Selectează o Pagină

Eloi și morloci în Minunata Lume Nouă

Iubiți dreptcredincioși, Doamne Ajută, vin din viitor și am o veste nu tocmai bună. Viitorul nu arată foarte bine…” – un autodesemnat și halucinat profet de tip Maglavit, Mesia al unei utopii dement-obscurantiste de o desuetitudine nețărmurită

Suntem doar o verigă către „ceva mai bun și mai înalt“? Va ieși vreodată din noi, ca dintr-o uriașă crisalidă, „omul cu adevărat uman“? Sau poate că ar trebui să ne împăcăm cu gândul că nu vom arăta și nu vom fi niciodată altfel decât acum ?” – Gabriel Liiceanu, „Așteptând o altă omenire

Este o lege de fier a istoriei ca fiecare ordine imaginată, fiecare ierarhie imaginată să-și nege originile ficționale și să pretindă că este de origine divină sau că este naturală și inevitabilă. Toate ordinile și ierarhiile umane sunt produsul imaginației omenești.” – Stephen Hawking

Într-adevăr, oricine poate să-și dea cu presupusul despre viitor. Și așa este, viitorul nu arată foarte bine…pentru cei mulți, umiliți și obidiți, osândiți de prea mult timp să țină în cârcă clase parazitar-imbecile, corupte, incompetente, iresponsabile și depravate, agregate în oligarhii, kleptocrații și kakocrații, dictaturi și autocrații pe tot cuprinsul Măreției Noastre Planete Terra.

Societăţile noastre se năpustesc înainte ca un tren de mare viteză şi nu prea ştiu ce să mai facă cu ultimele vagoane în care se găseşte atavismul, adică tradiţia. La un moment dat intră într-un soi de gaură neagră a angoasei, anomiei și alienării, îşi dau seama că viitorul este incert, aşa că se întorc înapoi spre aceste ultime vagoane, pentru că se autoiluzionează că acolo s-ar mai putea găsi ceva care mai poate fi folosit, rezervorul de anacronisme, adică așa zisele tradiţii neolitic-strămoșești.” – Mirel Bănică

Țelul comun al tuturor formelor de viață este să supraviețuiască, să-și controleze mediul, să cucerească alte medii, să se înmulțească prin adaptare, să prolifereze și să devină o formă dominantă. Din punct de vedere biologic, omenirea este un virus. Țelul unui virus este duplicarea, infectarea și contaminarea altor forme de viață, parazitarea și exploatarea acestora. Omenirea a afectat grav biosfera, a contaminat planeta, a înrobit alte forme de viață pe care le exploatează sălbatic, le devorează (așa numitele specii domestice de animale și plante), sau le extermină, declanșând în scurta-i existență cea mai teribilă extincție în masă (cea de a șasea) a restului formelor de viață din istoria Terrei: Extincția din Holocen, începută acum 10.000 de ani.

O prăsilă de supraoameni va prelua conducerea, și ei vor fi urmașii celor care vor avea suficienți bani să utilizeze ingineria genetică pentru a-și îmbunătăți descendenții. Odată ce astfel de ființe vor apărea, restul omenirii nu va putea să concureze. Și probabil că oamenii obișnuiți vor dispărea.” – Stephen Hawking, „Brief Answers To Big Questions

Ne preocupă numai posibila extincție a propriei specii (adică infimul procent de 0,01% din toate formele de viață), suntem obsedați de inevitabilul final, dar am reușit să provocăm moartea a 83% din mamifere și a jumătate din regnurile de plante.

Pe planeta Ocean forma de viață dominantă este vegetalul iar toate speciile animale nu reprezintă altceva decât paraziți ai vegetalului.

Și totuși, ne denumim planeta Pământ pentru că suntem mamifere de uscat, de aici Tellus/Gea/Terra/Terre/Tierra/Earth/Erde, și asta în ciuda tuturor evidențelor, având în vedere că 2/3 suprafața globului este acoperită de oceanul mondial).

