Dacă cineva mi-ar oferi șansa să pot alege, pentru viață de apoi, unul din universurile dezvăluite în cărțile pe care le-am citit până acum, fără să stau prea mult pe gânduri aș alege Orașele Mișcătoare de pe Marte descrise în Hoțul Cuantic de Hannu Rajaniemi.
Dar e o închisoare, un fel de Matrix ar putea cineva să-mi contraargumenteze…
Și ce dacă!… E o închisoare frumoasă care îți garantează nemurirea sufletului.
Până să citesc această carte, noțiunea de post-uman se regăsea în mintea mea în spatele unui zid impenetrabil… Poate de sticlă fumurie prin care puteam să zăresc câte ceva însă per ansamblu… impenetrabil.
Hoțul cuantic este romanul de debut al autorului și matematicianului finlandez Hannu Rajaniemi și face parte dintr-o trilogie în care personajul principal este Jean le Flambeur. Romanul a fost publicat prima oară în Anglia în 2010 și apoi la un an diferență în SUA. Tot în 2011 a fost nominalizat la premiile Locus pentru cel mai bun roman de debut. În România „Hoțul Cuantic” a fost publicat anul acesta la editura Nemira.
„Cuantic” este cuvântul cheie în toată lumea dezvăluită în aceasta carte. Cine nu înțelege abstractizarea acestui termen nu-i va fi ușor să înțeleagă impactul cuvintelor ce descriu modificările aduse materiei în universul post-uman imaginat de autor… Cuantic vine de la CUÁNTĂ (Fiz.) = Cea mai mică valoare discretă pe care o poate lua o anumită mărime fizică, toate celelalte valori ale sale fiind multipli întregi ai acestora. Cuantă de energie = cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular etc.
Vorbim deci de manipularea materiei, a realității, a minții și a conștiinței umane la nivel atomic și subatomic… O lume… după ce specia umană va înceta să mai existe așa cum o știm noi (constrânsă biologic)… o lume a zeilor.
Acum imaginați-vă un loc în care tu ca individ te definești doar prin conștiința pe care o posezi și amintirile sale conexe. Trupul e un ambalaj de care te descotorosești la un moment dat. Conștiința ta este însă nemuritoare. Acest univers funcționează după niște reguli simple. Conștiința ta trăiește o anumită perioadă de timp după care înainte de a trece într-un nou trup, recompensează orașul sau comunitatea care asigură acest transfer prin efectuarea unei munci comunitare (de exemplu însuflețind un robot care face curățenie prin oraș)… După ce ispășești această mică penitență sau perioadă de tihnă (ocazie în care ai suficient timp să te gândești la cât de frumoasa e viață când nu faci automatisme), redevii membru activ al orașului/comunității, conștiința ta fiind inoculată într-un alt trup – un interesant concept de tehno-reîncarnare…
Acum, un alt exemplu de măiestrie imaginativă… Dacă conștiința devine transferabilă, atunci sub cupolele orașelor marțiene vei avea nevoie de intimitate. Aceasta este oferită de gevulot – un mecanism de protecție similar cu setările de la Facebook unde stabilești cine ce vede și cât vede din persoana ta publică, însă nu se rezumă doar la lumea virtuală ci și la cea reală. De exemplu, mergi pe stradă și vezi o persoană pe care vrei să o eviți. Îți închizi gevulotul și practic devii invizibil pentru acea persoană. Sau, intri într-o încăpere aparent goală, gevulotul însă prezintă unele fluctuații care te anunță că în acea încăpere se mai află cineva. În realitate acolo s-ar putea ține o adevărată conferință cu zeci de participanți, învăluită toată în gevulot.
Moneda de schimb în acest univers este timpul exact ca în filmul In Time, cu care se aseamănă pe alocuri. Dar mai e ceva… Găsești aici co-amintirile, amintirile sau arhiva generală a orașelor în care se stochează mai tot. Cum ar fi de exemplu să te prezinți cuiva nu printr-o poveste care stabilește puncte de legătură între tine și acea persoană – „sunt domnul cutare, mă ocup cu, etc” ci printr-o amintire comună (o co-amintire). De exemplu, o imagine ușor de recunoscut, o senzație, un miros etc. realitatea, zic eu, ar căpăta alte sensuri…
Este fascinant cum autorul a reușit să îmbine noțiuni relativ ușor de înțeles, pentru a prezenta o lume dincolo de condiția noastră umană…
Și dacă nu v-am convins încă de cât de interesantă e lumea lui Rajaniemi, stați numai să citiți una din scenele sale de luptă, una din multele, care pe mine unul m-au dat pe spate și m-au făcut să mi se zbârlească părul pe mâini, de emoție. Iată doar începutul unei scene de luptă…
În regulă, își spune Mieli inspirând adânc. Modul de luptă. Tehnologia Sobornostului din interiorul coralului de safir oortian se trezește la viață. Nava-păianjen se reconfigurează. Modulele împrăștiate se adună la un loc, mișcându-se de-a lungul firelor de legătură, și se sudează, devenind un con dens și compact. Wingleturile cuantice se transformă dintr-un material perfect reflectorizant într-un scut de protecție de duritatea diamantului
Chiar la timp, înainte să fim loviți de nanomisilele Arhonților.
