Cristian Tamaș : Domnule Lars Schmeink, vă mulțumesc pentru acceptarea acestui interviu și pentru timpul acordat ! Principalele dumneavoastră domenii de cercetare cuprind literatura utopică, science fiction-ul, intermedialitatea, studiile dedicate video-jocurilor, studiile americane, distopia, etc. O zonă, destul de mare de interese, nu-i așa? Care sunt prioritățile dumneavoastră?
Lars Schmeink: De fapt, studiile de americanologie reprezintă domeniul meu de „educație oficială” iar un subiect referitor la studiile afro-americane a reprezentat nucleul tezei mele de M.A. (Master of Arts), deşi nu mă mai ocup de aşa ceva. Utopia şi distopia, science fiction-ul și fantasticul sunt toate parte din procesul de studiu şi cercetare care conduce teza mea de doctorat, fiind practic dominante în ultimii opt ani sau cam aşa ceva. Intermedialitatea și în special jocurile video sunt de interes pentru mine pentru că nu am vrut să mă limitez la literatură, fantasticul contemporan merge mult dincolo de aceasta, astfel încât teza mea de doctorat se referă la film, TV, literatură, jocuri video, artă, noi forme de mass-media, etc…. deci merge mână în mână cu toate acestea panoramând mass-media, precum și conținutul ei. Pentru următorul meu proiect, voi continua pe această cale, explorând cultura populară în mass-media divergentă, astfel încât atât fantasticul cât și intermedialitatea vor rămâne subiecte de mare interes pentru mine.
Cristian Tamaș : Sunteţi co-fondator și președinte al GFF, Gesellschaft für Fantastikforschung (Asociaţia pentru studierea fantasticului, întemeiată în 2010 la Hamburg), redactor-șef al Zeitschrift für Fantastikforschung (Jurnalul de studii asupra fantasticului) și redactor-șef al prestigioasei SFRA Review. Cum și cu cine ați fondat GFF (Asociaţia pentru studierea fantasticului) și care sunt obiectivele organizației ? Este GFF o asociaţie europeană de cercetare academică? Cooperaţi şi cu alte asociații și organizații specializate în studierea fantasticului şi SF-ului ? De exemplu, cu Science Fiction Foundation de la Universitatea din Liverpool și cu organizații franceze de cercetare academică precum CERLI (Centre d’Etudes et de Recherches sur les Littératures de l’Imaginaire) ?
Lars Schmeink: Impulsul de organizare al GFF a fost faptul că studiile şi cercetările mele m-au condus mereu la rețeaua academică din SUA, pentru că acolo îşi au sediul organizațiile oficiale IAFA (International Association for the Fantastic In Arts), SFRA (Science Fiction Research Association, SUS (Society for Utopian Studies). Am fost iritat de faptul că nu exista nici o organizație germană similară. Așa că am investigat mediul universitar germanofon și am găsit persoane interesate de la Universitatea Salzburg, LMU München (Ludwig-Maximilians-Universität München) și alte universități, cercetători care la un moment dat au participat la conferințe internaționale. Primii mei colaboratori au fost doi profesori, Astrid Böger şi Hans-Harald Müller de la Universitatea Hamburg care au ajutat mult la organizarea conferinței de inaugurare a GFF. Unii colegi precum Martin Klepper, Randi Gunzenhäuser, Jeanne Cortiel de la Departamentul de Studii Germano-americane m-au ajutat în concentrarea eforturilor, clarificând ceea ce trebuia făcut și cum trebuia făcut. Și apoi, desigur, colegii mei din Comitetul Executiv al GFF au reprezentat un ajutor imens în decolarea asociaţiei – Sabine Coelsch-Foisner, Ingrid Tomkowiak, Peter Seyferth și soția mea Julia.
