Select Page

Colocviul de critică și exegeză SF Ion Hobana 2013

O să vă vorbesc astăzi despre literatura SF și modul în care văd eu că ajunge aceasta la adolescenți, la copiii noștri. O opinie extrem de personală, cu care vă invit să fiți de acord sau să o desființați, numai indiferenți să nu rămâneți.

În fiecare zi discut cu elevii mei despre citit, despre cărți și despre literatură (natura meseriei). Adolescenții (era să zic adolescenții români dar mă feresc de generalizări) mei, acest eșantion limitat de aproximativ 100 de copii cu care mă întâlnesc zilnic, îmi spun, cu sinceritate, că da, ei citesc … emailuri, sms-uri, rezumate de cărți luate de pe net, și ne referim aici la titlurile obligatorii, cărțile pe care ar trebui să le citească pentru școală… și da, câțiva, puțini, cam 15, 25 pe nivel de clasă, citesc cărți, literatură.

Majoritatea elevilor mei simt o aversiune pentru citit, lectura este o obligație în plus impusă de școală, pentru ei nu există plăcerea de a citi, timpul lor liber (foarte puțin, de altfel, sunt inundați de informații inutile, fără aplicabilitate și fără finalitate – dar nu doresc să vorbesc acum despre tarele sistemului de învățământ românesc). Să reținem că eu am elevi din clasele 9-12, care au între 14 și 19 ani, vârstă la care încă se mai poate lucra la dezvoltarea dorinței de a citi. Văd rotițele creierașelor acestor copii cum se pun în mișcare, văd cum le apare lumina aceea în ochi, știți dumneavoastră care…, atunci când îi prind, fie și pentru câteva minute, la un sfârșit de lecție, și îi scot din realitatea orelor de școală ca să le povestesc despre vreo carte pe care tocmai am terminat-o, despre vreun personaj care mi-a plăcut sau despre vreun film care m-a entuziasmat cu ceva.

Pe cei care citesc îi recunosc imediat, mă înțeleg mai repede și mai bine, sunt dornici să-mi spună, la rândul lor, despre ce au descoperit ei în nu știu ce carte, sunt curioși să afle dacă eu am citit-o. Aceștia au, de multe ori, o carte pe care o țin pe genunchi, pe sub bancă, pe care o citesc în orele interminabile de matematică sau fizică. Da, încă mai există asemenea copii. Ei nu pot lăsa din mână o carte până o termină, pentru că nu pot să aștepte niciun moment până nu află ce se va petrece cu personajul lor preferat, ce se va mai întâmpla, cine mai moare, cine se mai îndrăgostește… nimicuri prin care poți să atragi un adolescent spre citit.

De câte ori am timp le ofer elevilor mei, ca un doctor în filologie ce mă aflu, într-un mod cât mai puțin academic posibil, noțiuni de critică literară, le spun ce este literatura SF, literatura fantasy, sunt atentă să îmbrac totul în povestioare cât mai amuzante, pe care le personalizez cât pot, le vorbesc despre tipuri de personaje, le citesc, tare, câte o frază dintr-o carte dragă mie și-i subliniez frumusețea, le arăt cum să privească critic, cum să compare, cum să aleagă ce le place mai mult.

Interesant și frumos este că acei copii care au formată deja deprinderea de a citi și chiar simt plăcerea lecturii (mă refer, rețineți, la elevii mei) citesc… ce credeți? Literatură SF. Și literatură fantasy. Normal, nu-i așa, să se simtă un adolescent atras fix de acea literatură care îl transportă în lumi virtuale, guvernate de legi anapoda, cu personaje supranaturale, cu puteri magice sau de altă natură decât cea umană. E firesc să se întâmple acest lucru, mai ales întrucât sunt bombardați cu filme și seriale TV din aceeași zonă, care îi influențează puternic.

Pornesc în conversațiile mele cu copiii de la un film, de la numele unui actor, ca să ajung la cărți. Le povestesc despre adolescența mea, despre ce simt eu când citesc SF și fantasy, despre ce simțeam când eram de vârsta lor, fiind perfect conștientă că le e greu, foarte greu să mă înțeleagă. Ce nevoie au ei de evadare prin cărți (da, pun accent pe latura escapistă a literaturii speculative), când au internetul și jocurile online? Au parte acolo de toată evadarea din lume!? Este extrem de dificil să lupți cu această inerție și lipsă de cultură, până la urmă, a elevilor. Și sunt convinsă că lucrurile se petrec asemănător în majoritatea școlilor românești. Ce e de făcut oare?

Ajung acum la miezul acestui modest discurs al meu: în regulă, îi întreb dacă citesc, majoritatea răspund că nu, puținii care răspund că da citesc literatură SF și fantasy, dar interesant este să aflați ce răspund la întrebarea Dar SF românesc citiți?

