Osama de Lavie Tidhar
Retrospectiv, îmi dau seama că am fost prea critică cu romanul „Osama” de Lavie Tidhar, atunci când l-am recenzat prima dată. Mi-a plăcut – a fost unul dintre romanele mele preferate în anii trecuţi – dar am scris şi despre defectele lui şi mai degrabă bănuiesc că şi acum sunt pe cale să fac acelaşi lucru. O caracteristică a romanelor lui Tidhar care le-am citit până acum este modul în care acesta se bazează pe cunoştinţele sale prodigioase din domeniul mainstream-ului, nu doar ale science-fiction-ului. Trimiterile intertextuale abundă în opera sa, uneori putând fi considerate ca parte a unei vânători de comori literare, deşi alteori te poţi simţi mai degrabă ca un ignorant având vagi bănuieli în privinţa referinţelor respective. În „The Bookman” şi în continuările acestuia, referinţele sunt evidente, nimic surprinzător, având în vedere natura personajului omonim și există un sentiment acut al angajării cititorului într-o plăcută bătălie a spiritului şi inteligenței cu autorul.
Dar angajamentul lui Osama Tidhar cu ficţiunea, în general, şi cu genul imaginarului, în special, este ceva cu mult mai serios, chiar dacă acest lucru nu-l împiedică de a se deda, din nou, unor jocuri intertextuale. Şi aici ar trebui să menţionez că, deşi este posibil să te descurci în lectură fără a depista cele mai multe dintre referinţe, m-ar fi ajutat prima dată de exemplu, dacă aş fi fost doar un pic mai familiarizată cu romanul lui Philip K Dick, „The Man In The High Castle” (Omul din castelul înalt).
Joe, personajul central al romanului lui Tidhar, este detectiv privat în Vientiane, capitala Laosului. Aflăm foarte foarte puţine despre acest personaj, cu excepţia faptului că este pasionat de romanele din seria „Osama” scrise de un anumit Mike Longshott. Acestea naraţiuni sunt în mod clar o serie texte generice, Longshott este desigur un pseudonim, ascunzând eventual, chiar o echipă de autori. Oricine este familiarizat cu dedesubturile modului în care se confecţionează textele comerciale, ştie cum merge treaba.
Fragmente din seria „Osama” sunt intercalate între capitolele naraţiunii lui Tidhar; descrieri concise, laconice ale unor acţiuni şi evenimente, recunoscute fiind ca nişte „ofense cu bombă” care au avut loc în lumea cititorului, sugerând deja. unele conexiuni ciudate. Apoi, o femeie ajunge în biroul lui Joe, cerându-i să-l caute pe Mike Longshott şi Joe se dedă unei curioase odisei prin întreaga lume, vânătoarea unui om care şi-a acoperit bine urmele, atât de bine încât ne-am putea întreba dacă există cu adevărat. Folosesc sper într-un mod adecvat termenul „odisee”, pentru că se pare că există anumite asemănări între cei doi pribegi, trecând prin aventuri ciudate, dar într-un fel neajungând destul de aproape de adevăr sau negăsind drumul spre casă.
Există aluzii şi reminiscenţe clare în privinţa lui Orfeu în ceea ce-l priveşte pe Joe, coborând în infernul interlop, în speranţa de a aduce înapoi … pe cine ? Pe strania fată pe care-o întâlneşte pentru prima dată în Paris în timp ce-l caută pe editorul lui Longshott, Papadopoulous ? Pe altcineva ? Și ce să credem despre Joe însuși, acel fictiv „oricine”, chinuit de amintirile vizitării unor locuri înainte de a crede el însuși că nu le-a mai vizitat anterior. Treptat, ne dăm seamă că lumea lui Joe nu este lumea noastră, ci o lume alternativă şi cât de multe lumi pare-se că-s acolo. Joe pare să alunece dintr-un univers la altul, cele mai multe dintre ele fiind similare, dar diferite unele de altele și de lumea de origine a cititorului prin mici detalii și discrepanțe, ușor de trecut cu vederea.
