Preambul
Am călătorit mult timp după ultimul mare eșec avut cu umanitatea. Ne-am hotărât că nu avem sorți de izbândă. Nu vom reuși niciodată să reînviem Fundamentele. Ignotum s-a izolat în Necunoscut să mediteze asupra celor aflate și asupra imposibilității eterne. Nihilus a rămas să se îngrijească de Univers, iar eu am pornit la drum prin acest Univers. Am vrut să văd ce minunății ascunde. Fiind la bază om și încă unul foarte curios și uimit de ceea ce este dincolo de cer, mi-am dorit întotdeauna să călătoresc prin Univers. Și am făcut-o. Am văzut ce înseamnă diversitatea universală .
La un moment dat, însă, în timp ce hoinăream pe suprafața unei planete aride, mortal de apropiată de steaua ei, am primit o vizită neașteptată din partea lui Nihilus. Părea foarte preocupat. Și din moment ce pribegia mea era una solitară, cu siguranță trebuia să aibă ceva semnificativ de spus.
― Cronicus! Îmi cer scuze că-ți perturb solitudinea pribeagă, începu el. Am identificat un fenomen greu de înțeles care are nevoie de atenția Necunoscutului.
Nihilus! Singurul determinant structural universal care mai există. Singurul care ține Creația odihnindu-se pe vârful degetelor sale. Singurul prieten pe care Necunoscutul îl are, căci ce rămâne în urma supărărilor acestuia dacă nu Nimicnicia? Într-adevăr, problema pe care o reclama părea să impună atenția Necunoscutului.
― Ce s-a întâmplat, prieten vechi? i-am răspuns.
― Am identificat o galaxie care comportă o manifestare atipică. Singularitatea din centrul ei nu mai este sub controlul meu.
Nihilus folosește singularitățile, alături de energia neagră și materia neagră, pe post de instrumente ale manifestării și gestionării Creației. Așa alege să distribuie coordonatele operaționale ale ontologicului în matrici pure de manifestare universală, aducerea în existență a abstractului. Mă întreb ce-o însemna să nu mai ai control asupra unei coordonate?
― Ce vrei să spui? am întrebat eu.
― Ei bine, această singularitate nu mai generează voința mea. Mai mult decât atât, ea emană Necunoscut în stare pură, spuse Nihilus.
― În stare pură? O singură entitate poate manifesta așa ceva și acea entitate este Ignotum, iar el nici măcar nu mai rezidă în realitatea aceasta.
― Întocmai! Și nu am îndrăznit să-i deranjez meditația în măsura în care a cerut expres să nu se întâmple asta indiferent de problemă. Așa că am venit la tine.
Situația cerea practic ca eu să verific problema. Am avut, aici, pentru prima dată sentimentul că o machinațiune s-a pus în mișcare și faptul că eu sunt doar un Absolut și la bază om servește foarte bine acestui lucru.
― Să verificăm atunci! am spus.
― Stai! zise Nihilus. Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le știi. Singularitatea aceasta nu e întocmai o singularitatea obișnuită. Ea comunică cu o altă dimensiune. Una care este autarhică în natură, iar acțiunea de a comunica cu acest Univers este o anomalie a acestei dimensiuni.
― Asta înseamnă că singularitatea e o gaură de vierme! am continuat eu.
― Întocmai!
O gaură de vierme este un pod, trecerea de aici, acolo. Gustul premeditării nu a fost niciodată mai dulce.
― Du-mă acolo! i-am spus lui Nihilus.
Cu o strălucire aurie în ochi, Nihilus ne transportă prin spațiu-timp exact în orizontul evenimentelor al singularității în cauză. Avea dreptate, se simțea Necunoscutul în stare pură, parcă ar fi fost Ignotum cel care îl emana. L-am privit pe Nihilus întrebător. El dădu afirmativ din cap. Ușor, ușor ne-am lăsat purtați de atracția gravitațională a singularității. Câteva momente mai târziu ne aflam la celălalt capăt al său, într-un alt Univers. Se simțea ceva neobișnuit. Straniul era prezent în fiecare componentă structurală a acestui Univers. Apoi am simțit-o! M-a copleșit pe o logică de asalt. Aproape că a ucis omul din mine. Tot acel Necunoscut era emanat de o entitate prezentă în acest Univers. Nihilus văzând transfigurarea chipului meu, mă privi întrebător.
― Există o entitatea aici! am spus eu. Ea e responsabilă pentru Necunoscut, iar acest lucru este o parte din dilemă. Natura ei… Este feminină în natură.
― Misterul! conchise Nihilus.
― Nu! Misterul nu poate reproduce Necunoscut în stare pură și deși poate îndoctrina subliminal natura mea umană, nu te poate păcăli pe tine. Este cu totul altă entitate.
― Dar este imposibil! Natura feminină e fundamentată de Mister, al Șaptelea Fundament, nu de Necunoscut.
Indignarea lui Nihilus era justificată, dar ținând cont de ceea ce s-a întâmplat până acum în încercarea noastră de a reînvia Fundamentele, nu aș mai putea spune ce este imposibil și ce nu. Eram hotărât să investighez.
― Nimic nu-i bătut în cuie, Nihilus. Și chiar dacă e bătut, ai nevoie doar de un clește, cum ar spune o zicală umană. Vreau să investighez această entitate. Am nevoie să-mi răspunzi la o întrebare și de o favoare în funcție de răspuns.
Încă vizibil revoltat, Nihilus afișă, totuși, o postură răbdătoare.
― Poți să controlezi structural acest Univers? am întrebat eu.
― Doar structural, da. Altfel nu pentru că este o emanație a acestei entități.
― Perfect! Acum, eu am de gând să mă infiltrez pe lângă această entitate, Rugămintea mea ar fi ca ocazional să te joci puțin cu legile acestui Univers.
― Am înțeles, spuse Nihilus. Vom comunica?
― Da, dar foarte rar. Îți voi da eu de știre.
Nihilus aprobă și fără să mai stea pe gânduri dispăru într-o ceață aburindă. Eu am mai stăruit câteva clipe asupra acestei entități. Câtă…grandoare se simțea! M-am decis că e timpul.
Prolog
Sălile Palatului Imperial erau gigantice. Cronicarul pășea pe coridoare de parcă ar fi explorat un teritoriu necunoscut. Și, totuși, știa foarte bine unde merge. Coridorul pe care se afla acum avea în capăt o ușă de patru ori mai mare decât el și părea să fie dintr-un anumit metal, greu de spus care. Cum ajunse la jumătatea coridorului, ușa începu să se desprindă de la jumătate și să se retragă în direcții opuse. Deschiderea ei lăsă loc unei încăperi dreptunghiulare presărată cu stâlpi masivi din piatră și stilizată cu tot felul de modele florale și forme geometrice. Decorarea nu era singurul lucru impresionant, dimensiunea își spunea și ea cuvântul.
Cronicarul păși înăuntru și se opri. Se pare că încăperea mai adăpostea și altceva frumos. În mijlocul încăperii existau o serie de pupitre și panouri în forma unor birouri. Acestea erau ordonate în cerc și pe alocuri aveau spații goale care le delimitau. În centrul acestora părea să stea cineva, o prezență feminină. În mod cert nu era o făptură umană obișnuită. Cronicarul știa asta și, oricum, oricine ar fi zărit-o ar fi putut spune la fel. Se simțea ceva mai mult atunci când o priveai. Deși nu se putea observa direct, exista o anumită aură, de neînțeles, în jurul acestei făpturi. Cronicarul așteptă ca aceasta să-i aprobe prezența făcându-i semn să se apropie.
