Departe, în nord-estul Europei, există o țară întunecată și rece, unde oamenii sunt mohorâți și aspri, câmpiile sunt acoperite de zăpezi și păduri, iar acolo locuiește Moș Crăciun. Atmosfera melancolică a acestor meleaguri și simțul bizar al umorului pe care-l au locuitorii lor au zămislit Fantasticul Finlandez, stilul original al scriitorilor finlandezi.
Termenul a fost născocit de faimoasa autoare Johanna Sinisalo, în decembrie 2001, după ce a vizionat filmul finlandez, Rare Exports. În film este vorba despre excavarea adevăratului Moș Crăciun în Korvatunturi, în Laponia. Filmul conține lucruri destul de ciudate și, în același timp, foarte finlandeze: mitologie, tradiție folclorică, peisaje amenințătoare, lighioane înspăimântătoare, zăpadă, păduri, personaje și creaturi ciudate, și nu în ultimul rând, umor finlandez, întunecat și laconic.
Ficțiunea Johannei Sinisalo, ca un epitom al Fantasticului Finlandez
În inima aproape a fiecărui finlandez se află o relație atavică cu natura, ceva misterios, o chemare persistentă spre sălbăticie. Acesta-i un lucru din care se inspiră toți scriitorii finlandezi. Johanna Sinisalo (n.1958) a utilizat în mod particular această relație, sau instinct primar, în cărțile sale încă de la romanul său, Troll: A Love Story, câștigător al premiului Finlandia (publicat sub titlul de Not Before Sundown, în Marea Britanie; versiunea originală finlandeză a fost publicată în anul 2000, cu titlul Ennen päivänlaskua ei voi).
În această lucrare inovatoare, originală, ea mai încorporează aspecte ale mitologiei finlandeze și referințe intertextuale privitoare la clasicii literaturii finlandeze. Cred că putem spune cu siguranță că Troll: A Love Story este epitomul Fantasticului Finlandez și prima reprezentare, de facto, a genului. Într-adevăr, Sinisalo însăși a continuat să includă multe dintre aceste aspecte în lucrările sale literare ulterioare, însă le puteți identifica și în primele ei povestiri. Nu mai este nevoie să spunem că în romanele și povestirile lui Sinisalo există și tone de umor sarcastic și satiră mușcătoare.
În romanul ei, Birdbrain (2008) puteți observa acest motiv în mod deosebit de clar. Intriga romanului este despre un cuplu în drumeție printr-un mediu dur și necruțător. Pe măsură ce se afundă tot mai mult în pădure, ei scotocesc tot mai adânc în psihicul omenesc. Există straturi concentrice de atavism ascunse în această poveste, care ies la iveală pe măsură ce citești. La sfârșit, rămâne doar animalul omenesc de bază, dezgolit, neajutorat, pus în fața forțelor înspăimântătoare și amorale ale naturii și omenirii însăși.
Multe dintre lucrările lui Sinisalo folosesc această juxtapoziție primară a noastră, oamenii, împotriva naturii, necruțătoare și sângeroasă. Mai mult, ea arată că oamenii nu sunt doar parte din natură, dar se află la cheremul ei, tot timpul, chiar dacă nu sunt conștienți de asta. În cele din urmă, când oamenii-și dau seama de aspectele aprige ale situației lor, de obicei este prea târziu.
Astfel, în fiecare în fiecare povestire din Fantasticul Finlandez există o chemare a sălbăticiei versus frica de necunoscut, desfășurată încă de la bun început. De obicei, suntem noi, sau ceva ascuns adânc înlăuntrul nostru, necunoscutul cel mai de temut pe care-l putem găsi. Într-adevăr, adesea părem a fi, pentru noi înșine, un terra incognita decisiv.
Oricum, este important de remarcat că pentru mulți finlandezi, pădurea este și un adăpost sigur, iar natura un loc de relaxare, destindere și împrospătare. Așa că dualitatea dintre siguranță și frică se află în inima relației noastre cu mediul natural. Pădurea poate fi prietenul tău cel mai bun, însă ceva sinistru ar putea – și de obicei se întâmplă – să pândească acolo.
