Cristian Tamaș : Doamnă Profesor, vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat şi pentru că ați acceptat să răspundeţi la câteva întrebări ! Sunteţi profesor la Illinois Wesleyan University, S.U.A., posesoarea unor prestigioase titluri universitare (Ph.D., B.A., M.A.) şi domeniul dumneavoastră de cercetare se concentrează asupra literaturii (est) germane și a filmului german, discursului tip „Heimat” (teoria „patriei”), ecotopiei și science fiction-ului. Studiile dumneavoastră publicate includ: The Liverpool Companion to World Science Fiction Film, (Liverpool University Press, 2014), Science Fiction Literature in East Germany (Peter Lang, 2006); articole în publicaţiile German Quarterly, German Politics & Society, German Studies Review, Women in German Yearbook, Film & History, Extrapolation, Utopian Studies şi Filmforum. De ce vă interesează science fiction-ul (Trivialliteratur, așa cum îl consideră unii critici literari germani şi nu numai !), și mai ales o formă defunctă, comunista „wissentschaftlich-fantastische Literatur” (creată pe baza modelului teoretic sovietic al „naucino-fantasticeskaia literatura”, literatura ştiinţifico-fantastică al cărei crez era : „Comunismul a cucerit întreaga planetă și s-a instaurat o nouă eră a păcii internaționale, a prosperităţii și a cooperării tuturor celor ce muncesc …”) din dispăruta dictatură comunistă redegistă ?
Sonja Fritzsche : Am apreciat mereu modul în care science fiction-ul mi-a permis să gândesc într-un mod diferit dându-mi posibilitatea de a privi altfel lumea. SF-ul ne învață şi gândirea critică prin dimensiunea sa de experiment mental. Pentru mine science fiction-ul este de asemenea, un tip de literatură de călătorie, deși destinațiile sale sunt filosofice sau experimentale mai degrabă decât nişte locuri reale. Şi mai contează faptul că am crescut în timpul Războiului Rece, în special în perioada Reagan, iar lagărul răsăritean era pentru noi americanii în mod definitoriu completa alteritate și ceva cu totul inaccesibil. Apoi, pe când aveam 19 ani a căzut Zidul Berlinului. În anul următor am studiat în Germania și eram în Berlin în Ziua Reunificării (3 octombrie 1990). Fiind în căutarea unui subiect de dizertație, mi s-a părut firesc să combin interesul meu pentru science fiction și fascinația mea pentru această nouă Germanie brusc accesibilă, care fusese întotdeauna în afara limitelor. Era în același timp, un spațiu ambivalent, utopic în exterior/distopic în interior. Un sistem a ajuns la sfârşit și un altul a început. Mulţi germani erau plini de speranță, dar şi de temeri. Studierea science fiction-ului din ex-RDG m-a ajutat pentru a obține o perspectivă asupra unei țări și a poporului său, asupra visurilor alternative și dorințelor de dincolo de „socialismul real existent”.
Cristian Tamaș : Cum vă explicați „paradoxul german” ? Germania are cea mai mare piață editorială din Uniunea Europeană şi din Europa și este una dintre cele mai mari pieţe de profil din lume1 (anual o cifră totală de 9 miliarde de euro / 12 miliarde de dolari ), are cel mai mare număr de cumpărători și cititori de carte din Europa și, teoretic, ar trebui să aibă unul dintre cele mai puternice și relevante SF-uri din lume. Realitatea este aşa cum o prezenta Franz Rottensteiner (în prefaţa la antologia sa de SF european View from Another Shore) și cum o prezintă Jakob Schmidt (autorul monografiei „SF-ul german după 1990”), „SF-ul în Germania post-reunificată este dominat de traduceri ale unor scriitori americani și britanici”. De ce este așa ?
Sonja Fritzsche : În primul rând, există mult mai mulți autori anglofoni de science-fiction decât în orice altă parte din lume. Degeaba cauţi science fiction german (sau orice alt SF euro-continental) în librăriile din S.U.A. sau Marea Britanie, pe când titlurile americane şi englezeşti sunt întotdeauna disponibile. De asemenea, deși science fiction-ul german există încă din secolul al XIX-lea, genul a avut o dezvoltare explozivă în Statele Unite în decursul secolului XX și a fost identificat cu această țară ca unul din exporturile sale culturale.
