Acum câtva timp în urmă am fost la o conferinţă organizată de librăria mea locală şi de Biblioteca Publică din Seattle cu ocazia publicării unei traduceri de Ursula K. Le Guin, „Squaring the Circle” (Cuadratura cercului), o culegere de povestiri a autorului român Gheorghe Săsărman.
A fost o seară foarte interesantă, în primul rând deoarece cartea în cauză este excelentă şi are o istorie fascinantă, dar şi pentru că am avut ocazia de a pune o mulţime de întrebări, ceea ce a condus aşa cum veţi vedea, la un moment destul de surprinzător.
Trebuie să începem prin a o prezenta pe Ursula K. Le Guin, celor care nu sunt în cunoştinţă de cauză. Născută pe data de 21 octombrie 1929, s-a căsătorit cu un francez (de unde şi consonanţa familiară a patronimicului său), locuieşte în Portland din 1953, şi este o legendă vie a literaturii americane. Trebuie să fiţi conştienţi de faptul că Ursula este autorul care a câştigat cele mai multe premii Hugo şi Nebula, două dintre cele mai prestigioase distincţii ale science-fiction-ului american ceea ce nu este de colea, pentru că SF-ul este încă un gen dominat în mare parte de bărbaţi. Premiile Ursulei sunt prea numeroase pentru a le enumera aici, dar ar trebui să ştiţi de exemplu, că Biblioteca Congresului S.U.A. o consideră cum spuneam o „legendă vie”.
Măcar o dată nu doar eu susţin acest lucru !
Ursula K.Le Guin se distinge prin utilizarea fantasticului pentru a explora teme sociologice şi psihologice şi trebuie de asemenea, remarcat faptul că scrie extrem de bine, ceea ce este destul rar în SF, trebuie să mărturisim aceasta. Dacă ne referim la cineva precum Larry Niven, de exemplu, constatăm că are idei novatoare şi că le aşterne în mod eficient pe hârtie, punct.
Ursula K.Le Guin, prin contrast, are idei la fel de novatoare, dar scrie magnific de bine, ceea ce o situează într-o categorie cu totul specială printre cei cu adevărat mari. Printre cărțile sale cele mai cunoscute se numără (greu de menţionat doar două dintr-o bibliografie atât de vastă), „Left Hand of the Darkness” („Mâna stângă a întunericului”) şi „Earthsea” („Terramare”este probabil, cea mai faimoasă serie a scriitoarei).
O mică digresiune : Deoarece nu în fiecare zi ai posibilitatea de a vedea echivalentul lui Victor Hugo în carne şi oase, nu încerc să simplific, dar am fost cu adevărat „înnebunit”. Există oameni care înnebunesc la gândul că o vor întâlni pe Nabila, dar pe mine inteligenţa mă „excită”, ştiţi cum e, fiecare cu delirul lui (şi nu, nu sunt acrit de prostia mediului ambiant, de loc) .
În timpul acelei seri de la Biblioteca din Seattle, Ursula K. Le Guin a venit pentru a prezenta traducerea în engleză („Squaring the Circle”) a unei cărți româneşti („Cuadratura cercului”), în compania fiicei autorului român şi a traducătorului versiunii în spaniolă.Veţi înțelege de ce.
Această carte este o culegere de povestiri foarte scurte care sunt toate descrieri ale unor orașe imaginare. Sunt la modă textele percutante, cu o intrigă adesea suprinzătoare, scrise magnific (probabil infrumuseţate de talentul de traducător al Ursulei) şi adesea o formă de critică socială foarte pertinentă și actuală, mai mult sau mai puțin ascunsă sub masca science-fiction-ului (asta se întâmplă adeseori, ţineţi minte).
O mică problemă: cartea a fost publicată în 1975 în România, sub Ceauşescu… Volumul lui Gheorghe Săsărman a fost violent cenzurat înainte de publicare, ceea ce a frânat considerabil circulaţia acestuia. În mod paradoxal, este necesar să ştiţi că în momentul respectiv în România, science-fiction-ul era considerat subliteratură, iar cenzura nu era foarte interesată de aşa ceva… Numai că Gheorghe Săsărman a vrut să fie recunoscut de către colegii săi şi, prin urmare şi-a publicat cartea sub o etichetă de mainstream. Ceea ce demonstrează că ego-ul nu este întotdeauna folositor !
