„Florin Manolescu s-a stins din viață. Avea 72 de ani și era unul dintre cei mai rafinați critici literari, istorici ai literaturii și scriitori. S-a stins discret, așa cum a trăit… A fost ani de zile Profesor la Seminarul de Romanistică de la Universitatea Ruhr din Bochum, Germania. S-a întors în țară în urmă cu vreo 15 ani și a publicat cea mai bună carte despre exilul românesc, mult prea modest ambalată ca dicționar de scriitori și reviste. Volumul e de fapt o altă istorie a literaturii române de după 1944, o carte esențială, care ar trebui predată la universitate și pe care am deschis-o și o voi deschide ori de cîte ori voi vrea să știu, documentat și onest, ce a fost și ce a scris oricare dintre intelectualii români care au trăit, fizic, pe alte meleaguri.
În raftul autorilor obligatorii, alături de Florin Manolescu, pentru mine mai stau doar doi alți făcători de dreptate, deopotrivă etic, dar mai ales estetic: Ion Negoițescu și Monica Lovinescu. Aceștia trei ar fi meritat, după 1989, toate onorurile, inclusiv academice.
…
Florin Manolescu ar fi trebuit să conducă masterate, doctorate, să fie în prim-planul scenei academice, avea absolut toate datele pentru asta. A fost acolo unde merita în Germania, nu și în România.
…
A fost totodată și un extraordinar scriitor, un alt păcat capital, de neiertat în mentalitatea academismului românesc. Un scriitor bun, în România, e considerat un profesor neserios, iar ca scriitor, nu e luat în serios, pentru că e profesor. Pe aici ne învîrtim, s-o recunoaștem măcar acum. Cîți vor fi citit rafinatele lui proze fantastice? Desigur, le-au citit cei care sînt împătimiți ai genului, cei care i-au și acordat Premiul Societății Române de Science Fiction și Fantasy în 2009. Dar mai departe? Cei care fac și desfac canonul literaturii române postbelice se ocupă cu treburi serioase, cu propunerea la Nobel a lui Nicolae Breban, de pildă, nu cu mărunțișuri științifico-fantastice!” – Luminița Marcu (http://www.contributors.ro/cultura/florin-manolescu/)
La o evaluare superficială viața oricărei ființe se reduce la trei elemente : naștere, existență, moarte. Viața unui universitar diferă oare de aceea a restului ființelor ? Ce o diferențiază, dacă o diferențiază, de viețile miliardelor de alte ființe efemere ?
Și mai ales, este oare orice universitar un intelectual, adică o ființă capabilă de a înmagazina și de a crea cultură, o ființă capabilă de gândire analitică, de discernământ, de sinteză, de exprimare coerentă și fluentă prin viu grai și îndeosebi în scris ? Orice universitar și fiecare universitar are oare talent didactic, dovedește pasiune și e capabil de a-și menține entuziasmul (asta dacă l-a avut vreodată) pe parcursul unor decenii întregi ? Are talent în exprimare prin viu grai și îndeosebi în scris ? Orice universitar și fiecare universitar este capabil să creeze o operă, să născocească din străfundurile minții sale idei novatoare și concepte relevante holistic-integratoare care îmbogățesc o cultură, măcar una națională ?
DEX : INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e,
1.s. m. și f. Persoană care posedă o pregătire culturală temeinică și lucrează în domeniul artei, științei, tehnicii etc. V. cărturar.; 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală.; adj. 3. cerebral, mintal, rațional, spiritual. (Activitate ~.) ; 4.adj. Referitor la activitatea de gândire, la intelect. // s.m. și f. Cel care are ca specialitate, pe baza unei pregătiri corespunzătoare, munca intelectuală și lucrează în domeniul științei, al artei, al economiei, tehnicii, învățământului etc.; – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.
Florin Manolescu a fost cu siguranță un intelectual, unul dintre puținii intelectuali români proveniți dintr-o familie de intelectuali și el însuși a dat naștere unui alt intelectual, ceea ce cu siguranță este ceva remarcabil în ultimii șaptezeci de ani, continuitatea între generații succesive de intelectuali, prezența în fiecare generație a unor ființe capabile de gândire și acțiune intelectual-autonom-creatoare, inventatori a ceva ce nu exista înainte, o continuitate fără cezură și fără sincope.
La o evaluare superficială viața oricărei ființe aparținând speciei Homo sapiens sapiens, trăitoare în vremuri de pace, indiferent de regimul politic, se poate reduce la câteva elemente : ascensiunea/stagnarea/regresul social(ă), recunoașterea culturală/socială/economică, capacitatea de a influența mințile și viețile altor ființe, prezența sau absența unor descendenți.