Sinisalo a scris că „fantastic” este un termen care cuprinde toate modurile de abordare în „diagonală”, sau hibride ale situațiilor cotidiene și problemelor sociale. Ea dă ca exemplu faimoasa povestire a lui Kafka, „Metamorfoza”, drept exemplu al unei abordări în diagonală a stranietății. Prin diagonală, Sinisalo vrea să spună dintr-un alt unghi decât realitatea, sau, de fapt, orice alt unghi de vedere în afară de realitate, care să nu poată fi clasificat ca un gen bine stabilit.
De unde și „fantasticul”.
Cât despre Fantasticul Finlandez, iată ce spune chiar Sinisalo în eseul său, „Ciudată (Weird) și mândră de asta”: „Dintr-un anumit motiv, comunitatea scriitorilor de fantastic din Finlanda prosperă și a ajuns la un standard foarte ridicat. Autori curajoși, fiecare croindu-și propriul său drum, produc niște povestiri mișcătoare, credibile și memorabile, care pot fi cu ușurință clasificate ca aparținând oricărui gen pre-existent. Caracteristicile comune cuprind estomparea granițelor dintre diverse abordări ficționale, aducerea laolaltă a unor specii narative diferite și un zbor de nestăvilit al imaginației. În povestirile lor, un bărbat ar putea ajunge să locuiască în coapsa soției sale, visele ar putea dispărea cu totul din Europa, ori balenele ar putea da naștere la șamani. Ele – sau poate că ar trebui să spun că noi – sunt ciudate și mândre de asta. De fapt, curentul este atât de clar, încât ar trebui să-i dăm un nume al său: suomikumma, „Bizarul Finlandez” (Finnish Weird).
După cum putem vedea, în cele din urmă nu-i vorba decât despre clasificare literară: Bizarul Finlandez este un termen-umbrelă care conține întreaga diagonală, adică, abordările non-realiste ale oricărei povestiri pe care n-o putem eticheta drept science fiction fără a fi nedrepți, atât cu autorul, cât și cu cititorii. Acolo ar putea fi, și de obicei sunt, destul de multe ingrediente realiste într-o povestire, însă, dintr-o dată, se întâmplă ceva ciudat, care aruncă o lumină diagonală asupra acelei realități și atunci își face apariția „bizarul”.
The Blood of Angels (2011) este cel de-al treilea roman al Johannei Sinisalo, tradus în engleză. Viziunea sumbră a dispariției albinelor a fost publicată și în Marea Britanie.
Leena Krohn: Scrisori dintr-un oraș al creaturilor insectiforme
Premiata Leena Krohn (n. 1947) este unul dintre autorii cei mai cunoscuți din Fantasticul Finlandez. În timpul îndelungatei și productivei sale cariere, a publicat romane și povestiri în finlandeză. În lucrările sale apar creaturi, locuri și metamorfoze neobișnuite. Doar recent unele dintre creațiile sale au fost traduse în engleză.
Leena Krohn a scris destul de devreme despre ciudate creaturi matematice, iar acestea au fost folosite în cărțile ei de multe ori de atunci. Cartea eponimă, Matemaattisia olioita tai jaettuja unia (Creaturi matematice, ori vise împărtășite) i-a adus Premiul Finlandia, în 1992. Poveștile lui Krohn sunt criptice și misterioase, într-o manieră tulburătoare și foarte originală. Romanul ei care a spart gheața a fost Tainaron: Mail from Another City, din 1985. Este o poveste surrealistă, scrisă sub forma unor scrisori pe care protagonistul i le trimite ei sau prietenului său. Numele autorului epistolelor nu este dezvăluit, nici numele destinatarului. O creatură numită Longhorn[1] acționează ca și ghid al protagonistul prin Tainaron. Ei vizitează locuri ciudate și întâlnesc prin oraș diferite tipuri de viețuitoare insectoide. Descrierea fermecătoare a diverselor soiuri de plante, clădiri și ființe este un prim exemplu de abordare diagonală a situațiilor de fiecare zi.