GFF este o organizație afiliată atât SFRA (Science Fiction Research Association) cât și IAFA (International Association for the Fantastic In Arts). Suntem în contact cu Science Fiction Foundation de la Universitatea Liverpool (Marea Britanie), precum și cu Eaton Collection (Riverside, California, S.U.A.) și Merrill Collection (Toronto, Canada). GFF este o asociaţie academică de limba germană, acesta fiind unul dintre motivele pentru care o organizație europeană unitară dedicată cercetării şi studierii fantasticului SF-ului nu a fost lansată până acum. CERLI este o asociaţie academică francofonă și mai sunt și alte organizații similare în Italia şi Spania, dar centrate pe anumite limbi. Noi europenii ar trebui să depășim aceste bariere și să creăm modalităţi de colaborare. Dar până acum nimeni nu a organizat vreun congres sau vreo conferinţă a cercetătorilor fantasticului din Europa, congregând pe aceia care sunt în acest moment activi la nivel local. Cu siguranţă, acesta este un proiect pentru viitor.
Cristian Tamaș : Sunteţi fan SF? Care sunt scriitorii dumneavoastră preferați ? Ce credeţi, este science fiction-ul un singur domeniu literar la nivel mondial, în ciuda faptului că e scris în diferite limbi ?
Lars Schmeink: Un DA emfatic și absolut – sunt fan SF, dar nu mă limitez doar la literatură. SF-ul este un fenomen global, dar, desigur, fiecare iterare este ușor diferită. SF-ul din India nu este SF-ul rusesc care nu este SF american. Filmul SF nu este SF-ul literar care nu este acelaşi lucru cu video-jocurile SF… dar din nou, există atât de multe conexiuni încât este greu să ignori similarităţile. SF-ul este un domeniu minunat de vast de studiu şi cercetare și bineînţeles de divertisment, desigur. În ceea ce privește autorii favoriţi – îmi plac Gibson, Cadigan, Stephenson, Dick, Ellison, Kress, Butler, Bacigalupi, Di Filippo, și, desigur, clasicii precum Heinlein, Bradbury sau Asimov. În ceea ce privește filmul: Ridley Scott, Vincenzo Natali, Christopher Nolan şi mulţi alţii…
Cristian Tamaș : Citiţi SF german ? Dacă da, ce scriitori și ce texte recomandaţi ? În opinia dumneavoastră care este specificul SF-ului german ?
Lars Schmeink: Science fiction-ul german este un pic paradoxal pentru mine, pentru că avem în Germania o tradiție SF care precede pe cea gernsbackiană din S.U.A., prin celebrul autor SF Kurd Laßwitz de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Laßwitz este mult mai „viitorist” decât Poe de exemplu, pe care Gernsback l-a citat în faimosul său articol dedicat „scientifiction-ului”.
Există în Germania o tradiție puternică mai ales în domeniul a ceea ce noi numim „romane ale viitorului” (Zukunftsromane), dar aceasta au dispărut după război, şi domeniul lor a fost retrogradat unei clase a doua, prin categorizare și datorită unor riguroase prejudecăți academice. Așa că şi astăzi SF-ul german încă luptă dintr-o poziție secundară – dar există câteva romane interesante de Andreas Eschbach, Wolfgang Jeschke, Frank Schätzing, și un oarecare interes recent prin scriitori cum ar fi Markus Heitz, citat anterior. În ceea ce privește mai vastul domeniu al mainstreamului germanofon, mi-a plăcut mai ales romanul ucronic al elveţianului Christian Kracht, „Ich werde hier sein, im Sonnenschein und im Schatten”, 2008 (Voi fi aici, în lumina soarelui şi în umbră) – o istorie alternativă a unui imperiu comunist apărut în Elveția în loc de Rusia.
Cristian Tamaș : Aţi auzit de paradoxul german ? Germania are cea mai mare piaţă editorială din Uniunea Europeană și una dintre cele mai mari din lume, dar ficțiunea germană (inclusiv SF&F-ul german) nu este dominantă în Europa (Germania are şi cel mai mare număr de cititori și cumpărători de carte din Europa, de asemenea). Cultural, Europa este dominată de traducerile din limba engleză, de cultura populară de limbă engleză și de divertismentul anglo-american. De ce oare ?
