Antologiile GALAXIS. Noua operă spațială și EXIT. Povestiri de dincolo (ambele ale sau cu sprijinul SRSFF, la editura Eagle, Botoșani, 2016) marchează câteva puncte importante în evoluția fantasticii românești recente.
Întocmai cum își propusese la înființare, SRSFF a capacitat coagularea producției de text science fiction pe întreg teritoriul României și racordarea acestora la tendințele din literatura de gen mondială.
Sună lemnos, nu-i așa?
Și este, dar ar fi bine să nu ne oprim în autoadulare, lăsându-i pe alții să practice acest exercițiu autodistructiv.
Punctele pe care le marchează cele două antologii sunt, înainte de toate, literare: primul este versatilitatea tematică a fiecărui autor în parte; al doilea este predominanța narațiunii, a artei povestirii, dacă vreți, asupra simbolismului sau mesajului ideatic/ideologic; al treilea este stabilirea tacită a unui model comun de lume ficțională, în care verosimilitatea provine și se bazează pe menționata artă a povestirii, cu alte cuvinte artificiile experimentaliste sau postmoderniste nu mai sunt la modă.
Tema comună din EXIT este viața (de) după moarte. Fiecare dintre cei opt autori are o abordare proprie, plecată de la definiția termenilor. Aș îndrăzni să plasez o extremă a definițiilor în textul lui Irving T. Creve, Fedya, căci acolo moartea este cea care trăiește sau precede vieții. Cealaltă extremă este poetica lui Dănuț Ungureanu, din Lumină lină, unde pâlpâirea liberului arbitru dă câteva imagini, inclusiv vizuale, de mare frumusețe, echivalându-se cu „semnul de viață“. Puterea efectului de lectură la finalul EXIT-ului stă în acoperirea intervalului dintre Fedya și Lumină lină de către celelalte proze: observația este de conținut, într-adevăr, dar se referă și la diversitatea narativă și stilistică a expresiei celorlalți autori.
Tema comună din GALAXIS este aventura spațială. Definițiile termenilor par comune autorilor selectați, șapte la număr, ceea ce ar fi dus la o unitate mai mare a volumului final decât cea din EXIT.
Totuși, fiindcă în GALAXIS avem două nuvele (Nici un port din galaxie, Ioana Vișan; Desprindere lentă, Silviu Genescu) și restul povestiri, această antologie tinde să nu aibă centrul de greutate la o intersecție a tuturor textelor, ci să și-l afle între cele două mai mari. Din fericire, prin tema aleasă, oricum aveam o apropiere mai puternică între ce se poate scrie, indiferent de viziunea și stilul propriu. De aceea, disproporția între nuvele și povestiri nu supără, unitatea este păstrată tematic, cum am spus.
Trecând peste două observații de politică literară (Alexandru Lamba este prezent în ambele antologii, împreună cu romanul său de debut, Sub steaua infraroșie – o space opera în care dragostea luptă cu timpul, implicit cu moartea – acest lucru mă face să atrag atenția că 2016 s-ar putea să fie anul său; Liviu Radu nu a fost uitat de colegii săi din SRSFF care i-au dus ideea antologiei de space opera la îndeplinire), ca estetică literară aș spune că EXIT are o anumită superioritate asupra GALAXIS, tocmai din diversitatea internă permisă de temă. Pe de altă parte, „noua operă spațială“ este o prezență mult mai tonică, pentru moralul cititorilor săi, întrucât în aventura spațială rețeta cere – iar autorii o aplică de cele mai multe ori – happy-end-ul.
Luate împreună, EXIT și GALAXIS sunt un semn al vigorii science fiction-ului românesc recent, care nu moare și nici nu se predă în fața asaltului dinspre fantasy și horror, așa cum anumite voci s-au grăbit să anunțe.
Cel puțin în prima jumătate de an din 2016 și, cu siguranță, comparându-le cu antologiile apărute în 2015, GALAXIS și EXIT sunt cele mai bune produse specifice ale fantasticii românești.