Cartea a fost totuşi tradusă de un editor francez ceva mai târziu. Ghinion, acesta a dat faliment la scurt timp după publicarea volumului, iar cartea a căzut din nou în uitare. Trebuie să înțelegeți o chestie: este dificil pentru o carte românească să iasă în afara graniţelor ţării : există o mulțime de români care vorbesc franceza sau engleza, dar ca o carte românească să fie tradusă, lumea este în asemenea fel făcută încât e nevoie să existe un francez sau un anglofon care să ştie româneşte, să fie traducător şi să vrea în mod special să traducă această carte. Permiteți-mi să vă spun că aşa ceva este ceva rar. Intră apoi în scenă un spaniol, Mariano Martín Rodríguez, care va juca un rol decisiv. Trebuie să ştiţi că spaniolii adoră SF-ul și nu consideră că acesta este literatură de rangul doi (măcar o dată !) şi caută mereu noutăţi. Prin urmare Rodríguez, traducător profesionist la Uniunea Europeană, dă peste această cărţulie din întâmplare, o găseşte genială și decide să o traducă. Acesta este deja un mare pas, dar chiar dacă spaniola este cea de a treia limbă din lume, doar un mic editor castilian este interesat și acesta nu garantează că volumul nu va cădea din nou în uitare … Rodríguez se hotărăşte să-şi încerce norocul : știe că Le Guin a făcut multe traduceri și îi trimite o lungă scrisoare şi un exemplar în spaniolă al „Cuadraturii cercului”.
Acum, probabil că știți că este extrem de rar ca nişte cărți SF „străine” să fie traduse în englezeşte pentru piața editorială din S.U.A., deoarece aceasta este deja complet saturată de producția sa internă. Nu este chiar protecționism primar, concurența este deja nemiloasă între autorii americani, nu există absolut nici un motiv pentru un editor să plătească un traducător și să publice o carte care va fi mult mai puțin profitabilă decât alte zece care se înghesuie la uşa editurii. Rodriguez a avut deci o idee bună : nu există altă cale decât atrăgând atenţia unei legende vii, să ai o şansă de a fi publicat de o editură americană. Mai mult decât atât, chiar afirmaţia Ursulei Le Guin, care primeşte în mod inevitabil tone de scrisori, că volumul „Cuadratura cercului” era cât pe ce, precum altele, să ajungă într-un sertar. Și apoi, misterele vieții, într-o zi Ursula a deschis „Cuadratura cercului”, a citit o povestire, apoi alta, şi încă una și a apoi devenit evident : trebuia să traducă această culegere de povestiri.
Pentru autor, Gheorghe Săsărman, aşa ceva este într-un fel realizarea vieţii sale. Traducerea cărții sale din română, o limba obscură vorbită de aproximativ 25 de milioane de oameni, în limba engleză vorbită de 500 de milioane de vorbitori nativi și, probabil de câteva alte miliarde ca a doua limbă, îi garantează difuzarea și integrarea în patrimoniul cultural al umanităţii. În plus, traducerea de către o personalitate ca doamna Le Guin, asigură popularitatea subiectului (dovada fiind această postare, de exemplu). Este cu atât mai emoţionant pentru Săsărman, dat fiind trecutul cărţii sale cenzurate, apoi falimentul editorului … Această carte a avut nevoie de aproape 40 de ani că să-şi ia cu adevărat zborul, ceea ce este ceva de-a dreptul nebunesc dar care merită într-adevăr, deoarece povestirile sunt realmente magnifice, relevante și foarte actuale. De altfel este o carte foarte scurtă, pe care o puteţi termina de citit probabil într-o oră, ceea ce ocazional, este o calitate !
II
După prezentarea genezei cărții lui Gheorghe Sasarman, „Squaring the Circle” (Cuadratura cercului), am putut asculta lectura mai multor povestiri de către Ursula Le Guin în limba engleză și în spaniolă de Mariano Martin Rodriguez, ceea ce ne-a permis să comparăm un pic aceste versiuni ale textelor (eu cel puțin, pentru că înţeleg ambele limbi), apoi s-au putut pune întrebări. Trebuie să vă mărturisesc acum că sunt complet egoist când particip la asemenea evenimente, când mi se dă cuvântul nu mai las microfonul, consider că întrebările mele sunt în general mai inteligente decât media.