Science fiction-ul german este cu siguranță de o calitate egală cu aceea a science fiction-ului anglo-american. Cred că la fel precum fascinația mea pentru RDG ca marcă a alterităţii “exotice”, America funcţionează în acelaşi mod pentru cititorii germani de science fiction și SF-ul american este o modalitate de a avea acces măcar ficţional la un anumit spaţiu socio-cultural. De exemplu, dacă citeşti romanul lui Andreas Eschbach, Ausgebrannt, 2007 (End of Oil ; Secătuit, trad.Cornel Stoenescu, editura RAO, 2008), observi că jumătate din această carte este o călătorie în Statele Unite ale Americii. Există o fascinație privind America în Germania (şi nu numai). Ei bine, probabil e mai degrabă o relație de dragoste-ură, dar germanii visează şi fantazează cu privire la spaţiile vaste, promisiunea şi posibilitatea schimbării și la contradicțiile nebuneşti din S.U.A. Cel puțin asta este ceea ce am auzit eu, atunci când germanii îşi descriu vizitele din Florida, New York, Texas și California. Cred că fascinația pentru SF-ul american oglindeşte parte din această fascinaţie pentru America și atrage un public mai larg, dincolo de fanii tipici ai SF-ului. Şi evident este greu să concurezi cu Hollywood-ul, care produce şi distribuie industrial atât de multe filme de succes inclusiv SF pe piața mondială.
Cristian Tamaș : Aţi publicat un studiu remarcabil dedicat SF-ului din RDG (Science Fiction Literature in East Germany, Peter Lang, 2006), care este concluzia dumneavoastră în această privinţă ? Se poate scrie literatură bună într-un lagăr de concentrare comunist ? Într-unul dintre regimurile totalitare cele mai controlate şi supravegheate din lume (istoricii afirmă că redegiştii au fost printre cei mai spionaţi cetăţeni de propriul stat în decursul 1949-1989), în ceea ce a fost numită în lumea liberă, „zona de ocupație sovietică din Germania răsăriteană” și „statul marionetă sovietic din Germania de est” ? După cazul Christa Wolf şi multe altele asemănătoare, am putea să ne întrebăm cât de mulți scriitori din RDG (inclusiv de SF) erau şi informatori STASI (Inoffizieller Mitarbeitern, „lucrători neoficiali”, colaboratori ai Securităţii redegiste, STASI): „Dacă adăugăm la numărul estimat de informatori STASI şi turnătorii part-time, rezultatul este de-a dreptul monstruos: un turnător la 6 cetățeni ! Nu este nerezonabil să presupunem că cel puțin un informator Stasi a fost prezent în orice grup de zece sau doisprezece cetăţeni ai RDG-ului. STASI a fost mult, mult mai rău decât Gestapo-ul, dacă se ia în considerare numai oprimarea şi persecutarea pentru vini imaginare a propriului popor.”)? Și câţi scriitori din RDG au fost de fapt, politruci oportunişti şi profitori (lachei ai dictaturii comunist), bucurându-se de o viață mult mai bună şi plină de privilegii (faţă de restul „poporului muncitor”) ca urmare a unui pact faustic („E o profesie foarte bună să fii scriitor în timpul nostru și în această țară socialistă!”, afirma un „clasic” al literaturii redegiste, Erwin Strittmatter)? A fost SF-ul comunist din RDG doar propagandă totalitară, o armă ideologică folosită în „lupta împotriva imperialismului și decadenței occidentale” ?
