Într-un articol din iunie 2005 din The Guardian, scriitoarea canadiană Margaret Atwood ne spune „de ce avem nevoie de science fiction ”, într-un articol intitulat „Aliens Have Taken the Place of Angels”. Atwood susține că „science fiction-ul ca formă reprezintă narațiunea teologică după „Paradise Lost” … Extratereștrii au luat locul îngerilor, demonilor, zânelor și sfinților”. Science fiction-ul, consideră Atwood, explorează relația omenirii cu universul. Este „o explorare care de multe ori ne duce în direcția religiei și fuziona cu ușurință cu mitologia”, spune ea. Ea citează alegorii religioase evidente precum Star Wars și Matrix. Scriitorul Brian Ott e de părere că , „este o greșeală profundă să se interpreteze science fiction literal”. El ne amintește că nu ceea ce extratreștrii sunt, ci ceea ce reprezintă este ceea ce contează. Science fictionul este atât „marea literatură modernă a metaforei” cât și „ într-un mod pre-eminent literatura modernă nu a fizicii, ci a metafizicii”, adaugă Peter Nicholls, exegetul și criticul australian.
Cum ne ocupăm noi de „celălalt” este un subiect foarte convingător și revelator. Prin descrierea „celuilalt”, scriitorii de science fiction ne descriu pe „ noi” . Cine suntem si unde am putea merge. De fapt, prin ochii noștri celălalt este descris și vizualizat. Extratereștrii cei mai memorabili au fost pentru mine cei care au servit pentru a ne ilumina istoria și umanitatea, fie că au jucat rolul de arhetipului antagonistului simplu sau au fost greșit înțeleși ca niște „comentatori” ai prejudecăților umane, ai nesiguranței, lăcomiei, eroismului, compasiunii și onoarei. Mă pot gândi la mai mulți extratreștri care au furnizat exemple excelente în acest mod : marțienii lui Ray Bradbury („Martian Chronicles”/Cronici marțiene) , Klaatu din „The Day the Earth Stood Still” (Ziua în care Pământul se opri), exospecia din „Alien” și „creveții” din „District 9” , filmul lui Neil Blomkamp. Fiecare a oferit o adevărată platformă pentru explorarea și expunerea punctelor forte și slabe a omului reflectate în erou. Într-un articol scris pentru Scribophile despre publicarea science fiction-ului, am oferit un exemplu de reacția noastră la „celălalți” : „District 9” de Neill Blomkamp, desfășurându-se pe bună dreptate, într-un alternativ dar contemporan Johannesburg, în care extratreștrii ajunși pe Pământ au fost încarcerați în ghetouri murdare (vezi recenzia mea : Alien Next Door).
Călătoria eroică a prozaicului individ Wikus van de Merwe reflectă călătoria globală a umanității ca reacție la misterioasă vizită a unei rase extraterestre. Metaforele lui Blomkamp referitoare la istoria noastre roasă de prejudecăți și de rasism, sunt inteligente și variază de la subtil la evident . În timp ce mulți spectatori n-au văzut mai departe de elementele palpitante ale filmului – contactul cu extratereștri, armele extravagante și explozia unor creaturi interesante –„District 9” a transmis o alegorie puternică, punând întrebări tulburătoare despre putere, colonialism, rasism, xenofobie. Criticul Frederic Jameson reiterează , „Science fiction-ul este prin însăși natura sa o meditație simbolic asupra istoriei însăși.” Două exemple ale extratereștilor care acoperă întreaga gamă de la empatie până la incomprehensibil îi includ pe Spock din Star Trek și planeta „conștientă de sine”, Solaris, a lui Stanislaw Lem. Ambele „personaje” oferă un comentariu excelent asupra condiției umane și asupra ce înseamnă să fii om (punctul central al science fiction) .
