Selectează o Pagină

„Disfuncţia realităţii” (The Reality Dysfunction, 1996)

Disfuncția realităţii” este o carte impozantă, un masiv tom avînd 1230 de pagini, reprezentând doar prima parte a trilogiei „Zorii nopţii” (volumele doi și trei au chiar mai mult). Când cartea a fost publicată în 1996, comentatorii şi recenzenţii au subliniat că prima parte a trilogiei lui Hamilton este mai voluminoasă decât trilogii complete ale altor autori, cu toate că fanii fantasy-ului epic nu au fost probabil deosebit de descurajaţi de asemenea dimensiune. Pentru un roman space opera care în cazul unei treimi din el, este mai degrabă hard SF, o această dimensiune rămâne neobișnuită.

Desigur, acest lucru ar fi o problemă dacă acţiunea ar fi trenat sau dacă ar fi existat “burţi” evidente care ar fi trebuit eliminate. Nu este cazul, dar probabil, cele două continuări ar fi putut să fi fost mai efilate. O parte din geniul „Disfuncția realităţii” este modul în care numărul foarte mare de personaje și linii narative pare să mişune aleatoriu peste tot la început, dar ne dăm seama spre sfârșitul cărții că toate se conectează şi se potrivesc în cel mai satisfăcător mod.

În această trilogie, Peter Hamilton a creat ceea ce este cu siguranță societatea futuristă cea mai cuprinzătoare creată vreodată. Singurul altă societate viitoristă care se apropie de o asemenea magnitudine este propriul Commonwealth Intersolar din seriile sale ulterioare „Commonwealth” şi „Void”. Prin trilogia „Zorii nopţii”, Hamilton incarnează răspunsul SF dat lui Tolkien, construind un imens univers tip operă spaţială, convingător în totalitate în remarcabila sa configurare. Hamilton a introdus cantități uriașe de gândire în descrierea politicii, economiei, religiei, forțelor civile și militare care alcătuiesc Confederaţia, şi apoi pare să se bucure subliniindu-şi propriile defecte (aspectele economice ale liniilor de comunicaţie intergalactice  în cadrul Confederației par să fie discutabile şi zglobiul autorul chiar ne atrage atenţia, lăsând cititorul în ceaţă, în privinţa faptului dacă are sau nu răspuns sau doar se străduie sa-i convingă pe autori c-ar avea). În același timp deşi coerenţa vastei sale panorame este extrem de impresionantă, asta dă naştere unor comentarii potrivit cărora domnului Hamilton îi place să practice info-dump-ul. El nu are nici o problema în privinţa listării datelor fondării diverselor colonii galactice sau în a explica cum acestea au obținut puterea tehno-economică în doar un secol. Personal, consider că aceste explicații sunt fascinante, dar alți cititori au transmis că acestea ar fi devenit obositoare, după o vreme. Ca întotdeauna, gusturile sunt diverse.

În anul 2610 omenirea s-a extins pe aproape nouă sute de planete și pe mii de habitate industriale de pe asteroizi. Umanitatea s-a împărțit în două componente, cea a Adamiştilor tradiționalişti, care folosesc nave tehnologice și implanturi cibernetice, și cea a Edeniştilor telepatici, care utilizează bitek-ul – biotehnologia – pentru a crea astronave vii și biohabitate spațiale inteligente. Cele două sub-rase sunt aliate în cadrul Confederației [împreună cu două specii extratestre (xenoc), Tyrathca și Kiint], în ciuda diferențelor religioase și ideologice. Între ele  există aproape orice societate şi civilizație umană imaginabile, de la arcologiile ultra-high-tech de pe Pământ şi pastorala şi idilica planetă Norfolk ori comunista planetă Marte, până la degajata tehno-economie de pe New California. Deşi criminalitatea şi corupția încă mai există, cea mai mare parte a omenirii pare în cele din urmă să fie pe punctul de a păşi într-o epocă de aur.

Syrinx este un căpitan edenist al „unui şoim de vid”, conectată telepatic-senzorial de habitatul Oenone. Astronava bitek și căpitanul ei s-au născut și au crescut împreună, formând o legătură de nezdruncinat. După un stagiu în flota confederației, ea intră în afaceri în calitate de comerciant independent, dar o tragedie de familie o întoarce pe Syrinx împotriva adamiştilor, lăsând în urmă o cicatrice care se pare că nu poate fi vindecată. Între timp, Joshua Calvert este un hoitar, ce vânează şi adună resturi din Inelul Ruinelor (rămăşiţele a mii de habitate extraterestru distruse de forțe necunoscute cu două mii de ani mai devreme), în căutarea eluzivei „comori” care îl va face bogat și-i va permite să repare nava avariată a tatălui său, Lady Macbeth.

