţiune la nivel senzorial, epidermic cu obiecte care ne împlinesc viaţa.
Totuşi, nu toţi oamenii au nevoie de roboţi. De pildă președintele ICR nu are cum să aibă nevoie de aşa ceva, care să-i preia din atribuţiuni. El face lucrurile atât de imprevizibil și iraţional, navigând haotic și dirijând fără niciun plan cultura română, că și celui mai avansat robot, pus să facă ceva asemănător, i s-ar arde instant toate circuitele. Nici omul nou comunist nu avea nevoie de roboţi care să muncească în locul lui. Ȋntr-adevăr, el se putea folosi de diverse unelte să transforme lumea, dar cu efort. Bucuria muncii nu putea fi împărţită cu nimeni pentru că lumea nouă nu ar fi putut fi gândită de roboţi. Cei care au analizat acest construct ideologic și prototip uman au spus că de fapt „omul nou” era, de fapt, un robot. Defilările şi paradele regimurilor totalitare (îmi vine în minte Coreea de Nord), par să fie o înlănţuire de roboţi.
Cu roboţii e simplu: ei trebuie să facă ceea ce sunt programaţi să facă. Totuşi, nu întotdeauna va fi chiar aşa! Să fim prevăzători şi cu un pas înainte lor! Din caza asta, a început să se scrie tot mai mult despre etica inteligenţei artificiale. Regulile au fost făcute mai întâi în imaginar. Isaac Asimov a rămas cunoscut pentru cele trei legi ale roboticii. Prima lege spune că un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău. A doua lege spune că un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1. Potrivit celei din urmă legi, un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.
Chiar dacă în literatură le-am făcut legi roboţior – înainte ca ei să existe cu adevărat – pentru noi oamenii, lucrurile stau altfel. De la Codul lui Hammurabi încoace s-au tot gândit tipare care să ordoneze şi să reglementeze felul cum trăim. Dar dacă vorbim de oameni, roboţi şi, mai ales, de legi – prima dintre ele ar fi că noi suntem muritori, iar corolarul, ca să îl parafrazez cumva pe Asimov, este că nimeni, nici chiar cel mai evoluat robot, nu poate schimba asta !
© Eugen Stancu
Textul a fost publicat cu acordul autorului. Îi mulțumim.
http://www.lapunkt.ro/2013/04/02/despre-roboti-si-oameni/
Aurul sintetic și… eroul salvator – Eugen Stancu
Science Fiction şi Utopie Comunistă. Dincolo de Universul Promis – Eugen Stancu
Colocviul Ion Hobana 2012: O formă de distopie? Anticipaţia de avertisment în anii ’80 – Eugen Stancu
Ispita Utopiei – Eugen Stancu
Pactul de la Varșovia invadează România – Eugen Stancu
Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia
Eugen Stancu, născut în Turnu Măgurele la 6 iulie 1978, este doctor în istorie. A studiat la Universitatea din Bucureşti, la Central European University din Budapesta şi la Lincoln College, Oxford (Marea Britanie). A publicat „Politics and Science Fiction. Science Fiction in Communist Romania, 1955 – 1974” (VDM Verlag, 2008); a editat împreună cu Richard McMahon şi Hanna Orsolya Vincze, „Cultures of Communication : New Historical Perspectives”, număr special al European Review of History (Routledge, 2009). A tradus „Crearea Europei de Est : de la preistorie la postcomunism” de Philip Longworth (editura Curtea Veche, 2002). Este director al Asociaţiei Eurocentrica şi cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti. Editor al revistei lapunkt.ro
