A fost odată ca niciodată o mică țară din nordul îndepărtat având un trecut dificil și bulversat.
Țărișoara era prinsă geografic între două mari imperii și prin urmare limba sa națională (si teritoriul!1) a fost subordonată uneori limbii vecinului său vestic, uneori celui estic. În ciuda faptului că țara a avut de-a lungul istoriei sale atât o înfloritoare cultură populară cât și o tradiție extrem de creativă a poeziei orale, primele încercări de a da limbii naționale un rol oficial au avut loc abia cu o sută cincizeci de ani în urmă – adică doar cu o sută de ani înainte de a mă naște eu.
După cum probabil ați ghicit deja, această țară este Finlanda.
Bineînțeles că au existat ziare și cărți în limba finlandeză înainte de 1860, dar înainte de această dată n-a prea fost publicată ficțiune în această limbă. Iar când a început scrierea unor ficțiuni în finlandeză, acestea au fost în cea mai mare parte unele realiste.
Narațiunea realistă este solid ancorată în empiric, în ceea ce poate fi dovedit și autentificat, iar acest lucru este probabil, unul dintre motivele pentru care realismul este atât de popular în Finlanda.
Una dintre cele mai mari funcții ale literaturii din Finlanda a fost reprezentarea istoriei și destinului uman într-o formă atât ușor accesibilă cât și ușor de recunoscut, și literatura realistă a devenit astfel o parte importantă a memoriei colective a finlandezilor.
Așa că nu a fost nici o surpriză faptul că în decursul secolului XX realismul a devenit modul corect de a scrie, în timp ce alte specii literare au fost privite ca abateri de la normă.
S-ar putea generaliza că până în ultimele decenii, aceste abateri n-au reprezentat literatura „respectabilă” în Finlanda – am avut o tradiție de lectură a ficțiunii, ca și cum ar fi fost întotdeauna cumva documentaristă, nu o bucată de sălbatică imaginație a cuiva sau alegorie sau satiră. Desigur, elementele fantastice n-au fost complet inexistente în literatura finlandeză, dar, pe parcursul istoriei sale aceste excepții au fost foarte rare iar cărțile non-realiste au fost în mare parte orientate spre publicul de copii și adolescenți.
În Finlanda, am avut întotdeauna scriitori de calitate care au scris cărți pentru copii, de exemplu, Tove Jansson și poveștile ei despre Moomini. Dar, atunci când vorbim despre un public adult, era destul de clar în Finlanda că o carte conținând ceva nerealist era considerată un basm, cu excepția faptului că dacă se menționa vreo călătorie spațială sau niște fantome, era ceva destinat doar băiețandrilor.
Și uitați-vă la noi acum! După abia o sută de de ani și ceva de tradiție literară și decenii în care pontifi-gardieni au zăgăzuit sau ostracizat orice text conținând vreun element de fantastic ca pe un escapism ieftin, scriitorii finlandezi creează acum o ficțiune care este un amestec fenomenal de SF, fantasy, horror, suprarealism, realism magic – spuneți-i cum doriți.
Această ficțiune este extrem de originală, proaspătă și surprinzătoare, uneori celebrează elemente de folclor și bogatul nostru mythos finic, alteori se înalță către cerul înalt al lumilor SF, uneori textele sunt aproape realiste, dar au acea mică stranietate sau răsucire, care le transformă în altceva decât narațiunile mimetice.
Cum este posibil acest lucru? Așa cum se va dovedi, unele dintre lucrurile care au fost considerate obstacole și restricții, au ajuns să fie în fapt binecuvântări.
Scurta istorie a literaturii finlandeze și sosirea târzie a traducerilor în finlandeză a textelor SF și fantasy clasice – împreună cu nașterea relativ târzie a fandomului finlandez – au creat o atmosferă specială pentru că n-a existat vreo profundă tradiție a unui „mod corect” de a scrie paraliteratură și în Finlanda n-a fost niciodată un atât de mare decalaj între science fiction și fantasy.
Toată lumea înțelege desigur diferențele dintre speciile narativ-comerciale, dar în esență fanii și autorii de science fiction și fanii și autorii de fantasy n-au fost niciodată grupuri separate în fandomul finlandez. Bineînțeles că au existat și există oameni care preferă SF-ul fantasy-ului sau vice-versa, dar noi în Finlanda nu am avut bariere artificiale între aceste specii – toate narațiunile non-realiste au fost „acoperite” cu definiții de genul „chestiile astea de care suntem noi interesați” și tratate mai ales cu un soi de acceptare egală.
