Flori de scalpel

Păianjenul printează: o floare de scalpel care țese filigranul următorului pod de pe Dunăre.

#

Este început de primăvară când barjele livrează ouăle pentru piloni.

Ouăle sunt imprimate la Belgrad. La cea mai mare imprimantă industrială de pe fluviu de la Linz până la Ruse. Toate ouăle au camere de luat vederi. Emit, dar nimeni nu se uită: navigarea pe Dunăre este o prostie. În cea mai mare parte, copaci goi, ceață și petice de zăpadă.

Barjele își triangulează pozițiile. Telespectatorii se duc la culcare. Nu este aproape nimeni întrupat pe chei.

Floret folosește videocamera celui mai apropiat ou pentru a urmări fețele întrupaților. Și spatele primarului din Ruse. Floret aude discursul primarului chiar și din bar. De fapt, prin camere se vede pe el însuși, așezat pe terasă. Citește și firma: MUNTELE FLORET. Barul lui este o investiție în care nu intră nimeni. Floret este ocupat să scrie cod. Dar în cea mai mare parte a timpului se uită la fluviu.

Ouăle ajung la fund. Pentru o clipă, orașul este un ochi de pește verde închis într-o proiecție axonometrică.

„… un pas mare către un nou viitor!” spune primarul.

#

Videocamerele arată acum doar negrul complet de sub pilonul podului.

Frankie se așază lângă Floret și se încruntă.

– De ce ești atât de înfofolit?

– Mi-i frig.

Floret își ridică mănușile pentru cod. Cele din lână, tricotate de mână, le acoperă. Arată caraghios, și o știe. Computerul întrețesut în șal e cuibărit sub jachetă, cu solarul întins peste șal.

Floret își mișcă degetele, asamblând un puzzle 3D în ocular. Șeful lui face tam-tam cu privire la noul proiect. Compania lor este de top acum. Comenzile curg, pentru că Floret a câștigat războiul podurilor.

Frankie nu-i nebun; n-are de gând să moară înghețat ca Floret. Dinții îi clănțănesc deja. Îi face semn: un pahar de rom, te rog. Doză dublă. Apoi se ascunde înapoi în bar.

Frankie e australian. Hacker începător. Elevul lui Floret, care învață repede.

S-a întrupat aici, în Bulgaria, datorită podului. E aici, la Ruse, datorită lui Floret. Dar Floret nu are nici cea mai mică idee de ce el însuși e întrupat aici, pe malul apei. Nu știe decât că ochiul verde închis și zgomotul monoton al fluviului îi aduc pendulul newtonian al simțurilor la o linie plată. La fel și barul. Barul în care își câștigă toate războaiele virtuale.

Dar el poate să se destrupeze din Ruse oricând.

#

La sfârșitul lunii aprilie, Floret încă mai poate coda. Un general de armată înrolat de șeful său într-un nou război. Frankie și cu el printează beri și desenează strategii. Războiul lor face să încolțească un labirint de flori precise de scalpel, care cresc în fundațiile corporației inamice.

Și apoi păianjenul-pod este livrat.

Floret își petrece serile pe terasă, codând. Primele tulpini mici ale filigranului se ițesc peste terasament. În loc să lucreze, Floret trece mai tot timpul de la o cameră la alta. Vede deja fundațiile pilonului.

În cinstea zilei orașului, primarul, întrupat, înfige un jalon la viitoarea rampă de ieșire a podului. Floret îl urmărește prin camere. A fost invitat să primească o cheie a orașului, dar nu se întrupează. Preferă să muncească. Câștigă următorul război. Marginile 3D din ocular strălucesc ca nenumărate găuri de chei.

Când se livrează păianjenul totuși, se întrupează acolo jos, pe chei.

– Ai întârziat, mormăie Frankie. S-a zis cu termenul tău limită. Ai ratat barca.

Dar i se alătură lui Floret pentru a întâmpina bordurile de cauciuc ale bărcii proverbiale, macaralele de pe punte. Păianjenul a fost imprimat întreg, fără lipituri.

Barja se lovește de terasament. Se prinde de fundația podului, ridică rolele masive de material aspru, le plasează cu precizie. Așază păianjenul la locul lui.

Marinarii le fac cu mâna lui Floret și Frankie. E mai grozav decât o cheie sau găurile de chei.

Puzzle-ul 3D al păianjenului se rotește în interiorul ocularului lui Floret. Chestii precise.

– Al naibii de frumos, spune Frankie.

Face hacking cu Floret de un an și cinci luni.

Amândoi știu că a trecut ceva vreme de când codul lui Floret era cât de cât precis.

