Vineri 27.05 – partea I
Săptămâna în curs este una pregătitoare, îmi fac lista și o verific de două ori. De fapt două liste, într-o încercare de a părea interesat și calculat, dintr-un motiv pe care nu cred că-l înțeleg. Sufăr de profesionalism acut, probabil. Dar nu asta contează și nu este timp de introspecții. Viața e prea scurtă. Prima listă conține actorii, cosplay-erii, artiștii și așa-zisele celebrități. Lista este destul de lungă, iar în ea avem, ca și în anii precedenți actori din Game of Thrones, trei la număr și anume Charles Dance (Tywyn Lannister), Daniel Portman (Podrick) și Gemma Whelan (Yara Greyjoy). Cu siguranță, cel mai interesant și impunător dintre cei trei va fi Charles Dance, datorită prestanței sale. Poate din această cauză, actorul cu pricina va avea cea mai scurtă prezență în cadrul convenției, fiind prezent doar sâmbătă. Esențe tari în sticle mici.
Lista de actori e completată de Sylvester McCoy (Doctor Who #7), David Anders (iZombie – serial care în ciuda numelui îl recomand din toată inima) și Mark Pellegrino (Supernatural).
Menționez și prezența lui Enji Night cosplayer din Ungaria, prezență deja obișnuită pe meleagurile noastre, dar mereu apreciată și binevenită.
Restul, la fața locului.
A doua listă se află într-un carnețel, unde am notat panel-urile care mă interesează într-un fel sau altul și încă o listă de cumpărături pentru Bookfest. Hm, trei liste. Intenționez să-mi inhib nevoile frivole pentru această ocazie. Într-o analiză finală, putem reduce asemenea evenimente ca pe dezlănțuire a consumerismului axat pe benzi desenate, figurine, afișe, autografe, etc, unde banii economisiți cu atâta sârguință sau primiți de la părinți sau furați, sunt schimbați pe comoditățile menționate anterior și nu pe lucruri cu adevărat importante. Deși o cană cu emblema casei Targaryen are niște aplicații practice.
Vineri 27.05 – partea II
După ce mă gândesc mult și bine asupra rutei către convenție, mă hotărăsc să fac un lucru neobișnuit pentru mine și anume să merg prin parc, și mai exact, parcul Herăstrău, iar o plimbare calmă prin parc este o schimbare binevenită în stilul meu de viață semi-sedentar. Nu semnalez incidente deosebite. Flori, soare, tarabe ticsite cu lucruri nefolositoare și croissante la supra-preț, un băiat care-și vâră mâna în blugii iubitei. All’s right with the world. Ajung la Romexpo, unde, sunt întâmpinat de câteva cozi destul de mari ca pe vremuri. Scot aparatul din dotare și încep să umblu la setări, testându-le. Mod Manual și RAW ca fotografii adevărați, uitând să setez obiectivul pe Auto Focus ca amatorii. Încă nu știu să folosesc focusul manual cum trebuie. Poate că voi fi un fotograf profesionist, dar într-o altă zi, sunt sigur.
E puțin trecut de ora 16: 00, iar accesul se dovedește a fi dificil atât pentru voluntarii prezenți, cât și pentru vizitatorii care se bronzează în soarele după-amiezii. Ajungând la coadă, a cărei semnificații profunde, trei sferturi din participanții adunați clar nu o cunosc, scot biletul și avansez încet dar sigur cu restul hoardei spre intrare, iar soarta, bună cum este cu mine ocazional, îmi deschide o altă cale de intrare, mie și atâtor altor vizitatori dornici de a nu aștepta la coadă. Trecând de barieră, dau biletul și primesc o brățară din material textil asigurată cu un fel de vergea capsată în loc de un alt voluntar. Asta ca să nu cumva dăm/vindem brățările bișnițarilor sau ceva de genul, iar dacă vizitatorul dorește să-și scoată această brățară, trebuie să-și taie mâna sau brățara. Există totuși și brățările din hârtie pentru biletele de o zi. Vorbind de bișniță, la care am fost martor la ediția din 2014, nu văd asemenea oameni pe parcursul celor trei zile. Și-au găsit de lucru în altă parte probabil. Alți voluntari oferă card-uri cu credit pentru G2A, serviciu de distribuție digitală aflat într-o zonă gri din punct de vedere legal. Totuși, sunt bani care pot fi cheltuiți pe un joc sau altul. Să fie bine primiți.