Dură ceva până când Cronicarul se apropie, dar acum putea fi confirmat faptul că nu era o făptură umană. Singurul aspect care trăda acest lucru era înfățișarea. O femeie frumoasă, cu un păr negru și ochii aidoma. Oh, ochii! Privindu-i simțeai cum toată ființa îți este invadată, sufletul tău, spiritul, inima, rațiunea, totul îngenunchea în fața privirii acestei făpturi. O anumită teamă și, cumva, atracție te încercau privindu-i. Cronicarul cunoștea aceste senzații, nu era prima dată când venea aici. Se apropie mai mult. Observă că această făptură își arunca dintr-o palmă în cealaltă ceea ce părea a fi o sferă transparentă, atât că nu părea a fi solidă, era ca și cum ar fi fost făcută din lumină, din energie pură. Se opri și făcu o plecăciune.
― Sunt aici, Sfințenia Ta, spuse el.
― Vreau să scrii. Aici ai toate detaliile.
Sfințenia Sa își întinse o mână ținând sfera de lumină și o flutură ușor. Sfera începu să zboare spre Cronicar. Când ajunse în fața acestuia se opri și se deschise de la jumătate, evaporându-se apoi. În urmă rămase ceea ce părea a fi o bucată de hârtie pe care erau inscripționate câteva rânduri. Aceasta rămase în aer levitând. Cronicarul întinse mâna și o prinse după care începu să citească inscripțiile.
― Desigur, Sfințenia Ta. Va fi gata cât mai curând. Este și altceva cu care vă pot fi de folos?
Sfințenia Sa infirmă printr-o scurtă mișcare a capului și se întoarse la pupitrele sale. Cronicarul mai făcu o plecăciune și începu să se îndrepte spre ieșire.
― Scrie după plac, spuse Sfințenia Sa.
Cronicarul tresării speriat și se întoarse numaidecât. Sfințenia Sa, însă, stătea la fel ca înainte. Cronicarul înghiții în sec.
― Am înțeles, Sfințenia Ta, răspunse el. Se întoarse și continuă. În timp ce ușa se deschidea, aruncă o privire înapoi. Sfințenia Sa nu mai era acolo. Cronicarul ieși din încăpere și porni pe coridoarele imperiale și dincolo de acestea, lăsând în urmă sunetul ușii care se închise.
*
Cronicarul Imperial, înregistrarea 1
Fragment extras din Protocolul Personal de Securitate al Pisicii Imperiale
Postulatul 1: Spiritul Pisicii Totalitare nu trebuie să fie pus în pericol de nimic. Postulat fundamental! Resursele pentru asigurarea fizică, psihică și spirituală a Pisicii Totalitare sunt infinite.
P. 2: În prezența Pisicii Totalitare nu vor exista alte persoane decât cele, specific, cerute de Sfințenia Sa. Orice informare, raportare sau altă comunicare se face prin sistemul de comunicații.
P. 3: Pisica Totalitară va fi însoțită în permanență de un contingent de asasini, un pluton de lunetiști, trei comandouri de luptă, o unitate de operativi imperiali și orice altă armă dorește Sfințenia Sa. Toți cei care însoțesc Pisica Totalitară au obligația expresă, înscrisă în existența lor, de a asculta orice are de spus Sfințenia Sa. Apărarea Pisicii Totalitare se face prin sacrificiu absolut!
P. 4: Stipulările prezente în Postulatul 3 privesc deplasările interne ale Pisicii Totalitare. Pentru deplasările externe, detaliile de securitate sunt după cum urmează: un batalion trupe de șoc, patru divizii operațiuni speciale, două divizii artilerie ușoară, o divizie artilerie grea; tehnică specială de luptă după cum urmează: cinci divizii tehnică de luptă terestră, nouă flote spațiale cu nouă nave amiral din cea mai înaltă clasă, CATULUS; speciale după cum urmează: 20 de contingente de asasini și o divizie de operativi imperiali. Șeful Securității Imperiale se asigură că va însoți și proteja Pisica Totalitară pe întreaga desfășurare a deplasării Sfințeniei Sale. Protecția Pisicii Totalitare se face în regim de sacrificiu absolut.
P. 5: Securitatea spirituală a Pisicii Totalitare este aspectul cel mai important al securității în ansamblu. Sarcina securității spirituale trebuie îndeplinită de Sanctus Imperator, Comandantul Protectoratului Spiritual. Forțele desfășurate sunt absolute. Întreg Protectoratul trebuie să asigure, în permanență, sănătatea spirituală a Sfințeniei Sale. Regimul desfășurării este unul de război și presupune sacrificiu absolut. Dincolo de sfera operațională a securității spirituale, există și o componentă abstractă. Aceasta presupune un cerc select de Mistici Imperiali care se ocupă de filosofia securității spirituale a Sfințeniei Sale. Conceptul abstract din spatele acestei filosofii este unul necunoscut și trebuie să rămână astfel.
Nota Cronicarului Imperial: Securitatea, siguranța și protecția spirituală a Pisicii Totalitare este un proces complex care, dincolo de componenta armată, presupune o desfășurare strategică mixtă de amploare. Această desfășurare, prin însăși natura sa, este o a doua mare componentă a securității Pisicii Totalitare. Ce presupune această componentă și cum este ea operaționalizată, numai Șeful Securității Imperiale și Statul Major pot ști.
Cronicarul Imperial, înregistrarea 2
Operațiuni și despre operațiuni ale Pisicii Totalitare
Nota Cronicarului Imperial: Parcurgând înregistrarea anterioară, cineva poate ușor să înțeleagă că Pisica Totalitară trăiește într-un soi de izolare, iar activitatea Sfințeniei Sale este, într-un anumit sens, restricționată. Trebuie precizat că nu este cazul. Deși Protocolul Personal de Securitate al Pisicii Totalitare presupune politici limitatorii însăși subiectului, în realitate există o nuanțare specială a stării de fapt. Postulatele Protocolului numesc măsuri standard. Pisica Totalitară face ce dorește, când dorește. Acest lucru poate să pară nesăbuit și compromițător procedural, poate chiar periculos, dar Sfințenia Sa este ea însăși o veritabilă solie a distrugerii. Ce trebuie spus, în fapt, este că Pisica Totalitară nu poate fi catalogată ca formă de viață obișnuită, Sfințenia Sa este simbolul, avatarul a tot ceea ce există și nu există. Detalii despre paradigma ontologică a Pisicii Totalitare vor fi prezentate într-o înregistrare viitoare. În acest context, însemnătatea dimensiunii securității Sfințeniei Sale, capătă un cu totul alt sens. Semnificația puterii individuale a Pisicii Totalitare este de așa natură încât Sfințenia Sa participă, per se, în cadrul operațiunilor imperiale. Trebuie, poate, făcută mențiunea că acele operațiuni în cadrul cărora Pisica Totalitară ia parte sunt foarte vii în nuanțele distrugerii/creației și, de cele mai multe ori, rămân drept embleme legendare ale manifestării Sfințeniei Sale.
Despre operațiuni
Operațiunile în care Pisica totalitară participă sunt numeroase, dar toate sunt preferențiale. Sfințenia Sa poate sau nu să participe, după cum dorește. Operațiunile în care participă presupun, de regulă, obiective mărețe: de la cuceriri de sisteme solare, la acțiuni metafizice de teraformare, creare de stele și planete. Există, din partea Sfințeniei Sale, și dorința de a participa în misiuni acoperite sau infiltrări, însă acestea sunt de mică amploare și se termină foarte repede – după cum e de așteptat.
Modul în care Pisica Totalitară participă la diferitele operațiuni este stabilit după voința Sfințeniei Sale. Se știe, însă, că există trei tipuri de războinici pe care Pisica Totalitară îi utilizează, în diferite amestecuri, pentru operațiuni. Cele trei tipuri sunt: Quasari, Pulsari și ArtImpe.
Quasarii
Quasarii sunt cel mai neobișnuit tip de războinici pe care Pisica Totalitară îl utilizează. Originile exacte ale acestora sunt necunoscute. Tot ceea ce se știe este că au fost întotdeauna prin preajma Sfințeniei Sale. Numărul lor este cel mai mic, fiind doar nouă în totalitate. Nimeni nu știe cum, dar aceștia nu mor niciodată. Modul de acțiune este și el necunoscut. În privința acestor aspecte ei sunt o enigmă chiar și pentru Sfințenia Sa.