Lars Schmeink: Ah, asta este exact la ceea ce m-am referit mai sus. Problema este profitul editurilor. Având în vedere că este mult mai simplu şi mai ieftin să faci o traducere din englezeşte (pentru care editorul are deja drepturile editoriale și altceva nu mai este „de lucru”) decât să ajuţi şi să creşti şi să lucrezi cu un scriitor german sau cu unul european şi să-l aduci la un renume internațional. Pentru aşa ceva nu există nici un stimulent real pentru editori. Autori germani sunt mereu îngrijorați de faptul că sunt responsabili în mod individual pentru traducerea operelor lor – o povară pe care doar câţiva dintre ei o pot duce la bun sfârşit. Editorii britanici și americani sunt o parte a problemei – nu sunt dispuși să finanțeze traduceri și tururi de prezentare de carte pentru autorii europeni dacă textele acestora nu au avut un succes masiv în Europa continentală (a se vedea „Fata cu un dragon tatuat” de Stieg Larsson), plus publicul anglo-american (piaţă anglofonă este cea mai mare piață editorială din lume) care nu este deloc dispus să iasă în afara zonei de confort şi să citească şi altceva – orice este străin este ceva suspect. Deci, totul este o chestiune de educație și ţine de dorința de a-ţi asuma riscuri. Poate că va fi mai bine, atunci când publicarea pe internet va progresa …
Cristian Tamaș : De ce considerați „Splice”, filmul lui Vincenzo Natali, ca fiind important ?
Lars Schmeink: În general, pentru că este o viziune profund tulburătoare asupra propriului nostru hubris și asupra rolului pe care îl va avea genetica. Fraza cheie a filmului e „care este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla”, și motivul de a ne juca de-a Dumnezeu este pentru că „putem”. Terifiant pe atât de multe niveluri. Pentru mine personal, filmul este important deoarece sintetizează într-un fel tema centrală a tezei mele de dizertație, care se ocupă cu distopiile biopunk și cu sciento-ficționalitatea societății noastre contemporane. Splice consideră că suntem deja post-umani, că ingineria genetică a înlocuit deja omul cu altceva. Un film uimitor !
Cristian Tamaș : Aţi dedicat studii romanelor Oryx și Crake de Margaret Atwood, Pattern Recognition de William Gibson și Soția călătorului în timp de Audrey Niffenegger. Sunt acestea unele din cele mai importante romane SF contemporane ?
Lars Schmeink: În toate cazurile menţionate sunt mai interesat de cultura contemporană decât de abordările istorice sau de lucrul în arhivă – aceasta este orientarea mea în ceea ce priveşte studiile culturale și concentrarea mea mai ales asupra culturii populare. Toate cele trei romane se ating într-un fel, dar nu sunt centrale în science-fiction, toate sunt SF de limită, dacă vrei. Mi se pare că acest fel de sciento-ficționalitate a realismului este foarte interesant, demonstrând dizolvarea granițelor, evaporarea genurilor. Și din moment ce în departamentul meu a fost mai ușor să lucrezi în domeniul literar, mi s-a părut firesc să-mi exprim interesul în ceea ce priveşte cultura contemporană, prin transgresiuni și prin science fiction.
Cristian Tamaș : Să ne temem de globalizare și de societatea post-umană ?
Lars Schmeink: Oh, o întrebare filosofică. Da și nu. Pe scurt, nu cred că vreuna dintre aceste perspective este bună sau rea per se. Mai degrabă reprezintă o problemă cu privire la modul în care ne raportăm, și la ce va conduce. Globalizarea este o mișcare puternică, dar în termenii mişcării capitalului la nivel mondial și ai fluidelor realități moderne mi se pare că globalizarea este mai înfricoșătoare ca dracul. Dacă hipercapitalism nu va fi oprit, atunci nimeni nu va mai fi în siguranță iar corporațiile vor deveni jurisdicțional de neatins. Globalizarea în ceea ce privește mișcările sociale și ecologiste de exemplu, este pe de altă parte, un lucru minunat. Să nu ne gândim doar despre efectele încălzirii globale în Europa (aşa cum facem acum), dar să avem în vedere şi Africa, Asia, Oceania și America, de asemenea.