Deși Spock este în aparență foarte uman, se comportă destul de diferit din punct de vedere cultural, fiziologic și filosofic. Acest lucru face din el un comentator mai puțin intimidant în privința slăbiciunilor umanității. Publicul se identifică cu Spock și simte compasiune față de el, recunoscând în același timp că el este diferit dar acceptă comentariile sale. Solaris, pe de altă parte, simbolizează stranietatea incomprehensibilă a „celuilalt”, o forță și o entitate de nerecunoscut și de nepătruns. Portretizarea existențialistă a lui Lem a „celuilalt” – și a umanității – servește drept excelent comentariu despre ceea ce e important pentru noi și identitatea noastră. Spre deosebire de familiara figură umană a lui Spock, Solaris realizează „contactul” prin manipularea arcanelor viselor si dorințele noastre. Noi nu înțelegem vreodată motivațiile sale sau tipul său de rațiune, dar suntem atrași de forța sa și oglinda reflectorizantă a sufletele noastre. Propria incomprehensibilitate a lui Solaris este ceea ce ne atrage, precum o opera de artă abstractă, și ne sfidează fragila noastră identitate. Pentru că în cele din urmă , „Vrem înțelepciune ”, spune Atwood . „Vrem speranță. Vrem să fie bine. Prin urmare, ne istorisim nouă înșine povești de avertizare care se preocupă de partea întunecată a sufletelor noastre și a unora dintre nevoile noastre.” Romanele lui Margaret Atwood, „The Handmaid’s Tale” (Povestea cameristei) și „Oryx și Crake” , și mai recentul „After the Flood”, explorează viciile și virtuțile umanității prin intermediul unor edificii narativ-distopice și tragediei sociale.
„Istoria secolului 20 evidențiază câteva societăți care au experimentat utopia la o scară largă și au încheiat cu iadul pe pământ, confirmând faptul că avem idei mult mai clare despre cum să instaurăm infernul pe pământ decât cum să facem să ne apropiem un pic de paradis.”, a conchis Atwood.
Potrivit lui Margaret Atwood, science fiction-ul explorează mai bine decât un roman „realist” consecințele tehnologiilor și descoperiri științifice viitoare, descriindu-le ca fiind pe deplin operaționale. „Am fost întotdeauna buni la a scăpa mâța din traistă și djinii din sticle”, afirmă scriitoarea canadiană . „N-am fost și nu suntem iscusiți în a le pune înapoi. Aceste povești în modalitățile lor întunecate sunt toate versiuni ale Ucenicului vrăjitor : ucenicul află prin intermediul magiei cum poate solnița produce sare, dar n-o mai poate opri.” Din nou , Atwood se referă mai mult la natura umană ( tema fundamentală) decât la tehnologie (fundalul) . Evocându-l pe unul dintre preferații mei, William Blake, Atwood ne împărtășește faprul că „imaginația umană, în toată diversitatea ei, este cea care direcționează ceea ce facem cu instrumentele noastre. Literatura … permite formelor telurice ale gândirii și simțirii – raiul, iadul, monștrii, îngerii și toată moștenirea noastră mentală – să iasă la lumină unde putem s-o cercetăm și poate, probabil, să ajungem la o mai bună înțelegere a cine suntem și ce vrem, și asupra limitelelor dorințelor noastre. Înțelegerea imaginației nu mai este o distracție, ci o necesitate, deoarece dacă ne putem imagina, vom putea și crea.”
Și vorbind de imaginație și de capacitatea de a face ceva cu ea … Am văzut în cele din urmă filmul „Prometheus”. Această producție science fiction a lui Ridley Scott a provocat invadarea sălbatică a internetului cu mesaje și comentarii și interpretări trâmbițând diverse teorii de la „Isus extraterestru” până la paleoastronautică și panspermie. Filmul oferă un fundal pe suprafața căruia se profilează și pot fi explorate importante întrebări filosofice, spirituale și științifice pentru omenire : valorile și morala, lăcomia, intoleranță și rasismul (prin David androidul, o ființa „sintetică”), credința și altruismul (Shaw), cum și de ce am apărut, ce este sufletul și care ar putea fi scopul nostru al omenirii. De la referințele, aluziile și trimiterile sale ezoterice la textele biblice, până la crucea agățat în jurul gâtului lui Shaw, filmul analizează în cele din urmă căutarea noastră a absolutului, a divinității (sau a condiției de a fi precum zeii… ) și consecințele acesteia.