Și cum întotdeauna ajungi să-ţi dai seama că eşti prost pentru alţii, chiar vreau să vă demonstrez : pentru a vă oferi o idee, s-au putut adresa cinci întrebări. Eu am pus doar două din cinci, și una dintre întrebările adresate de către altcineva a fost, „Aţi luat în considerare vânzarea drepturilor de adaptare unui canal de televiziune ?” … Ursula K. Le Guin a suspinat cu o exasperare vizibilă şi a răspuns : „E vorba de descrierile unor oraşe … nu văd cum s-ar putea face din aşa ceva un serial TV.” . Oricum, atunci când aud întrebări de genul ăsta îmi dispar scrupulele, şi când mi se dă cuvântul, îl păstrez şi asta este. Un serial TV, auzi ! Alo, domnu’, nu vă supăraţi !
De altfel, voi continua cu istorisirea prin reproducerea celei mai interesante întrebări, chiar vreau să citiți răspunsul Ursulei Le Guin. Unul dintre cele mai izbitoare aspecte este acela că atunci când priveşti coperta „Cuadraturii cercului” în versiune Le Guin, este că e vorba de o selecție din textele originale. Întrebarea arde pe buze : de ce este o selecție, câte texte lipsesc şi de ce ?
Prima raţiune a traducătoarei a fost pur estetică, dacă vreți. Din cele treizeci de povestiri ale ediţiei spaniole, n-a tradus decât favoritele sale, iar unele texte n-au fost selectate pentru că nu i-au plăcut îndeajuns. Este o abordare pe care pot s-o înțeleg : traduc şi eu în timpul meu liber textele pentru prieteni , și într-adevăr este o muncă ingrată ! Ai interesul să-ţi placă textul original mai degrabă, pentru că altfel e într-adevăr ceva penibil. Cu toate acestea, am sentimente amestecate asupra acestei teme : cred că atunci când suntem interesaţi de un autor și considerăm că munca sa are valoare și semnificație, avem obligația de a-i transmite oper prin traducere într-un mod cât mai pur posibil … Mai ales în cazul unei cărţi care a fost cenzurată în decursul parcursului său. Ambele opinii se susţin reciproc, aşa cred.. Este mai bine ca această carte să fie difuzată pe scară largă în limba engleză, chiar fragmentar, sau să rămâne uitată ? Cred că pentru Săsărman, răspunsul este foarte clar, este foarte fericit să fie tradus în engleză chiar dacă este vorba doar de o selecție, dar în acelaşi timp în calitate de cititor simt o certă frustrare legată de faptul că nu pot avea o privire de ansamblu asupra operei sale.
Celălalt motiv este complet diferit : Ursula K. Le Guin nu a tradus unele texte deoarece acestea prezentau o viziune asupra femeii care a şocat-o profund. Trebuie subliniat că doamna Le Guin este cunoscută pentru temele legate de sexul feminin şi prin feminismul său iar eu nu sunt surprins că în general, dumneaei are opinii radical diferite de cele ale unui autor român care a scris nişte texte înainte de 1975. Nu ştiu ce părere aveţi dumneavoastră dar ceea ce îmi vine mie imediat în minte este că aceasta este o formă de cenzură : aceste texte nu se potrivesc cu viziunea mea asupra lumii, în consecinţă nu le public. Și sunt foarte surprins de faptul că Le Guin, care de-abia ne spusese cu multă emoție cu câteva minute înainte cum a salvat ea o operă din ghearele „cenzurii comuniste” (caricaturizez un pic, dar nu foarte mult), nu-şi dădea seama că în esenţă şi ea procedase la fel.
Cel mai frapant lucru din toate acestea a fost faptul că publicul constituit probabil din 95% americani, aproximativ 200 de persoane fiind prezente, a acceptat acest răspuns fără să clipească … În timp ce eu şi un prieten (un turc) ne-am uitat unul la altul, uimiţi de-a dreptul. Înțeleg perfect că românii (şi româncele) au nişte raporturi între sexe care sunt probabil destul de diferite de cele ale francezilor şi prin urmare probabil, mult diferite de cele între americani : culturile slave, de exemplu sunt foarte diferite de culturile latine și încă şi mai mult faţă de culturile anglo-saxone … Din contră, nu faptul că aceste raporturi nu funcționează exact în același fel peste tot, reprezintă un subiect, sunt doar modalităţi diferite şi aşa ceva ca expatriat, e ceea ce văd şi constat de multe ori.
