Un fotoliu comod, pe fundalul unei draperii de culoare cărămizie.
Oare ce poate fi mai îmbietor pentru citit decât o carte având o asemenea copertă ? Mi-amintesc cum mi s-au oprit ochii asupra ei și cum, după ce am citit și subtitlul („77 de povești foarte scurte”), am cumpărat volumul domnului Liviu Radu fără să mai stau pe gânduri. Tot ansamblul de prezentare a cărții — titlul, subtitlul, împreună cu desenul de pe copertă — se constituiau în promisiunea unei lecturi relaxate, reconfortante și, cel mai important, plină de idei îndrăznețe. Și nu una, ci șaptezeci și șapte… Și asta în doar aproximativ două sute patruzeci de pagini… „Super!”, mi-am zis, după ce m-am văzut cu volumul în geantă („Ghicit de seară”, Editura Tritonic, 2010).
De la bun început aș spune că savoarea deosebită a acestei cărți constă în caracterul său foarte eclectic. Astfel, putem găsi în ea concepte din domeniul religiei, al mitologiei, al tehnologiei sau al civilizațiilor extraterestre, al fenomenelor psi și al fenomenologiei naturale inexplicabile, dimpreună cu idei referitoare la condiția umană și a civilizației contemporane, idei referitoare la fenomenul creației literare, precum și povestiri metafizice, pentru care poate doar termenul anglo-saxon „eerie” ar putea constitui un generic potrivit.
În cele ce urmează, voi trece în revistă, pe grupe tematice, o parte a acestor istorii, urmând ca, la sfârșit, să spun câteva cuvinte despre acea povestire care, în opinia mea, este cea mai reușită realizare a acestui volum.
Referitor la religie.
Omul care știa mai mult ca oricine. Ar fi oare posibil ca Dumnezeu să creeze un om care să știe mai multe chiar decât El Însuși ?
Cazul Iov. Oare știm că iubirea și credința înseamnă, de fapt, uitare de sine ?
Ultima ispitire a Sfântului Anton. Oare un sfânt poate rezista ispitei iubirii ? (Nota bene. Întrebarea mea: dar…poate fi iubirea o ispită?)
Să ții seama de copii. Oare Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să înțeleagă pe deplin ceea ce a simțit Iov atunci când i-a fost testată credința ?
Mesaj pe un perete. Oare ce am face noi, cei de azi, cu Mântuitorul, dacă El s-ar reîntoarce nu în slavă, ci în totală smerenie, așa precum a venit și cu 2000 de ani în urmă ?
Judecata. Cât de mult putem iubi ? Am fi în stare să refuzăm Raiul spre a merge în Iad cu persoana iubită ?
Grădinarii. Este Dumnezeu un grădinar ce plantează semințe de Univers ?
Referitor la literatură.
Între îngeri și efemeride. Ce poate simți un om care înțelege că nu are o viață pentru sine, ci există doar pentru a servi unui scop anume ?
Corespondență literară. Cum ar fi dacă aceeași persoană ar fi scriitor și, în același timp, fără să-și dea seama de asta, și cititor și critic al propriilor sale scrieri? (Nota bene. Metaforă a derapajului spre care poate duce obsesia pentru recunoaștere, apreciere, faimă, glorie…)
În seara aceea. Digresiune autoreflexivă. Scriitorul are existență în sine sau este doar o unealtă prin care se transmit niște mesaje ?
Referitor la civilizații extraterestre.
Profanare. Ne-am putea gândi că zăcămintele din adâncul pământului sunt, de fapt, niște necropole ? (Nota bene. Dar, la urma urmei, ce altceva ar putea fi acestea… ?)
Fața reală a planetei Marte. Și dacă pe Marte există o ditamai civilizația care, însă, nu ne lasă s-o observăm ?
Sezon de vânătoare. Dacă am întâlni un extraterestru l-am putea recunoaște oare ? (Nota bene. Mi-a plăcut tare mult Tolagola, calforul multiform, care se joacă pe seama oamenilor, încercând să-i învețe chiar…omenia).
Referitor la roboții.
Greața provocată la vederea unei prize. Oare un android ar putea deveni vampir ?
Noaptea, în sala calculatorului. Ne poate ajuta tehnologia să desăvârșim ezoteria ? J
Părinții voștri luau decizii. La urma urmei, de ce să ne mai trezim, dacă tot visăm atât de frumos ?
Referitor la natura care se poate supăra pe oameni…
Despre pietre în baltă și înțelepți. Nimeni nu l-a identificat pe Jack Spintecătorul… Să fii fost acesta un… șobolan inteligent ?
Meduzele. Noi, oamenii, suntem ființe atât de vulnerabile, încât cea mai mică variație de mediu ne poate da peste cap, până la dispariție…
Vânătoare de vulpi. Unora le place să vâneze. Tuturor acelora le recomand să citească această povestire. O dată, de zece ori, de o sută de ori, sau de câte ori o fi nevoie ca să înțeleagă cam ce fel de “sport” practică ei…
Referitor la mitologie.
Jack. Combinație între două teme clasice, Jack și vrejul de fasole și Jack Spintecătorul. Reflecție despre căutarea păcii interioare. Interesant.