Quasarii sunt utilizați în acele operațiuni apocaliptice în care Pisica Totalitară dorește ca totul să fie distrus în mod absolut. Quasarii dispun de atât de multă putere încât unul singur este prea mult pentru a distruge armate întregi. Există, chiar, rapoarte în care se prezintă cum unul sau doi Quasari distrug o planetă sau mai multe.
Psihologia Quasarilor este una foarte bizară. Ei nu vorbesc aproape deloc și sunt, de regulă, solitari. Exceptând câmpul de luptă, aceștia sunt rareori văzuți. Total atipic Pulsarilor sau ArtImpelor care pot fi foarte frecvent remarcate în prezența Pisicii Totalitare. Deși ei nu sunt observați, se crede că, de fapt, sunt omniprezenți în preajma Sfințeniei Sale. Trebuie notat faptul că aceștia au un comportament ceremonial-religios în prezența Pisicii Totalitare. Întotdeauna îngenunchează când ei se raportează Sfințeniei Sale sau când Sfințenia Sa li se adresează. Niciodată nu se abat de la acest comportament, iar în situația în care Pisica Totalitară le cere să se ridice, aceștia se apleacă și mai mult insistând: „Profanul nu trebuie să umbrească existența Sfințeniei Sale”. Aceste vorbe sunt printre puținele pe care Quasarii le comunică. De altfel, ca o curiozitate, aceasta este cea mai lungă frază auzită vreodată din glasul Quasarilor. Un comportament similar îl au și în prezența pulsarilor sau ArtImpelor. Nu îngenunchează, dar devin foarte agitați, neobișnuit de retrași și, de foarte multe ori, stângaci. Quasarii sunt cu toții o forță masculină exclusiv.
Pulsarii
Un alt tip de războinici utilizați de Pisica Totalitară. Sunt cu mult mai numeroase decât Quasarii și sunt exclusiv o forță feminină. Numărul lor se ridică la 200. Utilizarea acestora presupune o formă mai atenuată a Quasarilor. Existența lor este voia expresă a Pisicii Totalitare, ele fiind o extensie ontologică a Sfințeniei Sale. Deși sunt, prin natura lor, distructive, Pulsarii sunt o priveliște minunată de văzut. Pot fi foarte des observate în preajma Pisicii Totalitare.
Psihologia unui Pulsar este o bijuterie. Acestea sunt firi deschise și, de cele mai multe ori, pline de umor. Un contrast foarte puternic cu modul violent și distructiv în care se manifestă pe câmpul de luptă. Nu de puține ori, însă, au fost observați Pulsari care în timp ce duceau spre pieire nenumărate suflete, zâmbeau „de-ți venea să te-ndrăgostești” după cum relatează unul dintre soldații imperiali prezenți într-un astfel de moment. Exceptând momentele petrecute pe câmpul de luptă, și poate nici atunci, personalitatea Pulsarilor poate avea efecte din cele mai neobișnuite. Ca o consecință a faptului că sunt foarte plăcute, cu o personalitate pe măsură, se întâmplă ca indivizii din personalul imperial, sau aparținând armatei imperiale, să se îndrăgostească frecvent de Pulsari. Fenomenul are o amploare covârșitoare. Studiile interne, de altfel efectuate la comanda amuzată a Pisicii Totalitare, arată că 9/10 indivizi sunt cuceriți de existențele Pulsarilor. La prima vedere poate părea o situație „drăguță”, aceleași studii, însă, arată că tot 9/10 indivizi eșuează lamentabil. Cu toate acestea, politicile interne desfășurate de Pisica Totalitară au rolul expres de a limita interacțiunea, celor trei tipuri de războinici, cu personalul imperial. Se mai lucrează, încă, la cum să se limiteze rata de amorezare pe câmpul de luptă. În ultimă instanță, e greu să nu te îndrăgostești de zâmbetul unui Pulsar care tocmai a decapitat o persoană.
ArtImpele
Ultima categorie de războinici utilizați de Pisica Totalitară sunt ArtImpele. După cum se poate observa și din nume, această categorie de războinici este una exclusiv feminină. Natura ArtImpelor, însă, este una specială. Dacă Pulsarii și Quasarii sunt veritabile simboluri ale prăpădului, ArtImpele nici măcar nu atacă. În fapt, acestea nu dispun de capabilități ofensive. Ele sunt entități cu valențe divine, sustrase din capacitatea empatică a Pisicii Totalitare, care au rol creator. Ele pot crea lumi întregi sau le pot reface pe cele distruse. Cu toate că nu au o utilitate ofensivă, ArtImpele sunt clasificate ca fiind războinici tocmai pentru că au abilitatea de a anula efectul Pulsarilor și Quasarilor. Dacă aceștia din urmă distrug o planetă populată de inamici, ArtImpele o pot reface, însă fără inamici. Este ceea ce, ironic, am putea numi război sustenabil și, totodată, dovada că o armă nu trebuie să distrugă, în mod necesar, pentru a fi considerată o armă.
Psihologia ArtImpelor este similară cu cea a Pulsarilor, însă dezvoltă anumite nuanțe. Drăguțe din fire, acestea posedă o malițiozitate și un simț ironic foarte fine atât de bine lucrate încât pot să nu fie detectate sau, în eventualitatea în care sunt, să spulbere, practic, mândria celor supuși acestor tratamente. ArtImpele se comportă astfel cu toată lumea, excepție făcând Pisica Totalitară. Excepția există nu pentru că nu se cuvine, ci pentru că în acest caz – și cam în oricare altul – Sfințenia Sa este lider indiscutabil. De fiecare dată ArtImpele sunt cele care pleacă cu obrăjorii umflați. O priveliște superbă, însă, se înfățișează atunci când ArtImpele se joacă cu unul sau mai mulți Quasari. Aceștia din urmă dau dovadă oricum de un comportament straniu în prezența Pulsarilor și ArtImpelor. Confruntați cu ironia acestora din urmă devin de-a dreptul nătângi și agitați până la disperare. ArtImpele nu-i chinui prea tare însă.
Contrar psihologiei lor, este știut foarte bine faptul că au același efect amoros precum Pulsarii. Studiile interne arată o rată de 8/10 a celor care cad în mrejele ArtImpelor. S-ar crede, poate, că acea diferență de doi indivizi este, totuși, un indicator al comportamentului ArtImpelor. În realitate, adevărul este că cei doi nu rezistă niciodată până la finalul studiului.
Operațiuni
Operațiunile în care Pisica Totalitară a fost și este implicată sunt numeroase. Toate, însă, au ceva în comun: triumful incontestabil al Sfințeniei Sale. În continuare se vor ilustra două operațiuni emblematice.
Licuriciul ucigaș
Operațiunea „Licuriciul ucigaș” este un foarte bun exemplu al mâniei Pisicii Totalitare. La un moment dat, în sistemul solar Arvenas, din cuprinsul galaxiei Andromeda, un tiran, pe nume Procum, a preluat puterea și, astfel, a devenit noul lider al sistemului. Monarh de sânge, a urcat pe tron în mod legitim, odată cu moartea tatălui său. Conjunctura este una cât se poate de naturală. Proaspătul rege, conducător peste doisprezece lumi populate, s-a concentrat pe consolidarea puterii. Într-un anumit punct al acestui proces, Procum a făcut o afirmație, cu iz de glumă, cum că ar putea să înfrângă Pisica Totalitară. Fițe luciferice! Și totuși neavenirea nu poate fi iertată. Chiar și glumă, nu poți să-ți bați joc de Sfințenia Sa. Eliminarea monarhului nesăbuit nu ar fi fost prea complicată, câțiva operativi și asasini ar fi fost mai mult decât suficient. Cu toate acestea, însă, Pisica Totalitară a decis să-l cruțe. Atenția Sfințeniei Sale e mult prea prețioasă pentru orice neavenit sedus de propria-i mândrie.