Intelectualii, creatorii de cultură în general și în sensul cel mai larg, reprezintă chintesența speciei umane, singurele ființe care se diferențiază de humusul fertil al celorlalte miliarde de ființe efemere și singurele ființe care contribuie cu ceva concret la patrimoniul omenirii. Cu tristețe () trebuie să recunoaștem că noi ceilalți non-creatorii culturali suntem doar parte a rezervorului genetic al speciei.
Ce l-a determinat pe intelectualul Florin Manolescu, un tânăr și promițător asistent universitar să-și aleagă ca teză de doctorat „literatura S.F.” (o, nomina odiosa !), ce altceva decât o atitudine de frondă, un non-conformism discret, dar asumat și angajat, dorința de contestare a unui tip de academism convențional și steril, mai interesat de supraviețuire ideologică/economică/socială decât de zguduire a „încremenirii în proiect”.
Ce l-a determinat pe tânărul critic Florin Manolescu, autorul premiat de USR al studiului „Poezia criticilor” (Editura Eminescu, 1971) să se decidă să-și piardă timpul cu paraliteratura (așa cum a fost interpelat de un bibliotecar de la B.C.U., și precum singur mărturisește în prefața volumului „Literatura S.F.”, studiu publicat la editura Univers în 1980) ? :
„Am redescoperit literatura S.F. pe neașteptate, în urmă cu câțiva ani, într-o înprejurare specială în care lectura a devenit, din nou, mai necesară decât orice altă preocupare practică. Din momentul acela am început să-mi reorganizez amintirile și cu toate că aveam sentimentul că se întâmpla un lucru ciudat (pentru că citind cărți despre „viitor”, mă reîntorceam în copilărie), am fost suprins să constat că, de fapt, literatura S.F. era cu totul altceva decât țineam eu minte. Un timp am renunțat la aproape orice altă preocupare și nu am citit decât literatură S.F.
Într-o bună zi, preocupat e această schimbare, custodele Bibliotecii Centrale Universitare din București mi-a mărturisit că nu s-ar fi așteptat să mă vadă pierzându-mi vremea cu astfel de cărți.”
Ce l-a determinat pe profesorul Florin Manolescu, titularizat de către Universitatea din Bochum, Germania, cel care precum Sisif rostogolise bolovanul responsabilităților de asistent universitar timp de 21 de ani la Universitatea București, să scrie și să publice proză fantastică și SF, când ar fi putut să se fi dedicat numai exegezei mainstream ca mulți alți respectabili critici literari ? Instinctul și discernământul literar, gusturile și sensibilitățile, adecvarea la modernitatea europeană, sincronismul preocupărilor sale cu mapamondul literar sau/și decizia unui altergo profund de tip Till Eulenspiegel, de soiul unui trickster/prankster valah, decis să conteste subtil conformismul universitar-ideologizat al anilor 80 ai dictaturii bolșevic-ceaușiste sau al academismului post-comunist de regulă la fel de fosilizat, conservator și autist-solipsist ?
Om al tuturor posibilităților intelectuale, Florin Manolescu a dat performanță culturală pe orice subiect și pe orice temă considerată de domnia-sa interesantă. Cu siguranță, în mainstream, „Caragiale și Caragiale, Jocuri cu mai multe strategii” (editura Cartea Românească, 1983) și „Enciclopedia exilului literar românesc, 1945-1989. Scriitori, reviste, instituții, organizații” (editura Compania, 2003) sunt și vor fi considerate operele sale de căpătâi. Și desigur sunt și vor fi repere pentru viitorii studenți la litere, pentru doctoranzi și critici literari. Să sperăm însă că și cititorii obișnuiți le-au citit sau le vor citi.
Pentru noi, „cei de jos”, îndeosebi teza sa de doctorat – „Literatura S.F.” și volumele de proză scurtă, „Misterul camerei închise. Nouă povestiri incredibile” (Humanitas, 2002) și „Mentaliștii” (editura Cartea Românească, 2009) sunt operele lui Florin Manolescu pe care le-am citit și recitit, pe care le-am prețuit și le prețuim, și pe care le-am premiat (Premiul pentru proză scurtă al Societății Române de Science Fiction&Fantasy în 2009 pentru „Mentaliștii”).
Pentru că așa cum spunea profesorul Florin Manolescu :
„Prin vârfurile ei, literatura S.F. este o literatură mai degrabă a celor de jos care încă speră, decât a celor de sus, pentru care lumea ar trebui să rămână neschimbată, un senzor al epocii în care trăim, precum poezia sau romanul din literatura obișnuită…SF-ul este o literatură a schimbării, o literatură a celor mai importante probleme ale omului, ca specie, o literatură vie, aflată din punct de vedere al semnificației umane, cu un pas înaintea literaturii de azi. Cele patru serii de schimbări radicale din cea de-a doua jumătate a secolului XX, explozia demografică, explozia de automatizare, explozia de informații și explozia de libertate sunt, toate, teme ale literaturii S.F… În realitate, S.F.-ul nu este trivial așa cum nouă romane din zece sunt mediocre și nici în felul în care poezia este versificație de la un anumit nivel în jos. Diferența dintre literatura trivială sau populară și literatura “normală” nu este, cum s-a spus, numai o diferență estetică, ci și una de mentalitate și ideologie.”
