Regia și scenariul : Olivier Assayas
În distribuție: Kristen Stewart, Lars Eidinger, Sigrid Bouaziz
Filmul este structurat pe două niveluri, cel al realităţii şi cel al metarealităţii sau mai bine zis al relaţiei personajelor reale cu „lumea de dincolo”. Voi încerca să dezvolt acest subiect fără să stric plăcerea vizionării pentru cei care nu au văzut încă filmul (să nu dau spoilere).
În lumea reală suntem purtaţi pe pista unui pseudothriler cu dezlegare aproximativ în metoda Deus ex machina.
Această parte reală este şi mai ancorată în real prin elemente de extrem modernism cum ar fi faptul că ni se arată în prim plan filme de pe Youtube şi chiar ni se furnizează şi linkuri unde le putem vedea.
Iar în alte secvenţe suntem lăsaţi să pătrundem în intimitatea messengerului de pe telefonul mobil al eroinei de parcă chiar noi spectatorii am fi cei care conversăm electronic.
În tot acest segment din film se face o filosofie a metaforei vestimentației. Maureen, personajul principal aduce haine luxoase pentru vedeta Kyra pe care în secret o invidiază şi ar vrea să fie ca ea. Uneori se pare că ar fi suficient să îi îmbrace hainele ca să se producă o asemenea metamorfoză. La un moment dat Maureen chiar e întrebată (prin messenger pe mobil după cum spuneam) dacă ar vrea să fie altcineva şi ea răspunde că da. Evident că ar vrea să fie precum Kyra, o femeie de succes. La noi în popor avem şi noi chiar două proverbe pe această temă, proverbe care se bat cap în cap. Unul este „haina face pe om” iar celălalt este „nu haina face pe om”. În dialectica dintre aceste două enunţuri se desfăşoară zbaterea interioară a eroinei.
După cum spuneam filmul este (doar aparent) compus din două filme separate. Cel de al „doilea film” este despre eterna frământare umană asupra existenţei sau inexistenţei vieţii de după. Este vorba chiar de întrebarea hamletiană „a fi sau a nu fi”.
Cine-ar răbda poveri, gemând și asudând sub greul vieţii,
cât teama a ceva de după moarte,
tărâmul neaflat, de unde nimeni
nu se întoarce, ne-ncâlceşte vrerea.
(după traducerea lui Dan Duţescu și Leon Levițchi).
Incertitudinea în care se zbate Maureen în încercarea de a valida anumite fenomene ca semne trimise de către fratele ei decedat mă trimite cu gândul la un mare film, „Iluminarea” (Iluminacja, 1973) al regizorului polonez Krzysztof Zanussi în care raţionalul omul de ştiinţă cere cu disperare un semn din lumea de dincolo, moment în care brusc zăpada de pe troiţa crucii se topeşte şi cade cu zgomot. Iar protagonistul, om de ştiinţă, spune că fenomenul putea fi datorat încălzirii bruşte a zăpezii de la soare. Dar de ce doar pe o parte a troiţei?
Spuneam că aparent filmul se compune din două filme dar există o legătură subtilă. Filmul lumii materiale este o metaforă a filmului spiritual şi voi explica această afirmaţie.
De unde vine această zbatere continuă această arzătoare dorinţă de a comunica cu cei de dincolo? Pentru a avea certitudinea că ei au supravieţuit marii treceri. Având această certitudine putem să fim încredinţaţi prin deducţie logică că şi noi înşine vom supravieţui neantului şi ne vom regăsi dincolo, dar evident, vom fi dezbrăcaţi de haina grea din atomi şi molecule, de haina corpului nostru cu care am fost îmbrăcaţi toată viaţa. Dar dacă sufletul nostru va supravieţui totuşi acolo în metalumea de dincolo, aşa dezbrăcaţi de haina noastră personală a corpului, vom fi tot noi înşine? Sau vom fi altcineva? Sau altceva?
Ca manieră filmul este filmat cu precădere din cadre lungi şi din punctul de vedere subiectiv al eroinei care apare în aproape scenele cu câteva mici excepţii. Aceste procedee creează un efect hipnotic asupra spectatorului. Iar materia epică şi dramatică este organizată într-un crescendo pe ambele planuri menţionate având fiecare climaxul său.
Deşi se anunţă a fi un thriler cu elemente fantastice având şi efecte speciale, spectatorii comuni în căutare de aventură şi senzaţional facil la prima mână vor fi dezamăgiţi.
Recomand filmul numai spectatorilor rafinaţi care nu caută doar plăcerea hedonistă a vizionării unui film cu imagini superspectaculoase ci sunt în căutarea unui film profund care să ofere teme de reflecţie şi meditaţie mult timp după vizionare.
Vizionare interesantă!
© Bogdan Mihăilescu