Aceasta este o eroare foarte des întâlnită şi care se face frecvent (inclusiv de mine, dar eu măcar sunt conștient), de a crede că unele culturi sau idei sunt superioare altora (bine, există şi adevărate idei de rahat, dar ăsta este subiectul unei alte dezbateri).
Acest lucru este ceva care este foarte prezent în S.U.A., convingerea că modelul lor de democrație este cel mai bun din lume iar acesta luminează planeta cu strălucirea sa binefăcătoare (nu exagerez, ceea ce am scris mai înainte este aproape cuvânt cu cuvânt finalul unui discurs al lui Mitt Romney în timpul alegerilor prezidenţiale) şi că toți oamenii din lume ar fi mai fericiţi „adoptându-l” (hei, adoptă democrația mea bazată pe rafale de armă de asalt trase-n mufă…, dar văd că divaghez) .
Uitaţi-vă doar 5 minute la ştirile externe și urmăriți cele mai recente scandaluri privind spionarea masivă a poporului american (și a restului lumii) de către propriul guvern pentru a-ţi da seama că există, probabil, şi alte moduri de a trăi la fel de valoroase, dacă nu şi mai mult decât atât, și că există o mulțime de culturi care ar dori doar să fie lăsate un pic în pace şi sunt destul de fericite în colțişorul lor. Am făcut o lejeră digresiune care are prea puțin de-a face cu Ursula K. Le Guin .
De fapt, această reacție a Ursulei Le Guin demonstrează puterea de condiționare culturală la care suntem supuşi şi în care suntem obligați să credem precum că sistemul nostru occidental este cel mai bun. Vă mărturisesc că nu am evidenţiat public această contradicție. Am dat greş : atunci când mă pornesc, este dificil să mă opresc, asta în cazul în care n-aţi observat în paragraful anterior … Dar m-am gândit la cele patru cărți pe care trebuia să iau autograful doamnei şi mi-am spus că n-avea rost să risc supărând-o. Am fost egoist, recunosc, dar ce vreţi, pentru mine acest tip de eveniment se întâmplă o dată în viață, așa că n-am dorit să stric atmosfera clamând lipsa de onestitate intelectuală. Chiar dacă mă fac eu însumi vinovat de lipsă de onestitate intelectuală. Cu atât mai regretabil…
Mai mult decât atât, să-i lăsăm beneficiul îndoielii : poate că aceste texte sunt cu adevărat foarte degradante pentru femei și că a avut dreptate de a nu le traduce, dar cum nu sunt traduse nu pot verifica eu însumi (ceea ce este tocmai principiul cenzurii, amintiţi-vă : „credeţi-mă pe cuvânt când vă spun, ideile din această carte sunt dăunătoare” … hmm), astfel încât, de fapt, nu. ( De altfel, post-scriptum : Mariano a lăsat un comentariu luminând acest punct, a se vedea mai jos ¹).
O a doua întrebare, legată tot de traducere : ştiu din experiență că este dificil, uneori imposibil să traduci anumite concepte dintr-o limbă în alta şi mă întrebam cum s-a făcut o traducere dintr-o traducere, mai ales că din română în spaniolă suntem în domeniul limbilor latine, dar prin trecerea la limba engleză schimbăm familia lingvistică (şi ajungem la cea anglo-saxonă) … Și aceasta a fost o dificultate de care de fapt au fost conștienți. Inițial au vrut să găsească un traducător de română-engleză, dar n-au găsit în S.U.A. ( când v-am spus că treaba asta nu era evidentă), astfel încât au lucrat într-un trio : Ursula Le Guin traducea din spaniolă în engleză și Mariano Martin Rodríguez verifica traducerea față de versiunea în spaniolă ŞI în limba română iar Gheorghe Săsărman compara versiunea engleză cu aceea în româneşte. Contra-intuitiv, această versiune care ar fi trebuit să fie de două ori mai degradată este în opinia traducătorului, probabil, superioară versiunii în spaniolă, având în vedere implicarea autorului.