După o vreme, corupt de putere, Procum a început să creadă propriile glume. Mai mult decât atât, supușii i s-au alăturat frenetic și așa s-a ajuns ca tot sistemul Arvenas să dorească înfrântă Pisica Totalitară. Insolența a luat proporții. Numai bine că în perimetrul arvenasian și-a făcut apariția, într-o fregată camuflată, un Quasar, gata să semene educație, de cea mai bună calitate, în căpățânile megalomane ale arvenasienilor. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, pentru că Pisica Totalitară s-a supărat într-atât, încât a decis că Sfințenia Sa va fi profesoară.
Primul pas a fost să retragă Quasarul nerăbdător și apoi să trimită un Pulsar în căutarea celui mai apropiat, ei bine, pulsar . La 84.000 de ani alumină acesta a fost găsit pulsând solitar, fără companion sau alte corpuri cerești care să-l graviteze. Pulsarul Sfințeniei Sale își raportă găsirea de îndată. Ce a urmat este ceea ce a transformat această operațiune într-una iconică.
Pisica Totalitară, prin voia nemărginită și grandoarea sfântă, a mutat, prin spațiu-timp, pulsarul în apropierea sistemului Arvenas, atât cât să nu-i influențeze puțul gravitațional, dar cât să-l expună radiațiilor electromagnetice ale pulsarului. Totul a durat 0,033 secunde, cât i-a fost necesar stelei neutronice să pulseze o dată, apoi, Sfințenia Sa, a mutat pulsarul la loc. O clipă, atât a fost necesar pentru ca un întreg sistem solar să fie sterilizat complet de viață. Doisprezece planete curate, lipsite de sute de miliarde de vieți. Pisica Totalitară poate fi atât de crudă, pe cât este de sfântă.
Cu Procum, acum doar o supă de atomi şi scos din ecuație, sistemul Arvenas, în urma procesului la care a fost supus, a devenit doar un sistem de roci sterile. Nu pentru mult însă, căci Sfințenia Sa a trimis o ArtImpă să refacă ceea ce a fost distrus, desigur, fără monarhi și supuși iluzionați.
Cerul incomensurabil
Această operațiune este una dintre cele mai epopeice în care Pisica Totalitară a fost implicată. Totodată, este una dintre operațiunile care nu au un caracter profund militar. În fapt, aceasta presupune un act de creație major.
La un moment dat în viața Universului, anumite procese au avut loc în anumite părți ale acestuia. Amploarea lor, desigur, era una la scală universală. Unul dintre aceste procese s-a întâmplat să fie o masivă destabilizare gravitațională care a afectat super roiul Laniakea . Această destabilizare a presupus un adevărat haos. Sute de mii de galaxii au început să se miște aleatoriu, la viteze incredibile, ciocnindu-se între ele. Implicațiile unui astfel de fenomen sunt greu de cuprins cu mintea.
Întrebată ce-i de făcut, se spune că Pisica Totalitară ar fi răspuns: „Cerul incomensurabil e doar o infimă parte din mine”. Ce a urmat mai exact, nu știe nimeni. Cert este că Pisica Totalitară a trimis un număr de 80 de ArtImpe să se ocupe de Laniakea, în timp ce Sfințenia Sa a plecat, singură, spre centrul Universului. Se crede, totuși, că ar fi fost însoțită de Quasari, dar este doar o speculație.
La puțin timp după plecarea Sfințeniei Sale, diferite zone, devenite instabile, din Univers au început să revină la normal, foarte repede. Între timp, ArtImpele au reușit și ele să stabilizeze Laniakea. Este clar că orice s-a întâmplat a fost o consecință a acțiunilor Pisicii Totalitare, care au fost acele acțiuni, încă o dată, este o adevărată necunoscută. În continuare, Sfințenia Sa împreună cu ArtImpele au demarat un amplu proces de refacere a Universului, așa cum a fost el înainte de valul de instabilități.
Toate aceste lucruri întreprinse de Pisica Totalitară i-au adus un renume special. Oamenii au început să o venereze drept zeiță, generând și impunând tot soiul de culte, secte, credințe sau religii. A apărut, însă, o problemă și anume conflictele. Cum era de așteptat de altfel. După gestionarea de fier a situației, ca prim pas, Pisica Totalitară a decis că cea mai bună metodă, de a scăpa de sâcâiala aceasta religioasă, este să spună că Sfințenia Sa nu a făcut nimic și că, de fapt, până să facă ceva, lucrurile s-au rezolvat de la sine. Curios, dar afirmația a rezolvat problema. Oamenii au renunțat la a mai crede, iar cei pioși din fire erau prea puțini ca să mai reprezinte o problemă. Adevărul, însă, este că orice s-a întâmplat, pentru rezolvarea instabilității Universului, a fost voia expresă a Pisicii Totalitare și nimic altceva.
Cronicarul Imperial, înregistrarea 3
Memorandum aparținând Generalului Rasa Sakit
Nota Cronicarului Imperial: Rasa Sakit a fost Șeful Statului Major al, acum, defunctului Imperiu Nigrumian. De mărime medie, Imperiul Nigrumian stăpânea toată galaxia Frumoasa Adormită care se învecina cu limita spațială a domniei Pisicii Totalitare. Războinici din fire, nigrumienii s-au gândit că ar fi o idee bună să pornească o campanie de cucerire a teritoriilor, învecinate, aflate sub stăpânirea Sfințeniei Sale. Deși poate părea o glumă, trebuie spus faptul că nigrumieni erau foarte puternici. Au fost învinși, desigur, și galaxia lor cucerită, dar la început au dat dovadă de pricepere și competență câștigând o serie de bătălii și capturând anumite teritorii aparținând Sfințeniei Sale.
Această înregistrare cuprinde un memorandum întocmit de Generalul Rasa Sakit, în clipele odioasei înfrângeri, și destinat liderului său. Memorandumul este reprezentativ tocmai pentru că autorul său, se pare, a fost o fire realistă care a intuit, din timp, greșeala de a pretinde și încerca să cucerești stăpânirea Pisicii Totalitare.
Bătălia împotriva Imperiului Nigrumian a avut loc acum 10.000 de ani când Pisica Totalitară stăpânea aproape întreg roiul galactic super masiv Laniakea.
Maiestate,
Gen. Rasa Sakit, Șeful Statului Major, raportez privind ultimele evoluții ale bătăliei împotriva Pisicii Totalitare.
Maiestate, după cum știți, am reușit să capturăm în totalitate roiul de sisteme solare Alfa aflat sub stăpânirea Pisicii Totalitare. Rapoartele despre capabilitățile de apărare a acestor sisteme au fost precise. S-a constat o rezistență sporadică. Parcă nu s-ar fi așteptat vreodată să fie atacate. Acum, însă, lucrurile au luat o turnură extremă pe care, fie-mi cu iertare, nici eu și nici vreunul din aghiotanții mei nu o putem explica. Cred că rapoartele menționate au fost corecte în aparență.
Maiestate, adevărul este că am pierdut controlul asupra roiului Alfa în mai puțin de o zi. Nu se știe cum, nu se știe de unde, dar forțe masive ale Pisicii Totalitare au început să se desfășoare în teatrul de operațiuni. Este posibil să fii avut dreptate atunci când am afirmat că această apărare sporadică nu denotă slăbiciunea inamicului, ci siguranța acestuia că retalierea, în caz de agresiune, se poate realiza numaidecât, fără să fie nevoie de prezența demonstrativă a unei forțe pentru descurajare.
Maiestate, raportul de forțe la momentul pierderii roiului Alfa era de 10/1 în favoarea inamicului, dar se crede că va crește exponențial. Nu ne așteptam la un așa anacronism între cunoașterea noastră și posibilitățile celui mai rău scenariu. Mai mult decât atât, am primit rapoarte cum că forțele Pisicii Totalitare au trecut în modul ofensiv. Am pierdut legătura cu sistemul Extremis. Ținând cont de modelul motor al ofensivei, alte 10 sisteme nigrumiene sunt vizate. Nu cred că se vor opri doar la a da o lecție. Posibil să ne fii cerut moartea.
