2.

Şi atunci, te adânceşti – atunci când ai timp – în cărţile de popularizare publicate de minţi certificate ca fiind dintre cele mai luminate în momentul de faţă. Începi cu Stephen Hawking. Nu i-ai ratat nicio carte, aceasta şi pentru că omul publică extrem de puţin, dată fiind situaţia în care se află. Nu-i nimic, este exact ce trebuie, vei da peste un autor care a gândit mult şi a sintetizat la maximum rodul mileniilor de gândire petrecute în scaunul lui robotizat.

Cartea Marele Plan (în original The Grand Design, parcă s-ar traduce mai spectaculos prin Măreţul Proiect…) ne-a fost oferită într-o traducere impecabilă (excluzând titlul) de editura Humanitas în 2012, deşi lumea a început să se şocheze încă de prin 2010, când a apărut originalul. (Adică, editorii români au aşteptat vreo doi ani înainte ca cineva să catadicsească să ne traducă opusul de 158 pagini, incluzând bibliografia şi glosarul de termeni.) S-a spus că, în această carte, Hawking şi colaboratorul lui Leonard Mladinow infirmă existenţa lui Dumnezeu. Am văzut, întrerupte de enervante reclame, mai multe emisiuni pe Discovery sau alte canale similare, toate insistând cum omuleţul Hawking, la limita supravieţuirii, îl apucă de barbă pe Doamne-Doamne şi-l face una cu pământul pe care, cică, l-ar fi creat moşul. Bravo profesore, şi-aşa nu mai ai nimic de pierdut, well done! Aşa că citeşti cartea cu neţărmurită atenţie, nu-ţi aminteşti să fi acordat vreo atenţie similară vreunui pasaj din Biblie.

Zâmbeşti la multiplele explicaţii pe care Hawking şi Mladinow le schiţează pentru experimentul cu difracţia pe doua fante. Experimentul lui Young, varianta cu electroni. Electronii care merg de colo-colo pe toate traiectoriile posibile, şi încă simultan (Richard Feynman). Autorii trec rapid în evidenţă toate progresele conceptuale care ne-ar putea permite să răspundem celor trei întrebări formulate în deschiderea cărţii: 1, de ce există ceva mai degrabă decât nimic? 2, de ce existăm? 3, de ce acest set particular de legi, şi nu altele? Ajungem foarte repede la o expunere foarte generală, pentru neiniţiaţi, a teoriei M, obţinută dintr-un cocktail spumos de supersimetrii, supergravitaţie, teoria corzilor (string theory), cu numărul de dimensiuni (11, la ora la care scriu aceste rânduri) şi modul de încolăcire a dimensiunilor unele în altele riguros ajustate astfel încât să nu se poată înţelege niciodată ceva. Se poate face o estimare a numărului de Universuri posibile, este cam de 10⁵⁰⁰. (În capitolul următor, vom vedea că pot fi şi mult mai multe, de o infinitate numărabilă sau chiar ne-numărabilă…). Se vede că autorii supergravitaţiei, supercorzilor, supersimetriei, teoriei branelor, teoriei M n-au prea avut de a face la viaţa lor cu Răzvănei sau GDLS.

Cartea lui Hawking-Mladenow se apropie de sfârşit cu următoarele concluzii dărâmătoare:

1. Dumnezeu nu există, Universul în care trăim s-a format singur, aşa cum s-or fi format, se vor forma sau ar putea să se formeze şi celelalte 10⁵⁰⁰ – 1 Universuri.

2. Universul acesta are anumite proprietăţi, celelalte au alte proprietăţi. Aruncaţi pixurile la gunoi şi daţi-le Răzvăneilor computerele voastre să se joace MyCraft, nu mai calculaţi masa bosonului Higgs sau valoarea constantei de structură fină (acel 1/137,06…), masele şi proprietăţile constituenţilor fundamentali ai Universului nostru sunt astea, aici, la noi; altele, în alte Universuri. Totul este posibil, spun Hawking şi Mlodinow.

3. Nu ne întrebăm de ce trăim fix pe o planetă situată la distanţa la care trebuie de Soare astfel încât cea mai mare parte a apei să fie în stare lichidă şi să adăpostească viaţa, cu excentricitate scăzută şi viteză destul de rapidă de rotaţie, astfel încât să nu există variaţii prea mari de temperatură, avem apă, carbon, oxigen şi azot (după care, am găsit şi suficient fier, aluminiu şi siliciu). La fel, trăim într-un Univers în care jocul între constantele fundamentale, între tăria diferitelor interacţiuni a făcut posibilă organizarea materiei aşa cum o vedem în jurul nostru şi, până la urmă, ne-a făcut posibili pe noi, să ne punem întrebări mai mult sau mai puţin justificate. Şi astfel, cu acest „principiu antropic” (varianta „slabă” se referă la înconjurarea cosmică apropiată, varianta „tare” se referă la legile naturii) toate cele trei întrebări şi-au găsit răspunsul. S-a întâmplat să fim posibili într-unul din infinitatea de Universuri, urmare a anumitor legi ale naturii şi a anumitor coincidenţe cosmice.

Şi asta ar fi tot. Calcă-l bine, Profesore, cu roata căruţului pe barbă, vezi că moşul încearcă să scape!