În avanscenă apare lumea-colonie Lalonde, o planetă acoperită de o junglă umedă, care acceptă coloniști proveniţi din debordatele arcologii europene ale Pământului.

Oamenii care fug de înghesuitele şi supraaglomerate orașe ale planetei-mamă devastată ecologic, se regăsesc în postura cultivării câmpurilor și construirii de ambarcațiuni cu pânze. Este o existență dură, dar plină de satisfacții dar una în a cărei inimă un șarpe se dezvoltă. O întâlnire întâmplătoare între o entitate extraterestră și un cult brutal și sadic dezlănțuie o devastatoare, antică amenințare asupra speciei umane. O specie extraterestră anihilată de aceeași forță numită „disfuncţia realităţii”, devine un epifenomen care se răspândește exponențial, manifestând un apetit de nestăvilit pentru trupuri umane pentru a le utiliza în proprii scopuri. Chiar și resursele absolut formidabile ale Confederației vor fi testate la limitele în timp ce disfuncţia înghite Lalonde și amenință să se răspândească în alte lumi.

O temă centrală a romanului este convingerea potrivit căreia omenirea nu se va schimba fundamental în viitor. Prăpastia dintre atei și bigoţi va rămâne aceeaşi, iar umanitatea în esenţa ei, pare a fi motivată în continuare de bani și de sex. Chiar și edeniştii, care par a aparţine unei perioade mai degrabă de post-singularitate, fiind probabil nişte post-umani, pare să fie încă definiţi printr-o umanitate esențial recognoscibilă. Realismul acestei viziuni poate fi interpretabil, iar vechea discuţie privind naraţiunile amplasate în viitorul îndepărtat, potrivit căreia omenirea va devenit de nerecunoscut, încât personajele nu sunt deosebit de interesante, este evitată aici. Viața în secolul 27 este foarte mult asemănătoare vieţii din secolul 21, numai cu o mai bună asistenţă medicala, cu o durata mai lungă a existenţei și cu mult mai mult sex. De fapt prin universul Confederației, Hamilton a atins aproape imposibilul, creând o civilizație aproape utopică, dar care nu este nici plată nici plictisitoare deşi este încă suficient de viciată pentru a fi interesantă. Punctul său de vedere asupra viitorului este, în esență unul optimist deşi nu se fereşte să descrie partea perversa a naturii umane, ceea ce este un impresionant act de echilibrare.

Un alt aspect intens dezbătut este că acest roman acordă importanţă sexului, iar acest lucru a dat naștere contra- argumentului lui David Langford în recenzia sa, potrivit căreia în oricare univers în care toată lumea are parte într-un mod egalitar de la fel de mult sex consensual, sigur acesta devin intrinsec o valoare care merită păstrată. Desigur, toate lucrurile sunt relative și din cele 1.230 de pagini ale cărții, numărul de pagini fără sex este de asemenea, destul de mare ( și e mult mai puțin în cele două continuări). Hamilton însuși pare să fie conștient de situație și într-un frumos dialog aproape de sfârșitul cărții moralitatea situației este discutată pe scurt între două dintre personaje.

“Disfuncția realităţii” trăieşte şi moare prin personajele sale centrale : monstruosul Quinn Dexter, vicleanul şi rebelul Joshua Calvert, distantul Syrinx, hotărâta Marie Skibbow, responsabila Ione Saldana, conflictualul pastor Horst Elwes, etc. O mulţime fascinantă, afectată de vicii dar de asemenea, convingătoare, uneori corupt dar cel mai adesea de treabă ( cu posibila excepție a psihopatului Dexter). Am observat că multor cititori pare să le displacă aparentul erou Joshua (un Han Solo, dar fără morală), dar acest lucru este perfect în concordanță cu intențiile autorului : el îl descrie pe Joshua ca pe un rebel și precizează că titlul „adecvat” al trilogiei este, de fapt „Evoluţia lui Joshua”, transformarea caracterului său dintr-un auto-obsedat, un egomaniac sexist într-o persoană mai bună ca urmare a experiențelor pe care trece.

