Bună, Natalia, îţi mulţumesc pentru acceptarea acestui interviu. Am rugămintea să te prezinţi cititorilor Revistei Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy!
Bună! Mă numesc Natalia Osoianu, sunt din Chişinău. Am absolvit facultatea de drept a Universităţii libere internaţionale din Moldova (ULIM) şi tot la această universitate lucrez în calitate de lector din anul 2003. În acest moment sunt lector superior, doctor în drept şi director al Institutului de Cercetări în Domeniul Drepturilor Omului care este o subdiviziune ştiinţifică a facultăţii noastre.
Scriu în limba rusă şi am publicat în Rusia trei cărţi la editurile „Eksmo” şi „Astrel”. Povestirile mele au fost publicate în culegeri editate în Rusia şi în reviste editate în Ucraina. La începutul acestui an am publicat pe Amazon.com o nuvelă pe care am tradus-o singură în limba engleză. Şi am multe planuri pe viitor…
Cum te autodefineşti? Cetăţean al Republicii Moldova, româncă basarabeană, moldoveancă euroasiatică, autoare de expresie rusă din Republica Moldova?
Sunt o moldoveancă care vorbeşte în rusă şi în română. Gândesc şi scriu în limba rusă, vorbesc româneşte, ruseşte şi englezeşte; trăiesc în Republica Moldova şi îmi place aici. Am citit interviul unui german care lucrează la Chişinău: el a recunoscut că a fost plăcut surprins de faptul că aproape fiecare moldovean cunoaşte 3-4 limbi. Este o glumă la noi în această privinţă, că acele trei limbi sunt română, moldovenească şi cea de stat… dar oricum, germanul a avut dreptate, noi vorbim în română, rusă, engleză, franceză, italiană şi multe alte limbi. Chiar şi în perioada sovietică, Republica Moldova era o regiune multinaţională, dar astăzi acest lucru a devenit şi mai evident. Numele meu de familie – Osoianu – pentru un român pare a fi ceva cunoscut, dar de mai multe ori am auzit că se aseamănă foarte mult cu un nume armenesc. În acelaşi timp, am mulţi studenţi cu familii ruse sau ucrainene a căror limba maternă este română. Aşa e ţara mea !
Cum percepi România? Dar Rusia, Ucraina şi zonele rusofone?
Cu România, Rusia şi Ucraina avem legături istorice, politice, juridice şi economice, suntem vecini şi trebuie să avem relaţii bune. Ba nu, suntem mai mult decât vecini ! Nu putem să ne mutăm altundeva dacă nu ne place cum se comportă acel care traieşte în apropiere, aşa că trebuie să căutăm în orice situaţie de conflict o soluţie comună, bună pentru toate părţi.
De ce scrii în ruseşte? Ce te-a determinat? Ce ai obţinut scriind în ruseşte? Ce înseamnă rusofonia pentru tine?
Limba rusă este limba în care gândesc, limba mea maternă. Nu este deloc exclus că într-o zi voi încerca să scriu şi în româneşte sau să traduc ceea ce am scris – de fapt, interviul nostru poate să servească în calitate de catalizator al acestui proces.
Cum şi când ai descoperit domeniul imaginarului?
Totul a început când am citit romanul „Hobbitul” al lui J.R.R.Tolkien, undeva în anul 1990. Am fost fascinată de această poveste şi am început să caut ceva asemănător. Dar era greu de găsit fantasy la biblioteci sau librării în acea perioadă, aşa că m-am reorientat spre SF destul de repede, şi am revenit la fantasy numai peste 7-8 ani.
Eram în clasa 5-a, când am început să scriu, dar până în perioada când am devenit utilizator activ al internetului nu credeam ca din asta va ieşi ceva serios. Apoi în 2002-2003 am observat că există site-uri pentru scriitorii începători, că se organizează concursuri… Am participat la mai multe, şi în 2003 am ocupat locul patru cu o povestire intitulată „Confesiunile unui pion”. Era un impuls puternic pentru mine, şi am început să scriu primul roman. Nici primul, nici cel de-al doilea nu sunt acele texte cu care pot să mă mândresc, dar a treia încercare s-a dovedit a fi mai reuşită – era romanul „Mireasa vântului”, editat de „Eksmo” în 2007. Şi de atunci cercetez domeniul imaginarului, încercând să pătrund în regiunile cele mai îndepărtate ale acestuia.
