Selectează o Pagină

Ne vom intoarce la MuribeccaSebastian A. Corn, „Ne vom întoarce în Muribecca, Editura Nemira, 2014, 816 pagini

Simpla informație că Sebastian A. Corn va publica un nou roman era suficientă pentru a mă umple de emoția așteptării. Dar când am văzut despre ce este cartea – o explorare în jungla amazoniană pe urmele legendarului Percy Fawcett și a cetății Z (alt nume pentru Eldorado) – deja mă consolasem pentru Indiana Jones 4 (care este prost) și Indiana Jones 5 (care nu este deloc). Căci nu-i admir pe mulți cum îl admir pe Corn; și nici un oraș, din vis sau aievea, n-a fost ca Eldorado.

Pentru cine nu a auzit de colonelul Fawcett, câteva informații sunt utile: ultim mare explorator victorian, a tăiat jungla amazoniană în lung și în lat, rămânând, în mod aproape miraculos, invulnerabil la toate maladiile și pericolele care îi ucideau pe cei care se aventurau să i se alăture; a fost prieten al lui Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, pe care l-a inspirat în scrierea romanului „Lumea pierdută”; a fost de asemenea asociat cercului ocult-teozofal din jurul lui madame Blavatsky; a luptat ca voluntar în primul război mondial, supraviețuind – iarăși, aproape miraculos – măcelului care a lichidat mai bine de 1.100.000 de supuși britanici; a dispărut fără urmă într-o ultimă călătorie în jungla braziliană, în care plecase, lăsând indicii false asupra itinerariului și însoțit de doar doi oameni (fiul său și prietenul acestuia), pentru a da de urma cetății Z, obsesia lui; zeci de exploratori și-au pierdut viața la rândul lor în încercarea de a afla ce s-a ales de Fawcett și de tovarășii săi, dar până astăzi întrebarea a rămas fără răspuns. Toate acestea pot fi aflate din palpitanta și minuțioasa carte a lui David Grann, „The Lost City of Z: A Tale of Deadly Obsession in the Amazon” (2010), pe care am citit-o acum câțiva ani și care i-a furnizat lui Corn o bună parte a documentării (fiind de altfel citată ca atare).

Înainte de a merge mai departe, cum Sebastian A. Corn nu este un scriitor atât de familiar pe cât ar merita, e nevoie de o scurtă recapitulare. (Cine dorește poate sări peste următoarea secțiune).

Flash back: literatura lui Sebastian A. Corn

Unul dintre cei mai importanți și inovativi prozatori (nu numai SF) debutați după 1989, impus în fandom rapid și agresiv, pe valul novator produs de săptămânalul „Jurnalul SF”, dar receptat cu promptitudine și în mainstream prin Mircea Cărtărescu sau Ion Manolescu, Sebastian A. Corn nu este ușor integrabil unei tradiții locale a literaturii datorită stranietății, complexității și dificultății formulei sale, un mutant personalizat și entropic derivat din cyberpunk sau steampunk, forjat în siajul unor autori ca Philip K. Dick, William Gibson sau Neal Stephenson, cărora le adaugă referințele unei tematici autohtone. Nu-i întâmplător că în cartea colectivă „Motocentauri pe Acoperișul Lumii” (1995), ucronie având rolul unui manifest fondator pentru o nouă generație de scriitori români de science fiction, Sebastian A. Corn are, singur sau în colaborare, patru texte. Tipic pentru dificultatea formulei autorului este „Aquarius” (1995), romanul său de debut, aproape ilizibil din pricina demiterii oricărei forme de mimesis. „2484 Quirinal Ave.” (1996) urzește o ucronie steampunk – cartografie a unui Imperiu Roman ce ar fi rezistat până în secolul al XX-lea fără a fi descoperit electricitatea, dar compensând prin alte tehnologii alternative (locomobile cu abur, aerostate transoceanice etc.). După semieșecul „Dune 7. Cartea brundurilor” (1997), publicată din motive comerciale sub numele de Patrick Herbert, pretins urmaș al lui Frank Herbert, autorul seriei originale „Dune” (de altfel, Corn mai are trei romane publicate sub pseudonime necunoscute: două despre Vietnam, plus un romance), urmează un roman mai apropiat de mainstream decât de SF, „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine” (1998). Este prelucrată ideea unei epidemii de cancer într-o țară africană, cu debușeu într-un realism aproape fantastic. Romanul, redactat din perspectiva a doi naratori (un chirurg european și o asistentă localnică) care descriu alternativ și copios diferit aceleași evenimente, tratează în subsidiarul temei epidemiei chestiunea limbajului, care, în fluxul naratorilor, suportă un tip de disoluție simetrică replicării canceroase.