Sonja Fritzsche : Nu există nici o îndoială că RDG. a fost o dictatură şi era un stat opresiv. Cu toate acestea, a anula toată literatura SF din RDG ca fiind propagandă comunistă este ceva la fel de absurd ca și ideea că toată literatura SF din S.U.A. ar trebui să fie respinsă pentru că este propagandă capitalistă. Science fiction-ul a fost de mult timp folosit pentru a critica societățile de toate tipurile. Această modalitate le permite autorilor să deplaseze criticile într-un alt timp sau într-un alt loc, de exemplu pe o altă planetă. Definiția adesea citată a lui Darko Suvin din studiul său „Metamorphosis of Science Fiction” (1979) afirmă că SF-ul este „o specie literară ale cărei condiții necesare și suficiente sunt prezența și interacțiunea dintre cunoaștere şi înstrăinare și a cărei principal dispozitiv formal este un cadru imaginativ-alternativ la mediul empiric al autorului”(8). Prin utilizarea aşa-numitului „Novum” sau a unui „nou” element, cititorul se confruntă cu o altă realitate și încearcă să înțeleagă această “realitate” prin compararea cu realitatea existentă. Este modul în care are loc acest tip de critică. Aceasta explică unele dintre problemele publicării SF-ului în R.D.G. Deşi autorii credeau că scriseseră literatură ştiinţifico-fantastică de tip socialist realist, naraţiunile lor s-au abătut inevitabil de la linia partidului comunist în ceea ce viziunile lor despre un viitor utopic. Prin urmare, povestirile timpurii ale unor autori precum Eberhardt del’Antonio includeau de asemenea, şi câte o „postfaţă” în care se explicau „punctele slabe din punct de vedere ideologic” ale viziunii artistice, autorii erau muştruluiţi şi mustraţi și aduşi pe „linie”.
Cristian Tamaș : De ce ar trebui ca o fosilă comunistă precum „literatura ştiinţifico-fantastică” din fosta RDG să fie cercetată și studiată? Care ar fi sensul și ce putem învăța din asta ? N-a existat mai degrabă o şcoală sovietică multinațională a unui SF scris în diferite limbi în fostul bloc comunist?
Sonja Fritzsche : În primul rând, dacă vrei să depăşeşti trecutul, nu-l poți ignora. Trebuie să-l cercetezi, să-l analizezi, să-l înţelegi pentru a descoperi și a evalua ceea ce a fost. Doar atunci poţi învăţa ceva și să beneficiezi de pe urma greșelilor și realizărilor sale. Studierea întregului SF, nu doar acela scris în RDG, oferă o perspectivă în privinţa culturii unei țări. Science fiction-ul dezvăluie preocupările predominante și dezbaterile zilei din orice zonă a Terrei unde este creat.
Fosta Uniune Sovietică sigur că a încercat să exporte propria-i versiune de realism socialist, dar acesta a fost preluat în mod diferit în fiecare țară din lagărul comunist. Fiecare dintre aceste ţări a avut propria sa implicare distinctă cu modernitatea ca tip de modelare a tradițiilor culturale. Science fiction-ul existase deja în mod independent într-un număr de țări est-europene înainte de „eliberarea” de către armata roşie şi de comunizare, deşi sovieticii au dorit să impună la începutul anilor 50 un model unic de „literatură ştiinţifico-fantastică” în ţările „frăţeşti”.
De exemplu, SF-ul redegist din anii cincizeci și șaizeci răspundea şi era într-un dialog atât cu SF-ul german existent dar, şi cu alte alte tradiții în curs de afirmare din blocul estic. Dacă parcurgi texte SF redegiste din anii șaptezeci și optzeci, devine, de asemenea, evident că existau autori aflaţi în dialog nu numai cu autori din blocul estic, cum ar fi Stanislaw Lem și frații Strugaţki, dar, de asemenea, cu autori occidentali, cum ar fi Ursula K.Le Guin. Deci, discursul SF–ului din RDG nu a fost unul izolat, ci unul care oferă un amestec distinctiv de influențe atât din Est cât și din Vest.
Cristian Tamaș : „Oamenii au fost oprimaţi în RDG. Nu aveau voie să scrie ceea ce ar fi vrut. În multe cazuri, viețile lor au fost distruse. Canonul oficial trebuie să fie reformat pentru a reflecta această parte a istoriei. În RDG, a existat un canon oficial, dar a fost, de asemenea, şi un alt canon care a operat în subteran. Cei mai mulți autori de succes din RDG, au fost „loialiști critici”, ceea ce înseamnă că au criticat regimul, dar au rămas loial idealurilot comuniste”, a declarat scriitorul ex-redegist Joachim Walther. Această afirmaţie se aplică şi SF-ului din RDG ?