Seara, la o oră după apusul soarelui. Un vampir este o entitate care nu se vede ?
Constructorul de labirint. Dacă fiecare om ar desena schema grafică a vieții sale, imaginea obținută ar fi întotdeauna un labirint ?
Referitor la civilizația actuală.
Labirintul. Este viața cotidiană un labirint înghesuit, plin de blocaje, de așteptare, dar și de coridoare noi care apar permanent în cale ?
Ziua în care monstrul a coborât în oraș. Oare, oamenii lumii de azi, mai pot face diferența între normal și anormal ?
Referitor la condiția umană.
Departe de casă. Există vreo legătură energetică între noi-oamenii și pământul pe care ne-am născut ? Să fie această legătură în mod special mai puternică pentru noi-românii ?
Duel de noapte. Știți cine este cel mai înverșunat inamic al propriei dvs. persoane ? Răspunsul se află și în această povestire…
Întuneric. Oare cum putem ieși din întuneric ? Răspunsul este aici dar am să-l spun și eu. Doar prin recuperarea credinței. Părerea mea.
Aur. Este adevărat că toată viața fugim de Dumnezeu? Dacă da, pare a fi o fugă fără rost pentru că, în final, tot la El ajungem…
Black hole. Oare cum arată o gaură neagră în interior ?
Îndelungă așteptare. Cine ne va judeca la sfârșit ? El sau propria noastră conștiință ? Sau, poate, El și conștiința noastră sunt, de fapt, unul și același lucru ?
Să știi ce vrei. Ar fi o soluție să nu ne mai dorim nimic ? Nu de altceva, dar, aparent, orice dorință poate fi, în esența ei, o nesăbuință…, o nesăbuință care, în final, se întoarce împotriva noastră…
Referitor la clarviziune.
Proces neverbal. Chiar dacă putem prevedea crimele, totuși, este mai bine să nu modificăm viitorul… ?
Prevestirea. Norocul lui Abdulah el Kahim a fost acela că i-a trecut prin minte să se ducă la ghicitor. Căci, dacă nu se ducea, probabil că prorocirea aceluia s-ar fi îndeplinit cu siguranță…
Sinucidere. Și, dacă nu s-ar fi dus la ghicitoare, viața lui ar fi avut un alt curs ? Poate că da, cine știe…
Visul lui Claudiu. Visul în vis. Viața ca vis. Este viața un vis ? Când visăm ne ducem, de fapt, într-o altă lume ? Prin vis accesăm multiversul ?
Eerie stories.
În căutarea întrebării. Un om umblă prin deșert, ajunge într-un oraș pustiu, este judecat de o maimuță, primește Răspunsul și pleacă, pe malul mării, în căutarea Întrebării. (Nota bene. Metaforă, metafizică, suprarealism. Exercițiu stilistic. Lipsă de logică. Un mister trenant și posibil fără răspuns, a la David Lynch. Frumos, foarte frumos.)
Un fel de singurătate. O entitate eterica coboară din înalturi și, sedusă fiind de lumea omeneasca, alege să nu mai urce la ceruri.
Grota . Ar putea exista o peșteră ale cărei două ieșiri, fiind diametral opuse, să dea totuși în același loc ? (Nota bene. Paradox natural, mister neexplicat. Fabulosul natural. Frumos.)
Cam așa. Acestea ar fi, în opinia mea, povestirile cele mai interesante ale acestui volum, care ne dau din plin “food for thought”… Și, în final, cum spuneam la început, voi adăuga câteva cuvinte despre “regina balului”.
Mesagerul.
Mai întâi subiectul. Albert Einstein primește vizita unui înger care îi comunică faptul că Pământul este plat. Reflectând la această întâmplare neobișnuită, A.E. înțelege că imaginea sferică a Terrei, cea percepută de către oameni, este datorată unei deformări a spațiului (și a timpului) produsă ca urmare a vitezei cu care Sistemul Solar se mișcă în Univers. Însă, evident, Dumnezeu, fiind în afara timpului și spațiului, percepe Pământul așa cum este el, adică plat. Și, așa, ia naștere Teoria Relativității.
De ce este această povestire preferata mea? Probabil datorită combinației dintre știință și metafizică, precum și a faptului că ne vorbește despre mecanica iluminării, a mecanismului subtil care duce la apariția unor mari descoperiri. Oare cum se face că unii oameni ajung să înțeleagă mai mult cu privire la alcătuirea lumii înconjurătoare ? Aceste străpungeri pot fi, de bună seamă, rezultatul unei munci intelectuale acerbe. Dar, într-o altă perspectivă, lucrurile se pot întâmpla și altfel. Cum anume ? Prin inspirație, evident. Printr-un gând care pare să fii fost sau șoptit la urechea cercetătorului sau, de ce nu, poate să fii fost captat chiar de către mintea cercetătorului însăși care, pentru o clipă, a accesat acea bază de date a Universului, denumită fie inconștient colectiv (potrivit lui Carl Jung), fie Akasha (potrivit tradiției ezoterice…).
Lectură plăcută și zile frumoase să aveți!
