Imperiul pisicilor – fragment

Tinerii erau inteligenţi, dar abso­lut neîndemânatici şi uneori, în loc să ridice persoana dorită de Zr, aduceau în OZN vreo panteră, o pisică, un peşte, un pom sau altceva nefolositor.

Zm îl nimeri din prima pe Hu Jintao şi în numai patru secunde îl ridică în OZN. Domnul Jintao purta o pijama de mătase şi dormea. Se trezi însă pe loc, poate pentru că dormise destul, sau poate din cauza muzicii care răsuna din toate boxele OZN‑ului (spre disperarea lui Zr, Zm asculta non‑stop un album live al formaţiei Daft Punk).

— Ni ho cin pei! urlă domnul Jintao. Sian mi hai!

Însă nici Zm, nici Zr nu vorbeau o boabă de chineză. Vorbeau, ce‑i drept, franceza destul de fluent, o învăţaseră uşor, pentru că semăna cu limba lor, deşi aceasta din urmă nu avea vocale şi, la drept vorbind, nici con­soane, dar pronunţia era apropiată de franceză.

— Parlez‑vous français? întrebă Zm.

— Shi… Chen shi mai can tom! răspunse domnul Jintao, care părea să nu fie prea mulţumit de situaţie.

— Parlez‑vous…, începu iarăşi Zm, dar Zr îl între­rupse furios.

— Te rog, nu mai vorbi cu el! Nu face parte din experiment! Strici tot! strigă.

— Scuze, zise Zm.

— Da, da, scuze…

— Şi… acum ce facem cu el? întrebă Zm.

— Acum îl lăsăm să cadă, zise Zr.

— Aha, spuse Zm.

Nu înţelegea experimentele lui Zr, după cum am mai zis. Cel mai cretin fusese ăla cu musca. Ridicaseră o muscă în OZN, după care trebuiseră să o prindă. Lucru greu, pentru că mâinile lor erau cam rare, şi nici cu vederea nu stăteau prea bine. O prinseseră după câteva zile.

— Şi care‑i experimentul? întrebase Zm.

— O să mă uit în ochii ei, zisese Zr.

Privitul în ochii muştei durase aproape două săptă­mâni, pentru că insecta avea îngrozitor de mulţi ochi şi Zr nu îi marcase, aşa că nu ştia în ce ochi se uitase deja şi în ce ochi încă nu. Totuşi, experimentul fusese un succes în cele din urmă, sau cel puţin aşa pretindea Zr. Zm întrebase în ce consta succesul, iar Zr îi răspun­sese că era prea greu de explicat. Zm ridicase din umeri – în fine, nu avea umeri, dar făcuse o mişcare echivalentă cu ridicatul din umeri.

— Ne trebuie o suprafaţă plată, de beton, zise acum Zr, şi Zm duse aparatul deasupra parcării unui super­market din împrejurimile Shanghaiului.

— Suntem la 10.000 de metri? întrebă Zr.

— Corect, zise Zm.

— Atunci, începem experimentul, spuse Zr.

Fără să ţină cont de ceea ce păreau a fi protestele domnului Jintao, Zm deschise o trapă şi îi făcu vânt prin ea celui care, fără îndoială, avea să devină în curând răposatul preşedinte al Chinei.

Zm şi Zr priviră în jos. Domnul Jintao devenea din ce în ce mai mic, până nu se mai văzu deloc. Zr porni Aparatul de Monitorizare a Căderii şi urmări împreună cu Zm desfăşurarea experimentului. În cele din urmă, domnul Jintao atinse solul. Se auzi un zgomot care suna cam ca „flup“ şi domnul Jintao se sparse.

— Interesant, zise Zr.

— Da, spuse Zm. Şi?

— Şi experimentul a reuşit. Exact la rezultatul ăsta mă aşteptam, zise Zr.

— Bravo, spuse Zm. Felicitări.

— Mersi. Felicitări şi ţie. Misiunea noastră s‑a încheiat.

— Deci zburăm acasă, zise Zm.

— Da, spuse Zr. Zburăm acasă.

Drept care Zm introduse o coordonată în computerul de zbor şi cei doi extratereştri porniră veseli înspre planeta lor. Drumul avea să decurgă, ca întotdeauna, fără nici un incident.

©Alex Tocilescu

Fragmentul a fost postat în revista Fantastica prin acordul autorului. Îi mulțumim.