Plantele de pe Terra reprezintă 82% din toate formele de viață, 13% sunt bacteriile și restul creaturilor de la mucegaiuri, pești și animale – inclusiv oamenii, nu reprezintă decât 5% din biomasa totală. Asta ca să ne dăm seama că nu Omul reprezintă măsura tuturor lucrurilor, că ne-am cocoțat singuri în vârful piramidei trofice și ne imaginăm că suntem vârful ierarhiei și splendoarea absolută a creației universale.

O specie de mamifere terestre, autointitulată cu infinită modestie Homo Sapiens Sapiens (Omul De Două Ori Înțelept – apropos, încă odată, „Homo” în latinește înseamnă „om” și nu este prescurtarea de la „homosexual” așa cum cred unii consăteni de-ai noștri mai recent analfabetizați, care neam de neamul lor n-au auzit de Karl-Maria Kertbeny, cel care a inventat în 1868, cuvântul, concomitent cu altul, termenul de „heterosexual”, ambii termeni preluați și popularizați de Richard von Krafft-Ebing în „Psychopathia Sexualis”, 1886), reprezintă singurii supraviețuitori ai subtribului Hominina, odinioară o familie mult mai numeroasă, care din varii motive (inclusiv exterminarea sistematică de către H.Sapiens a tuturor competitorilor din alte specii) s-a restrâns astăzi doar la 7,7 miliarde de magnifice și unice creaturi strâns unite în măreața „civilizație umană”.

Mă întreb ce-o fi fost în mintea suedezului Carl von Linné (Carl Linnaeus) când a botezat (în Systema Naturae), forma dominantă de viață de pe această amărâtă planetă, suspectându-ne chiar pe toți de contaminarea cu plaga rațiunii ? O fi avut de fapt o intenție sarcastică, ironică, satirică, de a caracteriza eternele și fascinantele tare omenești, individuale și sociale ca reprezentând rațiunea ? De ce nu Homo HiperStultus sau Homo Furcifer Perfidus  sau Homo Devorator Turpissimus ?

Îi considerăm oameni pe verișorii noștri din genul Pan (cimpanzeii) și genul Gorilla ? Fac parte din familia noastră tradițională ? Dacă vom organiza un referendum, că tot sunt la modă consultările maselor largi populare pe diverse subiecte mai mult sau mai puțin imaginare, și ne vom întreba consătenii dacă își recunosc verii din genurile menționate drept rude apropiate și dacă i-ar găzdui și omeni așa cum se face în familiile tradiționale, vom obține probabil un șuvoi nesecat de imprecații, blesteme, afurisenii și alte măscări. Asta în ciuda faptului că din punct de vedere genetic doar 1-5% diferențe genomice despart oamenii de maimuțele superioare care ne sunt cu adevărat veri. Cei foarte preocupați să excludă alte ființe umane din cadrul umanității pe diverse pretexte, ar trebui să știe că ne aflăm cu toții în al douăsprezecelea ceas : cât de curând s-ar putea să fim excluși cu toții de pe fața Pământului de alte entități post-umane, androizi, clone, mutanți, ciborgi, supraoameni, roboți, inteligențe artificiale. Și nu pe bază de referendum și prin schimbarea constituției. Impactul proliferării biotehnologiei, roboticii și informaticii va fi devastator pentru omenire, în special pentru procentul care tradițional nu are și nu a avut niciodată vreun aport creativ la evoluția intelectual-cultural-științific-tehnologică a speciei.

Revoluția biotehnologică semnalează sfârșitul sapienșilor: vom fi înlocuiți de post-oameni creați prin bioinginerie, ciborgi a-muritori. Homo sapiens așa cum îl cunoaștem, probabil că va dispărea într-un secol sau ceva, nu distrus de roboți ucigași dar schimbat și modernizat prin biotehnologie și inteligență artificială în altceva, iar timpul pentru o astfel de schimbare este poate un secol. Și restul, cei nemodernizați, vom fi capabili să supraviețuim cu mințile noastre de vânători-culegători și cu ADN-ul nostru care se crede încă în savană ? Și mai e o problemă. Cei care nu-și vor putea permite noile tratamente genetice pentru ei și copiii lor – marea majoritate a oamenilor – vor turba de furie. De-a lungul istoriei, cei mulți, săraci și oprimați s-au mângâiat cu gândul că măcar moartea este echitabilă – că și cei bogați și puternici crapă la un moment dat. Săracii nu se vor simți de loc confortabil la gândul că trebuie să moară, în timp ce acei bogați și puternici vor rămâne tineri și frumoși. Flagranta inegalitate economică va fi însoțită și de inegalitate biologică.” – Y. N. Harari

Cursul istoriei este ireversibil iar cursa vertiginoasă a progresului științific și tehnologic nu mai poate fi încetinită vreodată.