Romanul lui Krohn, Datura (Datura sau o iluzie văzută de toți) (2001) prezintă un protagonist care începe să folosească semințele de datura, ușor halucinogene. Aceasta creează o realitate banală plină de elemente suprarealiste, incidente stranii și personaje bizare. În cele din urmă, este imposibil să spui ce s-a întâmplat cu adevărat și ce-a fost o iluzie. A fost totul doar o halucinație provocată de semințele de datura?
Autoarea își deapănă povestirile cu un umor cald și o satiră acidă. Revista The New Anomalist și magazinul specializat în paranormal unde lucrează naratorul, constituie un fundal foarte potrivit pentru întâmplări neobișnuite și întâlniri cu indivizi stranii. Ultima ei creație, Hotel Sapiens – ja muita irrationaalisia kertomuksia (Hotel Sapiens și alte povești iraționale) (2013) este una dintre cele mai extraordinare culegeri de povestiri, conectate prin intermediul misteriosului Hotel Sapiens, un loc straniu, aflat undeva într-o lume post-apocaliptică.
Hotel Sapiens este locuit de multe alte creaturi în afară de oameni. Acolo sunt călugărițe înspăimântătoare, ajutoare și unelte care lucrează pentru Paznici. Sunt pe jumătate biologici, pe jumătate artefacte, o sinteză sofisticată a vieții, nanotehnologie și AI-uri. Există și un personaj pe nume Descartes, cu toate că nu-i cel original, un altul numit Dl. Higgs, sau Bosonul Higgs. Li se spune fantome, dar sunt, de fapt, niște copii reanimate sau reconstrucții ale faimoșilor gânditori. Majoritatea acestor reconstrucții sunt creaturi efemere, care durează cât conferința ținută de ele la Hotel Sapiens.
Un personaj deosebit de fermecător este o apariție matematică, o curbă Gaussiană luminoasă de distribuție, care a dobândit o formă concretă. Arată ca o omidă, dar noaptea strălucește cu o lumină albastră.
Sari Peltoniemi: Adânc sub acoperirea pădurii
În folclorul finlandez, pădurea este o creatură vicleană, care poate ademeni și prinde în capcană, sub acoperământul ei, o persoană, unde aceasta-și pierde noțiunea timpului, se rătăcește și nu mai știe pe unde s-o ia. Ea poate fi apropiată prietenilor ei, însă nu-i poate vedea, nici ei pe ea. Despre asta-i vorba când te afli sub coronamentul pădurii: te ascunzi la vedere. .
Sari Peltoniemi (n. 1963) a scris multe cărți care combină în mod inteligent mitologia populară finlandeză și ficțiunea fantastică. Povestirea sa, „The Golden Apple”, este disponibilă în antologia The Dedalus Book of Finnish Fantasy (https://www.amazon.com/Dedalus-Finnish-Fantasy-Literary-Anthologies/dp/190351729X , întocmită și coordonată de Johanna Sinisalo în 2005). Povestea este despre o profesoară, Rea, și fiul ei, Tuisku. Proza este palidă și ritualică, dincolo de suprafața ei realistă. Narațiunea conturează un contrast puternic între inocență și descompunere. De fapt, nu se întâmplă nimic supranatural, dar, fără îndoială, povestea vorbește despre o forță amenințătoare, totuși binevoitoare, care se ascunde în viața de zi cu zi. Există un element de sacrificiu și pedeapsă pentru faptele rele.