În cele din urmă, o întrebare pe care i-am adresat-o în particular Ursulei Le Guin, în timpul sesiunii de autografe. Ea a tradus Dao De Jing și cum acest subiect mă interesează „un pic”, încercam să-mi dau seama asupra motivului realizării acestei traduceri și modul în care a fost efectuată, mai ales să aflu dacă Ursula avea cunoştinţe de chineză și dacă practica vreo artă taoistă. Se pare că Dao De Jing este un text peste care ea a dat în adolescență și pe care l-a considerat întotdeauna mai relevant decât celelalte texte religioase majore, de unde şi dorința la un moment dat de a-l traduce. Dar Ursula nu ştie nimic din chineză iar traducerea ei a fost făcută din mai multe traduceri în englezeşte, bazându-se pe textul original și pe traducerea acestuia cuvânt cu cuvânt în scopul de a avea o referință fixă … Și, din păcate, exact acesta este lucrul de care m-am temut cel mai mult. Traducerea Ursulei este magnifică, verbul este superb ca întotdeauna la ea, dar putem avea dubii asupra pertinenţei.
Ar trebui să ştiţi că Dao De Jing ca orice alt text religios, este incredibil de dificil de tradus. Ideogramele chinezești cu care a fost scris şi-au schimbat sensul în cei 3.000 de ani de existență (fără a mai socoti erorile de copiere intenționate sau neintenționate) și cu excepţia unor lingviști extrem de competenţi şi de specializaţi există destul de puțini oameni capabili de traduce cu adevăr acest text : dacă îl dai cuiva vorbind mandarina modernă, textul este de neînţeles, chiar dacă ideogramele sunt cunoscute. Mai mult decât atât, e vorba de un manual de practică taoistă care explică nişte concepte care nu au sens pentru un nepracticant : unele traduceri , precum primele traduceri ale clasicilor taoişti în franceză, făcute de iezuiți, sunt din acest motiv incredibil de proaste : acei săraci cu duhul încercau să lipească viziunea lor asupra lumii de ceea ce traduceau (ceea ce este practic imposibil) și n-au înțeles nici jumătate din concepte pentru că nu auziseră niciodată de aşa ceva. Şi au scos tot ceea ce se referea la chi, de exemplu, considerând aşa ceva o superstiție …Golind astfel textul de sens. Același lucru este valabil şi pentru Biblie care trebuie să reţineţi este traducerea unei traduceri [şi tot aşa de aproximativ 250 de ori] unei traduceri și a unor copii mai mult sau mai puțin exacte …
De altfel dacă pot să îndrăznesc, atunci când întâlnesc pe cineva care citează vreun text sacru mot à mot într-o limbă care nu este limba de origine a textului şi-şi bazează gândirea pe asemenea citate, pentru mine înseamnă că persoana respectivă are o înțelegere foarte îngustă a tradiției. Practică foarte frecventă la acei indivizi care se consideră “Born-Again”, luaţi aminte.
Oricum, pe scurt, asta mi-a confirmat suspiciunile, dar nu am avut curajul să-i spun la ce mă gândeam, pe de o parte din cauza respectului datorat unei persoane de vârsta și statura doamnei Le Guin (cu toate că mă gândesc că, de fapt, ea ar fi dorit probabil să fi fost un pic confruntată cu nişte opinii contestatare, probabil că aşa ceva nu i se întâmplă de multe ori) şi apoi se pregătea să-mi semneze cărțile şi n-am vrut decât mi le recuperez ! 😉 .
III
Când am scris cea de a doua postare despre conferinţa Ursulei K. Le Guin, organizată cu ocazia lansării traducerii sale „Squaring the Circle” a magnificei cărţi „Cuadratura cercului” de Gheorghe Săsărman (culegere de povestiri pe care v-o recomand călduros, carte pe care o puteți găsi pe Amazon, da, fac reclamă și nu-mi este de loc rușine !), credeam că acea postare va fi ultima despre acest subiect, dar m-am înșelat. De atunci încoace s-au petrecut o mulțime de lucruri interesante pe care mă grăbesc să vi le împărtăşesc. Primul este un schimb de mailuri cu un prieten care mi-a spus în esență, că am fost mult mai „tranşant” în acea postare decât de obicei. Tocmai că am obiceiul de a spune clar ceea ce gândesc, dar întotdeauna cu „afecțiune” faţă de subiectul respectiv. Se pare că nu a fost chiar aşa în respectiva postare, cel mai probabil datorită faptului că am scris într-un moment când nu-mi era foarte bine și sufeream din cauza unor dureri cronice. Tonalitatea mea a fost afectată în mod clar. Așa că am vrut să precizez că din toate punctele de vedere, nu am absolut nimic împotriva Ursulei Le Guin, dimpotrivă, sunt un fan al literaturii ei, şi nu am intenţionat să-i fac un proces de intenţie. Am fost doar foarte marcat de faptul că noi toți suntem, inclusiv nişte intelectuali străluciţi, victime ale schemelor de gândire care reflectă condiționarea culturală, prejudecăţile, uneori spălarea creierului şi cu cât aceasta este mai vastă cu atât ne dăm mai puţin seama.