Înăuntru se află bineînțeles Tronul din Fier forjat, care a devenit, se pare, un laitmotif pentru această convenție. De aici îmi încep periplul.
***
Lista mai sus menționată s-a dovedit a fi inutilă sau m-am dovedit doar incapabil de a respecta un plan de acțiune, dar apoi n-a fost vorba de ceva serios. În orice caz, în planul pentru această zi figura să particip la panel-ul lui Daniel Portman – fapt neîmplinit de altfel și asta datorită dorinței mele de socializare și o totală lipsă de interes față de actorul cu pricina al cărui rol în Game of Thrones este acela de servitor pentru cele mai masculine personaje din serial. Oricum vreau să plec devreme să ajung din timp la băută cu bătrânii mei după o abstinență de aproape două săptămâni. Abstinența multă strică. Plec oricum mai târziu decât mi-am propus inițial și în această condiție nu acopăr toată convenția parcurgând doar pavilioanele C1 – C3. Pe C4 aveam să-l descopăr a doua zi. Persistă totuși impresia că spațiul este mai mic față de acum doi ani când am fost ultima dată, dar văd că este mai comprimat și unificat. O îmbunătățire aș zice.
Drumul spre autobuz este lipsit de incidente deosebite. Văd totuși reprezentanți de-ai Martorilor lui Iehova împrăștiați pe o rază scurtă înspre stația de autobuz. Nu sunt sigur ce fel de strategie abordează, dar nu cred că o să funcționeze. Analizând situația din punct de vedere temporal, îmi este clar că oamenii ăștia nu știu ce-i aia Vineri și n-au să afle vreodată. Conceptul este probabil interzis în secta asta.
Sâmbătă 28.05
Week-end-ul nu a fost gândit să fie matinal, cel puțin așa îmi place să cred. Dar apoi, Ambasadorii SF, unul din puținele panel-uri la care asist, se ține la ora zece și jumătate din motive care țin de puteri aparent superioare la scena (BCR) din hala C4. Este oricum interesant să vezi o convenție imediat după deschidere, cum începe să se trezească, să învie și să se aglomereze. În orice caz panel-ul ținut de Andreea Sterea, Oliviu Crâznic, Alexandru Lambă și Florin Stanciu, este pe cât se poate de interesant și la obiect în ceea ce privește peisajul autohton de SF și Fantasy, prezentând publicații fizice și on-line, apariții noi și situația actuală a literaturii fantastice în România. Lesne de înțeles, numărul de participanți a fost rușinos de mic, dar existent și interesat, iar inițiativa trebuie sincer aplaudată chiar dacă interesul din partea publicului din cadrul festivalului era canalizat în alte meridiane ale convenției. Să fim sinceri distracții și distrageri erau suficiente în cadrul festivalului. Ca să citez un cântec din vechime: There’s something here for everyone, reserve your seat today!