Romanele de tinerețe ale lui Peltoniemi, ambițioase artistic au aceleași caracteristici. Elementele distinctive ale iconografiei horror, cum ar fi vampirii și alte astfel de creaturi, și în afară de asta, acestea dezvăluie priceperea autoarei în ceea ce privește mitologia populară finlandeză. O adolescentă poate întâlni creaturi neobișnuite, poate să-i crească o coadă, să i se acopere trupul de un păr întunecat atunci când este lună plină, să se trezească înrudită cu un spiriduș sau zână, să se trezească având abilitatea de a vorbi cu morții, să se transforme într-un animal sau să se întâlnească cu zombii sau cu copilași morți în chiar miezul sărbătorilor de Halloween.
Peltoniemi folosește istoria alternativă și cadrele sălbăticiei ca fundal pentru povestirile sale fantastice. Ea include teme morale și ecologice ca un subtext pentru descrieri măiestrite ale vieții familiale de zi cu zi. Adesea, chestiunile importante nu sunt rezolvate: autoarea doar pune o întrebare grea, și-l lasă pe cititor să chibzuiască la care ar putea fi răspunsul. În prozele lui Peltoniemi, creșterea este ingenios suprapusă cu metamorfozele, întâmplări amenințătoare și întâlniri periculoase. Aceasta este o reprezentare clasică a unei abordări diagonale a cotidianului, despre care scrie Sinisalo. Toate acestea sunt o alegorie pentru trezirea sexualității, învolburările hormonale ale pubertății.
Conflictul, deosebirile, se află înlăuntrul și în afara tânărului protagonist. Maturizarea implică abilitatea de a rezolva aceste conflicte care se află bine ascunse „în adâncimea frunzișului pădurii”.
Pasi Ilmari Jääskeläinen: Misterioasa decădere a cărților tipărite
Pasi Ilmari Jääskeläinen (n.1966) este unul dintre autorii din galeria Fantasticului Finlandez. Genialul său roman de debut, The Rabbit Back Literature Society (publicat inițial în finlandeză cu titlul Lumikko ja yhdeksän muuta, în 2006) include un amestec fascinant de realism și fantastic. Cartea a adunat comentarii foarte favorabile în Marea Britanie. Povestea include cărți de bibliotecă, al cărui conținut se schimbă peste noapte. Textul se modifică, pur și simplu, în vreme ce cartea stă pe raft și nu există nicio explicație pentru asta. Anti-eroul lui Dostoievski, Raskolnikov, și-o fi ucis el proprietăreasa în versiunea originală a romanului „Crimă și pedeapsă”, dar ce-ar fi dacă cititorul o descoperă pentru prima dată și nu știe acest lucru? Cum poate el să facă diferența dintre original și versiunea modificată? Jääskeläinen face de asemenea ca misterioasa lui eroină, Laura White, fondatoarea Rabbit Back Literature Society, dispare în roman. Dispare dintr-o dată, iar autorul nu ofertă nicio explicație pentru această stranie întâmplare.
Acest mister repetat, inexplicabil, amestecat cu dibăcie cu relatarea realistă, reprezintă comoara din roman. Jääskeläinen dă de înțeles că ar exista și alte lumi în structura realității. În același timp, sugerează că textul însuși are multe straturi. Umorul negru, ludic, este unul dintre cele mai adorabile aspecte ale stilului lui Jääskeläinen. Personajele sale sunt robuste și, cumva, intangibile, exact ca și persoanele reale. Există numeroase referințe savuroase, intertextuale și meta-ficționale, care trimit în afara povestirii, pentru cei care vor să le caute.
Jääskeläinen este un virtuos în execuția tehnică a ideilor sale inovatoare. Până acum, Jääskeläinen a publicat în finlandeză trei romane și o culegere de povestiri, distinsă cu un premiu. De asemenea, a scris povestiri pentru diverse antologii și este renumit pentru stilul său creativ variabil. Povestirea sa, A Zoo From the Heavens, din 2000, este inclusă în The Dedalus Book of Finnish Fantasy. Povestirea Those Were the Days poate fi găsită în noua carte în format digital, It Came From the North: An Anthology of Finnish Speculative Fiction, ( ), coordonată de Desirina Boskovich.