Paseismul, agățarea disperată de vetuste ficțiuni și iluzii, idealizarea tălâmbă a unui trecut definitiv mort și aruncat la lada de gunoi a istoriei, imbecilitatea genetică încremenită în pseudoproiecte de obicei de sorginte totalitară, refugierea în fantasmatice și fantomatice „iepoci de aur” mesianic-milenariste, groaza și paralizia în fața oricărei schimbări, negarea și refuzul realității, sunt simptome al unei patologii a senilității, a îmbătrânirii accelerate a unei specii tinere, ultima venită pe scena evoluției biosferei terestre. O specie tânără din punct de vedere geologic, dar în pericol să crape de bătrânețe, o specie care nici măcar nu a ajuns la maturitate, care de-abea bâjbâie, după nici două secole de industrializare, care a pierdut sensul, dacă l-a avut vreodată, incapabilă să-și fixeze și să atingă niște obiective comune. Mda, e greu doar cu universul rece, infinit și înstelat deasupra, singuri pe lume și fără vreo lege morală în noi !

Două metafore, de fapt paradigme ontologice, caracterizează pe deplin condiția unei mutații întâmplătoare, a peregrinărilor debutând acum 7 milioane de ani ale unui primordial trib de maimuțe jegoase și păduchioase, Sahelanthropus tchadensis, mânate de foame și dușmani din jungla ancestrală în savane (probabil de statul paralel al junglei, adică „protestanții” arboricoli, hașiștagiștii termitovori)  :

„parabola orbilor” și „corabia nebunilor”.

O decizie fatală, aceea a migrării din stadiul arboricol al unei jungle imunde (așa-zisa „Grădină a Paradisului”), regretată și astăzi de unii confrați întru irațiune, care-și spun ba „ecologiști” ba „tradiționaliști”.

Pe măsură ce proiectele, temele și personajele ficționale ale SF-ului se banalizează, imagerie născută din primele două revoluții industriale, devenind obiecte obișnuite – echivalent al creditului cu buletinul pentru tot cretinul – pe măsură ce se pune sub semnul întrebării însăși ideologia progresului și se dezbat consecințele celei de a treia și a patra revoluții industriale, raporturile dintre știință și tehnologie și consecințele lor sociale, s-au schimbat. Toate aceste modificări au bulversat contextul uman socio-cultural-simbolic, conducând la minunate stări de fapt precum retardarea și regresiunea infantilă, imbecilizarea în masă, mentalitatea superstițios-obscurantistă de tip „neo-medievalism cu internet”, gândire magic-irațional-conspiraționistă tipică analfabeților funcționali și semianalfabeților.

Ceea ce părea doar o viziune halucinată a posibilităților virtuale s-a transformat în realități halucinante oferite brusc spațiului uman, dorințelor și viselor unor prea multor indivizi deveniți mai proști decât obiectele posedate, pentru că autonomizarea obiectelor, care aproape le va face să acceadă la statutul de subiect (cel puțin legal), pare să meargă mână în mână cu dezumanizarea și cretinizarea umanului.

Nu numai că Homo sapiens a făcut niște remanieri genetice majore de la formarea speciei noastre, dar rata accelerării evoluției umane a crescut. Mai mult de 300 de regiuni din genom au arătat dovezi ale unor schimbări recente care au îmbunătățit șansele oamenilor de a supraviețui și de a le reproduce.

Am suferit cele mai dramatice schimbări ale mentalității de când a apărut pentru prima dată specia noastră, dar continuăm să prezentăm modificări induse genetic în fiziologia noastră și în comportamentul nostru. Până de curând în istoria noastră, rasele umane din diferite părți ale lumii păreau realități imuabile. Astăzi, condițiile vieții moderne ar putea conduce la modificări genetice pentru anumite trăsături comportamentale.