Idee bună de altfel pe care aș fi putut să o aplic de câteva ori, mai exact la panel-ul lui Charles Dance și concursul de Cosplay, mai exact calificările pentru European Cosplay Gathering. Dar mai întâi, aflu că pot face rost de bilete pentru autografe și photo-op în schimbul unui mic sacrificiu în sânge. Am vise ciudate din cauza asta, dar sunt sigur că este doar un efect secundar trecător. Profit de biletele pentru David Anders și purced să obțin un autograf de la acesta. Prin urmare îmi iau locul la coada formată din alți trei sau patru vizitatori. E încă devreme. Câteva minute mai târziu apare și Anders care afișează cu nonșalanță acel stereotip al vedetei care poartă ochelari de soare în interior. Pare puțin mahmur, deci motivul ochelarilor se înțelege de la sine, deși imaginația mea începe să intre în funcțiune și încep să-mi închipui motivele care au cauzat ochii injectați, ascunși de ochelari. Să ne înțelegem, nimic personal cu omul, am auzit că s-au întâmplat niște lucruri la petrecerile din Promenadă, dar nu mă interesează cauze & motive, mă amuză doar asemenea lucruri și îmi reamintește de un fapt de care multă lume pare să uite și anume că acești actori sunt oameni până la urmă cu efecte și defecte. Mai târziu, ascund cu iscusință imaginea de photo-op și autograful în geamantan-ul unei domnișoare de la aleea artiștilor și mă îndrept spre scena HBO pentru concursul de Cosplay, pe care îl văd de la distanță, de unde sesizez, printre altele un Dalek făcut din hârtie și lipici și un fel de scenetă impresionantă scoasă din Witcher cu efectele speciale de rigoare. Seria de jocuri The Elder Scrolls pare să fie moda actuală.
Panel-ul lui Dance, care are loc înaintea concursului de Cosplay, ar fi fost o ocazie pierdută după cum am văzut. Atât de diferit în realitate față de cum apare în Game of Thrones sau Dracula Untold, deoarece are acea prezență impunătoare, parcă severă, dar această iluzie este spulberată după ce-l auzi vorbind, într-un mod cum nu se poate de calm, politicos și glumeț, răspunzând chiar și la cele mai insipide întrebări într-un mod civilizat și jovial. Stereotipul gentleman-ului britanic.
***
Plimbându-mă pentru a mia oară printre standuri socializând și capturând ocazionala instantanee care urma a fi ștearsă din motive artistice, dau de o figură semi-cunoscută, care, după cum aveam să-mi dau seama era beată criță, mirosind a transpirație, emanând pe lângă un miros neplăcut și o personalitate pe măsură, angajată în căutarea unor răspunsuri, ca să fiu cât se poate de politicos. Sincer, mi-am dorit ca la această convenție să se întâmple ceva aparte, suprarealist și psihedelic ca într-o amintire redactată de Hunter S. Thompson, dar aventurile acestuia erau mult mai amuzante și cumva sub controlul autorului, capabil cumva să-și negocieze situația în care se găsea, adesea băut, drogat sau ambele. Dar în cazul meu a fost ceva relativ nou și nu cred că aveam luxul de a lăsa această aventură undeva pe lângă un aeroport cu tot cu picturile ei cu Barbra Streissand. A fost totuși, un moment trecător, dar pentru mine, unul rușinos. Hei, cineva a trebuit să simtă rușinea și din nu știu ce motiv mi-am cerut scuze pentru micile… neplăceri cauzate. Încerc să mă scutesc de asocieri nedorite cât încă mai există dreptul de liberă asociere.
Restul zilei continuă fără alte incidente deosebite și o petrec pe alocuri cu prieteni veniți la rândul lor în vizită, motiv în plus pentru a explora mai în detaliu C4 pe care l-am văzut în treacăt doar, dimineața.
Aici avem revista Level adusă din nou la viață de către un Herbert West plictisit, cunoscută acum cu numele de Nivelu’ 2. Dificile consoanele astea. Vis-a-vis de standul PC Garage, se află Blizzard al cărui stand pare să prezinte ultimul joc lansat de aceștia și anume Overwatch, dar nu mă interesează. Lucur mare că Blizzard este cumva prezent la această conveție. Mă intrigă totuși mica expoziție de sisteme de joc vintage precum Sega Mega Drive, Play Station (primul model), Wonderswan – opera lui Gunpey Yokoi, responsabil pentru cele mai revoluționare creații marca Nintendo în anii ‘80 & ‘90 și o copie modernizată a unui Magnavox Odyssey prima consolă de jocuri – opera lui Ralph H. Baer, lansată inițial în 1972 cu cel mai groaznic tip de controller posibil. Impresionante de altfel aceste conglomerate de plastic și circuite care au avut partea lor de influență în istoria recentă. Încerc totuși să înțeleg de ce Armata Română are stand la o asemenea convenție. Să racoleze, poate, oameni din rândurile jucătorilor de Overwatch și CS: GO activi pe undeva în zonă.