Prima salvă este doar un șir de impacturi abia simțite, ca niște fulgi, care nu izbutesc să penetreze scutul. Însă următoarea serie se va adapta și se va optimiza și tot asa, iar procesul se va repeta până când va ceda fie software-ul, fie hardware-ul scutului. Iar după aceea…
– Trebuie să ajungem la Magistrală.
Motoarele din mintea ei simplifică ramurile teoretice ale jocului ca o drujbă cu lama de diamant. Există numeroase căi pentru a ieși din asta, așa cum un cântec oortian are mai multe înțelesuri, iar ea nu trebuie decât să găsească una singură…
O nouă rafală, nenumărate ace de lumină în spimescop. Iar de data aceasta, unele reușesc să pătrundă. Dintr-unul din modulele de depozitare inflorește o excrescență diformă de safir. Calmă, o ejectează și o privește îndepărtându-se și continuând să se metamorfozeze încet, ca o tumoare malignă, formând organe ciudate care atacă scutul lui Perhonen cu spori de dimensiuni moleculare până când aceasta o carbonizează cu laserele antimeteorit.
– Asta a durut, spune Perhonen.
– Mă tem că asta o să doară și mai tare. (…)
O parte din cei care au citit cartea se plâng de abundența termenilor inventați. Pe mine nu m-a deranjat prea tare căci sunt bine aleși și-ți dau din start unele indicii. Fiind adesea compuși din două-patru cuvinte, poți să deduci cam ce ar însemna ei, înainte de explicațiile care apar ulterior (de exemplu: cerebromaterie, arma-fantomă, organisme sintobiotice, tentacule de dezagregare, săgeți de distrugere vibrantă etc.). În plus, dau un oarecare farmec lecturii, procedeul fiind foarte apreciat de acei cititori care caută noul, nu numai în idei dar și în exprimare.
Tot legat de termenii noi din acest roman, primul lucru pe care l-am făcut după ce am capitole de început, a fost să mă interesez cine este traducătorul Hoțului Cuantic. Așa am dat peste Alina Bilciurescu, o tânără care în momentul de față studiază la o universitate din Germania și care chiar dacă recunoaște că nu e o specialistă în ale genului Science Fiction, cred eu ca a făcut o treaba excelență traducând acest roman. Dificultate traducerii mi-a fost confirmată de mai multi cititori înrăiți care au încercat să parcurgă cartea în original (în engleză), lucru destul de greu de realizat.
Romanul abundă de calități, iar dintre minus-urile sale (nu există roman perfect) aș enumera doar două – unul de structură celalalt legat de intriga secundară.
Personal, mi s-au părut deranjante trecerile de la o scenă la alta sau de la punctul de vedere al unui personaj la punctul de vedere al naratorului sau a altui personaj, în cadrul aceluiași capitol, semnalizate doar printr-un singur rând gol între paragrafe. Când aceste treceri se realizau între sfârșitul și începutul unei noi pagini ajungeam la un moment dat să nu mai înțeleg cum firul narativ a trecut de la un la alta, motiv pentru care trebuia să revin asupra paragrafului. Toată această discontinuitate putea fi rezolvată foarte ușor prin introducerea unuia sau mai multor caractere cu rol despărțitor, de exemplu * * *
Cel de-al doilea minus este legat de o anumită dezvăluire care după părerea mea s-a realizat în grabă, iar personajele reacționează în fața ei ca și cum n-ar fi fost mare scofală. Nu vreau să intru în pre multe amanunte pentru că fiind vorba de o dezvăluire nu vreau să stric plăcerea celor care citesc întâmplător aceste câteva rânduri înainte de a citi romanul în sine. Tot ce pot să fac în această situație e să ofer un indiciu spunând că până și reclama Starwars de la Altex, are parcă mai mult mister când face o dezvăluire asemănătoare!… :))
Concluzii:
- De ce?
Pentru ca e un suflu nou în literatura Science Fiction (după anumite voci prezintă și unele elemente de Crime Fiction) și pentru că e genul ăla de roman a cărui continuare o vei aștepta cu nerăbdare.
- Când?
Hoțul cuantic este un Hard SF pur, așadar îl recomand a se citi după ce deja ai luat contact cu genul Science Fiction, altfel riști să nu înțelegi mare lucru. De asemenea, parcurgerea unor termeni ai jargonului IT-ist, înainte sau în timpul lecturării nu ar strica.
- Cum?
Vizual… Empatic… Punându-ți propria imaginație să funcționeze la turație maximă. Repet, este vorba de o condiție post-umană așa că ar cam trebui, cumva, să-ți ieși din piele!…
- Unde?
Oriunde… De preferat, în lumea nobililor, înainte de a trece în cea a tăcuților!…
Mai multe despre Hannu Rajaniemi și trilogia la care lucrează, în interviul online luat de singularityweblog.com
Imagine: laczi