Maiestate, lucrurile suferă de malformații grave. Există rapoarte și relatări multiple concrete despre capacități distructive greu de conceput. Se vorbește despre entități care distrug planete întregi în câteva clipe. Mai mult decât atât, sunt, ce-i drept, zvonuri cum că aceste planete sunt refăcute. Afirmațiile din urmă posibil să fie speculații traumatizate ale luptătorilor noștri. Chiar și așa, se răspândesc precum o contagiune și afectează capacitatea de luptă. Efectul psihologic al acestei ofensive cumulat cu subita pierdere a roiului Alfa – și, deci, a avantajului – comportă efecte devastatoare în rândul trupelor noastre.
Maiestate, în ritmul acesta Frumoasa Adormită își va dormi somnul morții. Preconizez că într-o săptămână, întreaga galaxie va fi cucerită. Personal suspectam superioritatea Pisicii Totalitare, dar nici eu nu mă așteptam la așa ceva, nici nu credeam că poate fi posibil.
Maiestate, acesta este, posibil, ultimul memorandum pe care îl scriu, întrucât iuțenia inamicului a transformat sistemul în care mă aflu în linia frontului. Aștept din clipă în clipă ca prăpădul să mi se înfățișeze. Prin datorie, nu pot fugi! Aceasta poate fi ultima ocazie să mă adresez Maiestății Voastre. Fie ca spiritul celor ce au fost să vă aibă în grijă. Mi-aș fi dorit, însă, să-mi fi ascultat avertismentul.
Generalul Rasa Sakit,
Șeful Statului Major al Imperiului Nigrumian,
fiu al Frumoasei Adormite.
Cronicarul Imperial, înregistrarea 4
Dialogul a doi analiști imperiali de imagine
Nota Cronicarului Imperial: Analiza de imagine este un procedeu foarte vechi. Ea este folosită pentru a ajuta administrația imperială să se raporteze la anumite probleme precum controlul supușilor, pulsul tensiunilor societale, percepția inamicilor, totul într-un sens comunicațional, studiind fluxurile de comunicare și mesajele vehiculate cu ajutorul acestora.
Analist 1: ― Verifică, te rog, palierele societale. Eu am să mă ocup de cele externe.
Analist 2: ― Sigur. Aștepți să găsim ceva anume?
A.1: ― Nimic din ce nu găsim de regulă. Atât că cele societale sunt mai importante decât cele externe. Cel puțin eu așa le văd.
A.2: ― În ce sens? Teoretic, toate palierele de imagine sunt importante.
A.1: ― Bine, da. Sigur că teoretic sunt importante, e o chestiune inerentă analizei de imagine. Doar că nu le văd utilitatea în contextul nostru.
A.2: ― Nu înțeleg. Fii mai specific!
A.1: ― Păi ce presupune palierul extern?
A.2: ― Imaginea formată la nivelul partenerilor externi, a vecinilor, entități neutre sau inamici.
A.1: ― Perfect! Și, concret, despre cine este imaginea asta, aparte de Imperiu?
A.2: ― Pisica Totalitară?!
A.1: ― Hai că deduci repede. O să înțelegi mai ușor. Știu că ești nou și e normal să nu știi despre ce vorbesc. Bun! Acum, mai exact, în sensul puterii politice și geopolitice a orânduirii Laniakeii cine e Pisica Totalitară?
A.2: ― Oaaa! Cea mai puternică. De fapt, e invincibilă, măreția Universului, cea mai grandioasă făptură care poate exista. Este…
A.1: ― Hei, hei, hei! Am spus în sens politic și geopolitic. Nu-mi înșira toate cele aici. Vezi că nu-i o soartă prea frumoasă pentru cei care se îndrăgostesc de Pisica Totalitară.
A.2: ― Cum adică? Sunt uciși?
A.1: ― Nuuu, măi! Aoleu, nu! Revenind.
A.2: ― Bine…hmm…
A.1: ― Așa. Bun. Ține lucrurile astea minte. Acum, spune-mi la ce e bună analiza?
A.2: ― Păi ajută la decizie, la strategii de abordare pentru diferite probleme ale Imperiului..
A.1: ― Exact, probleme. Astea presupun că ceva poate fi afectat dacă nu sunt gestionate cum trebuie, corect?
A.2: ― Foarte.
A.1: ― Ei, și dacă Pisica Totalitară e atotputernică, cum poate să o afecteze ceva? Înțelegi? E o problemă logică aici.
A.2: ― Cred că intuiesc ceva, dar mă tem că tot nu înțeleg cum se cuvine.
A.1: ― Of, fir-ar! Măi, dacă ești o făptură invincibilă, de ce ți-ar mai păsa de ceea ce cred alții despre tine? Ei oricum nu mai au nici o putere pentru că tu ești o formă absolută. Poți să-i scoți din context oricând și oricum. De aici ideea mea că palierele externe sunt inutile. Acum înțelegi?
A.2: ― Da. Pare logic ce spui. Stai puțin! Tu ești acea persoană de care se zvonește că vrea să aducă schimbări majore în paradigma analizei?
A.1: ― Oh! Mă flatezi, nu știam că am notorietate. Da, eu sunt. Cred că ar trebui introdusă o disciplină care să se ocupe de filosofia analizei de imagine. Sunt sigur că Filosoful Imperial ne-ar ajuta, la fel și Oficiul Cronicarului Imperial. Trebuie legată paradigma de funcționare a analizei de imagine de formulele de abstractizare ale ontologiei Pisicii Totalitare.
A.2: ― Hmm…încep să te pierd din nou. Oricum, am înțeles cam ce vrei să spui. Succes cu modificările alea. Eu am terminat verificarea profilelor societale. Sunt în regulă. Am să plec acum, trebuie să tutoriez.
A.1: ― Perfect! Mulțumesc pentru ajutor. O să mai discutăm noi. Succes!
A.2: ― Mulțumesc. Auzi, încă o chestie.
A.1: ― Da.
A.2: ― Sigur nu sunt uciși?
A.1: ― Poftim?
A.2: ― Amorezații Sfințeniei Sale, ai pomenit mai devreme.
A.1: ― Aoleu, nu! Atât că, na, vorbim despre Pisica Totalitară. Nu e ca și când deseară la șase ai avea șanse să te vezi cu Sfințenia Sa. Apropo, bine că mi-ai adus aminte, la șase trebuie să mă prezint la Șeful Biroului de Analize. Și apoi, nu se pune problema să ai șanse în vreun fel. Nu-mi vine a crede că avem discuția asta…
A.2: ― Bine, bine, bine! Am înțeles. Plec! Chiar trebuie să tutoriez. O zi bună să ai.
A.1: ― Sigur. Mulțumesc, la fel.
Cronicarul Imperial, înregistrarea 5
Fragmente din opera unui poet imperial necunoscut
Nota Cronicarului Imperial: Următoarele fragmente aparțin unui poet imperial care, nu numai că este necunoscut, dar se crede că nici nu mai există. De ce? Pentru că la o analiză mai atentă, în vederea datării textelor sale, Oficiul Cronicarului Imperial a descoperit că acestea au o vechime de un mileniu și jumătate, plus/minus 100 de ani. Textele au fost descoperite într-o încăpere părăsită, aproape, a Palatului Imperial, consumându-și timpul într-un cufăr metalic uitat. Se întâmplă ca eu să fi făcut această descoperire în timpul diferitelor cercetări. După o analiză atentă a textelor, am ales câteva fragmente iconice care merită introduse în această cronică. Fragmentele constau în cinci mostre lirice și patru scrisori, toate enunțând o adorație a poetului pentru Pisica Totalitară. Deși este un lucru natural, este și unul foarte rar. Există foarte puține lucruri care atestă simțămintele cuiva față de Sfințenia Sa, în mare parte, pentru că foarte puțini supuși au contact cu Pisica Totalitară, de regulă leadership-ul imperial. Acesta este și motivul pentru care se crede că poetul necunoscut a fost cineva aparținând acestui cerc. Speculațiile rămân în picioare până la proba contrarie.