Maarit Verronen: Viitoruri întunecate
Maarit Verronen (n. 1965) este, probabil, autorul distopic principal pe tărâmul Fantasticului Finlandez. Ea a obținut multe premii literare pentru romanele și povestirile sale. Recent, romanele sale au devenit din ce în ce mai distopice. Verronen abordează chestiuni sociale și de mediu în acea manieră diagonală de care vorbește Sinisalo în eseul său, Fantasticul Finlandez. De obicei, protagonistul lui Verronen este întrucâtva umil și deviază de la norme, poate și puțin cam lipsit de drepturi civile. Mediul ei preferat este, de cele mai multe ori, cel urban, chinuit de poluare și manipulări genetice. Cadrul acțiunii include, de regulă, forțe de securitate ostile, conectate la societăți sclavagiste orwelliene.
Verronen descrie niște peisaje destul de sumbre, cu toate că omenia, reprezentată de individul mediu, predomină în cele din urmă. Uneori, protagoniștii săi nici nu au nume, sunt doar niște nomazi sau căutători. Foarte des, ei sunt doar niște trepăduși din mașinăria guvernamentală impersonală, mici funcționari săraci și alții asemenea, încercând să câștige și ei o pâine în circumstanțe disperate. Nu prea există nici o speranță la orizont, dar trebuie, fără discuție, să te descurci. Nu te poți opri să-ți trăiești viața, indiferent cât de sumbră este situația.
Ultimele ei romane prezintă și oceane și insule, iar elementul aer este în prim plan. Există și o tehnică de supraveghere omniprezentă și forțe nevăzute, ostile, care-și fac prezența bine cunoscută, în vreme ce protagoniștii lucrează în condiții grele, pentru un salariu minim. Multe personaje sunt supuse testelor medicale, iar într-unul dintre romanele sale, eroul este, literalmente, o persoană mică de statură, iar datorită unui documentar dramatizat, a fost făcută și mai mică datorită tehnologiei medicale. În pofida acestui lucru, ea încă reușește să facă prezența ei să conteze în lume.
Verronen descrie o lume unde clima deja s-a schimbat și oamenii sunt modificați genetic pentru a se potrivi cu obiectivele altcuiva, de obicei se profită de ei de către diverse forțe, sau angajatorii exploatatori, precum companiile de securitate anonime, giganții industriei farmaceutice sau industria de divertisment. Clasa conducătoare este portretizată numai de la distanță, spre exemplu, la volanul vreunui Hummer masiv, făcând prăpăd pe străzile anonime. Ocazional, protagonistul se poate întâlni cu cineva din eșaloanele mai înalte ale societății. Personajele cheie sunt, de obicei, lucrători exploatați și oprimați, sau cobai, omeni cărora nu le stă în putere să-și schimbe situația.
Însă, în mijlocul acestei mizerii licăresc unele raze de speranță. Eroinele și eroii tăcuți, umili ai lui Verronen supraviețuiesc, în pofida problemelor avute și continuă să-și ducă viața lor amară într-un mediu natural, fie pe coastă, fie într-o pădure, făcând agricultură pentru propria lor hrană.
Verronen este o apărătoare aprigă a omenirii și a oamenilor mărunți care se ridică împotriva forțelor opresive ale pieții muncii și guvernului. Stranietatea prozei sale este una frumoasă, melancolică și cu adevărat înspăimântătoare, uneori chiar chinuitoare. Stilul lui Verronen este clar și precis, subiectul fiind foarte chibzuit. Problemele devastatoare care apar în povestirile sale sunt deja prezente în lumea noastră, însă ea a reușit să le facă vizibile proiectându-le într-un viitor apropiat, cu elemente fantastice.