Cel mai înalt turn din Baabylon” (2002) oferă o combinație de conspiraționism cyberpunk și ucronie tehnologică steampunk (niște cavaleri medievali s-ar afla la originea tehnologiei de tip internet care face posibilă existența fantomatică, modulară și labirintică a orașului Baabylon – un no man’s land). În „Imperiul marelui Graal” (2004), romanul cel mai complex al lui Sebastian A. Corn, heroic fantasy plasat într-o incertă cronologie musulmană, la câteva secole după Harun al Rașid, tehnologia este iarăși una laborios alternativă, realitatea – de fapt realitățile – sugerată de narațiune fiind complicată și paradoxală, un adevărat palimpsest ontologic, un text în continuă prefacere sub acțiunea simultană și deloc convergentă a mai multor inginerii plasate în diverse secvențe temporale.

Vindecătorul” (2008), situat în preistorie, urmărește peripețiile lui Krog, un erou civilizator a cărui călătorie în jurul pământului durează, în sistemul lui de referință, doi ani, dar în fapt se consumă, la fel ca în „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, de-a lungul unei vieți de om (copiii se transformă în luptători în timpul călătoriei; la întoarcere, femeia pe care o dorea în tinerețe este bătrână). Krog este un mut telepat, putând vorbi doar „graiul în cap”, și, în același timp, un pion monoteist, „Toiag” al unui Tată din negurile începuturilor. Aventurile au inclusiv o componentă lingvistică: voiajul civilizator al lui Krog impune sau accelerează creșterea tulpinilor limbajului, declanșând, pe de altă parte, o serie de forțe de opoziție care duc la spargerea limbii unice. Se remarcă performanța autorului de a construi impresia de creștere în nivel a discursului lui Krog, ale cărui perspectivă și voce articulează romanul.

Pentru „Adrenergic!” (2009; o primă versiune a intrat într-un număr special Sebastian A. Corn din „Jurnalul S.F.”, în 1994), referinţele proxime sunt „Ubik” de Philip K. Dick și, avant la lettre, filmul „Matrix” (1999) al fraților Wachowski. Asemenea morţilor lui Dick, instalaţi în cuve criogenice unde continuă să ducă o semiviaţă cu posibilităţi episodice de reanimare, spaţioforii lui Sebastian A. Corn sunt şi ei zombi postumani („decăzuţi din stadiul uman”), proletari introduşi în cuve subterane şi exploataţi ca hardware organic, susţinând prin creierele lor reţeaua („reticulosistemul”). Ei furnizează hard disc şi memorie RAM secvenţelor inteligente şi vorace ale programelor în baza cărora funcţionează reţeaua (e vorba de acei turboskelli „autoconştienţi, autonomi”, „proteze logice care se interpuneau între oameni şi computere”). Tot de factură philipkdickiană este goana bezmetică dintr-un nivel de realitate în altul, printr-o geografie care „se modifică în fiecare minut” şi într-un spaţiu care se depliază şi repliază ca în vremea marilor descoperiri geografice; printr-o coincidenţă, eroul e aruncat, la fel ca în „Ubik”, într-o secvenţă mai veche de timp, în care realitatea de bază se află încă în eboşă. Mai puţin stufos decât celelalte romane ale autorului, acest miniroman îşi exploatează mai cinic calitatea de divertisment popular, deși stilistic nu renunță cu totul la ermetismul obişnuit. Imersiunea conceptuală pretinde un anume efort intuitiv de acomodare semantică cititorului, producând în același timp un efect de natură poetică familiar de altfel autorilor cyberpunk precum William Gibson.