Când Joe însuşi angajează un detectiv particular pentru a-l ajuta în Londra, îl descrie pe Mo ca având un „aspect murdar, uzat, ca o carte de buzunar”. Ne putem chiar întreba atunci dacă toată această aventură nu e cumva actul imaginaţiei unui detectiv din Vientiane cu mult prea mult timp la dispoziţie şi o înclinaţie de a citi ficțiune de consum. Se întâmplă ceva în „realitate” sau totul se petrece în mintea lui Joe având picioarele pe birou în timp ce fantazează pe marginea vreunuia din romanele pe care le iubeşte atât de mult. Având în vedere că am menţionat „The Man In The High Castle” (Omul din castelul înalt), cititorii familiarizaţi cu romanul poate că până acum şi-au dat seama ce pare a se întâmpla şi au ghicit că există un motiv pentru care Joe pare să aibă prea puţină „realitate” dincolo de ceea ce se întâmplă cu el la un moment dat. S-ar putea desigur presupune şi că Joe a ajuns la un fel de conştiinţă de sine în ficţiunea în care trăieşte şi acum pur şi simplu încearcă să se găsească pe sine. Există, totuşi, alte lucruri care se întâmplă în această poveste.
Numele romanului este un indicator puternic în această privinţă. Poate că unii au fost şocaţi văzând un roman numit după marele bau-bau al vestului. De ce un asemenea personaj ar putea fi distribuit ca „erou” al unei serii de romane ? Probabil pentru a ne aminti că oricât de odioase sunt actele sale, s-ar putea că întreaga poveste să fie mai complicată decât pare şi în acest caz Joe se află literalmente de cealaltă parte a poveştii, deşi vălul dintre lumi pare a se subţia tot timpul. Iar cel mai interesant lucru pentru mine în ceea ce priveşte acest roman, este modul în care se cuplează cu teoriile genului şi lectura, prin forma romanului în sine. Cel puţin, asta cred că este o parte din ceea ce face Tidhar. Romanul se prăbuşeşte în mod constant în el însuşi, ca un val pe ţărm, doar pentru a reveni din nou şi din nou, construirea treptat o revelaţie care este la fel de inevitabilă pe cât este de şocantă. Ceea ce m-a încântat atat de mult în privinţa acest roman când l-am citit prima dată a fost capacitatea de a-şi schimba forma, modul în care se reinventează constant.
Mi-a plăcut şi modul în care romanul explorează modul în care cititorii se angajează cu ficţiunea pe care o iubesc. Există chiar şi o convenţie a fanii seriei Osama, unde oamenii se adună să speculeze cu privire la identitatea lui Mike Longshott şi chiar susţin referate pe acest subiect. Aceasta este o formă de fantezie, desigur şi am speculat deja că romanul ar putea fi într-adevăr propria fantezie a lui Joe, dar în mod similar rămâne şi posibilitatea ca noi înşine să fim prinşi într-o carte, în căutarea unor pagini într-o lume foarte diferită. În final , cum putem şti vreodată ? Refuzul de a permite manifestarea certitudinii se află în centrul acestui roman iar Tidhar postulează o serie de lumi intercalate, care din când în când sângerează dintr-una în alta, ceea ce complică perspectiva cititorului . Este o utilizare ingenios şi foarte subtilă a vechiului trop SF al universurilor alternative, revigorat de energia de povestitor a lui Tidhar.
© Maureen Speller Kincaid
Traducere de Cristian Tamaș.
Traducere de Cristian Tamaş. Traducerea şi publicarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul doamnei Maureen Speller Kincaid. Îi mulţumim.
Titlul original : „The Shortlist Project” :
http://paperknife.maureenkincaidspeller.com/2012/05/shortlist-project.html
Maureen Speller Kincaid s-a născut în 1959, în Oxford, Marea Britanie. Este critic SF, recenzor, autor, editor, fan. Membru şi fost administrator al British Science Fiction Association. Doctorat în literatura americană la Universitatea din Kent (Marea Britanie), Bachelor of Arts în literatură engleză, Master of Arts în studii post-coloniale.
Colaborări la revistele Foundation, Interzone, Science-Fiction Studies, Analog, Asimov’s, Vector, Matrix (editor), Strange Horizons, The Zone, Paperback Inferno. Rubrică proprie, „The Mere Touch” în Weird Fiction Review. Autoare a volumului de critică, „And Another Thing … A Collection of Reviews and Criticism” (2011).
Premii : Nova Award for Best Fan Writer, 1998, Hugo Award nominee for Best Fan Writer, 1999.
Fan Guest of Honour: Evolution, (Eastercon 1996), Con Committees: Mexicon 2-4; Novacon 1999, 2000; editorul fanzinelor Snufkin’s Bum, Steam Engine Time (împreună cu Bruce Gillespie şi Paul Kincaid).