Sonja Fritzsche : Pentru a publica în RDG, trebuia să fii dispus să scrii în interiorul unei lumi comuniste, adică să respecţi regulile „socialismului real existent”. În caz contrar, textul nu ţi se publica. Şi oricum, dacă textul nu era pe linie, „tovarăşii” te luau la „întrebări”. Dacă doreai să scrii liber și să-ţi expui în mod deschis opiniile, puteai încerca să scoţi ilegal manuscrisul din „paradisul muncitorilor şi ţăranilor” şi să încerci să-l publici în străinătate. Aşa ceva n-a fost niciodată ușor, mai ales dacă n-aveai nici un contact cu editorii occidentali și nu aveai deja un nume. Existau repercusiuni directe în cazul în care partidul comunist (SED) şi STASI descopereau că ai publicat un text în Occident, fără permisiunea lor.
Existau alte două căi deschise dacă doreai să fii scriitor în RDG. O posibilitate era să scrii și să-ţi păstrezi manuscrisele în proverbialul „sertar”, sperând că nimeni nu te va turna. Unii au crezut după căderea Zidului că o mulțime de texte „de sertar” vor ieşi la iveală şi vor fi publicate dar nu s-a întâmplat aşa.
Sau puteai decide că doreşti să fii publicat în cadrul regimului socialist. SF-ul publicat în RDG a permis autorilor de a deplasa criticarea sistemului pe alte planete, astfel încât cenzura comunistă să nu observe. În cazul colecţiei SF publicate de Verlag Das Neue Berlin (editura Noul Berlin), redactorul colecţiei trebuia să scrie referate „strategice” despre cărțile pe care dorea să le susțină, astfel încât acestea să treacă de controlul cenzorilor. Cunosc mai multe exemple, redactorii au lăsat unele dintre cele mai importante părți ale unor cărți SF sub tăcere și s-au concentrat pe „explicarea” unor capcane potențial mai mici și s-au concentrat asupra modurilor în care manuscrisul respectiv îndeplinea cerințele unei cărți socialiste. În același timp astfel de redactori se asigurau că autorii respectivi scoteau singuri orice se considera că ar face cartea nepublicabilă. Autorii redegişti au practicat, de asemenea, auto-cenzura pe scară largă.
Cristian Tamaș : „Science fiction-ul est-german a fost folosit de autorii săi pentru a crea un spațiu subversiv într-un alt timp și loc. Unul dintre genurile cele mai populare din RDG, SF-ul a prezentat viitoruri care de multe ori au mers dincolo de versiunea oficială a partidului comunist.”, scriați în studiul dumnevoastră, Science Fiction Literature in East Germany. Este un fapt, SF-ul a devenit subversiv în unele lucrări publicate în fostele țări comuniste, Lem a fost subversiv, fraţii Strugaţki au fost subversivi, și mulți alţi autori. Cum se explică faptul că asemenea titluri au scăpat de foarfeca cenzurii comuniste ? A fost SF-ul folosit de dictaturile comuniste ca o supapă pentru ventilarea nemulţumirilor şi a posibilului protest ? Sau scopul a fost acela al manipulării și diversiunii ?
Sonja Fritzsche : În primul rând, nicio dictatură nu a fost în stare să creeze un sistem represiv perfect controlat şi cred că este important să nu se considere ex-RDG-ul ca o entitate extrem de organizată. În realitate, sistemul comunisto-redegist a fost format dintr-o mulțime de indivizi care au interpretat în mod constant politicile stabilite de către secretarul general al partidului și de către comitetul central, politici şi interpretări care s-au schimbat în timp. Da, a existat în mod programatic manipulare și diversiune. Nu doresc să minimalizez opresiunea şi represiunea din RDG precum și actele criminale organizate de către guvernul comunist. Dar au existat permanente perioade de îngheţ și dezgheţ în politica oficială a RDG-ului. Nimic nu a fost monolitic. Oamenii au fost cei care au făcut ca sistemul comunist să funcţioneze nu mașinile.