Același lucru este valabil şi pentru o societate post-umană. Dacă luăm în considerare transumanismul și elita hipercapitalismului care vor cumpăra orice îi va ajuta să aibă copii perfecționaţi genetic sau îşi vor cumpăra tinerețea veșnică, în timp ce restul omenirii va trăi cu surogate consumeriste și va deveni o forță de muncă de prisos pentru că roboții pot munci mai bine și neîncetat, atunci nu este în regulă și ar trebui să ne temem.
Dacă, pe de altă parte, am devenit conștienţi de relația noastră cu animalele și cu Terra ca mediu și am putea trece peste noțiunea că noi oamenii suntem punctul culminant al evoluției, atunci da – societate post-umană poate fi grandioasă. Vreau să fiu un hibrid-om-lup-mașină – sună minunat, nu-i așa ?
Cristian Tamaș : De ce credeți că exegeţii anglo-americani au descoperit doar recent teoriile literare europene privind literatura fantastică europeană, inclusiv primordialitatea acesteia ? De exemplu, John Clute a împrumutat termenul slav „fantastika” (utilizat de un secol în rusă, poloneză, cehă, sârbo-croată și bulgară) și l-a propus ca pe un termen umbrelă pentru literaturile imaginarului ! În literaturile slave, „fantastika” (фантастика) cuprinde science fiction-ul (numit „științifico-fantastic”, научная фантастика), fantasticul, și alte specii non-realiste. Extrem de original și într-adevăr revoluționar, nu-i așa? În Europa continentală, teoria literară a stabilit acest concept în urmă cu o sută de ani ! Doar un exemplu: istoriile anglo-saxone ale science fiction-ului și fantasy-ului se concentreaza aproape exclusiv asupra S.U.A. şi Marii Britanii, neglijând aproape complet toate literaturile euro-continentale, inclusiv pe cea germană (asemenea exegeţi se pare că nu a auzit niciodată de romantismul european sau de literatura romantică germană : ETA Hoffmann, Novalis, Ludwig Tieck, Achim von Arnim, Clemens Brentano, Gotthilf Heinrich von Schubert, Adelbert von Chamisso, Friedrich de la Motte Fouqué, etc.)! Există vreo diferență între „fantasticul literar” și „fantasticul popular” ?
Lars Schmeink: Am înțeles complet argumentaţia, dar cred că este probabil nu atât o problemă de refuz, ci mai degrabă o foarte simplă problemă de traducere. Daca vrei sa fii la curent cu tradițiile ruseşti sau slave ale literaturii fantastice, în cele mai multe cazuri, ar trebui să fii capabil să citeşti în ruseşte sau în alte limbi slave. Și, cum engleza a manevrat să devină limba dominantă la nivel internaţional în domeniul științelor (inclusiv a celor umaniste) pe parcursul ultimilor o sută de ani, cei mai mulți cercetători îşi folosesc limba maternă și adiţional şi limba engleză, dacă nu cumva exclusiv limba engleză (pentru că este limba lor maternă). Va fi nevoie de multă muncă în privinţa traducerilor încât studiul literar al fantasticului să devină cu adevărat internațional.
Trebuie remarcat că ambele organizații americane dedicate studierii SF-ului şi fantasticului (IAFA și SFRA) au făcut eforturi concertate pentru a se deschide către întreaga lume și că s-au făcut eforturi pentru extinderea viziunii şi perspectivelor dar este nevoie de mult timp și de multă muncă. GFF s-a prezentat ca o asociație germană și din această cauză a trebuit să lupt și să insist de unul singur ca să avem măcar jumătate din programul de conferințe în englezeşte. Excluderea englezei ar exclude orice schimb cultural cu Marea Britanie sau cu S.U.A.