Care este situaţia SF-ului şi fantasy-ului în Republica Moldova? Ce scriitori de SF&F există/au existat, ce edituri din Republica Moldova publică SF&F local sau din afară? Ce lucrări poţi menţiona? Unde pot publica aceşti scriitori?
Trebuie să mărturisesc că nu ştiu multe lucruri despre SF&F-ul din Republica Moldova. În 2003-2005 am frecventat întâlnirile unui club de cititori, dar pe urmă unii au plecat din ţară, alţii și-au pierdut interesul… În acest moment nu am legături stabile cu comunitatea noastră SF&F, cu excepţia unui club care a apărut nu demult şi din care face parte o absolventă a facultăţii unde lucrez.
În Republica Moldova sunt autori de origine română care scriu în ruseşte? Care sunt aceştia?
Sunt autori de origine rusă ca Elena Belova din Tiraspol care scrie fantasy sau de origine ucraineană ca Dmitrii Gradinar din Chişinău care scrie un fel de SF cosmic. Dar ambii se autodefinesc ca scriitorii de expresie rusească.
Cititorii de SF&F din Republica Moldova cumpără şi citesc cărţi din domeniul imaginarului în româneşte, ruseşte şi/sau în englezeşte? Există cărţi româneşti din domeniul imaginarului disponibile în librăriile din Republica Moldova?
În reţeaua „Librarius” am văzut în vânzare cărţi în română din domeniul SF&F, dar sunt ori lucrări clasice pe care le-am citit demult în rusă sau engleză – de exemplu, „Dune” de Frank Herbert sau „Stăpânul inelelor” al lui J.R.R.Tolkien – ori romane din serii extrem de populare – „Amurg” de Stephenie Meyer – pe care de obicei nu le citesc. Ştiu precis că unii cititori s-au plâns că gama cărţilor românești din domeniul SF&F care sunt prezente pe piaţa Republicii Moldova este prea săracă şi în al doilea rând, că aceste cărţi sunt aproape de două ori mai scumpe decât cărţile venite din Rusia. Dat fiind faptul că marea majoritate a populaţiei Moldovei cunoaşte şi limba rusă, fanii SF&F citesc ceea ce pot găsi. Dar chiar şi cu cărţile rusești situaţia în ultimul timp nu este prea bună, e greu să găseşti ceea ce îţi trebuie. Eu cumpăr cărţile de la magazinele online, şi cred că unii cititori fac acelaşi lucru.
Referitor la cei care citesc în englezeşte, nu pot să apreciez nici măcar aproximativ cât de mulţi sunt, dar cred că ei există, fiindcă numărul studenţilor care cunosc foarte bine limba engleză creşte stabil, chiar dacă nu prea repede.
Există o piaţă editorială a domeniului imaginarului în Republica Moldova? Dacă da, se poate autosusţine aceasta prin vânzări doar în Republica Moldova?
Am văzut unele cărţi SF&F editate pe contul propriu al autorilor – dar e ceva foarte rar şi nu pot să-mi amintesc vreun titlu acum, dar am observat că domeniul SF&F este prezent în unele colecţii de cărţi, de exemplu, colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă” de la „Biblioteca Adevărul”. Dar „piaţa editorială” trebuie să fie ceva mai bine structurată, mai specifică. De exemplu, când am fost în 2012 în Croaţia, în librării am găsit un număr destul de mare de cărţi SF&F, atât romane clasice, cât şi cele mai noi, traduse în limba croată; erau şi cărţile autorilor locali. Dacă facem o comparaţie în acest sens între Croaţia şi Republica Moldova – deşi populaţia în primul stat este mai mare, dar diferenţa nu este prea semnificativă – atunci pot să trag o concluzie că în ţara mea piaţa editorială în domeniul imaginarului nu există şi nici nu-i pe cale de apariţie.
Există site-uri şi bloguri ale fanilor SF&F din Republica Moldova? Dacă da, care sunt acestea? În româneşte sau în ruseşte? Ce site-uri de profil accesează fanii SF&F din Republica Moldova?