Da, ignor mult din zona de gaming pentru că o parte semnificativă se referă la jocurile competitive on-line, iar interesul meu față de fenomen este, în cel mai bun caz unul minor. Vis-a-vis de standul Armatei se află o replică destul de proastă a TARDIS-ului din Doctor Who, ca să aibă vizitatorul cu ce să-și mai facă o poză, asta și o cabină de telefon londoneză modernă. Nici azi nu înțeleg de ce cortul de prim ajutor se afla în pavilionul C4 sau mai bine zis, de ce se afla în interior, dar îmi pun prea multe întrebări degeaba. De aici, mă îndrept spre C1 pentru sesiunea de photo-op cu David Anders care este cu o idee mai treaz, dar, după cum mi se atrage atenția, duhnește a alcool. Nările mele sunt defecte aparent, deoarece nu detectez niciun asemenea iz. Treaba lui de altfel. Am vrut o poză și asta am primit, recompensă urmată de regret când îmi văd moaca în poză. Sunt urât când zâmbesc. Îmi fac o notă mentală să nu mai zâmbesc. Sunt sigur că o să mă ajute în viitor. Cu această ocazie mai fac o instantanee-două, notez o adresă de email de care reușesc să scap, spre nefericirea mea. Probabil că mă consideră om neserios, dar nu are rost să mă pedepsesc pentru această pierdere, iar, ca să-l citez pe bard: Înţelepţii nu stau niciodată să îşi jelească pierderile. Sunt încă prea tânăr pentru asemenea procese de autoflagelare.
***
Se anunță o petrecere la Promenadă. Petrecere vineri, petrecere sâmbătă. Multe petreceri. La cea de vineri nu am cum să particip, iar sâmbătă posibilitatea există, dar nu am nici chef și nici nevoie. Evident, nu este în fiecare zi când apuci să bei cu actori, și m-am bucurat sincer pentru autograful și photo-op-ul cu David Anders, dar sincer, nu mă interesează. Presupun, greșit poate, că scorurile din Promenadă sunt prea mari portofelul meu de om de rând ce sunt. Prefer în schimb să mă angajez în lungul drum spre casă. Pe parcurs, îmi aduc aminte de cineva la care nu m-am mai gândit de mult, pe care nu am mai văzut de mult și mă întreb: ce mai face?
Duminică 29.05
Ultima zi se dovedește la fel de matinală care începe cu panel-ul grupului literar Secția 14 care sincer nici că m-a interesat nici impresionat, dar la care am asistat ca un spectator bun ce sunt. Aici a fost prezentată activitatea grupului literar din care am înțeles că nu se cunoaște pronunțarea corectă a unor edituri sau colecții din peisajul editorial românesc și lansări care ar trebui să aibă toate loc la Bookfest 2017, deși trebuie menționat că acest târg de carte pare să devină din ce în ce mai mic. Dar să ne facem griji despre asta cu altă ocazie. Publicul, iarăși, în număr mic. Evit concursul de Cosplay (cel obișnuit cum scrie în program) și îmi afișez din nou firea enervantă pe unde naiba apuc. Sincer acum, ce altceva e de făcut la o asemenea convenție?
La un standul unei artiste, impresionez, se pare, cu cunoștințele mele în materie de literatură universală. Nu sunt singurul amator de scriitură deviantă marca Jack Kerouack sau William Burroughs. Sincer, consider că marea majoritate a literaturii post-moderniste nu este gândită pentru a fi consumată de omul normal, specie care, îmi pare, este pe cale de dispariție. În tot timpul ăsta privirile lui Hitler Pikachu și Rust Cohle mă scrutează, încercând să-mi spună ceva anume, dar ei comunică pe altă lungime de undă, prin altă dimensiune. Nesimțirea mea aproape infinită mă ajută să ignor examinarea la care mă supun aceste personaje. Dar mă privesc în continuare și oriunde mă uit, văd Semnul Galben, parcă ars cu fierul roșu pe retina mea.