În ZFF (Zeitschrift für Fantastikforschung, Jurnalul de studii asupra fantasticului) am introdus două categorii de articole, în primul rând, am avut traduceri ale unor texte importante din alte limbi. Dar am avut probleme în a găsi acele titluri, textele potrivite, traducători care doresc să lucreze pe gratis, etc … În al doilea rând, avem acum o categorie numită „Perspective internaționale” în care am introdus texte despre tradiții fantastice străine – primul a fost despre fantasticul coreean din secolele XVI-XIX, următorul va fi despre realismul magic contemporan în spaniolă. Este o muncă grea și va fi nevoie de noi toți pentru a ajuta în a face literatura fantastică (și arta, filmul, jocurile video, producţiile TV…) mai disponibile pentru toţi europenii. Dar, fără eforturi masive în termeni de timp și de bani, acesta va fi un proiect de perspectivă îndelungată, și nu ceva ce putem realiza mâine.
Cristian Tamaș : Credeți că fantasy-ul și literatura fantastică reprezintă același lucru, acoperind aceleași teme și tropi?
Lars Schmeink: De fapt, nu cred aşa ceva. Eu nu împărtăşesc conceptul franco-german despre fantasticul literar, concept derivând din structuralism (Todorov, Durst), ci mai degrabă sunt de acord cu John Clute că întreaga literatură non-mimetică este fantastică (sau ceea ce el numește Fantastika). Aș spune că „fantasticul este” termenul umbrelă, care acoperă science fiction-ul, fantasy-ul, basmul, realismul magic, goticul, horror-ul, și multe alte specii care sunt toate fantastice într-un sens. Ca atare, fantasticul literar descris şi analizat de Todorov ar fi mai apropiat de ficţiunea detectivistă sau de gotic în ceea ce mă priveşte. Fantasy-ul pe de altă parte, este ceea ce Todorov numește „miraculos”. Pentru mine, fantasy-ul este definit aşa cum susţine Brian Attebery, de setul variabilelor „fuzzy” (variabile vagi) cu ceva de tip Tolkien în centru – iar astăzi, nucleul ar fi High Fantasy-ul, desigur. Sau cum susține Farah Mendlesohn, există mai multe seturi „fuzzy” și Tolkien este în centrul portalului tip căutare iniţiatică al fantasy-ului… cu toate acestea, aşa ceva este ceva diferit decât Kafka sau Meyrink.
Cristian Tamaș : Există science fiction european sau este doar un concept teoretic? Science fiction-ul european ar putea fi definit, are o specificitate și propria-i originalitate? Ar putea fi promovat la nivel mondial?
Lars Schmeink: Cred că nu există UN SINGUR SF european ci multe SF-uri europene … precum SF-ul în sine este greu de definit în termenii elementelor necesare. Gândiţi-vă la Verne și la Wells – ambii au fost şi sunt europeni și ambii sunt esențiali pentru SF în general. Aşa se întâmplă cu Mary Shelley şi al său „Frankenstein”. Astăzi, „problema” literaturilor naționale este un concept învechit, demodat, aşa încât eu cred că ideea unui SF specific european nu este atât de importantă cum este ideea că SF-ul este inter- sau transnațional și că este posibil să se scrie SF dintr-o perspectivă non-americană ex-centrică. SF-ul poate fi folosit pentru a iniţia schimbări, modificări, pentru a transforma o cultură – din acest motiv perspectiva non-anglocentrică este importantă. Mie mi se pare fi mult mai radical să iei în considerare SF-ul bosniac decât SF-ul britanic – deci este mai mult o chestiune de poziții privilegiate, şi nu de naționalitate.
Cristian Tamaș : Ce scriitori europeni de ficțiune speculativă recomandaţi?