Această stare de lucruri este în mare măsură datorată circumstanțelor în care s-a născut fandomul finlandez. La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 ambele specii – SF-ul și Fantasy-ul –erau la fel de marginale în Finlanda, iar fanii SF/F în mod natural erau la fel de marginali. Probabil din cauza acestui fapt, actuala generație de scriitori este un grup destul de eterogen. Cu toate că (sau din cauza) faptului că au în comun aceleași fanzine și aceleași convenții, cluburi și cercuri auctoriale, aceiași oameni scriu și science fiction și fantasy și horror și realism magic și literatură fantastică și mai scriu și alte chestii care nu au fost încă inventate. În unele cazuri, trasarea liniei dintre speciile narrative este foarte dificilă, dacă nu imposibilă.
De fapt, mulți scriitori – inclusiv eu – consideră întregul subiect al granițelor dintre speciile narative ca pe o auto-restricționare impusă și complet inutilă. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care ficțiunea finlandeză non-realistă este atât de diversă și neputând fi cu adevărat clasificată, poate fi văzută doar ca ficțiune – una literară – și nu ca o reprezentare a unui anumite specii narative paraliterare : SF, fantasy, horror.
Hegemonia realismului, de asemenea, a servit ca o provocare.
Din cauza tinerei noastre tradiții literare, scriitorii finlandezi de paraliteratură nu au avut timp să se retragă într-un ghetou auto-construit. De fapt, s-a întâmplat exact pe dos: ei au jucat un rol foarte activ pe scena mainstream-ului finlandez, convingând publicul larg de cititori, critici și membri ai juriilor premiilor literare că trebuie să fie luați în serios. Barierele dintre mainstream și paraliteratură s-au prăvălit asurzitor, numărul de titluri care includ elemente de fantastic, realism magic, science fiction, fantasy, suprarealism, horror sau combinații ale acestor elemente, a explodat în ultimii ani.
De asemenea, numărul de texte SF&F traduse din finlandeză în alte limbi a explodat, fenomen însoțit de aprecierea criticilor internaționali, de premii si nominalizari la premii internaționale prestigioase.
Nu numai generațiile mai tinere au îmbrățișat vântul schimbării. Când am coordonat antologia de fantastic finlandez tradus în engleză, The Dedalus Book of Finnish Fantasy (http://www.dedalusbooks.com/our-books/book.php?id=00000172), o culegere de povestiri și fragmente de romane non-realiste finlandeze, am fost încântată să observ cât de mulți dintre autorii noștri finlandezi foarte respectați care folosesc în mod normal realismul ca instrument principal, au experimentat, de asemenea, cu elemente de fantastic, de magic, de mit.
De ani de zile, am tânjit după un termen simplu și onest care ar putea acoperi toată această literatură fantastică. Când am văzut filmul finlandez „Exporturi rare” (https://en.wikipedia.org/wiki/Rare_Exports:_A_Christmas_Tale), o poveste sumbră dar într-un fel ușor comică a originii lui Moș Crăciun, mi-am dat seama că știu termenul. Era „ciudat”, „straniu”, „bizar” (în engleză, weird). Era ciudat, straniu și bizar într-un mod foarte finlandez.
Mi-am promis că, din acel moment, dacă cineva mă va întreba cărei specii narative aparțin lucrările mele, voi anunța cu mândrie că scriu Finnish Weird (Suomikumma).
Veți descoperi mai mulți autori de Finnish Weird (Suomikumma) în această revistă:
http://www.finnishweird.net/files/finnish_weird_2014.pdf
Nu încerc să afirm că noi finlandezii am fi reinventat roata – New Weird-ul (https://en.wikipedia.org/wiki/New_Weird) – și că încercăm să revendicăm chestia asta anglo-saxonă ca fiind propria noastră născocire, deloc. Ceea ce vreau să spun este că țările scandinave/nordice nu au inventat povestirile polițiste, ci ca urmare a succesului internațional al romanelor polițiste publicate de autori din Suedia, Norvegia, etc., termenul de „Nordic Noir” a devenit o etichetă pentru o anumită calitate a unui text.
După părerea mea, eticheta „Finnish Weird” este, de asemenea, un brand – un brand care promite o plimbare cu un montagne-russe al parcursului unei proze extrem de originale, provenind de la foarte diverși scriitori cu stiluri cu adevărat personale. Suntem „weird” și foarte mândri de chestia asta.
© Johanna Sinisalo
Titlul original : „Rare Exports”, text publicat în fanzinul Finnish Weird, 2014:
http://www.finnishweird.net/files/finnish_weird_2014.pdf
Traducere de Cristian Tamaș.
Textul a fost tradus și publicat în revista Fantastica prin acordul autoarei. Îi mulțumim.