Dacă un creier gigant nu ne stă la dispoziție, atunci ce va urma? Vom deveni mai mari sau mai mici, mai puternici sau mai slabi, mai deștepți sau proști? Cum ne va influența apariția unor noi boli și pandemii și creșterea temperaturii globale?

Va apărea o nouă specie umană într-o bună zi? În ultimii 10.000 de ani, specia umană a evoluat de 100 de ori mai repede decât în orice alt moment, plecând de la separarea celui mai timpuriu hominid de strămoșii cimpanzeilor moderni. Ritmul de accelerare este datorat varietății de medii în care s-au mutat oamenii și schimbările în condițiile de trai cauzate de agricultură și de aglomerarea din orașe și combinația adesea letală de salubritate proastă, dietă nouă și boli emergente (de la alți oameni, și de la animalele domestice). Punctul de bază este clar: oamenii sunt mașinării evolutiv-biologice de primă clasă.

Sau evoluția viitoare a omenirii nu se află în genele noastre, ci în tehnologia noastră, pe măsură ce ne augumentăm corpurile cu siliciu și oțel și în viitorul și creierul ? Vom fi doar creatorii inteligenței dominante de pe Pământ – Mașinile? Sau evoluția speciei umane va deveni memetică mai degrabă decât genetică ?

Chiar mai puțin previzibilă decât folosirea manipulării genetice este manipularea mașinilor – sau a noastră. Este evoluția ultimă a speciei noastre o simbioză cu mașinile, o sinteză om-mașină? Mulți au prognozat că ne-am putea conecta corpurile cu roboții sau ne-am putea încărca mințile în calculatoare.

De fapt, suntem deja dependenți de mașini.

Pe măsură ce le construim pentru a satisface nevoile umane, ne-am structurat propriile vieți și comportamente pentru a le satisface pe ale lor. Întrucât mașinile devin din ce în ce mai complexe și interconectate, vom fi obligați să ținem pasul. Această viziune a fost enunțată cu fermitate de George Dyson în cartea sa din 1998, „Darwin între mașini”: „Tot ceea ce fac oamenii pentru a facilita operarea rețelelor de calculatoare este în același timp, dar din diferite motive, facilitarea utilizării speciei umane de rețelele de calculatoare … Evoluția umană, într-unul din acele paradoxuri cu care abundă viața, poate fi o victimă a propriului său succes, în imposibilitatea de a ține pasul cu procesele non-darwiniste pe care le-a dat naștere”.

Una dintre temele recurente abordate de SF este problematizarea identității, trecând prin studierea imaginară dar fundamentală a alterității care permite stabilirea granițelor omenescului și ale cunoașterii de care dispunem cu privire acest subiect ce evoluează rapid în funcție de progresul antropologiei.

Această problematizare de ordin filosofic – și în aceasta rezidă originalitatea SF-ului – se efectuează prin intermediul unor figuri noi, al unor ficțiuni ancorate într-o realitate permanent în evoluție, este vorba despre clone, ciborgi, mutanți, androizi, supraoameni, roboți și extratereștri. Clonarea este un fenomen natural (există clone vegetale și animale), mutația este un fenomen natural (există mutanți în cadrul tuturor speciilor), ciborgii sunt des întâlniți (orice mamifer cu stimulator cardiac sau cu un implant spinal), roboții, inclusiv cei umanoizi, există peste tot în lume și cu siguranță e doar o chestiune de timp, până când corporațiile vor produce replicanți și-i vor momi pe miliardari cu oferte de nerefuzat pentru descendenți „îmbunătățiți”, augumentați, care la rândul lor vor crea noua specie de supraoameni.

Odată stabilit cine sunt „ceilalți”, ne putem întreba ce limbaj vom folosi pentru a comunica cu ei ?

Raporturile stabilite cu aceste entități vor da oare un nou chip vechilor întrebări ?

Vor conduce la apariția unei problematizări diferite, ținînd cont de evoluția tehnoștiințelor și de influența lor asupra vieții noastre ?