Opinia mea (vă rog să reacționați și să mă contraziceți !) este că Florin Manolescu, a fost în decursul existenței sale discrete, un rebel, un rebel discret, un non-conformist modest dar profund care a recunoscut și salutat schimbarea, care a înțeles că schimbarea reprezintă singura constantă în viața fiecăruia dintre noi, în existența speciei dominante a planetei care îi spunem Pământ în toate limbile născocite vreodată pe acest al treilea bulgăre de tină al unei modeste, bătrâne și discrete stele de la periferia Galaxiei. Și cu siguranță, universitarul și intelectualul Florin Manolescu a inspirat și a dat sens și a influențat pozitiv mințile și viețile mai multor oameni decât ne imaginăm !
Note :
1.„Literatura S.F.”, Editura Univers, 1980. Ultimul capitol din acest volum, Condiția literaturii S.F., a fost inclus ca materie de studiu în manualul de Limba și literatura româna pentru clasa a IX-a, editat în 2004 de Editura Humanitas. Volum accesibil la adresa: http://www.scribd.com/doc/213273308/Florin-Manolescu-Literatura-S-F#scribd
2.„Misterul camerei închise. Nouă povestiri incredibile”, Editura Humanitas, 2002. Volum accesibil la adresa : https://archive.org/details/Florin_Manolescu-Misterul_Camerei_Inchise_09__ Povestirea „O conferință de pomină”, tradusă în Serbia de Đura Miočinović, a fost publicată în revista Mostovi (nr. 163–164, 2015).
3. „Mentaliștii. Alte nouă povestiri incredibile(Premiul Societății Române de Science Fiction și Fantasy – 2009), Editura Cartea Românească, 2009. Două povestiri dinciclul Motaș („Magicianul” și „O poveste de Crăciun”) au fost traduse în limba italiană, comentate și publicate de Angela Tarantino în Romània orientale, XXIV, Roma, 2011. Povestirea „Serendipity” a fost tradusă în limba engleză de Silvia Cora și Nigel Walker și publicată în Translation Café (nr. 130, august 2012), revistă online a Universității București.
4. Antologia „The Phantom Church and Other Stories from Romania”, University of Pittsburgh Press, 1996, S.U.A., autor (selecție, introducere, cronologie, note biobibliografice) și coordonator – Florin Manolescu ; traduceri de Georgiana Fârnoagă și Sharon King.
„This collection brings together for the first time work by Romanian writers in exile as well as those who stayed at home during the period 1945 until 1989. Written by exiles and writers under totalitarian communism and its aftermath, they reflect Romania’s vivid folklore and the harsh demands of political censorship. A six-page chronology of political and literary events (1940-90) aids the reader in visualizing the social context of „homeland” for the 21 writers included, each represented by one story. The stories include tales of the fantastic and of photographic realism, parables and satires, traditional and postmodernist writings.”
„A splendid collection of short fiction, in a first-time English translation, from the perpetually beleaguered little country whose writers have long struggled against political repression and censorship, most notably during the communist dictatorship . . . An exemplary anthology.”—Kirkus Review
Sumar :
1940-1990: A Chronology – Florin Manolescu
A Guide to Romanian Pronunciation
Acknowledgments
Last of the Berevois – Vasile Voiculescu
Beyond the sands – Fănuș Neagu
Carefree – Nicolae Velea
Best-cared-for horses – Petru Dumitriu
Tin can – Dumitru Radu Popescu
Burials – Radu Cosașu
Forbidden story – Mircea Nedelciu
Dollinger’s motorcycle – Cristian Teodorescu
She wants me to climb the stairs – Sorin Titel
From A dictionary of names – Mircea Horia Simionescu
Chapter of literary history – Ov. S. Crohmălniceanu
Phantom church – Ana Blandiana
Accident – Dumitru Țepeneag
Secret of the emerald disk – Ioan Petru Culianu
Captain’s daughter – Mircea Eliade
Common path – Gabriela Adameșteanu
Gravity and collapse – Gheorghe Crăciun
Game – Mircea Cărtărescu
Death and the major – Ion Băieșu
Diary of an apartment dweller (February-June 1990) – Răzvan Petrescu
Paraphernalia – Ion Manolescu.