Fragmentul 1
O prezență, o unduire fragilă în percepție
Deodată te străpunge înfiorat.
Ridic privirea aproape oarbă
Către trupu-i fermecat.
Și nu înțelegi ce-i astă ființă
Stând, privindu-te, zâmbind
Privirea-i plină de cuviință
Te-ncrede sentimentului cel sfânt.
Altă făptură sol al suferinței?
Ambasador cu sentințe venit?
Glumă a sferelor neputinței?
Asasinul din urmă sortit?
Nu! îți spune mintea muribundă,
Făptura-i o oglindă și un gând,
Oglindă pentru a ta ființă
Și un gând pentru un ultim cuvânt:
„Te-am cuprins în privirile-mi uscate
Magie de pe alt tărâm…
Constrâns de sentimente înspăimântate
Mă cobor din lucid și-mi spun:
De-i divin, abisu-mi va fi sălaș
Iar de-i iubire, suspina-voi pătimaș.
Ce voi stărui în inima-mi de piatră,
Cuprins de dragostea pentru această fată?”
„Pasiunea Universului Necunoscut
Îmi șoptește în privirea inimii
Că este iubirea unui mut
Ce te ador în sentimente stranii.
Fragmentul 2
Nihilus, prietene,
Am auzit că ai fost convocat de Sfințenia Sa pentru o misiune, cum îți place ție, în galaxia Floarea Soarelui . Spune-mi dacă ai avut ocazia să o vezi față în față. Pe mine nu m-a mai chemat de o lună, paisprezece zile, șaptesprezece ore și cinci minute. O eternitate! Nici treaba nu mi-o pot face cum trebuie. Dar lasă asta! Spune-mi, dacă ai văzut-o, cum arăta? Pariez că înfățișarea părului ei negru ondulat te-a lovit precum un distrugător imperial în plin proces de bombardare planetară. Mie îmi e greu să leg două sinapse când o văd. Dincolo de glumă, mi se cutremură ființa! I-ai văzut ochii? Ochișiorii aceia negri care, pe cât sunt de gingași, pe atât de tare intimidează. Îți țintuiesc sufletul și te dezbracă de lucid. Mă întreb dacă i-a sărutat vreodată cineva? Nu, nu se poate. E mult prea sfântă. Ce prostii vorbesc, ce prostii!
Te-aș întreba despre zâmbetul ei, dar îmi e teamă că rămân fără al meu, și așa sărac. Crezi că e adevărat? Se spune că de fiecare dată când zâmbește, Creația naște o galaxie. Îți dai seama? O galaxie! Și eu mă chinui cu câteva versuri. Cum ai putea să impresionezi, cu câteva cuvinte, pe cineva care, doar prin surâs, pune Creația în mișcare? Cum ai putea să o impresionezi pe Sfințenia Sa? Cum ai îndrăzni să faci una ca asta? Numai la păcate mă gândesc. Dar ce-i dragostea, dacă nu un mare păcat al credinței interioare a fiecăruia? Am sacrificat multe lucruri și mulți oameni doar ca să ajung așa aproape de Pisica Totalitară. Fac munca pe care o fac cât de bine se poate – nu, cât de bine dorește Sfințenia Sa! – numai pentru a fi aproape de ea. Și, totuși, de fiecare dată când mă convoacă, ceva în mine moare câte puțin: dacă o dezamăgire, în ceea ce mă privește, e rostul convocării? Îți poți închipui? Dacă nu-i mai sunt prin preajmă, jur că mă sinucid! Și să o dezamăgesc? Mă sinucid de două ori! Stai, nu e logic. Vorbesc numai prostii. Ce să fac, Nihilus, ce-i de făcut? Frumusețea ei, scumpă la vedere, mă ucide! Toată viața mi-am dorit să ajung aici, numai ca să fiu aproape de Sfințenia Sa. Am reușit, în cele din urmă. Dar acum, ce? Dacă am îndeplinit dezideratul acesta al ființei mele, ce?
Cu nerăbdare,
T.
Fragmentul 3
Existența-mi cântă însingurată,
Muzica ce-o port, cea prețioasă,
Tu ești vers, iubire sfântă,
Iar partitură dragostea-mi pioasă.
Pe buzele-mi uscate, ce te doresc
Ca o litanie, împătimită, se prelinge…
Rostesc clipă de clipă „Te iubesc!”,
Încerc opri sufletul din a mi se stinge.
Și e drept că te ador cu strășnicie,
Căci doar pe tine te am în gând,
Iară asta-i voință de supraviețuire,
Pe tine iubindu-te, te cânt.
Fragmentul 4
Sfințenia Ta,
Eu, supusul tău credincios, aș dori să-ți mărturisesc că păcătuiesc hulpav. Sfințenia Ta, de fiecare dată cânt sunt în preajma măreției tale, aș vrea săvârși un sacrilegiu. Te-aș îmbrățișa! Aceste cuvinte, probabil, îmi vor aduce moartea, dar prea puțin mai contează. Ca îndrăgostit, odată devenit poet, ești deja mort.
Oare știe Sfințenia Ta ce ar putea ucide înaintea mâniei pe care aș putea-o declanșa? Prezența grandorii tale în regim de lipsă acută. Ți-aș vorbi despre câte de mare îmi e iubirea pentru ființa Sfințeniei Tale, dar știu că, oricum, va fi umbrită de aceeași ființă.
În nopțile în care pot dormi, puținele vise pe care le am, sunt chinuitor de reale. Chinul? Trezirea ce vine pe urmă. Să îmbrățișezi în palme chipul cel Sfânt și a săruta buzele divine, ca mai apoi, o clipă mai târziu, acolo unde în vis erai, lângă mine, să nu mai fie nimic… Ah, mă simt ca un adolescent nătâng, vise și iubiri imposibile. Dar ironia este că așa și sunt oricum. Cine îndrăznește să spere că te va atinge vreodată? Eu, desigur, și cei ca mine, care or mai fi. Dar noi nu mai suntem normali. Insurgențele iubirii ne-au distrus luciditatea. Acum suntem posedați de dorințe și simțăminte pe care nici noi nu le înțelegem pe deplin. Ce este dragostea însingurată dacă nu un război de uzură? Întotdeauna trebuie să fii dispus să te sacrifici cu o lentoare gingașă și o suferință îmbătătoare. Trebuie să știi ce e nebunia.
În ultimă instanță, sunt amintirile. Dar, vai, veritabili călăi! În noapte, imaginea ochilor Sfințeniei Tale pot să străpungă o inimă, mult mai ușor, decât un proiectil. Durerile unui poet, însă, sunt nimicuri pentru ființa grandioasă, prin excelență, a Universului. Știu că-i o prostie, dar cel mai dureros lucru este că această scrisoare nu-ți va umbri privirea scumpă. Chiar dacă, oricum, făcând-o, nu ar avea vreun efect – pe mine executat, poate. Chiar și așa, însă, tot ar fi mai bine…
Copleșit de insurgențe emoționale,
T.
Fragmentul 5
De n-ar fi vers, ar fi ruină,
Căci e greu iubii în tăcere,
Când inima îți e prea plină
De suflul greu și de durere.
Vezi tu dragă ființă de cristal,
Așa cum strălucirea ți-e natură,
Mie versul, paliativ, îmi e local,
Când tu nu ești și viața e obscură.
Când iubești, ești un război.
Dorul, disperarea insurgente
Îți asaltează sufletul greoi,
Spre vers te împing, spre triste clipe și momente.
Fragmentul 6
Mărite Învățat, Korain,
Am citit ultimele studii, asupra ființei sacre a Sfințeniei Sale, pe care le-ai scris. Aș dori să te felicit pentru o astfel de reușită. Cât despre conținut, trebuie să spun că am identificat câteva lucruri extraordinare. Mă folosesc, însă, de această ocazie să-ți spun câteva dintre ofurile mele în privința acestor studii.