#

Festivalul anual al Statuilor de Nisip îl ia pe Floret prin surprindere. Iar următorul său război corporatist are loc mult prea devreme. Asemenea unui general de armată epuizat, inhalează parfumul teilor înfloriți și se încruntă la zarva întrupaților de pe chei.

Ocularul mărește imaginea mulțimii și o împodobește cu nume și etichete de identificare.

– Frankie, salut, Frankie!

Floret se întoarce spre ușa barului.

– Știi că e un artist australian acolo jos?

Muntele Floret se însuflețește invers proporțional cu micșorarea movilelor de nisip de-a lungul fluviului. Oameni adevărați beau beri adevărate și discută despre proiecte de sculptură. Floret face niște coduri, ascultând bâiguiala lor babilonică.

Aproape că ratează anunțul următorului război virtual. E trimis în Rezervă: așa află. Urlă, acoperind artiștii de afară:

– Frankie! Hackerule! Felicitări pentru gradul de general!

Frankie rânjește, cu aer de scuză.

– Nu ești supărat c-am acceptat, nu?

Floarea lor de scalpel a născut fructe hardware.

#

Este iulie, iar pilonii podului se ridică deasupra apei. Sculpturile de nisip terminate sunt expuse. Nimeni nu se întrupează vreodată să le vadă.

Țărușul primarului s-a scufundat sub apă, uitat pentru totdeauna. Păianjenul termină rampa de ieșire și se tot agită grăbit peste primii doi metri de filigran metalic de deasupra apei.

Războiul pentru pod câștigat de Floret a fost și el uitat: un mare război multicorporatist. Întruchipat pentru el de o proprietate pe malul apei și schimbat de șeful său cu alte zece războaie.

Cine are nevoie de încă un pod peste Dunăre? se gândește Floret. Tocmai a printat o bere în bar. O halbă.

O scoate pe terasă, din nou lipsită de viață. Computerul este înfășurat în jurul șepcii, cu panoul solar înflorit deasupra. E timpul să-și pună mănușile pentru cod.

Frankie își aduce și el berea sub umbrelă.

– Am tuns și pieptănat munca de ieri, spune el. Codul tău e de rahat zilele astea.

Floret dă din cap și mișcă degetele în mănuși.

– Îi arșiță.

Cineva îi dă o palmă zdravănă pe umărul ars de soare.

– Țvetan!

Floret se încruntă, nedumerit. Apoi, brusc, îl recunoaște.

– Nu ne-am văzut de mult, șefu’!

– Al naibii de-adevărat, Țvetan!

Noul venit are barbă și o pereche de ochelari rotunzi de modă veche.

– Și cine-i Morcoveață ăsta?”

– Frankie. Noul tău general. Hacker începător. Învață repede. Iar ăsta-i…

– Simo, răspunde Barbă. Capo-ul tău. Dar nu știam că ești aici întrupat. Sunteți amândoi în urmă cu software-ul medical, nu? Câștigarea războiului e doar începutul, știi?

– Îi arșiță.

Frankie dă din cap către Floret în semn de solidaritate.

#

Vremea devine mai tolerabilă la sfârșitul lui august. Floret nu scrie practic niciun cod. Pilonii podului sunt acum rafinate turnuri Eiffel. Filigranul rampei ajunge la primul. Păianjenul duce un război împotriva metalului, zi după zi.

Floret stă pe terasă și urmărește puzzle-ul 3D din ocular. Se răsucește și se amestecă și în cele din urmă face clic într-o potrivire precisă. Perfecțiunea codului îl ia prin surprindere.

– E-al naibii de frumos, suspină Floret.

Se oprește, cugetă.

– Eu l-am scris.

Frankie se aruncă în război până peste cap. Dispare zile întregi. Dar Floret îi urmărește cu fervoare victoriile.

Are și el un război de luptat: pentru fructele hardware din comanda spitalului. Într-o noapte, găsește piesa aceea chinuitoare de puzzle 3D terminată și trimisă.

– Generalul Frankie. Hacker începător. Învață repede, mormăie Floret și rânjește.

 Păianjenul își câștigă războiul și țese pilonul în pod. Floret pierde războiul împotriva codului.

#

Vine septembrie, iar păianjenul țese în al doilea pilon. Filigranul podului trece de mijlocul fluviului.

În loc să muncească, Floret se întrupează la spitalul din Ruse.

– Frankie mi-a dat întâlnire, spune el.

Literele roșii ale notificării îi pulsează în ocular. Dr. Ceavdarov. Camera 204. Etajul doi.

Doctorul este real. Întrupat. Codifică pe o foaie de hârtie și o subliniază: Scârț-scârț-scârț. Zzzzt. Zzzzt.

Floret se întrupează la recepția spitalului cu hârtia.

