În casa în care obiectele au fost de mult arse sau aruncate, locuieşte, pentru a-şi plânge jalea, într-un ungher întunecos, bătrânul tată. E trist şi singur, aşa a fost din clipa în care a aflat de pedeapsa dată fiului său de stăpânii conducători. Aşa este de atunci și așa va fi mereu. L-au uitat toţi pe bătrân, l-a uitat până şi moartea. Nimeni nu-i mai dă bineţe, lumea s-a obişnuit cu jalea lui, iar trecătorii, cu toate că uneori îi mai aruncă o privire încruntată, dar apoi întorc grăbiţi capetele când trec prin preajma casei lui.
Se spune că bătrânul ar fi înnebunit rugându-se, din colţul său întunecat, atât zeilor cât şi stăpânilor, să-i dea fiul înapoi sau să-i ia viaţa şi jalea. Dar au rămas muţi; zeii nu i-au răspuns, cum nu au făcut-o niciodată iar conducătorii, împotriva cărora i se răzvrătise copilul, nu l-au băgat în seamă. Poate nici nu l-au observat, de la înălțimea jilțurilor lor înalte, care atingeau norii. Celor ce dictează nu le place să fie tulburat bunul mers al lucrurilor. Totul trebuie să rămână în forma poruncită de ei: pasărea ce zboară, va face asta până îi vor cădea aripile, oamenii vor merge zilnic la lucru și mai apoi în morminte, iar bătrânul tată va jelui şi se va ruga zeilor şi stăpânirii.
Se crede că fiul dispărut a fost ucis. Sigur nu se ştie, nimeni nu s-a întors de acolo unde l-au dus slugile stăpânilor, iar dispariţia e mai groaznică decât dacă ar fi fost ucis drept exemplu în faţa mulţimii. Iar tatăl murmură toatea astea, vărsând lacrimi grele ce se adună băltoacă în jurul său iar apoi pleacă în şuviţe fine până afară, unde le înghite pământul. Lacrimile bătrânului nu se mai termină.
Plânge – iar asta poate să vadă oricine și îşi visează fiul – așa se crede. Din casă nu au mai rămas decât doi pereţi în colţul cărora stă bătrânul. Dar lumea vede şi crede ceea ce degetul lung al stăpânirii arată.
Iar bătrânul tată plânge în ungherul său şi îşi va jeli în veci fiul dispărut, cu toate că bătrânul a murit de mult, iar în locul său varsă lacrimi o păpuşă mecanică, pusă acolo de stăpâni, în grija lor pentru bunul mers al lucrurilor.