Procesul editorial pe care l-am subliniat în răspunsul anterior aruncă o lumină cu privire la modul în care niște cărți foarte critice la adresa sistemului s-au strecurat pe sub colţii cenzurii. Amintiți-vă că mulți dintre cenzori erau nişte politruci, nişte funcţionari numiţi pe criterii de dosar „sănătos” și de regulă habar n-aveau de literatură şi de analiza literară. În plus, vânau strict definitele transgresiuni care, de asemenea, au fost în continuă schimbare în funcție de climatul politic.
Anii cincizeci și șaizeci au fost foarte represivi în materie de politică literară şi editorială în RDG. La începutul anilor șaptezeci, Erich Honecker, noul premier, a alocat resurse spre producția de o mai mare varietate de bunuri de consum, într-un efort de a îmbunătăți calitatea vieții în RDG. Au fost publicate mai multe cărți. S-a slăbit un pic controlul în unele zone. Science fiction-ul nu au fost luat vreodată în serios, aşa că a fost analizat mai puțin atent. În același timp, a apărut şi s-a dezvoltat așa-numita „societatea de nișă”. Aceasta a permis unor oameni să-şi mențină o imagine publică socialistă, oferindu-le în acelaşi timp o mai mare libertate în cercul lor de prieteni. Aceasta „nișă” putea fi un grup de persoane interesate de un anumit hobby. Dihotomia public/privat a permis cetățenilor să se defuleze în compania prietenilor de încredere. Şi science fiction-ul, de asemenea, a funcționat în acest fel. Cititorii au fost capabili să citească-printre-rânduri şi să depisteze ceea ce erau considerate „şopârle” și să aibă satisfacția că au recunoscut criticarea unui anumit ministru sau vreunui aspect al sistemului comunist în descrierea planetei X. Apoi, puteau împărtăşi aceste revelaţii cu amicii lor.
Cristian Tamaș : Știați că science fiction-ul american (și vest european) a fost interzis în țările comuniste est-europene între 1947-1958 respectiv 1947-1963 ? De-abia în 1958 Ogoniok, săptămânalul sovietic având cel mai mare tiraj (1.500.000 de exemplare) și revista Znanie Sila au început să pirateze texte SF americane. S-au temut comuniștii de cultura populară occidentală în timpul primei faze a dictaturilor lor ?
Sonja Fritzsche : Da, există informaţii similare din RDG. Cred că partidele comuniste considerau cu siguranță că SF-ul american este unul capitalist și că ar putea avea o influență proastă asupra tovarăşilor proletari. Teza de la Moscova era că science fiction-ul capitalist exhibă o morală greșită și nu contribuie la crearea „omului nou socialist”. Amintiți-vă că partidele comuniste din Europa de Est, sub îndrumarea „frăţească” a Uniunii Sovietice, au încercat să creeeze o nouă societate utopică, care urma să fie populată de bipezi îmbunătățiţi de dogma comunistă. (De fapt, nici nu trebuie să le istorisesc cititorilor români toate acestea !! Mulți dintre voi aţi experimentat direct „grandioasa epocă de aur” !!) Acest obiectiv putea fi realizat doar prin reeducarea maselor în spiritul „valorilor” noului mod de viață. O carte capitalistă n-ar fi făcut altceva decât să răspândească false învățături. În special în cazul literaturii pentru copii și tineret.
Cristian Tamaș : Scriitorul redegist Erik Simon a împrumutat în 1983 titlul Der Schwarze Spiegel (Oglinda neagră) de la povestirea Schwarze Spiegel a scriitorului refegist Arno Schmidt, publicată în 1951 ?
Sonja Fritzsche : Ar trebui să-l întrebi direct pe Erik Simon, Cristian !
Cristian Tamaș : Entertainment vs ideologie? Mercantilism şi consumerism vs control comunist de stat și cenzură ideologică ? Inițiativa privată vs monopolul de stat? SF-ul vest-german vs fosta literatură ştiinţifico-fantastică din RDG ?