Lars Schmeink: În ceea ce privește SF-ul, nu am citit foarte mult în afara ariei S.U.A./Marea Britanie și parțial Germania. Așadar, recomandările mele vor privilegia din nou scriitorii dominanţi. Dar, în termeni de cinematografie/TV am fost încântat să văd serialul finlandez Nimfele (Nymfit, 2013) serialul franţuzesc Les Revenants (2012), serialul englezesc Misfits (2009-2012). Sau filme spaniole cum ar fi REC (regia Jaume Balagueró, Paco Plaza, 2007) sau El Orfanato (Orfelinatul, regia J. A. Bayona, 2007), co-producția euro-israeliană The Congress (Congresul, regia Ari Folman, 2013 ; ecranizarea romanului Congresul viitorologic de Stanislaw Lem) sau chiar jocurile video din seria Resident Evil.
Cristian Tamaș : Ar trebui ca exegeţii, teoreticienii şi cercetătorii domeniului SF să se „amestece” cu fanii, scriitorii și editorii prezenţi la convențiile și festivalurile SF&F? Sau este suficient să participe la propriile conferințe, simpozioane și colocvii? Ar trebui ca exegeţii să fie mai activi pe scena publică? Care este și care ar putea fi rolul social și responsabilitatea socială a teoreticianului ?
Lars Schmeink: Ei bine, opinia mea este un pic ambivalentă. Pe de o parte, mediul academic a fost şi este prea izolat și ar trebui cu siguranţă să se aventureze în lumea fanilor şi a cititorilor. Noi, în cadrul GFF am subliniat de la început obiectivul nostru de a-i aduce pe fani precum și pe producători (autori, artişti, regizori, compozitori, editori, etc.), la masa discuţiei comune, pentru că toți ne dorim același lucru – că SF-ul/fantasticul să fie recunoscut ca un fenomen cultural relevant. Și asta mai ales că exegeza fanilor devine din ce în ce mai mult o parte importantă a cercetării şi studierii și comunitățile fanilor SF devin tot mai profesioniste.
Pe de altă parte, fanii și cercetătorii au o abordare diferită privind temele şi tematica şi modalitatea de lucru și poate pentru unii dintre fanii poate fi dezamăgitor să constate cât de „ireverenţioase” sunt unele subiecte de cercetare. Perspectiva „științifică” a unei probleme nu are nevoie de o abordare emoţional-adolescentină, nu are nevoie de implicare personală. Uneori, studii academice ale unor cercetători care sunt de asemenea fani, ar face bine să fie mai puțin implicate, mai puțin entuziasmate de subiectele lor. Dar acesta este un risc în orice domeniu unde există un fandom.
Cristian Tamaș : Care sunt proiectele dumneavoastră actuale și viitoare?
Lars Schmeink: Lucrez în prezent la o propunere de grant pentru un vast proiect privind mass-media care încearcă să abordeze atitudinile culturale aflate în schimbare față de fantastic, găsind în acelaşi timp dovezi empirice ale plusvalorii fantasticului. Dacă totul merge bine, voi avea de muncă pentru următorii doi-patru ani. Şi am de lucru la nişte proiecte mai mici de science fiction – inclusiv articole, eseuri şi studii și site-ul meu www.virtual-sf.com
Vă să rog să adresaţi câteva cuvinte cititorilor revistei Fantastica ! Vă mulțumim!
Lars Schmeink: Ca fani SF, aș dori să vă invit să vă amintiți originea SF-ului, interesul său în domeniul științei și metodei științifice, precum și interacțiunea mereu prezentă dintre fanii SF-ului și producătorii SF-ului. Fanii SF au fost întotdeauna parte dintr-o comunitate mare – care include şi oameni de știință şi teoreticieni şi exegeţi. Vă rugăm să ne invitaţi la întrunirile şi manifestările voastre, vizitați-ne la conferințe, și haideţi să colaborăm creând punţi de comunicare între diferite comunități care practică iubirea de SF. Să discutăm, să cercetăm, să scriem poveşti noi şi minunate. Vă mulțumesc.
© Cristian Tamaș & Lars Schmeink