În primul rând, cred că trebuie o nouă abordare. Nu poți studia natura Pisicii Totalitare numai dintr-o perspectivă strict polemologică. Este Sfințenia Sa foarte pricepută în ale prăpădului, dar să nu uităm că este mult, mult mai mult decât atât. Ai uitat de latura creatoare?
În al doilea rând, spun că ar trebui o nouă abordare și în ceea ce privește originile Sfințeniei Sale. Adică a spune că sunt necunoscute, nu cred că-i suficient. Sunt destul de sigur că abstractul cunoașterii poate să formuleze o idee, fie ea și speculativă, despre originile Sfințeniei Sale.
În al treilea rând, pe când o secțiune și despre romantism? De prea mult timp este luată în derâdere această presupunere. Eu cred că-i foarte naturală și trebuie avută în vedere numaidecât. Fenomenul de amorezare față de Pulsari și ArtImpe ar putea fi o sursă. În egală măsură, sunt sigur că Oficiul Cronicarului Imperial ar fi mult mai mult decât bucuros să te ajute. Nu uita că este o dimensiune care face parte din ființa Sfințeniei Sale.
Acestea-mi sunt completările, Mărite Învățat. Dă-mi voie să te mai felicit o dată pentru recentele studii. Sper că în viitor vei ține cont și de recomandările mele.
Cu simetrică prețuire,
T.
Fragmentul 7
E greu citii în ochi-ți negri,
Ce în suflet tu privești.
Oare poți avea emoții,
Tu, făptură a aștrilor celești?
Oh! Dar asta-i iluzie aleasă,
Să-mi încred speranța…
Că poate Sfințenia-ți se revarsă
Și inima-mi sărută, redându-mi viața.
Păcate-mi cânt clipă de clipă,
Crezând că te pot avea iubind,
Dar inima e mare și e tâmpă,
Nu înțelege că măreția nu-i are gând.
Fragmentul 8
Nihilus,
Tocmai ce am primit o nouă sarcină din partea Pisicii Totalitare. Scris, dragă prietene! Scris. În fine, trebuie să-ți mărturisesc că va fi ultima. Mă voi retrage după asta. Mi-a sosit timpul. Voi călătorii undeva pe o planetă părăsită, ostilă. Stând aici nu voi face prea bine. Nici plecarea nu va schimba prea mult, dar măcar îmi dau iluzia că fac ceva.
Am să-mi îndeplinesc această ultimă sarcină pe cât pot de bine. Voi da totul! Vreau să plec de lângă Sfințenia Sa știind că am făcut tot ce mi-a fost cu putință. Sper să fie așa, sper să fii fost așa. Nu mai pot sta în preajma ei. În doi ani am îmbătrânit cât în 30. Cine spune că iubirea nu-i un veritabil proces de îmbătrânire? În ultimă instanță, te consumi până devii un ramolit. Eu am ajuns acolo. Gândul că Sfințenia Sa va fi Sfințenia Mea este o otravă cu fiecare picătură de timp care-mi spune că nu sunt întreg dacă asta am în minte. Așa că plec să-mi studiez rănile în mrejele chinului izolat. Aș merge la război, dar nu mă vor primii. Sunt nepotrivit pentru ucis. Ce-i drept, altă utilitate nu am avut, decât să scriu. Of, acesta este, de fapt, singurul lucru pe care îl știu face.
Cuvinte, cuvinte, cuvinte! Nu-și mai au rostul. Cu bine, prietene. Fie ca necunoscutul să te păzească.
În eternitate,
T.
Fragmentul 9
Suflet chinuit de propriile dorințe,
Iubește și dorește tot divinul,
Niciodată n-ai să vezi credințe,
Așa cum poetului îi e destinul.
Mi-am aruncat inima în suferință,
Când te-am privit cu toată ființa,
Neștiind că-ntăcere-i sentință,
Când în iubire mi-am convertit credința.
Suflet mare în Univers,
Cum crezi că vei ține amoru’ în lanțuri,
Când însăți chipul strălucit
Este cel din urmă cult pentru iubit?
Profanul nu trebuie să umbrească existența Sfințeniei Sale.
Nota Cronicarului Imperial: Trebuie menționat că numele care apar în scrisori nu sunt nume imperiale. Verificând înregistrările, pe parcursul a 2000 de ani, nu am găsit pe nimeni care să poarte aceste nume. Singurul lucru familiar este apelativul „Mărite Învățat”, din Fragmentul 6, apelativ care se utilizează, de regulă, atunci când i te adresezi Filosofului Imperial. Niciodată, însă, nu a existat vreun Filosof Imperial cu numele de Korain. Să fie, oare, fictive aceste fragmente?
Cronicarul Imperial, înregistrarea 6
Fragmente din studiile, asupra originilor Pisicii Totalitare, realizate de Filosoful Imperial
Nota Cronicarului Imperial: Filosoful Imperial este unul dintre Misticii Imperiali care se ocupă de componenta abstractă a securității spirituale a Sfințeniei Sale. Mai precis, sarcina acestuia este de a fundamenta, cerceta și abstractiza dimensiunea ontologică a Pisicii Totalitare. Înregistrarea curentă va prezenta câteva fragmente care conțin noțiuni fundamentale ale acestor studii.
Capitolul 1
Fundamentarea esenței
Întrebarea, crezut primordială, la care trebuie răspuns se crede a fi „cine este Pisica Totalitară?”. Această întrebare, însă, este cât se poate de greșită pentru că necesită un răspuns trunchiat. Mai întâi de toate, este necesar să știm planul reprezentării ca formă ontologică de manifestare a Pisicii Totalitare. Respectivul plan este redat de următorul postulat: „Pisica Totalitară este tot ceea ce poate fi și tot ceea ce nu poate fi”. Acesta este fundamentul care încapsulează esența Sfințeniei Sale.
Trebuie precizat că percepția unui observator sau o atare manifestare a Pisicii Totalitare sunt doar adaptări conjuncturale ale postulatului mai sus prezentat. Realitatea, fie ea obiectivă sau subiectivă, este o manifestare în baza unei adaptări extinse caracterial a Pisicii Totalitare. O adaptare extinsă caracterial reprezintă orice decurgere fenomenală și fenomenologică. Spre exemplu Universul, acesta este o adaptare extinsă caracterial, după voia Pisicii Totalitare, care presupune manifestarea unei realități în baza anumitor legi universal guvernatoare (pe care noi le numim științe exacte). Viața, formele de viață sunt alte adaptări extinse caracterial.
Este necesar să nu se facă o confuzie între Pisica Totalitară și forme divine de manifestare. În timp ce Sfințenia Sa poate fi o zeitate, o zeitate nu poate fi Pisica Totalitară. Explicația este foarte simplă: Sfințenia Sa este tot ceea ce poate fi și tot ceea ce nu poate fi. Cu alte cuvinte, manifestările divine sunt și ele expresii ontologice ale Pisicii Totalitare. Esența unui tot, dar și lipsa acelui tot sunt reprezentări ale Sfințeniei Sale.
Capitolul 2
Particularizarea esenței
Știm ce presupune fundamentarea esenței Sfințeniei Sale, însă trebuie spus ce presupune și particularizarea acesteia. Etapa aceasta are în vedere două elemente definitorii:
a) un derivat al postulatului de fundamentare a esenței;
b) legile de funcționare a realității de manifestare.
