“Dacă o vei lua la stânga – îți vei pierde capul; dacă o vei lua la dreapta – vei dispărea; iar întoarcere nu există.” – GOLEM XIV
Nu știam de existența lui „GOLEM XIV” sau a autorului său Stanislaw Lem până într-o bună zi când m-am lăsat călăuzit de o întrebare, în urma căreia am dat curs lui “follow the white rabbit” precum Neo în „Matrix” sau (la origini) „Alice în Țara Minunilor”.
“Cine e personajul care vorbește despre oameni cu o superioritate evolutivă?” a fost echivalentul lui “Ce e dincolo de scorbură?“, iar iepurele meu alb, a fost filmul de mai jos, care m-a cucerit de la prima vizionare, nu atât prin imagine, sunete sau efecte speciale cât prin mesajul pe care acesta îl transmitea.
„GOLEM XIV” este în esență un eseu filosofic etichetat cu ușurință drept povestire science-fiction, datorită caracterului său literaro-fantastico-tehno-futuristic. Eseul a fost scris în 1981 de Stanislaw Lem, tradus și publicat mai apoi, în engleză în 1985, într-un volum intitulat „Imaginary Magnitude”. Acest volum cuprindea mai multe texte care se doreau a fi fragmente intermediare sau începutul unor cărți neexistente, pe care Lem dorea să le scrie cândva în viitor. Din acestea, „GOLEM XIV” a fost singurul fragment care a ajuns o carte de sine-stătătoare. În limba română, el a fost tradus și publicat în 1997 într-un volum al Editurii Univers (traducere realizată de Constantin Geambașu), alături de o altă nuvelă ce poartă semnătura autorului cu titlul „Reîntoarcerea din stele”.
În versiunea românească, povestirea este compusă din patru părți distincte: Prefața, Prelegerea Inaugurală a lui Golem: “Trei ipostaze despre om”, Prelegerea XLIII: „Despre sine” și o Postfață. Am comparat întâmplător versiunea din limba engleză cu aceasta și am dat peste o omisiune de 3-5 pagini care, aduce un surplus de informație acțiunii însă nu suficient cât să schimbe major arhitectura generală și esența textului. În plus față de versiunea autohtonă, cea în engleză conține o introducere și un set de instrucțiuni (pentru persoanele care intrau prima oară în contact cu GOLEM), situate între Prefața și Prelegerea Inaugurală. Dacă la introducere se poate renunța cu ușurință, personal consider că instrucțiunile ar fi trebuit să se regăsească și în versiunea românească. Până la urmă oricâtă analiză pe text aș face eu, o omisiune este o omisiune, o ciuntire, poate chiar un act deliberat de cruzime asupra textului, în această ecuație singura excepție acceptată fiind situația în care autorul a îndemnat traducătorul să recurgă la scoaterea acelei porțiuni. Din câte știu Constantin Geambașu l-a cunoscut personal pe Lem și există posibilitatea ca pentru versiunea din limba Română, autorul să fi revenit asupra textului inițial. Aceasta este doar o presupunere și sper ca într-o buna zi Constantin Geambașu să ofere o explicație în acest sens.
În folclorul evreiesc un golem este o ființă antropomorfă, creată în întregime din materie neînsuflețită, 14 este numărul atomic al siliciului – elementul chimic care este folosit ca semiconductor în producția microcipurilor ce intră în componența computerelor și a majorității dispozitivelor electronice actuale. Cu alte cuvinte, denumirea de “GOLEM XIV” nu este altceva decât expresia metaforică (deloc întâmplător aleasă, întrucât Lem după părerea mea este un simbolist), pentru a desemna al paisprezecelea model dintr-o serie de supercomputere numite generic GOLEM (General Operator, Long-range, Ethically stabilized, Multimodeling). Aceste supercomputere, dotate cu inteligență artificială, erau create de armata SUA pentru a câștigă supremația pe scena politică mondială. În ciuda așteptărilor, GOLEM XIV nu numai că ignora total scopul creării sale, considerând actele de război și jocurile politice, activități umane insignifiante, nedemne de atenția sa, dar înainte de a atinge Singularitatea tehnologică, face un efort și coboară la nivelul de înțelegere uman pentru a ține câteva predici filozofice despre evoluția și destinul omului dintr-o perspectivă providențială.