Un motiv recurent în prozele lui Verronen îl reprezintă proba focului, aceasta fiind evoluția spirituală prin depășirea obstacolelor cele mai dificile. Nu există, la sfârșit, nicio renaștere eroică din propria cenușă a păsării Phoenix, dar cel puțin există șanse de supraviețuire și de siguranță, oricât de fragile ar fi ele. Astfel, există mereu vise pentru ceva mai bun, indiferent cât de timide și umile, dar, desigur, sunt ceva pe care se poate construi ceva.
Două dintre povestirile lui Verronen din 1996, Black Train și Basement, Man and Wife figurează în The Dedalus Book of Finnish Fantasy. Antologia digitală It Came From the North conține și a o povestire intitulată Delina.
Jyrki Vainonen: Cât de ciudat poate fi ?
Jykri Vainonen (n.1963) și-a stabilit o reputație în domeniul suprarealist și înspăimântător. Prima sa culegere de povestiri i-a adus premiul Helsingin Sanomat, în 1999.
Vainonen este unul dintre deschizătorii de drumuri din Fantasticul Finlandez și, într-adevăr, una dintre colegele sale mai tinere, deținătoare a Premiului Literar Runeberg, Tiina Raevaara, pomenește lucrările sale printre cele care au o influență majoră. Nu numai că stilul lui Vainonen este unul de un umor negru, dar el este și un maestru al macabrului.
În povestirea sa The Explorer (inclusă în The Dedalus Book of Finnish Fantasy și propria culegere de povestiri a lui Vainonen în engleză, The Explorer & Other Stories) Vainonen scrie despre un bărbat care se mută într-o noapte în coapsa nevestei sale și trăiește acolo, explorând peisajul. Protagonistul dispare, pur și simplu, din lumea noastră și începe să observe reacțiile interioare ale soției sale dinlăuntrul coapsei ei. Vainonen nu oferă nicio explicație în legătură cu modalitatea în care a fost posibil așa ceva – doar se întâmplă. Povestirea este foarte ciudată și tragicomică. Acolo e prezentă dragostea pierdută și spațiul intim, secrete ascunse și trădări. Finalul este tulburător, dar cumva senin. Decisiva șaradă a vieții, inexplicabilul ei, se află în miezul povestirilor lui Vainonen. El face pași subtili în direcția absurdului și suprarealismului. Ceva extrem de ciudat se ascunde sub suprafața cotidianului.
În povestirea lui Vainonen, The Pearl, protagonistul, Jan Stabulas, lucrează ca manechin de lenjerie bărbătească într-un magazin. Simte o atracție pentru șefa magazinului, Theresa Wolkers, iar acasă, în fața oglinzii, trece printr-o metamorfoză neobișnuită, făcându-și, literalmente, oasele să trosnească. Povestea ciudată, macabră, exprimă subînțelesuri ascunse, primare, de natură sexuală. În același timp, este o povestire frumoasă, despre dragostea înflăcărată și disperată și singurătatea melancolică și tristețea protagonistului ei. Oglinda dezvăluie natura interioară dublă a lui Jan Stabulas și, în cele din urmă, el o acceptă. Un mic flirt și pasiunea care urmează au consecințe dramatice.
Cealaltă povestire a sa din Dedalus Book este Blueberries, de asemenea aflată și în The Explorer & Other Stories. Naratorul este un ciudat colecționar de oase, care descoperă treptat un adevăr șocant, după ce găsise un schelet în pădurea de lângă casa sa. Această poveste dezvăluie într-un mod înfricoșător că întreaga viață este o iluzie, o minciună, și cât este de înspăimântător este ca, în final, să te confrunți cu adevărul după ce ai trăit mulți ani fără să fi suspectat nimic. O descoperire întâmplătoare duce la un șir de evenimente care schimbă pentru totdeauna viața eroului.
Vainoinen a publicat în finlandeză trei culegeri de povestiri și patru romane.
Alți fantaști finlandezi
Există mulți alți autori ai Fantasticului Finlandez care merită atenție. Unii dintre ei, precum Anne Leinonen (n.1973) și Marko Hautala (n. 1973), sunt prezenți în cartea format digital It Came From the North: An Anthology of Finnish Speculative Fiction, publicată de Cheeky Frawg Books.