Nu. Răspunsul este nu. Copiii aceștia nu citesc literatură SF românească. Știți care sunt cele două nume de autori de literatură SF, respectiv de critică literară SF, de care elevii mei au auzit, prin intermediul programei școlare cu care sunt obligați să se familiarizeze? Ovid S. Crohmălniceanu și Florin Manolescu. Când eu încep să le spun despre cât de mult îmi place mie să citesc SF românesc… copiii ridică din umeri și îmi spun că li se pare demodat, prăfuit. Acum, nu contestă nimeni valoarea celor doi autori, singurii sefiiști prezenți în manualele elevilor (doar de clasa a 9-a), dar adolescentului nostru, bombardat din toate părțile de atracții facile, trebuie să i se arate cu degetul, trebuie dus de mână și băgat cu nasul în cărți iscălite de autori români. SF-ul românesc nu înseamnă doar Ovid Crohmălniceanu și Florin Manolescu… cum consideră, de altfel, unii academicieni care strâmbă din nas de câte ori apare în discuție literatura SF românească. Dar acesta este un alt subiect de discuție.

Consider că nu e prea târziu să ne împingem copiii spre atât de bogata și diversificata și unica literatură SF românească, chiar dacă aceștia au ajuns la liceu, dacă vrem să nu ne trezim că generațiile următoare vor uita sau vor ignora acest gen literar, mai ales în detrimentul lor. Sunt atât de multe proze scurte și romane absolut remarcabile, scrise de sefiști români, încât este păcat ca atât de mulți tineri să nu le cunoască.

Le spun elevilor mei despre autorii mei preferați. Le citesc din ei, da, vin cu pasaje din cărțile care mi-au plăcut cel mai mult de-a lungul timpului. Sunt dezavantajată de faptul că sunt profesoară de limba engleză, dar mă descurc. Uneori iau câte un fragment din Leonard Oprea sau din Mihail Grămescu, de exemplu, și le cer să-l traducă. Am dat aceste exemple pentru că s-a întâmplat asta chiar săptămâna trecută. Simt nevoia să le împărtășesc bucuria mea, când descopăr o carte bună, să-mi amintesc, alături de el, o carte pe care am citit-o cu ani în urmă. Copiii reacționează. Cred că se poate face mai mult.

Sunt convinsă că cititul este esențial pentru formarea și dezvoltarea tinerilor noștri. O altă convingere a mea este că literatura SF în general și cea românească, în particular, constituie o poartă extrem de atrăgătoare către descoperirea plăcerii lecturii și a altor genuri literare, de asemenea.

Pentru că sărbătorim astăzi 140 de ani de SF românesc, simt că este de datoria mea să vă spun, venind cu informații din teren, că nu este suficient să scrieți SF, să scrieți bine SF românesc, este necesar să fim citiți și sau mai ales de tineri.

La noi în liceu există un club de lectură care adună tot mai mulți adepți. Am citit de curând o prezentare a lui Neil Gaiman, prin care acesta susținea că dobândirea plăcerii cititului, de către tinerii noștri, este esențială în formarea unor generații de oameni cu știință de carte și cu un anumit nivel cultural, subliniind importanța bibliotecilor și a bibliotecarilor. În România, elevii nu sunt trimiși la bibliotecă să studieze sau să citească precum americanii. Copiii noștri își fac temele acasă, de regulă pe o masă unde înghesuie și calculatorul, cu tastatura și mouse-ul, de abia mai au loc caietele și manualul. Cărțile pe care le pot găsi, totuși, în bibliotecile școlare sunt rupte, învechite, de nefolosit. Cluburile de lectură mi se par o soluție mai potrivită.

Există o editură care a venit în școli, inclusiv la liceul meu și a stat de vorbă cu profesorii de română. Au decis să înființeze acest club, la care să vină elevii interesați de citit. Editura vine cu câte două cărți la o anumită perioadă de timp, un titlu de literatură clasică și unul de literatură mai modernă – de regulă SF sau fantasy –  precum și un jurnal de lectură (un caiețel frumos tipărit, cu fragmente din carte, întrebări, câteva exerciții bazate pe text), toate la un preț cu discounturi serioase. Copiii le cumpără, le citesc, se întâlnesc apoi cu profesorii și le discută. Numărul de elevi care cumpără aceste cărți crește, de la săptămână la săptămână. Copiilor le place să citească și să stea de vorbă cu profesorul. Editura vinde cărți. Profesorii au elevii mai buni. Mai cultivați. Mai citiți.

De ce să nu procedăm astfel cu literatura SF? Cu literatura SF românească?

Să vină literatura SF românească în școli, vă zic, pentru că în școlile noastre se află viitorul nostru!

Vă mulțumesc.

© Liana Tomescu

Latest posts by Liana Tomescu (see all)