Mai exact ce raporturi vom avea cu ceilalți ? Desigur este vorba de tentative deocamdată imaginare de configurare a alterității. Și această tematică a alterității, plecând de la forma corporală, până la puterile, intențiile, reacțiile, este reprezentativă pentru raporturile pe care societățile le întrețin unele cu altele. SF-ul nu se mulțumește să reformuleze într-un mod diferit vechi și mai noi probleme antropologice : figurile pe care le aduce în scenă și cărora le explorează potențialitățile au fosrte strânsă legătură cu problemele umane actuale și indubitabil, viitoare.

Ciborgi, mutanți, clone, androizi, supraoamenii, concepte ficționale și personaje ale science fiction-ului, au devenit și vor deveni realitate, bulversând mentalitatea comună, redefinind constructe culturale și sociale, continuând parcursul și destinul rațiunii în univers.

În zilele noastre, stăpânirea cunoașterii științifice ca și funcționarea cotidiană a obiectelor pe care le aduce pe piață, totul scapă nivelului înțelegerii comune. Totul pare produs de o instanță străină, incomprehensibilă, știința și tehnologia apărând drept un echivalent al Supranaturalului din miturile străvechi. Acest lucru și explică, fără îndoială, nevoia de miracol, setea de miracol, expresia deznădejdii absolute, disperarea în fața eternei și parazitarei conjurații a imbecililor, expresia unei profunde și totale crize, o lipsă completă de încredere și o sete de izbăvire imediată, exprimată prin așteptarea unei soluții imediate și transcendente. Aceasta explică, fără îndoială și succesul maculaturii imaginarului, proiecții infantile de compensare pentru imbecilii de pe toată planeta, în care supranaturalul și magia sunt prezente explicit, cu dragonii, vrăjitoarele, vampirii, zombiile, demonii, farmecele, domnițele și cavalerii lor cu tot” – Roger Bozetto

Mutanții există în realitate, până și biata omenire provine din maimuțe mutante, un produs întâmplător al unor mutații arbitrare, iar SF-ul n-a făcut altceva decât să împrumute din știință (Mendel, de Vries, H.J. Muller), ideea mutației biologice ca transmitere „greșită” a eredității, modificare a materialului din genofond, extrapolând-o la specia umană contemporană, prin imaginarea unor forme de viață (plante, animale, oameni) care prezintă elemente morfologice, fiziologice sau psihice noi, dobândite în urma unei modificări noi dobândite în urma unei modificări dirijate sau întâmplătoare a materialului genetic. Mutanții nu sunt precursori ai umanității de mâine, sunt abateri de la regulă, excepții, deosebindu-se de Homo Mellontus (sau Homo Futurus, pentru futuriști), cazul normal de umanitate a viitorului. În timp ce mutantul trăiește ca individ sau grup minimal, cu funcție de outsider, Homo Mellontus reprezintă specia. Mutantul este rezultatul unei evoluții care șochează și stârnește împotrivirea, noua specie se apare prin acumularea de mutații în masă, adică printr-o revoluție lentă, în firea lucrurilor.

Atenție, evoluția poate însemna atât avans biologic și intelectual (supraoameni) cât și regres, involuție (oligofrenie și cretinism în masă, degradare genetică, himere și monștri).

Care ar fi diferența dintre mutant și supraom (superman) ? Ambele personaje pot fi înzestrate cu una sau mai multe caracteristice fizice sau psihice inexistente la specia umană, dar în timp ce supraomul joacă aproape întotdeauna rolul salvatorului omenirii, mutantul este un individ aflat în minoritate și discriminat precum geniile solitare din poezia romanticilor. Mutanții sunt personaje marcate („cu semne”) ca eroii romantici, trăsături care simbolizează excepția, de la calviție până la diverse diformități, dar mai mult decât semnele exterioare, esențiale în structura mutanților sunt aptitudinile paranormale, percepția extrasenzorială, telekinezia, capacitatea de a trece cu dezinvoltură dintr-un mediu de viață într-altul, longevitatea, etc.