Este o mică comunitate de fani pe Facebook, dar nu am participat la întrunirile lor şi nu pot spune nimic concret. https://www.facebook.com/groups/101595213336686/
Tu ai şi un site şi un blog, ambele în ruseşte. De ce ?
Ai fost la Eurocon-ul de la Kiev (12-14 aprilie 2013) ? Premiile obţinute de România au fost „Spirit of Dedication. Best Website : EUROPA SF” (proiect al SRSFF, site pan-european în engleză dedicat domeniul imaginarului) şi un premiu de încurajare pentru ieşeanca Ioana Vişan : http://eurocon.org.ua/press-release.html
E simplu – limba rusă este limba mea maternă. Gândesc în ruseşte, scriu în ruseşte. La universitate am grupe de studenţi care vorbesc ruseşte, româneşte şi englezeşte, şi m-am obişnuit să trec de la o limbă la altă destul de repede, dar oricum nu pot să-mi schimb limba în care gândesc.
Mă bucur pentru succesele României la Eurocon şi pentru Ioana Vişan!
De ce te-ai decis pentru fantasy? SF-ul nu-ţi place?
Îmi place ! Primul meu roman care nu a fost publicat – şi nici nu va fi, deoarece necesită o redactare completă – este SF, şi tot acelaşi lucru pot să spun despre unele povestiri scrise în perioada 2003-2006. Am şi planuri să scriu SF, dar sunt planuri de termen lung.
Când ai debutat şi unde şi cu ce text?
Am debutat în 2003 cu o povestire intitulată „Oraşul şi meşterii” care a fost publicată în revista ucraineană „Pragul” („Порог”). Este un text alegoric, o parabolă despre lumea post-apocaliptică populată cu roboţi. Am citit undeva că autorii de SF şi fantasy debutează foarte des cu parabole – în cazul meu, într-adevăr, aşa s-a întîmplat.
Ce volume ai publicat, când şi unde?
Am publicat trei volume, toate în Rusia. Prima carte – „Mireasa vântului” (volumul I din trilogia „Copiii Marii Furtuni”) a fost publicată în 2007 la editura „Eksmo”, a doua – „Prima pecete” – în 2009 tot acolo, şi a treia – „Oraşul de aur” – în 2010 la editura „Astrel”. „Oraşul de aur” se deosebeşte de primele două volume, deoarece este o parte a proiectului „Corsarii” cu participarea mai multor autori, şi este mai mult roman de aventură decât fantasy.
Ne poţi spune ce tiraje au avut volumele tale? Onorariul oferit de o editură rusească, de exemplu pentru un roman fantasy, este ofertant?
7 000, 5 000 şi 10 000 de exemplare.
Ca să apreciez corect onorariul pe care am primit, trebuie să menţionez că, pe de o parte era bun şi mult mai favorabil decît acele sume care se propun astăzi autorilor începători; pe de altă parte, el n-ar ajunge pentru a acoperi chiar şi cele mai importante necesităţi în timpul acelei perioade – de la 6 luni până la un an sau şi mai mult – care este necesară pentru a scrie o carte.
Care au fost reacţiile cumpărătorilor/cititorilor cărţilor tale?
Unii au lăudat stilul, romantismul şi lirismul, spiritul de aventură, creaturile magice neobişnuite şi viziunea originală asupra fantasy-ului. Alţii au criticat tot romantismul şi lirismul, dar şi lipsa explicaţiilor mai detaliate a unor aspecte pe care le considerau importante. Îmi amintesc comentariul unui cititor care critica fregatele vii de parcă ar fi ceva real… Desigur, îmi place mai mult să citesc comentarii pozitive, dar încerc să analizez şi pe cele negative dacă sunt rezonabile.
Care sunt temele tale favorite?
Tema cea mai favorită e marea şi tot ce e legat de ea. Navele, folclorul maritim, piraţii… În ultima perioadă am citit multe cărţi istorice, atât editate în ultimii ani cât şi ediţii vechi, din secolii XVIII-XIX, pe care le-am găsit în internet. Am observat că istoria mării, a comerţului maritim, a piraţilor din toate epocile este un domeniu cercetat destul de bine, dar cu privire la folclorul maritim aproape tot ce am găsit este în englezeşte. Nici în rusă, nici în română nu sunt lucrări serioase, potrivite pentru un scriitor interesat sau pur şi simplu pentru o persoană care studiează aceste lucruri.
