Acțiunea filmului „Eva” este plasată undeva prin anul 2014. Alex (Daniel Bruhl) este un programator arhicunoscut în robotică, care după 10 ani se întoarce înapoi în oraşul său natal pentru a începe să lucreze la Universitate împreună cu vechiul său prieten. Aici va găsi de lucru în industria roboticii: crearea unei super linii de copii roboţi. Alex o cere drept inspiraţie pentru noul prototip de copil robot pe Eva, urmărind comportamentul şi aspectul fetiţei. În timp, relaţia dintre cei doi se adânceşte şi lui Alex îi este foarte greu să ducă mai departe proiectul început deoarece îi trezeşte sentimente din trecut (cu Lena), însă îşi dă seama că el deţine cheia succesului în realizarea şi finalizarea proiectului !
Aşa cum îi stă bine unui film SF şi unui film în general, „Eva” este un film care te face să gândeşti, să rumegi anumite idei mult după ce proiecţia s-a terminat. La nivelul imaginii nu este lipsit de efecte speciale (SGI) dar care nu îţi sar în ochii din prima ci stau discret într-un colţ al cadrului, tot oamenii rămânând în prim plan.
Căci este în ultimă instanţă un film despre oameni şi despre condiţia umană, despre umanitatea care nu aparţine doar oamenilor. Nu pot să nu fac o paralelă între acest film şi „Omul bicentenar”. Ca şi acolo se pune problema dacă în cele din urmă un robot care ajunge la conştienţa de sine are dreptul să fie considerat uman.
Apropo de Asimov şi în acest film roboţii au un anumit gen de protecţie similar cu faimoasele legi ale roboticii, care îi fac unelte sigure pentru oameni.
Dar există şi „roboţi liberi” (ilegali) degrevaţi de acest fel de protecţie. Aceşti roboţi liberi au o personalitate mult mai naturală şi mai apropiată de lumea vie dar, reversul medaliei, inevitabil sunt imprevizibili şi la limită pot deveni periculoşi. Noi oamenii construim tot felul de aparate, maşinării şi roboţi, ca să îi posedăm să îi folosim şi chiar să îi comercializăm. Dar atunci când în viitor (acţiunea filmului se petrece prin anul 2014 sic !) s-ar realiza un robot cu inteligenţă artificială, conştient de sine, el nu ne-ar mai aparţine nouă constructorilor ci şi-ar aparţine sie însuşi.
Dar filmul merge şi mai departe ridicând o problemă mai mult decât filozofică. Poate oare un robot conştient de sine, aproape uman, să aibă şi suflet? Şi mai mult, acest suflet de robot are dreptul la mântuire ? Sunt idei la care filmul ne invită să medităm.
Avem nevoie de astfel de filme care dincolo de divertisment să ne mişte din inerţia cotidiană şi să ne facă să ne punem astfel de probleme la care să ne gândim. Este o evadare din lumea cotidiană a percepţiilor, în lumea ideilor profunde. Sau altfel spus: Ce vezi când închizi ochii?
Recomand fără rezerve vizionarea şi chiar revizionarea acestui film !
©Bogdan Mihăilescu
„Eva”, regia Kike Maíllo. În distribuție : Daniel Brühl, Marta Etura, Lluís Homar, Alberto Ammann ; o producție spaniolă, 2011 ; filmul SF „Eva” a fost nominalizat pentru douăsprezece categorii la Premiile cinematografice Goya și a câștigat la trei categorii, „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun actor”, „Cele mai reușite efecte speciale” și la șaisprezece categorii ale premiilor cinematografice Gaudí, câștigând cinci.
