Ulrike Nolte
Cristian Tamaș: Dr.Nolte, cum v-ați decis să dedicați un studiu ficțiunii speculative suedeze, „Schwedische „Social Fiction”. Die Zukunftsphantasien moderne Klassiker der Literatur von Karin Boye bis Lars Gustafsson „(2002)? [“Ficțiunea socială” suedeză. Fanteziile viitoriste ale clasicilor literari moderni de la Karin Boye până la Lars Gustafsson]
Ulrike Nolte: Cristian, în primul rând mulțumiri pentru interesul dovedit lucrării mele. Am studiat literatura și cultura scandinavă la universitățile Freiburg, Linköping (Suedia) și Münster și aveam nevoie de o temă pentru doctorat, și am descoperit acest subiect special. Nimeni nu scrisese mai înainte despre această temă și mi s-a părut deosebit de interesant că 1) un număr uluitor de autori suedezi celebri au publicat opere science fiction între ficțiunile lor mainstream și 2) criticii suedezi și establishmentul literar-cultural suedez au ignorat în totalitate majoritatea acestor lucrări. Iubind din totdeauna SF-ul (am scris și un roman care a câștigat Deutsche Science Fiction Preis în 2007), ignoranța deliberată a instituției literare suedeze față de un capitol important al proprii culturi suedeze este un mister pentru mine. Am vrut măcar la nivel academic să explorez un subiect ignorat dar relevant pentru cultura europeană.
Cristian Tamaș: De ce ați numit forma particulară a unor narațiuni literare, „ficțiune socială suedeză”? Considerați că în Suedia a existat o specifică mișcare literară având o identitate estetică și socială clară? Este în mod specific suedeză sau doar o parte a ficțiunii speculative europene din anii 60-80, aceea angajată social și politic ?
Ulrike Nolte: Am folosit denumirea de „ficțiune socială suedeză”, pentru că mi s-a părut izbitor că aproape toți autorii pe care i-am analizat s-au limitat la un tip special de SF: lucrările lor au o legătură clară cu întrebările arzătoare ale prezentului, de exemplu repulsia față de totalitarismul boșevic și nazist și reacția față de lipsa de militantism politico-social a erei postmoderne. Operele autorilor suedezi pe care i-am studiat sunt distopice în general și scriitorii suedezi menționați în studiul meu au utilizat o abordare viitoristă pentru a convinge cititorii de un punct de vedere special, utilizând și o agendă socială. Acest lucru este într-adevăr destul de tipic pentru literatura suedeză, deoarece se considera și se consideră că autorii „serioși” trebuie să aibă un „mesaj” și dorința de a îmbunătăți societatea, criticând-o. (Bine, aceasta este o simplificare, dar oricine își dă seama ce vreau să spun). Da, anii 60 și 80 au fost singura perioadă când SF-ul a devenit un fenomen de masă în Suedia, deoarece mulți autori au folosit ficțiunea speculativă pentru a critica așa numită „a treia cale suedeză”, o struțo-cămilă între capitalism și comunism, care amenința să se înece în birocrație, colectivism și centralism etatist, suprimând „individualismul” în favoarea „binelui comun”.
Cristian Tamaș: Puteți explica cititorilor români de ce i-ați menționat în mod explicit pe Karin Boye și pe Lars Gustafsson? Pentru cei care încă ignoră lucrările celor doi autori, de ce ar trebui să le citească?