Ai finalizat o trilogie, „Copiii Marii Furtuni” (Mireasa vîntului, Steaua de foc, Fregata albă), despre ce este vorba?
Este vorba despre o istorie ce are loc într-o lume unde oamenii trăiesc pe insulele împrăştiate în ocean şi se luptă permanent cu furtuni pe care le trimite o entitate malefică pe nume Marea Furtună sau Stăpânul Furtunilor, apelând în timpuri cele mai grele la Protectoarea, unica zeiţă care poate să-l oprescă pe Stăpânul Furtunilor. Alături de oameni trăiesc fregate, creaturi care vin din adâncurile oceanului, ca să-i servească sub forma unor corăbii vii, avînd conştiinţă şi personalitate. Fiecare fregată îşi alege un navigator cu care rămâne împreună până la moarte. Cu 3 000 de ani în urmă, această lume a fost cucerită de un popor venit de pe altă planetă pe o navă ce se numea „Steaua de dimineaţă” sau, mai bine zis, „Luceafărul de dimineaţă”. Aceşti „copiii ai cerului” aparţineau unor 15 familii, fiecare cu abilităţi deosebite şi cu o pasăre în calitate de simbol – Corbul, Fenixul, Porumbelul, Bufniţa şi alţii. După cum spune legenda, un Fenix a încălcat profeţia unui Petrel şi din cauza asta „Luceafărul de dimineaţă” a căzut şi a fost distrus, dar copiii cerului au rămas blocaţi în această lume nu prea confortabilă.
„Mireasa vântului” începe cu istoria unei tinere vindecătoare numită Esme care datorită unor împrejurări imprevizibile ajunge pe o navă de piraţi şi ramâne acolo, iar după asta este implicată în căutarea unui mecanism foarte vechi – „busola cerească” – cu ajutorul căruia poate fi găsit ceea ce a rămas de la „Luceafărul de dimineaţă”. Alt erou principal este Cristobal, navigator al navei „Mireasa vântului”, care doreşte să afle adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în cele mai vechi timpuri, pentru că este ultimul Fenix rămas în viaţă după ce toată familia lui a fost omorâtă din cauza intrigilor Căpitanului-împărat, stăpânul a jumătate din lume, şi pentru că nu mai vrea să fie „urmaşul Marelui Trădător” – de fapt el consideră că Primul Fenix a avut motive ascunse care îl pot justifica. Aşa porneşte povestea romantică, aventuroasă, cu multă magie şi multe secrete…
De ce te-ai decis să lansezi o variantă în englezeşte a prozei tale pe Amazon.com? E vorba de o traducere din ruseşte în englezeşte? Cine a făcut traducerea? Care este obiectivul tău în această privinţă?
Da, este o traducere din ruseşte în englezeşte pe care am făcut-o singură. În primul rând, a fost un experiment, am vrut să înţeleg, dacă pot să fac aşa ceva. Eu am scris câteva articole ştiinţifice în limba engleză pentru revista noastră de la facultate şi au fost primite bine; până la acel moment nu încercasem să lucrez cu vreun text artistic. M-am pornit… rând după rând, pagină după pagină… Nu m-am grăbit, şi de aceea am avut nevoie de cîteva luni pentru a finaliza traducerea. Apoi am trimis-o la nişte prieteni care cunosc bine limba engleză, şi cineva, traducătoare profesionistă şi profesoară de engleză, a redactat textul şi a corectat toate greşelile. Cu toate că acestea au fost etapele, ea a apreciat traducerea ca foarte bună, şi asta m-a inspirat să încerc cu Amazon.com. Pot să spun că era a doua etapă a experimentului meu.
Vorbind sincer, rezultatul m-a dezamăgit. Eu am înţeles că pentru a avea vânzări mai semnificative pe Amazon este necesar să lucrezi, sa-ţi promovezi textul, deoarece el se pierde printre zeci de mii de publicaţii de acelaşi gen. În momentul dat nu am nici timp, nici puteri pentru aşa ceva, şi l-am lăsat pe Amazon aşa cum este… Poate cândva în viitor am să încerc din nou.
Se poate trăi din scris în Republica Moldova?
