Articolul a făcut subiectul emisiunii Planeta Radio – Univers Științific, din 2 februarie 2016 (un interviu de Mihaela Ghiță)
La întrebarea „Ați mers vreodată cu avionul?…”, mulți vor răspunde afirmativ. O parte din cei întrebați vor completa că folosesc în mod regulat acest mijloc de transport. În orice situație v-ați afla (călător ocazional sau navetist), sunt convins că la întoarcere în țară ați putea recunoaște un zbor spre România, din toate zborurile unui aeroport străin. Cum? Păi, lăsând la o parte lucrurile evidente, precum afișajul cursei și limba vorbită, veți recunoaște în primul rând fizionomii familiare (în fond și la urma urmei locuitorii unei țări se încadrează în tipare finite și deci se aseamănă mai mult între ei decât o mulțime mixtă).
Dacă veți stărui și mai mult în această analiză, în timp, veți putea observa și tiparele comportamentale. De pildă, cozile la români sunt multistratificate. Toată lumea vrea să ajungă prima în avion (deși se știe că aeronava nu va decola fără să-i ia la bord, pe toți cei prezenți). De asemenea, românii au prostul obicei de a lua foarte multe bagaje și aproape pe toate le prezintă drept bagaje de mână (motivul variază de la a face economie până la teama de a nu fi pierdute în timpul vreunei escale). Apoi, românii aplaudă uneori ca și cum ar fi fost un mare noroc că au ajuns teferi la destinație sau… se ridică de pe scaun, la aterizare, cu mult înainte de a primi acceptul echipajului de bord. Politețea și curtoazia pe care o regăsești în zborurile dintre alte țări, sunt înlocuite uneori la cele spre România, de huiduieli și înghionteli (întotdeauna se găsește câte unu care se crede mai șmecher decât toți ceilalți)… și tot așa…
Aceste exemple nu au scopul de ai denigra pe români. Sunt convins că și celelalte populații își recunosc semenii după tipare fiziologice și comportamentale specifice.
Ca să înțelegeți unde vreau să ajung cu acest raționament vă îndemn să vă gândiți la următoarea problemă. Dacă Einstein nu s-ar fi născut, am fi cunoscut noi cei de azi, Teoria relativității?
În ajutorul răspunsului vin cu următorul exemplu. În 1900 comunitatea științifică lua notă de observațiile a patru savanți (Erich von Tschermak, Hugo de Vries, Carl Correns și William Jasper Spillman), care ajunseseră la o concluzie unanimă în ceea ce privește legile eredității… Ceva mai târziu a ieșit la iveală faptul că aceste legi au fost descoperite și chiar publicate trei decenii mai devreme, de către un singur om, un membru al Ordinului Augustinian*, pe numele său Gregor Mendel. Cel din urmă le-a dedus folosindu-se de experimente pe mazărea cu bob zbârcit sau neted, verde sau galben. Exemple de genul acesta se regăsesc în mai toate domeniile științei. Atribuirea meritelor unor descoperiri este până la urma rodul istoricilor și a dovezilor strânse de aceștia.
Astfel, dacă Einstein nu s-ar fi născut, mai devreme sau mai târziu tot s-ar fi născut un echivalent al său… un om sau un grup de oameni care într-un anumit context ar fi ajuns la aceleași concluzii.
Sâmburele unei idei există în sânul unei populații cu mult înainte ca geniul să se nască pentru a pune cap la cap toate piesele unui puzzle oarecare. Luați ca exemplu pentru această afirmație, ideile din literatura Science-Fiction care preced actul descoperirii științifice prin proiectare fictivă…
Geniul reflectă populația sau grupul de oameni din care se trage. Acesta este un adevăr dovedit nu o simplă ipoteză.
Einstein dacă nu ar fi emigrat în 1933, în SUA, risca să rămână în memoria colectivă unul din cei mulți necunoscuți șterși de pe fața pământului de Cel de-al Doilea Război Mondial. Și atunci, nu pot să nu mă întreb, câte minți sclipitoare nu s-au pierdut în neant? Oameni neștiuți, necunoscuți, nebăgați în seamă, simpli pasageri prin viață… și asta doar pentru că nu au avut un context favorabil sau o șansă ca născocirile lor să devină accesibile în primă fază unor oameni capabili să le înțeleagă și apoi, întregii umanități. Eu cred că sunt multe în istoria omenirii, de aceea nu e îndeajuns să fii inteligent/genial dacă nu ai și un mediu propice care să-ți recunoască sau să-ți valorifice genialitatea/inteligența.
În ceea ce privește relația dintre individ și grupul în care trăiește, un studiu recent realizat de economistul Garett Jones de la George Mason University a scos la iveală existența unui „paradox al IQ-ului“. Studiul se referă la legătura dintre IQ-ul unei populații și venitul mediu al indivizilor acelei populații. Concluzia trasă în urma corelațiilor statistice, a fost aceea că un om va avea un venit mai mare dacă populația din care face parte, și deci nu el (individul), are un IQ mai mare.
Acest paradox derivă în primul rând din atributele unei populații inteligente:
- Inteligența prezice un comportament ce implică mai multă răbdare;
- Inteligența prezice un comportament mai social;
- Inteligența prezice o mai bună performanță a muncii în echipă;
- Dacă ești înconjurat de oameni mai productivi, vei fi la rândul tău mult mai productiv.
Rezultatele studiului au fost publicate în cartea „Hive Mind: How Your Nation’s IQ Matters So Much More Than Your Own”
Autorului studiului afirma:
„A fi înconjurat de persoane inteligente este mult mai important decât a fi inteligent. Aceasta înseamnă că ar trebui să vă pese de valorile medii ale IQ-ului din țara dumneavoastră, dacă doriți să vă îmbunătățiți situația economică, pe termen lung. De exemplu, efectul este de aproximativ trei ori la nivelul întregii țări comparativ cu nivelul unui stat federal american, așa că s-ar putea să nu merite să vă deplasați peste granițele statelor federale pentru a obține vecinii mai inteligenți, însă nu vă pot descuraja, dacă optați să vă mutați în Singapore, care este de altfel un loc minunat.„
*un fel de călugăr.
Referințe:
- Having smart neighbors could mean a higher income for you
- Hive Mind: How Your Nation’s IQ Matters So Much More Than Your Own
- A Review of Hive Mind: How Your Nation’s IQ Matters So Much More Than Your Own
Photo: 4 Ways to Make Your Business Stand Out Among the Crowd