Mă rog, o chestie tare s-a întâmplat la câteva zile după ce am publicat postarea în cauză : am primit un e-mail de la Mariano, traducătorul în spaniolă, care a lucrat cu Ursula Le Guin, la traducerea din spaniolă în engleză. Mariano a dat peste postarea mea prin intermediul Google, şi s-a bucurat de articolul meu și a fost prompt în a-mi trimite o copie a textului traducerii în format PDF și în spaniolă … Şi astfel, am putut citi textul „cenzurat” ! Am profit de această ocazie să-i mulțumesc pentru încredere. Mai mult decât atât, Mariano l-a contactat pe Gheorghe Săsărman și i-a semnalat postarea mea. Câteva zile mai târziu, am primit un mail de la autor ! Nu vă pot explica, eram ca o admiratoare a lui Justin Bieber în timpul unui concert de-al acestuia, am avut un moment de slăbiciune și a fost nevoie de săruri … Ah, n-am nevoie de prea mult uneori ! Deci, am putut avea o conversație cu Gheorghe Săsărman, şi încă ce conversaţie de ţinută. El a profitat de ocazie pentru a corecta unele inexactități din postarea ma (vă voi explica ce şi cum în continuare) . … Și mi-a spus că îmi va trimite un exemplar al cărții sale, „Cuadratura cercului” în limba franceză, oh, ce bucurie. Nu ştiu dacă vă daţi seama : Gheorghe Săsărman îmi trimite o copie a cărții, adică ediția din 1992, un foarte mic tiraj al unei edituri care a dat faliment (ex-editura Noël Blandin, renăscută în 2012), în traducerea Hélènei Lenz.
O mare carte .. extrem de rară ! Pe lângă interesul literar, există, de asemenea şi interesul colecţionarului şi bibliofilului care sunt. E CRĂCIUNUL ! Şi cum a promis aşa a şi făcut, la puţin timp după am primit un pachet conţinând un exemplar al cărţii cu dedicaţie, care trebuie să provină din colecția personală a domnului Săsărman, căruia îi sunt deosebit de recunoscător : pot să vă asigur că este pe mâini bune !
Bun, acum concluziile schimbului de mesaje cu domnul Săsărman şi ale lecturii mele a povestirii incriminate, „Virginia”.
În primul rând, aşa cum am bănuit, deşi întristat de controversa din jurul acestei povestiri și de presupusul său „misoginism”, în general, domnul Sasarman este încântat ca a putut lucra cu doamna Le Guin și de a-şi vedea opera tradusă în limba engleză. Așa cum spuneam anterior, Mariano mi-a confirmat de asemenea, că această carte nu este foarte ușor de tradus, doamna Le Guin nu este foarte tânără (de fapt este foarte nepoliticos de a vorbi despre vârsta unei doamne, mi-aş dori să am asemenea vitalitate la vârsta ei !), a fost vorba de o muncă şi un efort considerabile, putem înțelege de ce nu a dorit să traducă o povestire care nu i-a plăcut. Vorbeam despre egoul domnului Sasarman, care ar fi fost mai puțin cenzurat dacă s-ar fi decis să-şi publice volumul sub eticheta mai puţin supravegheată a science-fiction-ului. Ei bine, am constatat că am m-a luat gura pe dinainte deoarece el mi-a spus că a fost doar o alegere a editorului, asupra căruia n-a avut nici un control. La fel şi în cazul meu, poate am fost un pic stupid, trebuia să-mi dau seama.