Sonja Fritzsche : După ce am studiat science fiction-ul din RDG, nu aș fi de acord cu ideea că toată literatura publicată în comunism a fost „propagandă” sau „în interesul statului”. Ceea ce este important de reținut este faptul că nici o societate nu produce un singur fel de literatură cu o singularitate de sens aşa cum implică noţiunea de „propagandă”, indiferent dacă provine dintr-o societate comunistă sau una capitalistă. Artiştii găsesc întotdeauna modalități de expresie şuntând sistemul, indiferent de ceea ce este acel sistem. Desigur, nu toți autorii care trăiesc în capitalism sau în comunism sunt dispuși să gândească în afara sistemului în care trăiesc sau sunt în măsură să facă acest lucru. Dar există întotdeauna autori care au făcut-o sau vor face. Amintiți-vă că science fiction-ul, ca o literatură a fantasticului, este un „spațiu interogativ deschis” (Lucie Armitt), nu unul al închiderii totalitar-ideologice.
În analiza şi evaluarea mea a procesului editorial de la editurile Verlag Neues Leben și Verlag Das Neue Berlin din RDG, am găsit dovezi că redactorii şi lectorii au şuntat sistemul. Desigur, editorii, redactorii şi lectorii acționau în numele statului în edituri deținute de stat sau de partidul unic. Cu toate acestea, am descoperit că anumiţi editorii au scris referate recomandând publicarea unor texte, în vederea obţinerii aprobării de la cenzori. Aceste recomandări au mimat aşa-numita „Parteilichkeit” (respectarea liniei partidului) inventând conformarea unor texte cu preceptele marxist-leniniste, și de multe ori au eludat aspecte critice evidente. Este foarte puțin probabil că editorilor redegişti le-ar fi scăpat sensul metaforic al unor asemenea texte. Mai degrabă, ei au vrut ca textele respective să fie publicate și au manipulat în acest scop birocrația comunistă. Desigur, mulți autori din spatele Zidului au practicat autocenzura știind că altceva decât o viziune comunistă asupra lumii nu va fi publicat în RDG. Să comparăm acest lucru cu practica de „a scrie ce se vinde”, predominantă pe piață. Autorii trăind în sistemul capitalist au desigur mai multe posibilităţi cu privire la ce să scrie, dar câţi vor face bani din asta? Acest lucru contează mai mult pentru unii și modelează literatura de astăzi.
Cristian Tamaș : Aţi observat în cadrul establishmentului cultural vest-german unele atitudini şi exprimarea unor anumite opinii condescendente în ceea ce privește Amerikanische Populärkultur (cultura populară americană) ? Este interesant de remarcat că după 1950 în toate țările din Europa de Vest s-au făcut astfel de declaraţii elitiste! Ce semnifică succesul la mase şi refuzul și negarea acestuia de către elite ?
Sonja Fritzsche : Această atitudine provine dintr-o perioadă mai timpurie, din timpul dezbaterilor în decursul Republicii de la Weimar, referitoare la „Schund-und Schmutzliteratur” (maculatură). Așa-numita „literatură trivială” sau paraliteratura era considerată a fi chiar periculoasă. Multe asemenea texte au fost considerate a fi o amenințare deosebită pentru copii şi adolescenţi vizaţi de anumite edituri în calitate de consumatori. Teza era că permanentul consum de maculatură ar putea conduce la huliganism, turbulență, izolare, onanie, etc. Orice termen era bun pentru a-i descrie şi anatemiza pe tinerii care nu se comportau în conformitate cu viziunea bătrânilor. După cel de al doilea război mondial, influența Școlii de la Frankfurt, în special datorită eseurilor despre industria culturală, scrise de Horkheimer și Adorno, a contribuit în Occident la respingerea oricărui tip de „literatură trivială” sau „literatură de divertisment”. Intelectualii germani de stânga au perceput cultura populară americană ca pe una capitalistă şi coruptă. Intelectualii germani conservatori au respins aceeași cultură de import din șovinism.
Cristian Tamaș : Este „fenomenul” Perry Rhodan (după cum știți, personajul sefultistic Perry Rhodan este un american, un maior din cadrul US Space Force!), o marcă și un sindrom de infantilism și escapism? Suferă în general, fanii SF &F de sindromul „Puer Aeternus”? Întreb doar, neavând nici o intenţie maliţioasă !