Faptul că atât filmul cât și nava spațială sunt numite Prometeu reprezintă o foarte bună alegere, afirmă Marc Newman în Flicks & Faith . „În mitologia greacă, Prometeu a fost un titan care din orgoliu s-a hotârât să fure focul de la zei și el este un simbol al consecințelor tragice ale empatiei .” Articolul meu „A Rose by Any Other Name” discută despre importanța simbolică a numelor în ficțiune. Niciunde nu este acest lucru mai adevărat și mai important decât în science-fiction, în literatura metaforelor și alegoriei. Atunci de ce e nevoie declarații impertinente chestionând nevoia de science fiction ? De ce simțim nevoia de a apăra acest gen cu tot cu personajele sale, inclusiv „extratereștrii”, așa cum de multe ori mă simt obligată s-o fac ? Ei bine, asta reprezintă materia primă pentru un alt articol , așa că mulțumiți-vă cu propria-mi argumentație, sau mai degrabă cu aceea a eroul meu personal Ray Bradbury și ceea ce atât de elocvent mi-a spus el: totul în poveste este metafora : de la eroi și mentorii lor și antagoniștii lor (indiferent că sunt îngeri sau extratreștri), până la premisă și configurarea unor lumi întregi.
© Nina Munteanu
Titlul original : „Angels, Aliens, Atwood and other Archetypes”, http://scifiportal.eu/angels-aliens-atwood-and-other-archetypes/
Traducere de Cristian Tamaș.
Traducerea și publicarea în Revista SRSFF s-au realizat cu acordul autoarei. Îi mulțumim.
Nina Munteanu este scriitoare canadiană de origine română, o binecunoscută autoare la nivel internaţional de science fiction, profesoară de creative writing şi ecologist. S-a născut în oraşul Granby, provincia Quebec, Canada. A obţinut masteratul în limnologie la Universitatea Concordia (Montreal, Quebec) în 1979. A predat la Universitatea Victoria (Vancouver, British Columbia), actualmente predă creative writing la Universitatea din Toronto (Ontario), este consultant în probleme de mediu, coordonează ateliere de tehnică narativă. Este membră a organizaţiei SF Canada (Canada’s National Association of Speculative Fiction Professionals), a asociațiilor Writers Federation of Nova Scotia şi Writers Union of Canada. Povestirile ei au fost publicate în America de Nord iar romanul „Darwin’s Paradox” (eco-thriller SF) a fost nominalizat la Premiul Aurora în 2008. „Angel of Chaos” este un prequel al romanului „Paradoxul lui Darwin”. Nina Munteanu a fost pentru o scurtă perioadă editor secund al primului site românesc de arte şi SF în limba engleză, „Imagikon”.
Nina este autoarea mai multor romane SF („Darwin’s Paradox” (2007), „Angel of Chaos” (2010), „Collision with Paradise” (2005), „The Cypol” (2005), „Outer Diverse. The Splintered Universe Trilogy”, octombrie 2011), „Inner Diverse, Book 2” (Starfire World Syndicate, 2012), „Metaverse, Book 3” (Starfire World Syndicate) şi a ghidului de creative writing „The Fiction Writer : Get Published, Write Now !“ (2009), tradus în românește de Costi Gurgu și publicat de editura Paralela 45 („Manual de scriere creativă. Scriitorul de ficțiune”, 2011). În România i s-a mai publicat și „Scriitorul de jurnal. Descoperirea vocii interioare” (Editura Paralela 45, 2012).
Este laureată a Midwest Book Review Reader’s Choice Award. Povestirile i-au apărut în Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Grecia, Polonia și evident, România (în publicaţiile The New York Review of Science Fiction, Strange Horizons, Chiaroscuro, Dreams & Visions, Neo-opsis Science Fiction Magazine, Hadrosaur Tales, Another Realm, Revista SRSFF).
Blogul ei „The Alien Next Door” a fost premiat şi printre temele tratate se numără subiecte ştiinţifice, călătoriile, cultura pop, scrisul şi filmele.
The Alien Next Door: http://sfgirl-thealiennextdoor.blogspot.com – site personal concentrîndu-se asupra discuţiilor despre ştiinţă, călătorii, cultură pop, teme ecologiste. Există recomandări privind tehnica narativă, recenzii ale unor filme şi cărţi.