Puţin probabil. Dacă scrii un roman în fiecare 6 luni, dacă aceste romane vor fi editate peste hotare şi dacă vor avea succes…
Cum ai descoperit fantastika rusofonă?
Am răspuns deja la această întrebare.
Patrice Lajoye (împreună cu soţia sa Viktoriya Lajoye, unul dintre cei mai buni cunoscători europeni ai domeniului imaginarului rusofon, vezi blogul lor în franceză, Russkaya Fantastika) expune situaţia pieţei rusofone a imaginarului, reieşind că aceasta este oarecum în declin: tirajele scad permanent spre 500 de exemplare per titlu, reviste importante precum Esli şi Polden. XXI Vek (Amiază. Secolul XXI) au dat faliment, pirateria nu poate fi controlată, scriitori importanţi se orientează către piaţa occidentală îndeosebi anglofonă, etc. Ce opinie ai?
Este o situaţie de criză un pic paradoxală. Convenţia naţională de SF&F a Rusiei (Roscon) listează în fiecare an toate operele de profil editate în anul precedent, şi pentru ultimii trei ani situaţia este după cum urmează:
Roscon 2011 – 598 romane
Roscon 2012 – 774 romane
Roscon 2013 – 784 romane
Numărul cărţilor editate este în creştere, deşi totodată tirajele unei bune părți a acestora descresc, deşi nu până la 500 de exemplare (din ceea ce ştiu – până la 2 500 – 3 000). Cititorii se plâng pe internet că nu au ce citi – de ce oare? Eu cred că deseori cărţile editate exploatează temele care sunt la modă, în ultima perioadă istorii despre contemporanii noştri care au nimerit în trecut / în viitor / în altă lume şi istorii post-apocaliptice. De aceea, categoria cititorilor cu standarde mai înalte sau cerinţe mai neobişnuite nu are nimic de citit şi începe a explora piaţa editorială americano-engleză care este mult mai variată. Dar scriitorii care nu se încadrează în „patul lui Procust” al pieţii editoriale rusești apelează la serviciile editurilor mici de tip „print-on-demand” – anume aici apare acel tiraj de 500 de exemplare pe care l-au menţionat Patrice şi Viktoriya Lajoye – sau încearcă să se reorienteze spre piaţa occidentală. Unii au succes, de exemplu cărţile lui Alexei Pehov au fost traduse nu numai în engleză, dar şi în franceză, germană şi italiană.
Mai este şi problema pirateriei, pe care nu ştiu cum s-o comentez, deoarece o mare parte a cititorilor mei care acum aşteaptă cu nerăbdare apariţia trilogiei „Copiii Marii Furtuni” la editura „Fantaversum” au recunoscut că au citit varianta piratată a primei cărţi, „Mireasa vântului”, s-au îndrăgostit de ea şi au de gând să cumpere toată trilogia. Desigur, pirateria şi criza editorială complică lucrurile pentru mulţi scriitori, inclusiv şi pentru mine. Dar în acelaşi timp este o provocare despre care a cântat Freddy Mercury: „I consider it a challenge before the whole human race…” Ce va ieşi – vom vedea.
Ai menţionat că printre scriitorii tăi preferaţi se numără şi soţii Serghei şi Marina Diacenko şi Henry Lion Oldie. Cum ai aflat de ei? Prin intermediul ediţiilor ruseşti ale cărţilor lor? Ce anume îţi place la aceşti autori ucrainieni?
În prima jumătate a anilor 90 am citit multe cărţi din domeniul SF&F, dar toate au fost ale autorilor străini, traduse în limba rusă. Delany, Herbert, Asimov, Zelazny… Dintre scriitorii ruşi ştiam de fapt, numai despre fraţii Arkadii şi Boris Strugaţki, plus încă 2-3 autori din perioada sovietică. Şi într-o zi am văzut la o librărie revista „Esli”, unde chiar în primul număr pe care l-am cumpărat am citit o povestire a soţilor Diacenko. Proza lor este lirică, plină de emoţii, demonstrează cunoştinţe profunde a psihologiei; întotdeauna mi-a plăcut cum rezolvă acele situaţii de conflict în care ajung eroii lor.