Ursula K. Le Guin și Mariano Martín RodríguezSă trecem la povestirea în cauză. „Virginia” este un oraş al amazoanelor (amintiți-vă că fiecare povestire din „Cuadratura cercului” descrie un oraş). Dacă mai aveţi idee de mitologia greacă, tribul format exclusiv din femei îşi ucidea copiii de sex masculin, fura copii de la alte triburi, războinicele îşi tăiau sânul drept pentru a putea trage cu arcul (destul de incert, având în vedere riscul major de septicemie în acea perioadă). În povestirea lui Săsărman, Antiope, regina amazoanelor, „săgetată” de Eros, se îndrăgosteşte, iar în timpul unei nopţi tragice (pentru tată, care este ucis de amazoane), concepe un copil. Apoi încearcă să reformeze tradițiile din Virginia, un oraș al războinicelor virgine … Nu știu dacă ar trebui să vă spun sfârșitul naraţiunii având în vedere lipsa şansei de a citi volumul lui Săsărman…
Nimic misogin, în opinia mea în această povestire. Nu este decât o variaţie a mitului amazoanelor şi trebuie să vă spun că nu domnul Săsărman l-a inventat, iar acest mit este unul misogin de când a fost conceput în antichitate (și la drept vorbind de ce ar fi misogin, amazoanele reprezintă punctul culminant al „girl power”), este o parte a culturii europene și este dificil de a taxa drept misogin un autor care l-ar folosi în scopuri literare. Oricum, încă o dată sunt foarte surprins, știţi că mă refer adesea la diferențele imperceptibile, dar foarte precise și tranșante între cultura europeană și cea americană, iar acesta este un exemplu perfect.
Vorbind de pruncucidere (uciderea copiilor de sex masculin de către amazoane), de fecioare care-şi taie sânul, de femei care se confruntă cu un final tragic, acestea sunt subiecte rău văzute de societatea americană, există un fel de tabu de-a dreptul ridicol asupra acestor teme. Adică, desigur, infanticidul este ceva monstruos, dar acest lucru nu ar trebui să aibă vreo o influenţă asupra unei povestiri care vorbește despre infanticid într-un context mitologic, altfel unde se opreşte corectitudinea politică și unde începe cenzura ?
În orice caz, nu mă așteptam ca postările mele să aibă astfel de consecințe și mă bucur.
În luna iunie a fost dificil pentru mine, dar mi-am dat seama că în ciuda bolii, am o oportunitate incredibilă : ce mă interesează cel mai mult în viață sunt cărțile și șansa de a învăţa lucruri noi. Atâta timp cât am internet și ce să citesc, nu voi fi cu adevărat nefericit şi asta e o mare şansă.
Știu oameni care-şi petrec timpul în exterior, oameni foarte activi, dar cu prea puţine preocupări culturale (nu spun că așa ceva e greșit, asta e viaţa) și cred că e probabil mult mai greu pentru ei decât pentru mine atunci când se găsesc mai mult sau mai puțin sub arest la domiciliu din cauza bolii.
Mulțumesc din nou lui Mariano Martin Rodriguez, lui Gheorghe Săsărman pentru că şi-au făcut timp să mă contacteze, pentru şi-au găsit timp să răspundă la întrebările mele și să-mi trimită aceste daruri minunate şi îndeosebi doamnei Ursulei K. Le Guin pentru traducerea acestei cărți, „Squaring the Circle”. Pentru că în cazul meu, datorită ei a început totul.
© Loïc Paillotin
¹ Comentariul lui Mariano Martín Rodríguez :
Pentru că știți spaniola, vă voi expedia versiunea cărții în această limbă, în traducerea mea. Poate că aceasta nu este la fel de frumoasă ca aceea a doamnei Le Guin, dar conține și textele pe care nu le-a tradus în engleză. Veți constata că nu există misoginism, poate într-un singur caz, dar acolo e vorba de o abordare ironică. Doamna Le Guin a tradus textele care i-au plăcut. Demersul său este acela al unui scriitor, nu al unui traducător ca mine. Un scriitor care se pricepe la traduceri. Pentru a risipi orice posibile dubii cel mai bine e să verificați traducerile integrale ale „Cuadraturii cercului” în franceză sau în spaniolă, în cazul în care nu cunoașteți româna. Și să așteptăm pe cineva care să traducă textul lipsă în engleză…
Traducere de Cristian Tamaș
Traducerea și publicarea în Revista SRSFF s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulțumim.
Titlul original : „Une soirée avec Ursula K.Le Guin”, de Loïc Paillotin, blogul „Carnets de Seattle”:
http://www.carnetsdeseattle.fr/2013/06/une-soiree-avec-ursula-k-le-guin.html
http://www.carnetsdeseattle.fr/2013/06/une-soiree-avec-ursula-k-le-guin-ii.html
http://www.carnetsdeseattle.fr/2013/07/une-soiree-avec-ursula-k-le-guin-iii.html