Sonja Fritzsche : Cred că este întotdeauna mai ușor ca pur și simplu să respingi ceva ce nu înțelegi sau care ţi se pare ciudat. Mi se pare mai interesant să aflu de ce seria Perry Rhodan este atât de populară și de ce este cea mai longevivă serie de science fiction din lume. Altfel interesele unui grup mare de oameni sunt doar ignorate fără a vedea sau înțelege nişte motivaţii. Cu siguranță în acest caz sunt mai niveluri decât se poate vedea din afară.
Cristian Tamaș : Cum apreciați statutul SF-ului german (şi germanofon) la nivel european și mondial? Este popular, este relevant? Ar trebui să fie mai bine cunoscut? De ce?
Sonja Fritzsche : Science fiction-ul german (şi cel germanofon) suferă de o lipsă a traducerilor în engleză și în alte limbi. Nu aș fi surprinsă să aflu că science fiction-ul german a fost mai mult tradus în franceză şi în limbile slave decât în alte limbi. Romanul Der Schwarm (2004 ; Adâncuri, trad.Ramona Ioana Tarka, 2007, RAO) de Franz Schätzing arată cât de popular ar putea fi science fiction-ul german în cazul în care ar putea ajunge disponibil pe o piață mai largă. Această carte a fost tradusă în optsprezece limbi și Hollywood-ul este în decurs de a produce în 2015 un film, ecranizare a acestui roman.
Să nu uităm de capodopera filmului mondial, Metropolis de Fritz Lang. Să ne gândim cât de multe filme au fost create utilizând ca inspiraţie Metropolis. Texte de Herbert W.Franke, Wolfgang Jeschke, Angela și Karlheinz Steinmüller, Johanna și Günter Braun, etc. sunt de excepţie, la fel de bune precum cele mai bune texte SF anglo-americane. Germania este şi a fost de mult timp o țară în care știința și tehnologia sunt dominante. O țară precum Germania are o semnificativă tradiție a science fiction-ului.
Cristian Tamaș : Care este specificul SF-ului german și care sunt performanţele sale ? De ce ar trebui ca un ne-germanofon să citească SF german? De ce ar trebui să citească un european SF american ?
Sonja Fritzsche : Aş răsuci întrebarea. De ce n-ar trebui cineva să citească science fiction german și european? Citind cărți scrise în alte țări permite oricărui cititor o perspectivă asupra acelor culturi, asupra dezbaterilor curente, asupra anxietăţilor profunde. În acest proces, cititorul îşi explorează ego-ul și societatea în care trăieşte prin comparându-le cu science fiction-ul din alte țări. Cred că publicul cititor de science fiction este, în general, unul care este în căutarea unei stimulări cognitive, luând parte la „experimentele mentale” pe care SF-ul ni le oferă. Science fiction-ul internaţional amplifică aceste „experimente mentale” și contribuie cu noi perspective care nu sunt disponibile în SF-ul țării de unde provine cititorul. De ce science fiction-ul german ? Ţările central-europene au tradiții și istorii culturale lungi și bogate. Literatura lor are ce împărtăși cu restul lumii. Science fiction-ul nu diferă.
Cristian Tamaș : Considerați SF-ul german ca pe un fondator al SF-ului mondial împreună cu cel britanic, francez și american ?
Sonja Fritzsche : Absolut. Aş include chiar povestirea proto-SF Der Sandmann a lui E.T.A. Hoffmann în această categorie, deoarece „păpuşa” este un proto-robot. Kurd Lasswitz a scris la sfârșitul secolului al XIX-lea și este considerat a fi „părintele” science fiction-ului german. Dar şi Berta von Suttner a scris, de asemenea, un roman utopic în acea perioadă. Fritz Lang și Thea von Harbou au contribuit cu siguranță la istoria filmului SF.