Dar ciclul „Abisul ochilor flămânzi” lui Henry Lion Oldie mi-a fost propus de un vânzător care ştiind gusturile mele, a spus: „Cartea asta o să-ţi placă !” Şi a avut dreptate. În comparaţie cu operele soţilor Diacenko, proza duetului Oleg Ladîjenski şi Dmitri Gromov care scriu sub pseudonimul „H.L.Oldie” este mult mai dinamică, dar în acelaşi timp complexă şi profundă, şi stilul lor este foarte deosebit. De atunci cumpăr tot ce apare sub numele acestor autori, chiar dacă nu întotdeauna îmi place ceea ce scriu – dar fiecare autor are dreptul să-şi caute drumul, şi la cei mai buni această căutare nu se termină niciodată.
Ce alţi scriitori de SF şi Fantasy îţi plac şi-i citeşti?
Gusturile mele în SF şi fantasy sunt variate. Din 2011 citesc mai mult în engleză şi am descoperit un număr de autori care îmi plac mult. De exemplu, Felix Gilman („The Half-Made World”, „The Rise of the Ransom City”), Mary Gentle („The Black Opera”), Hannu Rajaniemi („The Quantum Thief”, „The Fractal Prince”) şi alţii… Am redescoperit-o pe Patricia McKillip, proza căreia în original s-a dovedit a fi mai frumoasă decât în traducere (am în vedere în primul rând celebra trilogie „The Riddle-Master”, dar şi ultimele romane, de exemplu „The Bell at Sealey Head”). Am continuat să citesc romanele lui Guy Gavriel Kay, dar deja în original. Vorbind despre literatura rusă, trebuie s-o menţionez în special pe Xenia Medvedevici cu serie extraordinară de fantasy oriental „Gardianul tronului” care începe cu romanul „Şoimul califului”.
Nu demult am început să citesc romanul lui Michael Flynn „The January Dancer” şi am avut o surpriză plăcută – n-am crezut că după „Nova” lui Samuel Delany să mai văd încă o „space opera” scrisă atât de poetic. Nu mă grăbesc cu cartea asta, pentru că aproape fiecare frază e o adevărată minune.
Ce ştii despre SF&F-ul românesc?
Pe de o parte, din păcate, nu ştiu nimic; pe de altă parte, însă, anume SF-ului românesc trebuie să-i aduc mulţumiri pentru faptul că ştiu limba română destul de bine: la începutul anilor 90 în ficare săptămână priveam pe „România 1”, „Star Trek: the Next Generation” cu subtitrare şi treptat învăţam românește… Era foarte plăcut când profesorul meu observa că folosesc nişte cuvinte şi expresii pe care alţi elevi nu le cunoşteau. Erau pentru mine cursuri perfecte de limbă română, plus şi serialul l-am privit cu mare atenţie.
Ai citit ceva din SF&F-ul românesc? Dacă da, ce anume?
Din păcate, nu.
Te-ar interesa să fii prezentă şi pe piaţa editorială românească?
Sigur că da. Cred că pentru orice scriitor o nouă piaţă editorială este un vis şi în acelaşi timp o provocare.
Poţi oferi cititorilor români prin intermediul Revistei SRSFF o mostră din proza ta, o povestire de exemplu?
Aş dori să fac anume acest lucru, dar am nevoie de timp ca să traduc unul din acele texte cu care mă mândresc.
Ai veni la Convenţia Naţională Română de Science Fiction (ROMCON) de la Iaşi de anul acesta, dacă ai fi invitată?
Da, cred că ar fi foarte interesant.
Ce planuri de viitor ai?
Pe termen scurt, planurile sunt simple: mă ocup de redactarea trilogiei „Copiii Marii Furtuni” care va fi editată în Rusia în 2014 de „Fantaversum”. „Fantaversum” lucrează după modelul print-on-demand, şi tirajul concret nu poate fi numit la momentul dat. Ca atare, este încă un experiment, şi de la rezultatele acestuia depind multe lucruri.
