Un vechi prieten avea obiceiul să repete următorul aforism: Iubesc orice activitate umană cu condiția să nu degenereze în muncă.

Munca multă și repetitivă degradează ființa umană și duce la aberații cum ar fi stahanovismul care caută satisfacția în cantitate, cînd calitatea muncii nu poate fi îmbunătățită.

De aceea, din fericire, omul a creat robotul. Cu cît o operație este mai simplă și mai susceptibilă a se repeta de mii sau milioane de ori identic, cu atît e mai rentabil să fie încredințată mașinii. Astfel omul devine liber să creeze! Produsele tot mai rare „hand made” sînt tot mai scumpe deoarece ele nu sînt rezultatul muncii brute, ci al creației, cu inevitabila imperfecțiune a mîinii omenești coordonate de un creier la fel de omenesc.

Acesta e prezentul. Dar viitorul? Recent, mașina s-a dovedit capabilă să învețe, să se autoperfecționeze. Aflăm că un soft pentru jucat „go”, joc complex ca strategie, avînd în spate cîteva reguli foarte simple, a plecat de la nivelul zero și, jucînd, și-a dezvoltat abilitatea de a plasa piesele, în funcție de rezultatele anterioare, pînă cînd a ajuns să învingă niște jucători umani de nivel înalt.

Mașina viitorului va continua să facă, la baza piramidei muncii, operațiile ei banale. Dar vor fi și mașini care vor învăța, se vor „educa”, evaluîndu-și succesele și eșecurile fără intervenția omului. Își vor rafina metodele și poate chiar vor inventa unelte noi, mai potrivite pentru munca lor, de forme insolite și pe care mintea umană nu le-ar putea concepe.

S-ar mai putea vorbi atunci de „roboți” în sensul de mașinărie eficientă în repetarea infinită, perfect identică, a cîtorva operații simple?

E limpede că Dumnezeu a creat omul și omul a creat mașina. Dar o mașină perfecționată și capabilă de autodepășire ar putea, la un moment dat, să creeze viață din elementele ei. Să amestece ingrediente pînă la desăvîrșirea unei celule vii, apoi a unui organism pluricelular și așa mai departe. De aici n-ar mai fi multe de făcut. Pentru că organismele primitive ar evolua singure, în forme mai mult ca sigur inedite față de cele existente acum. La limită, desigur, mașina va crea o ființă superioară, cugetătoare, poate complet diferită de forma umanoidă și posibil mai inteligentă decît indivizii speciei umane, intrați pe o linie evolutivă înfundată.

E lesne de presupus că o mașină superinteligentă și autoeducată optimal, va zămisli ființe superioare diferite de cele care au cucerit planeta Terra și care, eventual, nici nu ar dori să rămînă pe acest satelit al Soarelui, ci ar căuta un loc mai paradiziac.

Dacă admitem că procesul e perfect reversibil, ar trebui să observăm că ființele superioare, făcute de mașini care au fost concepute de strămoșeștii oameni, vor ajunge, inevitabil, să îl realizeze pe Dumnezeu. Probabil, după chipul și asemănarea lor. Acesta nu va putea – prin însăși condiția sa de demiurg – să facă altfel decît să întemeieze noi „oameni”, cu totul diferiți de ceea ce înțelegem azi prin acest cuvînt.

Iată cum oroarea de muncă și încredințarea ei roboților poate duce la consecințe dintre cele mai serioase, în ordine cosmică.

© Horia Gârbea