Hamilton oferă, de asemenea, excelente scene de luptă în spaţiu. Conflictul dintre astronavele sale se bazează pe fizica reală  și ideea că astfel de lupte ar implica direct gigantice structuri este respinsă în favoarea utilizării unor drone robot, care lupta în timp ce navele reale sunt la mii de kilometri distanță. Tactica de luptă în spațiu este bine gestionate, așa cum sunt şi secvențele de luptă la sol utilizând mercenari și infanterie marină. Toate acestea nu sunt cu adevărat suficient pentru a califica „Disfuncţia realităţii” ca „SF militarist”, dar fanii acestui subgen se vor simți totuși bine băgaţi în seamă .

Cu o acţiune alertă, naraţiunea „Disfuncţiei realităţii” trebuie să se desfășoare coerent şi convingător, în scopul de a captiva cititorul pentru o asemenea imensă panoramă, ca să nu mai vorbim de cucerirea şi pregătirea publicului pentru încă două volume de întindere şi mai impresionantă. În acest scop, „Disfuncţia realităţii” este împărțită în trei segmente aproximativ egale : introducerea, climaxul și pregătirea terenului pentru volumele următoare. Introducerea, care este mai mult o culegere de povestiri decât începutul unui roman, ne prezintă Confederația, introduce personajele și prezintă conceptele principale ale poveștii. După aceea, întreg iadul se dezlănţuie și adevărata amenințare se declanșează, se investighează și capătă un înțeles, cu evenimente ce contribuie la edificarea punctului culminant care deși nu reprezintă o revelaţie totuși, va lăsa mulți cititori în suspans, dornici să treacă la lectura celui de al doilea volum.

„Disfuncția realităţii” are şi unele aspecte ceva mai controversate. Unii au afirmat că e prea lungă, alții că are prea mult info-dumping sau prea multe scene de sex sau că întregul exercițiu este prea confuz, cu prea multe personaje, planete sau povești pentru a le ţine minte. Unii au considerat că premisa centrală, aceea a disfuncției realităţii în sine, este  prea de necrezut, și că n-ar fi avut ce căuta într -un roman SF (deşi Hamilton face o treabă surprinzator de bună explicând situația din punct de vedere SF în ultimul roman al seriei), deși altora le-a plăcut natura sa neașteptat : din toate „răsturnările de situație” posibile într-un roman SF, nu cred că am citit vreodată ceva atât de original şi la o asemenea magnitudine.

În ceea ce mă priveşte, cred că „Disfuncția realităţii” este o carte uimitor de bună, de alertă, construind un vast univers SF, printre cele mai bine realizate în istoria genului, cu vervă şi aplomb. Confederația are şi defecte şi este uneori coruptă, dar mai presus de toate este credibilă, verosimilă, meritând consideraţia noastră, ceea ce este cu totul neobișnuit într-un gen mult prea des dominat de distopii  care probabil, merită să fie anihilate. Hamilton  explorează de asemenea, într-un mod inteligent numeroase probleme în această carte, de la economie până la credință și religie. Deşi este un ateu conservator (cu un „c” mic), Hamilton este totuși fascinat de diversele aspecte ale religiei organizate și de impactul acesteia asupra moralității și societăţii, iar în trilogia sa space opera utilizează religia cu mai multă inteligență, corectitudine și înțelegere decât orice alt scriitor SF.

„Disfuncția realităţii” este una dintre cele mai bune opere spaţiale scrise vreodată, rivalizând cu „Dune” și „Hyperion Cantos” (poate nu la fel de bine scrisă, dar mult mai convingătoare) , și de departe cel mai cuprinzător univers SF pe care un singur autor l-a conceput vreodată. Așa cum a afirmat criticul și autorul SF Colin Greenland, „Disfuncția realităţii” se citeşte precum ansamblul a cincizeci de romane science fiction, fiecare abordând un subiect separat și fascinant, laminate într-un ansamblu convingător, coerent și coeziv.”

Va urma.

© Adam Whitehead

Titlul original : „Wertzone Classics: The Reality Dysfunction by Peter F. Hamilton”

http://thewertzone.blogspot.ro/2009/08/wertzone-classics-reality-dysfunction.html

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea și publicarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulțumim.

Trilogia “Zorii Nopţii” (The Night’s Dawn Trilogy) :

„Disfuncţia realităţii” (The Reality Disfunction) – traducere de Mihai-Dan Pavelescu, colecţia Nautilus, editura Nemira, 2009

„Alchimistul neutronic” (The Neutronium Alchemist) – traducere de Mihai-Dan Pavelescu, colecţia Nautilus, editura Nemira, 2011

„Zeul adormit (The Naked God) – traducere de Gabriel Stoian, colecţia Nautilus, editura Nemira, 2013

Author