După finalizarea trilogiei am de gând să mă ocup de un ciclu nou care la moment cuprinde numai nuvela ne-editată „Carnavalul umbrelor”. Precis nu e SF, pentru că este prezent elementul magic, dar şi în limitele de fantasy tradiţional nu prea încape, mai mult se aseamănă cu steampunk-ul sau aşa-numitul „new weird”. În universul „Carnavalului umbrelor” există „marine” – magicieni ale căror puteri supranaturale sunt legate de marea pe care o poartă în suflet (după cum am spus deja, marea este una din temele mele preferate şi într-un fel sau altul se manifestă practic în tot ce am scris din 2006). Totodată, de fiecare dată când se foloseşte această energie a „mării interne” totul în împrejur este afectat de „haotică” – forţă care transformă materia în cele mai neaşteptate feluri, ca radiaţie magică. „Umbrele” sunt fantome sau mai bine zis amintiri care trăiesc o viaţă a lor. În acestă lume un pic bizară se desfăşoară o istorie despre doi copii rătăciţi, un magician care şi-a pierdut scopul în viaţa şi o femeie-umbră, patroană a unui circ.
Există şi planuri pe termen lung. Vreau să încerc să scriu SF, am şi nişte idei interesante în această privinţă, dar e prea devreme să spun ceva concret. Vreau să traduc cel puţin o parte din „Copiii Marii Furtuni” în engleză… şi, probabil, în română. Mai pe scurt, nu am probleme cu planuri şi idei, dar am probleme cu timpul care nu-mi ajunge ca să le realizez.
Şi o ultimă întrebare, având în vedere că domeniul favorit al SRSFF este anticipaţia, să anticipăm şi să-ţi adresăm rugămintea să ne precizezi în opinia ta încotro o va lua Republica Moldova în anii următori, spre vest sau spre est?
La drept vorbind nu ne-au invitat cei de la est – Moldova nu face parte din Uniunea Euroasiatică şi nu poate să devină stat-membru a acesteia din simplu motiv că nu avem hotare comune cu Rusia sau alte state care fac parte din acea Uniune. Luând în considerare ceea ce face acum conducerea Republicii Moldova, eu cred că o vom lua spre vest. Dar cum se va schimba viaţa noastră în acest caz – nu am nici o idee…
Mulţumesc, Natalia, mi-a făcut o reală plăcere discuţia cu tine, succes în continuare!
Mulţumesc și eu!
© Cristian Tamaș & Natalia Osoianu
Natalia Osoianu s-a născut pe data de 31 ianuarie 1981 la Chișinău, în 2003 a absolvit Facultatea de Drept a Universității ULIM din Chișinău (ULIM : Universitatea Liberă Internațională din Moldova), a făcut un masterat și un doctorat și a rămas să predea la Catedra de Drept Internațional (este lector) a aceleiași universități.
Este o tânără autoare de fantasy care a publicat mai multe volume și chiar un format digital (Kindle edition) pe Amazon.com : „A Tale of Snow and Ice”.
A debutat în 2003 cu o povestire intitulată „Oraşul şi meşterii” care a fost publicată în revista ucraineană „Pragul” („Порог”). A urmat povestirea „Pene din aripa phoenixului”, publicată în 2006 în antologia de proză fantasy în rusește, intitulată chiar „Fentezi 2007”.
Natalia Osoianu: „În ceea ce privește ficțiunea, totul a început în jurul anului 1990 când am dat de romanul lui Tolkien, „The Hobbit”, și de atunci am citit tot ce am putut găsi, și treptat, am început să scriu propriile-mi povești. Scrisul a dobândit proporții serioase de-abia în anul 2003, când povestirea mea, „Confesiunile unui pion” s-a clasat pe locul al patrulea la concursul „Verkon”. În anul 2006 am inventat universul „Lumii Marii Furtuni” și am debutat editorial la Eksmo (Moscova), cu primul volum al acelui univers ficțional. Tot în 2006, am publicat povestirea „Pene din aripa phoenixului” și romanul „Mireasa vântului”, prima parte a trilogiei intitulate „Copiii Marii Furtuni””.
Romanele sale, „Mireasa vîntului” (volumul I din trilogia „Copiii Marii Furtuni”) au fost publicate în 2007 la editura „Eksmo”, „Prima pecete”, în 2009 tot la Eksmo, şi cel de al treilea, „Oraşul de aur” în 2010 la editura „Astrel”.
Anul viitor, Natalia va publica la editura Fantaversum (Moscova), volumul omnibus al trilogiei „Copiii Marii Furtuni” (Mireasa vîntului, Steaua de foc, Fregata albă) și o serie nouă care pornește de la nuvela sa, „Carnavalul umbrelor”.