Obiect al represiunii sistematice și al persecuției exercitate de o umanitate obtuză, conformistă, rinocerizată, mutantul ilustrează condiția generală a alterității (ceilalți). În comparație cu supra-omul care este o figură de repetiție, cu destin eroic, mutantul are dimpotrivă un destin dramatic și singular, fiind de cele mai multe ori exterminat sau constrâns să se refugieze la marginea societății, în locuri ascuns sau pur și simplu în ghetouri, pentru ca în cele din urmă să capituleze. Personajul mutantului capătă adâncime tematică, reprezentând ideea de protest împotriva persecuției oricăror minorități ca și împotriva formelor mai rafinate de discriminare, inclusiv discriminarea elitelor de către majorități grobiene și ignorante. Mutantul se aseamănă cu extraterestrul prin apariția imprevizibilă, dar iese din interiorul speciei umane, ca un „monstru”, permițând explorarea unor zone diferite, ambigui, ale raportării la alteritate, la angoasele stârnite și la metaforele generate sau reactualizate. Mutanții pot fi nativi sau creații umane, și de asemenea „monștri” sau supraoameni, pe plan fizic sau prin puterile lor. Percepția ca și reacțiile provocate reprezintă la modu metaforic, reacția și comportamentul speciei umane față de alteritate. Și nu trebuie să uităm că aceste reacții trebuie la rândul lor inserate în evoluția științei și tehnologiei, în orizontul socio-politic al momentului și în istoria umanității. Dar raporturile dintre oameni și mutanți sunt problematice și mult mai complexe decât cele cu androizii, roboții și extratereștri.

Dar dacă natura este înzestrată cu intenționalitate și vor exista exemplare ale speciei umane care se vor adapta la noile condiții climatice și vor da naștere unei alte specii ?

SF-ul s-a folosit și se folosește de personaje precum ciborgii, mutanții, clonele, androizii, supraoamenii, pentru a pune întrebări legate de definiția fizică și psihologică a omului.

Este percepția alterității o transgresare a unei forme presupus fixe a omului? Dar este ființa umană tributară unei forme corporale fixe ? Îndepărtarea de forma aceasta înseamnă oare îndepărtarea de umanitate ? Două picioare – bun, patru picioare – rău ? Un răspuns pozitiv justifică toate mentalitățile și atitudinile rasiste, șovine, xenofobe, colonialismul și imperialismul.

Dacă definim reductiv esența omului, privilegiind anumite trăsături fizice (precum culoarea pielii, forma ochilor și aspectul părului), etice (anumite comportamente) sau chiar anumite preferințe sociale, ne reîntoarcem la totalitarism.

Dar, la fel de bine, putem considera că omul se definește printr-un anumit număr de caracteristici fizice, din care nu fac parte telepatia, psihokinezia și precogniția. Ne putem imgaina că aceste eventuale „suplimente”, rezultate ale unor mutații, augumentări, ciborgizări, intervenții de inginerie genetică, le vor conferi celor care le vor poseda o mai mare șansă de a dezvolata ca „specie superioară” și deci de a fi privilegiați în cursa pentru supraviețuirea speciei.

Acest fapt antrenează comportamente de panică, de angoasă, de rejecție și de ură din partea specimenelor mediocre ale vechii specii. Pentru că pe noi toți ne cuprinde o teribilă angoasă la gândul că am putea să nu mai existăm ca specie sau că vom fi depășiți pe calea evoluției de ființe rezultate din propriul genom, Homines Superiori/Homo Mellontus, care miloși din fire, ne vor lăsa ultimii reprezentanți să se stingă în rezervații. Care să fie țelul comun al omenirii ? Să creștem și să ne înmulțim ? Până când și până unde, și pentru ce, pe o planetă finită ?

Libertate, egalitate, fraternitate ?

Fericire pentru toți, pe gratis și pe veci ? Poate doar în locurile de veci.

Justiție, echitate, onestitate ?

Libertate, egalitate, fraternitate ?

Fericire pentru toți, pe gratis și pe veci ? Poate doar în locurile de veci. Sau poate doar nemurirea și orgasmul perpetuu ne-ar satisface neostoita sete…

Author