Eija Lappalainen (n.1975) și Anne Leinonen au scris o trilogie distopică excelentă, o carte cu adevărat incitantă. Are toate caracteristicile Fantasticului Finlandez. De exemplu, lumea în care are loc povestea este foarte ciudată și dezolantă, cu multe creaturi neobișnuite. Mai mult chiar, Leinonen a publicat recent un roman nemaipomenit, Viimaalari (Pictorul) (2013) despre o societate viitoare totalitaristă, cu elemente fantastice distinctive. În 2006 ea a scos o antologie de povestiri pline de Fantastic Finlandez. Povestioara White Threads este inclusă în It Came From the North.
Marko Hautala este, cu siguranță, unul dintre cei mai buni scriitori horror psihologice din Finlanda, și toate romanele sale sunt exemple paradigmice ale Fantasticului Finlandez, cu toate că, de obicei, acestea nu includ elemente supranaturale vizibile. Romanele lui Hautala au fost traduse în italiană și germană. Povestirea sa, The Laughing Doll, apare și ea în antologia It Came From the North.
Saara Henriksson (n. 1981) a publicat două romane și mai multe povestiri pe subiecte fantastice. Romanul ei de debut are o temă ecologică profundă și folosește un mecanism narativ curajos dintre mai multe posibilități narative tradiționale, servindu-se de o balenă ca povestitor.
Essi Kummu (n.1977) a scris romanul încântător Karhun kuolema (Moartea unui urs) (2010) care relatează povestea unei familii trăind în nordul Finlandei, incluzând o relație ca de basm cu urșii și fantoma mamei, locuind împreună cu fiicele sale.
Juha-Pekka Koskinen (n. 1968) a scris numeroase povestiri și romane, unele dintre ele realiste sau istorice, alte din Fantasticul Finlandez. Romanul său despre Vlad Țepeș/Vlad Draculaan/Prinssi Vlad III DraculiinJ (Paholaisen vasara/Ciocanul diavolului, 2011) într-un Helsinki al zilelor noastre, este unul dintre cele mai bune romane horror finlandeze din ultimii ani. Romanul istoric al lui Koskinen despre Rasputin a fost nominalizat pentru Premiul Finlandia 2013.
J.Pekka Mäkelä (n.1962) a publicat șase romane, unele dintre fiind science-fiction, iar altele mai aproape de Fantasticul Finlandez. El a mai tradus mult science-fiction și cărți legate de muzică. Romanul său de debut este despre călătoria în timp, în vreme ce ultimul roman, Muurahaispuu (Arborele furnicilor, 2012), este foarte aproape de temele găsite la alți clasici ai Fantasticului Finlandez.
Hannu Rajaniemi (n.1978) este unul dintre cei mai prestigioși autori de science-fiction din Finlanda. Cele două romane ale sale, The Quantum Thief (2010) și The Fractal Prince (2012) au fost scrise în limba engleză, publicate de către editura Gollancz, și doar mai târziu traduse în finlandeză. Rajaniemi locuiește la Edinburgh, Scoția. Povestirea sa, Elegy for a Young Elk figurează în antologia de literatură speculativă finlandeză It Came From the North (https://www.amazon.com/Came-North-Anthology-Finnish-Speculative-ebook/dp/B00HBDZVY4), coordonată de Desirina Boskovich.
Ultimul, dar nu cel din urmă, Boris Hurtta (n. 1945) este adevăratul pionier al Fantasticului Finlandez și un părinte al multora dintre autorii contemporani. A scris un număr impresionant de romane, povestiri și articole pe teme horror, aventuri și fantastic bizar. Hurtta este un bibliofil binecunoscut și participant regulat la Finncon-uri.
[1] Longhorn – bovină cu coarne lungi, sau gândac cu antene lungi (n.tr.).