Ulrike Nolte: Studiul meu s-a concentrat asupra scriitorilor bine-cunoscuți nu numai în Suedia, ci și în alte țări. Karin Boye a fost o poetă faimoasă care și-a început cariera în anii 20 și a devenit un simbol al rezistenței anti-naziste în anii 40, în special din cauza singurului ei roman SF, „Kallocain”, care seamănă cu „1984” al lui Orwell, dar are un unic și original punct de vedere feminin. Narațiunea aceasta este foarte întunecată și pesimistă, dar în același timp fascinantă. Lars Gustafsson este un autor postmodern extrem de complicat, care este iubit în special de cititorii din Germania. Gustafsson a scris o serie de romane care combină subiecte autobiografice cu teme din romanele de spionaj și din alte specii ficționale ale paraliteraturii. Singurul sau roman SF, „Det sällsamma djuret fran norr” (Animalul ciudat din nord) este o amuzantă și spirituală operă spațială, cu un fundal profund filosofic. Romanul acesta este una dintre lecturile mele favorite.
Cristian Tamaș: Jumătate din opera lui Per-Christian Jersild (autorul romanelor „Veterinarul” /Djurdoktorn, 1973; trad.rom. 1989) și „Vânătoarea de porci”/Grisjakten, 1968, trad.rom. 2009) este science fiction, chiar dacă nu a vrut să o recunoască; aceeași atitudine ca în cazul lui Kurt Vonnegut. E doar vina unei blocaj mental din partea establishmentului literar-critic suedez care consideră SF-ul ca fiind maculatură ? SF-ul a fost perceput și în Suedia ca fiind „contrar utopiei naționale suedeze de construire a statului bunăstării”, așa cum a afirmat John-Henri Holmberg?
Ulrike Nolte: Aproape niciunul dintre autorii suedezi de mainstream care au scris una sau două lucrări SF n-au recunoscut sau nu și-au etichetat textele respective ca fiind SF. Autori precum Karin Boye sau câștigătorul premiului Nobel Harry Martinson nu păreau să știe prea multe despre SF și pur și simplu și-au scris propriile povești fără să le eticheteze în vreun fel. Mai târziu, singurul motiv pe care îl pot vedea identifica ține de prejudecăți. Timp de o lungă perioadă de timp n-au existat în Suedia scriitori suedezi specializați în producția de SF, au fost disponibile doar traduceri ieftine din paraliteratura SF anglo-saxonă, deci poate nu e de mirare că scriitorii relevanți au vrut să evite această comparație. Apropo, cărțile lui P.C. Jersild merită să fie citite de oricine este alfabetizat, indiferent de modul în care autorul le-a etichetat. Narațiunile sale sunt portrete extrem de sarcastice și amuzante ale unei societăți în care birocrația a luat-o razna, sunt cam ca o versiune suedeză a lui Kafka.
Cristian Tamaș: Este science fiction-ul, pe lângă multiplele sale valențe și un instrument pentru critică socială și politică sau este doar „escapism pur pentru retardați de toate vârstele” (cum afirmă unii critici literari), pentru aceia care în decursul vieții rămân la vârsta de aur a SF-ului, vârsta mentală de 12 ani ? E imperios obligatoriu ca literatura (chiar și paraliteratura) să fie escapistă, autistică și narcisistă (divertisment pur), evitând cu grijă orice contact și orice contaminare cu realitatea?
Toate narațiunile pe care le analizez în studiul meu sunt și instrumente de critică socială și politică. Uneori, această abordare nu lasă prea mult loc și aspectelor mai ludice și creative ale SF-ului. Personal, cred că literatura este mai atrăgătoare când nu se sprijină prea mult doar pe una din aceste laturi – politică, escapistă sau autist-narcisistă (l’art pour l’art) – ci atunci când mixează, hibridează și experimentează mai multe moduri de abordare ale condiției umane și încearcă pur și simplu să spună o poveste bună. Dragă Cristian și dragi cititori, poate că vom mai avea ocazia să discutăm și sper că v-am stârnit un pic curiozitatea prin această prea sumară perspectivă asupra SF-ului suedez, chiar dacă am răspuns doar la jumătate din întrebările interviului dar fiul meu îmi ocupă cea mai mare parte a timpului meu liber. Obosită dar fericită că am putut dialoga, a voastră, cu mulțumiri, Ulrike Nolte.