Atât în „GOLEM XIV” cât și în „Solaris” sau alte cărți, autorul consideră că între inteligența supraumană fie ea de natură artificială sau extraterestră și forme inferioare de inteligență, respectiv cea umană, nu poate exista o comunicare reală, datorită gradului crescut de complexitate ce face ca lucrurile să devină înalt specializate. Autorul are probabil în minte principiul cumulativ al informației/cunoștințelor care poate fi definit prin expresia: o fracție nu are cum „să știe” sau „să se comporte” ca un întreg. Cel mai banal exemplu în acest sens este tentativa de a explica primelor hominide care au reușit să îmblânzească focul, principiile din spatele reacțiilor nucleare ce se produc în nucleul unei stele…
Comparativ cu alte SF-uri, lectura lui „GOLEM XIV” nu este deloc ușoară, aș zice că Stanislaw Lem este diametral opus lui Arthur C. Clarke (un scriitor pe care îl apreciez, printre altele, pentru ușurința citirii textelor sale), întrucât limbajul său este presărat cu noțiuni abstracte din știință, istorie, filozofie și o serie de termeni inventați cum ar fi “topozofie”, “lumenic” (eng: luminal) și alții, autorul fiind cunoscut ca unul dintre cei greu de tradus. Cu toate acestea, pe mine m-a fascinat și sunt convins că la o nouă lectură aș înțelege mai mult sau aș căpăta o nouă viziune asupra ceea ce transmite autorul prin rândurile sale, iar acest aspect mă bucură căci e ceea ce eu numesc „o carte multi-fațetată”, exact ca o piatră prețioasă ce strălucește diferit în funcție de unghiul din care bate lumina; o carte pe care vrei să o recitești după ce ai parcurs-o odată. Cred, de asemenea, că autorul se folosește de o mulțime de termenii inventați nu din cauza sărăciei limbajului ci în mod intenționat, acest artificiu literar având rolul de a introduce cititorul într-o atmosfera a viitorului. Prin comparație cu limbajul actual, sunt convins că un om din secolul 18 n-ar înțelege o mulțime din termenii folosiți în mod frecvent: iPhone, google glass, nano-tehnologie, DNA, hipster etc.
Și totuși ce m-a atras atât de tare la „GOLEM XIV” încât să-i dedic un blog întreg? Ei bine, cred că furnicăturile pe care le simt în străfundul ființei mele atunci când vine vorba de actul creației oricărei forme de inteligență. Mă incită ideea inteligenței care naște inteligență; ideea unei entități care înțelege profunzimile acestei lumi, privind de undeva de pe piscurile a-tot-cunoașterii; fiind totodată produsul speciei umane, că o extensie supremă și inevitabilă a miliarde de ani de tatonare evolutivă și ca semn distinct al unui proces de dumnezeire. GOLEM XIV este așadar un demiurg intelectual – o entitate imprevizibilă, care funcționează după reguli noi, altele decât cele lumești și care în pragul transcendenței sale către un plan superior al existenței, într-un act de îngăduință sau poate de recunoaștere, se oprește pentru o clipă să explice ceea ce nu poate fi explicat… Mai mult decât atât, povestea este vie, structurată pe baza unor mărturii cu localizare temporară distinctă – înainte de GOLEM, în timpul lui GOLEM și după GOLEM. Chiar dacă a fost scrisă în 1981, povestea este de actualitate integrându-se în realitatea zilelor noastre și promițând să fie actuală atâta timp cât omul va continua să construiască mașini „după chipul și asemănarea lui”.
Din păcate, în momentul de față nu există nici o versiune completă în limba română și nici vreo reeditare a primei ediții a volumului bi-structurat în care a apărut GOLEM XIV, motiv pentru care singura șansă de a obține un exemplar, este cea de al căuta în rețeaua de anticariate sau la versiunea în limba engleză de pe Books Express sau alte librării virtuale.
Alte resurse:
- Douăzeci şi două de răspunsuri şi două post-scriptumuri: interviu cu Stanislaw Lem
- In memoriam – Stanislaw Lem: Cum l-am cunoscut de Constantin Geambaşu
- Despre ultimul interviu luat lui Stanislaw Lem