Cristian Tamaș : Credeți că SF-ul european (și cultura populară europeană) suferă de un complex de inferioritate în fața anglo SF-ului și SF-ul european este disperat de a fi validat de angloSFeră ? Ar trebui ca SF-ul european se emancipeze de sub „jugul hegemonic al culturii americane de consum”? J
Sonja Fritzsche : Cred că scriitorii europeni scriu bine science fiction. Asta e tot ceea ce este important. Faptul că un autor știe că scrie bine, folosind propriile idei, asta este tot ceea ce ar trebui să conteze. În cazul în care un autor decide să scrie un text care intră în dialog cu naraţiuni americane, eu cred că este bine. Ceea ce este important este faptul că autorul scrie cu propria voce și nu cu vocile altor autori. Toți autorii, indiferent dacă sunt anglo-americani sau germani sau de altă naţionalitate, luptă pentru a-şi găsi propria voce și propriul stil. Numai că doar unii sunt capabili să facă acest lucru. Ei sunt autorii care ies în evidență, indiferent de cât de mult succes sau nu au pe piață.
Cristian Tamaș : Poate cel mai bun SF germanofon a fost scrise de scriitori din mainstream precum Bernhard Kellermann, Alfred Döblin, Franz Werfel, Hermann Hesse, Ernst Jünger Hermann Kasack, Walter Jens, Arno Schmidt, Christa Wolf, Juli Zeh, etc. ? Cei menționaţi fiind echivalentul a (să zicem), celor mai importanţi scriitori francezi precum Marcel Proust, André Gide, François Mauriac, Jean-Paul Sartre, André Malraux, Albert Camus, Simone de Beauvoir, Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute, Claude Simon, Jean-Marie Le Clézio, care n-au scris vreodată SF…
Sonja Fritzsche : Desigur, scriitorii germani de mainstream care s-au „aventurat” în science fiction au avut contribuții excelente. I-aş include, de asemenea şi pe Christa Wolf (Selbstversuch) și pe regizorul Rainer Werner Fassbinder (cu filmul Welt am Draht) în această listă. Cu toate acestea, există unele texte la fel de convingătoare scrise de alți autori de limbă germană, dintre care unii i-am menționat deja. Alte nume de interes includ scriitorii Gudrun Pausenwang, Barbara Slawig, Erik Simon, Alexander Kröger, Andreas Eschbach, și mulţi alţii. Juli Zeh este convingatoare prin mesajul feminist, dar nu atât prin contribuția sa la genul science fiction. Filmul Transit (2010) al regizorului de origine croată Damir Lukacevic este adaptarea unei nuvele a scriitoarei spaniole Elia Barceló.
Cristian Tamaș : Ce titluri SF germane le recomandaţi cititorilor noştri ?
Sonja Fritzsche : Nu sunt sigură ce titluri din SF-ul german sunt disponibile în limba română. Dintre volumele mai recente pe care nu le-am menționat mai sus, recomand romanul Die Haarteppichknüpfer (1995 ; tradus în engleză cu titlul „The Carpet Makers”) de Andreas Eschbach și antologia lui, Eine Trillion Euro (2004 ; Un miliard de euro). Din estul Germaniei, romanele Andymon şi Der Traummeister (Stăpânul visurilor) de Angela și Karlheinz Steinmüller, sunt o necesitate, precum și Conviva Ludibundus (Oaspetele jucăuș) și Das kugeltranszendentale Vorhaben (Proiectul sferei transcendentale) de Johanna Braun și Günter Braun. Gerd Prokop a scris câteva excelente romane SF comic-polițiste, deși poate că acum ar putea părea un pic datate. Der schweigende Stern (1959 ; Steaua tăcută) este un distractiv film SF redegist iar Das Arche Noah Prinzip (1984 ; Principiul arcei lui Noe) al lui Roland Emmerich, a fost primul său film și nu trebuie ratat.
Cristian Tamaș : Vă rog să adresaţi câteva cuvinte cititorilor revistei Fantastica ! Vă mulțumesc foarte mult !
Sonja Fritzsche : Sunt bucuroasă să aflu despre existenţa revistei Fantastica și vă felicit ! Cred că este o oportunitate minunată de a citi science fiction de calitate ! Aștept cu nerăbdare mai multe informaţii despre această publicaţie și sper să primesc recomandările dumneavoastră pentru nişte lecturi bune. Nu pot ține întotdeauna pasul cu cele mai recente apariţii de aici din Statele Unite și salut orice sugestii relevante pentru texte, cărţi şi filme bune.
© Cristian Tamaș & Sonja Fritzsche