Skipper de Interzonă” (2012), novella provenită dintr-o povestire scrisă în anii ’90, citează și omagiază același „Ubik”, încrucișându-l cu „Sfârșitul Eternității” de Isaac Asimov: Interzona lui Sebastian A. Corn este, asemenea Eternității lui Asimov, o instituție suprastatală practicând ingineria temporală cu scopul optimizării conceptului în permanentă schimbare al realității. Conflictul este provocat de interacțiunea dintre Interzonă și o forță care o infiltrează ocult, urmărind să-i pună capăt, ceea ce duce, cu toată factura detectivistică, la complicații, obscurități și paradoxuri temporale delectant-perplexante.

Ne vom întoarce în Muribecca”

Această retrospectivă este utilă pentru că romanul de 800 de pagini „Ne vom întoarce în Muribecca” reprezintă o sinteză a literaturii de până acum a lui Corn. Una dintre temele principale, aceea a virusării cu rădăcini magice a limbajului, apărea și în „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine” sau în „Vindecătorul”. Componenta mitologică a luptei dintre Vechi și Bangor poate fi tradusă în limbajul cyberpunk al nanotehnologiilor din „Adrenergic!”. Corto Maltese (Corn fiind un fan declarat al lui Hugo Pratt) figurase în romanul „N-a fost giuvaer mai vechi în Pataliputra”, publicat pe blogul scriitorului (http://sebastian-corn.tapirul.net/) acum câțiva ani; de fapt, în „Muribecca…” apare un nepot al lui Corto, plus, episodic, Corto însuși, în câteva evocări oblice ale expedițiilor lui Fawcett. (Trebuie spus că Hugo Pratt, creatorul lui Maltese, îl omagiase – tot episodic – pe Fawcett, care apare sub numele Eliah Corbett în episodul „Têtes et champignons” din albumul „Toujours un peu plus loin”, având în centru căutarea aceluiași fantasmatic Eldorado). Câteva idei (printre care legătura, prin migrarea neatestată a unor paleocivilizații de tip Atlantida, dintre Vechiul și Noul continent) au fost preluate din „Cel mai înalt turn din Baabylon”. Și așa mai departe.

În același timp, „Ne vom întoarce în Muribecca” este cel mai mainstream roman al lui Corn. Deși conține o doză de fantastic – tema virusării globale a limbajului provocate de războiul dintre Vechi și Bangor –, cartea lucrează cu un concept de realitate a cărui hartă nu a fost nicicând atât de referențială. Complementar acestei calități mainstream (prin care înțeleg aici o versiune relativ ortodoxă de realism) stă observația că niciodată ficțiunile lui Corn nu au fost atât clare, nu au permis o focalizare atât de bună a detaliilor, articulațiilor și corelațiilor. Până acum, literatura lui Corn introducea – progresiv sau din prima – o distorsiune puternică în materie de inteligibilitate; aceasta putea fi de natură conceptuală, precum în „Skipper de Interzonă”, în care paradoxurile temporale produc un puternic sentiment de vertij; de natură cognitivă, precum în „Aquarius”, în care caracterul profund nonmimetic al ficțiunii provoca rapid dureri de cap; sau de natură narativă, precum în „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine”, în care indeterminările produc o adevărată nevroză semantică. Spre deosebire de tot ce l-a precedat – inclusiv „Vindecătorul”, neobișnuit de linear și de „clar” – , „Ne vom întoarce în Muribecca” are un stil tranzitiv de thriller, o progresie și o focalizare curat „realiste”.