***
+++ Aici revin la notițe sporadice și amintiri defazate, adunate pe parcursul celor trei zile, cât se poate de simple, la obiect, dar cronologia lor într-o ordine aparent non-euclediană. Chiar și așa reușesc să descifrez ce naiba vreau să zic acolo. Față de ultima ediție la care am participat în vara lui 2014, condițiile sunt mult îmbunătățite. Nu mai este spațiu irosit, iar dacă pe undeva este gol, este așa cu un scop. Chiar dacă pare mai mică, această scădere ajută din câte văd la o mai bună organizare, totul pare uniformizat, dar sunt sigur că neplăceri legate de amplasare vor apărea, dacă nu s-au exprimat deja asemenea sentimente. N-am de unde să știu și nu mă interesează.
Aerul în interior este cu adevărat respirabil și nu mai este atât de cald, schimbare binevenită, iar gunoiul nu mai este aruncat pe jos. În schimb sunt coșuri de gunoi în spațiul convenției, nu doar afară și este golit în mod regulat. Un pic de eficiență merge departe. Las notițele deoparte. Și-au dovedit folosul în relatarea acestor amintiri fragmentate. +++
***
Ca să am o experiență completă, particip la două panel-uri: Sylvester McCoy și David Anders în ordinea asta. Pe Sylvester McCoy nu țin minte să-l fi văzut în alt film decât The Hobbit, încercarea artistică a lui Peter Jackson de a mulge cât poate de mult din drepturile deținute pentru lucrările lui Tolkien. Panel-ul este o experiență energizantă, McCoy dovedindu-se a fi un fel de om al poporului, mergând prin audiență, în timp ce răspundea la întrebările publicului, fapt inedit din punctul meu de vedere. O plăcere să-l vezi și să-l auzi vorbind. Voi încerca să procedez la fel când voi deveni celebru.
Pe David Anders l-am văzut doar în iZombie. Acesta respectă stas-ul de stat pe scenă și răspuns la întrebări, dar chiar și așa experiența este una plăcută, jovial, politicos și dispus să cânte la cererea publicului. Dovedește talent muzical.
***
Ziua se apropie de final și asemeni ei, convenția, iar spațiul dedicat acesteia începe să se golească. Primesc două cutii de Pocky pe care le împart în mod echitabil. Vizitatorii pleacă, iar standurile încep să se strângă. Plictisit, dau o mână de ajutor la unul din standuri, asamblând cutii și ambalând tot ce nu s-a vândut. Sincer nu e o treabă care să stimuleze din punct de vedere intelectual, dar nu strică niște mișcare la sfârșit de zi. Vis-a-vis se află standul unei edituri și observ târziu că la standul cu pricina, a fost doar un om și din câte am înțeles, așa a fost tot week-end-ul . Îl privim în timp ce-și strânge marfa și o transportă singur. Nu știu cine este omul ăla, dar sunt sigur că merită măcar o medalie pentru efortul depus. Și o mărire de salariu.
Sfârșit fără Sfârșit
Cu câteva luni înainte de convenție, aud că s-a declarat oficial faptul că EECC 2016 ediția de vară și ICE Comic-Con 2016 vor fi ultimele ediții Comic-Con în România. Sau că nu este nimic în plan pentru anul viitor. Anunțul a fost făcut pe Facebook și se înțelege de la sine că nu am văzut acest anunț și nu m-am obosit să-l caut ca să-i validez existența. De parcă asta ar conta cumva, de parcă m-ar interesa cu adevărat. Se pare totuși că viitorul nu există pentru EECC, dar mă aștept la o întorsătură într-un fel sau altul. În orice caz, peisajul autohton de convenții cu orientare tineret/new-media/benzi desenate va fi mai sărac, cel puțin pentru o perioadă nespecificată, dar sunt sigur că se va găsi un înlocuitor sau altul.
Motivul? Unul financiar se pare. Prea mulți bani, prea puțini vizitatori sau așa ceva. Tot răul înspre bine. Să nu uităm: Capitalismul răzbește mereu la lumină.
Ne vedem la iarnă.