Codul doctorului îi pulsează în ocular: CBC, biochimie, markeri tumorali. Camera 103. Etajul I. / Tomografie 3D. Camera 612. Etajul șase.

#

Floret este din nou la etajul doi. Comută din ocular printre videocamerele podului. Așteaptă rezultatele testelor. Rezumatul războiului lui Frankie îi ocupă un sfert din câmpul vizual, complex și confuz. Nu reușește să priceapă nimic din el.

– Domnule Botev?

Frankie îl înghiontește. Floret tresare. Dintr-odată, nu vrea să intre în camera 204. Cine-i domnul Botev? Își mișcă degetele în mănușile de cod. Răspunsul îl îngrijorează, îi stârnește panica. Numele tatălui lui era Botio. Al lui este Țvetan Botiov Botev.

– Vă rog să vă așezați, spune dr. Ceavdarov.

Miroase a colonie înțepătoare.

– O păsărică mi-a șoptit că voi doi scrieți software-ul specializat pentru noul nostru robot neurochirurgical, nu-i așa?

Floret îi aruncă o privire lui Frankie. Panica se întețește. Așa-i?

– Facem codare medicală, da, răspunde Frankie.

Bună treabă, hackerule!

– E nemaipomenit!

Doctorul zâmbește.

– Dar mă tem că am vești proaste pentru dumneavoastră, domnule Botev. RMN-ul arată un tipar de atrofie corticală semnificativă.

Floret se uită la inscripția neagră de pe codul documentului. Nici măcar nu se uită la RMN-ul creierului în ocular. Se încruntă.

– O tumoare?

– A, nu, nimic atât de înfricoșător. Demență determinată de vârstă, asta-i tot.

Doctorul nu-i lasă timp pentru un oftat de ușurare și îndreaptă un deget pentru a mări una dintre scanări. Desenează un cerc cu mâzgăleli codificate.

– Tumoarea e chiar aici. Un glioblastom, procesul e destul de avansat și în prezent inoperabil. Vom începe imediat terapia cu radiații.

#

Începe octombrie. Păianjenul ajunge la cel de-al patrulea pilon. Se mișcă neobosit înainte și înapoi. Floret îl urmărește în fiecare seară de pe terasă.

– Am trimis ultima parte, spune Frankie.

Ochii lui sunt injectați de sânge și umflați din cauza războiului. Are obrajii nerași.

– Bună treabă, hackerule. Am reușit să respectăm termenul? Ei?

Frankie intră înăuntru. Iese, aducându-i un pahar de rom. Doză dublă. Când se apropie, Floret își scoate mănușa de cod și o aruncă peste balustradă.

– Nu merge! țipă Floret. Nu mă lași să verific videocamerele!

Face o pauză. Apoi recunoaște furios:

– Nu-mi amintesc. Cum ai făcut-o?

Păianjenul câștigă lupta cu podul și țese într-al patrulea pilon.

Podul din mintea lui Floret se tot desface.

#

Noiembrie. Păianjenul a trecut deja de ultimul pilon. Floret nu poate coda deloc. Își petrece cea mai mare parte a timpului pe chei. Privește podul cum crește.

Într-o seară, intră în bar clătinându-se, înghețat până la oase, abia în stare să vadă.

– Computerul meu! Cineva mi-a furat computerul!

Un Morcoveață pistruiat într-un pulover de lână bolborosește nedeslușit. Floret se retrage, intră în panică.

– Frankie. Hacker începător. Învață repede, spune Morcoveață încet, cu un accent imposibil.

– Un rom. Doză dublă, își amintește Floret.

Începe să plângă. De ușurare?

#

La mijlocul lui noiembrie, Frankie se așază în galeria de deasupra sălii de operație și își pune ocularul. Tehnicienii în costume sterile despachetează neuropăianjenul de jos. Pentru primele operații de probă, aduc modele imprimate 3D ale pacientului.

Păianjenul își întinde floarea de scalpel a picioarelor. Deschide craniu după craniu, tăind și printând un război împotriva cărnii.

Frankie urmărește în ocular cum se sucește și se răsucește codul. Al naibii de frumos, asta e.

Între timp, Floret este la chei, întrupat.

Operația a fost stabilită pentru săptămâna viitoare.

#

Îl aduc la spital cu două zile mai devreme. Într-o ambulanță.

Floarea scalpelului neuropăianjenului se desface.

Sus, în galerie, Frankie își pune ocularul.

#

Păianjenul se oprește. Filigranul său a ajuns o linie plată.

© Elena Pavlova

Traducere de Sorin Camner (revizuită de Cristina Ghidoveanu).

Traducerea a fost realizată și postată cu acordul autoarei. Îi mulțumim.