Personajele de bază sunt o familie de arheologi ruși care ajung, însoțiți de fiul adolescent, în jungla amazoniană pentru a face săpături pe urmele lui Fawcett. Acest trio simplu se complică prin urmărirea genealogiilor socio-politico-intelectualo-sentimentale ale fiecăruia – inclusiv prin capitole la persoana întâi, acordate pe rând perspectivei celor trei personaje (cărora li se adaugă încă unul). De pildă, arheologul Vladimir Perelman vine dintr-o familie evreiască în care bunicul fusese un revoluționar troțkist secularizat, tatăl devenise un birocrat „cu înalte responsabilități” care dăduse în doaga misticismului ortodox, iar fiul (Vladimir Sergheevici) intrase timpuriu în secta planetară a celor obsedați/pasionați de colonelul Fawcett. Prin soția lui, Marusia, specialistă în cântecele medievale de gestă, provenind dintr-o familie boem-dezorganizată, se ajunge atât la promiscuitatea sovietică – foarte colorată la Corn, dând câteva scene antologice – ce decurge din locuirea în comun a unor spații mici, cât și, prin intermediul unui iubit din tinerețe, la mafia rusească postcomunistă și la teorii conspiraționiste (în conspirația Gaia Borealis apare implicat ca eminență cenușie și un anume Jean Patrulesco – un ins cu acest nume a existat, de altfel, în realitate, discipol al de-alde Julius Evola și René Guénon). În fine, Francois, fiul cel mic al lui Vladimir și Marusia (cel mare fiind ofițer pe un submarin atomic), este gamer, un campion al rețelelor virtuale, care prin aceasta cooptează în jocul romanului recuzita cyber.

Tipul de texturare complexă a acestor genealogii agață en passant, dar profund, nu doar istoria Rusiei/ URSS-ului din ultimul secol, ci și o bună parte din agenda ideologică a zilei. Discuții privind trecerea de la comunism la postcomunism, antagonismul dintre comunism și capitalism, infiltrarea cu ideologii fasciste a elitelor comuniste târzii, dezastrul ecologic din America de Sud, dialectica modernizare-conservare în materie de civilizații arhaice, raportul dintre religie și secularizare în comunismul real, ruleta geostrategică – toate acestea au parte în romanul lui Sebastian A. Corn de investigații subtile și de dezbateri provocatoare intelectual. Genul adventure este dublat de un extraordinar „roman de idei” (cum ar fi numit interbelicii romanele de o asemenea forță intelectuală).

S-ar zice că un roman ale cărui tag-uri includ Eldorado, Atlantida, revoluționari troțkiști, jungla amazoniană, istoria URSS-ului, viruși care perturbă utilizarea limbajului, zeități antagonice, quest-uri pe urmele unor artefacte legendare, ecologismul contemporan, triburi și ritualuri arhaice, rituri de inițiere, conspirații hiperboreene, satiră socio-politică, personaje de BD precum Corto Maltese, speculații asupra vieții ca vis și multe altele, pe care nu le mai amintesc pentru a nu spoileri prea mult – s-ar zice așadar că un asemenea roman nu apare în fiecare zi în România. Și, evident, fiind vorba de un roman al lui Sebastian A. Corn, cocktailul de aici nu-l găsiți la tarabele din cartier. Spre deosebire de posibilitățile statistice ale scriitorului român, al cărui repertoriu istoric se consumă între călătoria șaizecistă cu căruța de la sat la oraș, călătoria optzecistă cu autobuzul de la oraș la sat și întâmplările extraordinare din căminele studențești douămiiste (totul împănat pueril cu concepte precum „comunism”, „anticomunism” și „postcomunism”), Corn este de un alt calibru. Nu știu dacă, scriind „Ne vom întoarce în Muribecca, scriitorul s-a depășit pe sine, deși e limpede că e cea mai bună carte pe care a publicat-o până azi, alături de „Adrenergic!”. Dar știu că provocarea lui Corn n-ar trebui să rămână fără ecou – în mainstream sau în afara lui.

Recenzia a fost publicată în blogul revistei Cultura: http://revistacultura.ro/blog/2014/02/sebastian-a-corn-ne-vom-intoarce-in-muribecca/

Textul a fost republicat în revista Fantastica cu acordul lui Mihai Iovănel. Îi mulțumim.

Author