Astăzi vă propun să vă supun atenției filmul „High Rise” din 2015 în regia lui Ben Wheatley, ecranizarea romanului cu acelasi titlu publicat de J.G.Ballard in 1975.
Filmul ne duce cu gândul la metafora turnului Babel, un turn menit să urce până la Dumnezeu. În viziunea francmasonilor din evul mediu, Dumnezeu era văzut ca „Marele Arhitect al Universului”. Dacă ne amintim și în vremuri mai moderne, în Matrix 3 („Matrix Revolution” – 2003, regia Lana Wachowski & Lilly Wachowski), Neo se întâlnește cu acela care este creatorul Universului și al Matrixului, adica nici mai mult nici mai puțin decât Arhitectul. La fel și aici, în vârful turnului locuiește arhitectul Anthony Royal (Jeremy Irons) despre care aflăm că este creatorul acestui turn.
De fapt ideea este de a face cinci astfel de turnuri precum degetele unei mâini care te ține strâns în palmă și de unde nu mai poți să pleci nicăieri.
Blocul este evident o radiografie pe verticală a societății omenești. Aici straturile sociale așezate ideatic în mintea noastră pe verticală se concretizează material prin diferite etaje-niveluri cu cei săraci jos și cei bogați sus.
Dar dacă în vârf locuiește Arhitectul, totuși personajul principal care duce povestea este Doctorul. Căci dacă Arhitectul plămădește lumea, Doctorul este cel care la limită ar putea să o vindece de propria ei boală, de propria ei nebunie.
Dr. Robert Laing (Tom Hiddleston) este protagonistul prin care noi, spectatorii, putem călători în sus și în jos prin toate straturile ca să descoperim că peste tot sunt probleme, peste tot este ceva defect care ar trebui „vindecat”.
Doar că un biet doctor nu le poate vindeca pe toate și nu-i rămâne decât să asiste neputincios la nebunia care va urma. Căci ca și în toate societățile de-a lungul istoriei și aici au loc mișcări sociale puternice. Acumulări cantitative lente care duc la schimbări calitative bruște. Ultima picătură care face paharul să se reverse. Cu alte cuvinte, Revoluția.
Imagistic momentul este pregătit prin petrecerea fastuoasă cu haine și peruci ca în perioada cea mai decadentă a monarhiei franceze. Avem cu toții sădit în subconștient anumite arhetipuri cum ar fi că după fastul perucilor și al costumelor gen Ludovic XVI-lea urmează implacabil revoluția și ghilotina. Cei care nu au nici pâine nici cozonac se revoltă și răstoarnă totul cu susul în jos.
Iluzia unei lumi utopice se destramă precum balonul de săpun care se sparge în finalul filmului.
De remarcat este secvența în care Dr. Robert Laing rămâne blocat cu liftul între etaje (între etajele societății). Interesant este că liftul este căptușit cu oglinzi. Astfel doctorul este prins între oglinzi paralele și evident pus față în față cu propria lui conștiință multiplicată la infinit.
Vorbind însă despre secvențe remarcabile să amintim că orice film (sau în fine, orice film bun) are o secvență emblematică care ne dă cheia citirii întregului film. Precum celebra secvență a năzuinței zborului din Andrei Rubliov care ne tâlcuiește destinul creatorului, acolo al pictorului de icoane.
Aici, în cazul de față, în opinia mea, secvența emblematică este cea a lecției de anatomie în care doctorul dezlipește cu ușurință fața de capul uni fost om viu ajuns material didactic. După ce dezlipește fața cu tot cu piele, cu mușchi și cu inserții se apucă să despice și craniul. Astfel se dezvelește strat după strat, aparență după aparență, chip după chip, în încercarea de a ajunge la esență (la creier?).
Tot astfel și în film se dezvelește aparența unei societăți utopice autosuficiente a unui bloc turn în care ai de toate de nici nu mai ai nevoie să te duci în altă parte. Aceasta ar fi cheia filmului, o radiografie pe verticală a întregii lumi, sau poate chiar a întregii istorii a umanității.
În concluzie pentru spectatorii care nu sunt leneși și care doresc să înlăture chipul înșelător și să deschida cutia craniană ca să ajungă la creier, la esență, le recomand călduros vizionarea filmului „High Rise”.