Derivarea postulatului de fundamentare este următoarea: dacă Pisica Totalitară este tot ceea ce poate fi, atunci este și tot ceea ce există deja, iar dacă este tot ceea ce nu poate fi, atunci este tot ceea ce nu există încă. Această derivare este esențială pentru a înțelege legile de funcționare a realității de manifestare tocmai pentru că ea este baza pe care se fixează aceste legi. O astfel de lege este o caracteristică de reprezentare a Pisicii Totalitare într-o anumită realitate care, practic, decide ce presupune această caracteristică. Să spunem, de exemplu, că Pisica Totalitară dorește să se ființeze într-un anumit Univers (realitate) care funcționează după anumite legi (proprietăți ale adaptării extinse caracterial în cazul acestui Univers). Forma de viață (reprezentarea) în care Sfințenia Sa va ființa, este o expresie (caracteristică de reprezentare) a acestui Univers.
Putem spune că fundamentarea esenței Pisicii Totalitare este gradul zero al abstractizării – motivul pentru care, de altfel, limbajului îi este foarte greu să exprime acest lucru –, iar particularizarea esenței este gradul zero al abstractizării într-o realitate dată. Aceste două forme de abstractizare sunt gradele universale, gradele individuate și individualizate vor fi expuse în următoarele două capitole.
Capitolul 3
Principium individuationis
Am văzut ce presupune dimensiunea universală a abstractizării atunci când vorbim despre Pisica Totalitară. Trebuie să aflăm, însă, cauza individualității Sfințeniei Sale ca ființă umană, ca particularizare a esenței.
Principium individuationis, sau ce face din ființa umană numită Pisica Totalitară să fie ființa umană numită Pisica Totalitară, survine atunci când se face trecerea de la gradul zero al abstractizării într-o realitate dată și, deci, de la particularizarea esenței, la obiectivizarea în individualitatea ființei umane. Altfel spus, este procesul de reversie a transcendenței. Trebuie menționat că doar manifestarea abstractizării intră în reversiune, abstractizarea per se nu suferă modificări (tocmai pentru că are statutul de absolut). Principium individuationis se realizează prin două procese: procesul individuației și procesul hecceității.
Individuația
Ce face ca din eticheta generală a ființei umane să apară Pisica Totalitară? În cazul indivizilor speciei este o chestiune care se identifică în individualitate. Pisica Totalitară este, evident, un caz special. Pe lângă individualitate, care translatează particularizarea esenței în termeni de individuație, natura Sfințeniei Sale se manifestă drept ca o a doua individualitate, iar ceea ce definește, practic, ființa umană numită Pisica Totalitară este integrarea celor două tipuri de individualități, cea în sens abstract prin natura Sfințeniei Sale și cea prin translație de la particularizarea esenței la individuație. Cu alte cuvinte, individuația Pisicii Totalitare se manifestă prin ea însăși.
Hecceitatea
Hecceitatea este momentul umanizării absolute a Pisicii Totalitare. Este momentul în care principium individuationis devine o trăsătură unică a Sfințeniei Sale. Totodată, este și motivul pentru care există poeți, ca fapt divers.
Hecceitatea este punctul în care ființa se absolutizează, dar translatează vertiginos înapoi către fundamentarea esenței. Ea face ca Pisica Totalitară să fie o ființă umană ca expresie singulară a întregii individuații, ca specie, a ființei umane. Într-un anumit sens, este gradul absolut al unicizării care integrează pe deplin manifestarea Sfințeniei Sale în cuprinsul dimensiunii, pur subiective, a ființei umane. Reprezintă, în același timp, etapa definitorie procesului, ulterior, de manifestare a ființării.
Capitolul 4
Manifestarea ființării
Manifestarea ființării este procesul de desfășurarea a principium individuationis în interiorul dimensiunii umane. Implicațiile acestei etape dau naștere sau sunt identificate prin constructe umane individualizate și instituționalizate mental. Ele sunt engrame ale minții umane. Două la număr, aceste constructe sunt arhetipul și simbolul.
Simbolul
Simbolurile revelează cele mai profunde aspecte ale realității, în cazul nostru ale Pisicii Totalitare. Oamenii disting între lucruri care există în sine și lucruri care reprezintă altceva decât sunt ele însele. Simbolul este o relație stabilită istoric şi se manifestă triadic:
a) un obiect desemnat, acel altceva pe care îl reprezintă simbolul (Pisica Totalitară în sens abstract sau hecceitatea);
b) mijlocul prin care se face desemnarea, el este ceva, cel din definiție (Pisica Totalitară ca ființă umană sau principium individuationis);
c) conștiința interpretativă, cineva, cel pentru care există relația (oamenii).
Simbolurile sunt creații arbitrare ale psihicului, răspunzând unei necesități și îndeplinind o funcție. În sens general, funcția presupune dezvăluirea celor mai secrete modalități ale ființei Pisicii Totalitare. În sens particular, această funcție se împarte în mai multe:
a) funcția exploratorie : manifestarea Universului nu poate fi pe deplin înțeleasă și atunci oamenii recurg la funcția simbolistică a Pisicii Totalitare pentru înțelegerea acestor manifestări. Practic, ține de extinderea câmpului conștiinței într-un domeniu unde măsura exactă nu poate fi folosită;
b) funcția de substitut: simbolul este mijlocul destinat să permită intrarea în conștient, sub o formă camuflată, a unor anumite încărcături semantice sau afective și presupune utilizarea simbolică a Pisicii Totalitare ca ultimă semnificație pentru situații care necesită acest lucru. Deși un sacrilegiu, ai spune cuiva că e frumoasă precum Pisica Totalitară e un exemplu al acestei funcții;
c) funcția de mediere: simbolului îi revine rolul de liant al unor elemente care țin de mediul său extern: natural și social. Cu alte cuvinte, Pisica Totalitară, ca ființă umană, este simbolul mediator între oameni și gradul zero al abstractizării Sfințeniei Sale;
d) funcția de forță unificatoare: pune în lumină unitatea fundamentală a celor trei planuri ale existenței (inferior, terestru, celest) unificând ființarea umană cu cea a Pisicii Totalitare și, astfel, exclude sentimentul de singurătate a omului în Univers;
e) funcția pedagogică, terapeutică: viața omului nu ar avea sens fără simboluri. Omul simte, datorită simbolului, că se identifică cu o forță supra-individuală, că nu este doar o biată ființă rătăcită în vastul ansamblu al mediului înconjurător. Această funcție se manifestă exclusiv ca ființă umană;
f) funcția de socializare: determinant al inserției în realitate, simbolul exprimă identitatea de sine și perenitatea valorilor. Pisica Totalitară acționează ca un factor de coeziune al acestor elemente, la nivel societal, și facilitează, astfel, dezvoltarea axiologică, prin comunicare, a oamenilor;
g) funcția de rezonanță – presupune două tipuri de simboluri:
– simboluri vii, dacă ele declanșează în ființa omului o puternică rezonanță;
– simboluri moarte, dacă ele nu mai reprezintă în mentalul individual și colectiv decât obiecte exterioare, limitate la semnificațiile lor obiective (utilizate în fiosofie).
Pisica Totalitară reprezintă doar primul tip de simboluri. Trebuie menționat, însă, că servește ca simbol și pentru filosofie – doar scriu despre Sfințenia Sa, nu? –, dar este unul viu întrucât nu se limitează doar la semnificațiile obiective. Un statut special de care dispune doar Pisica Totalitară.
h) funcția transcendentă : Pisica Totalitară armonizează contrariile, deschizând, în consecință, calea spre progresul conștiinței. Face posibilă armonizarea exigențelor care diferă de la individ la individ și de la o comunitate la alta;
i) funcția de transformator al energiei psihice: energiile latente în ființa umană sunt descătușate de anumite manifestări ale imaginii Pisicii Totalitare (vis, manifestări ale inconștientului etc.).
Arhetipul
Arhetipul este forma absolutizată, prin excelență, a simbolismului Pisicii Totalitare. Valoarea simbolică este atât de puternică încât se formează prototipuri de ansambluri simbolice. Aceste ansambluri sunt atât de adânc gravate în inconștient încât constituie un fel de structură numită engramă. Engrama este o imagine primordială a Pisicii Totalitare comună cel puțin unor întregi popoare sau epoci istorice.
Din sfera acestor manifestări simbolice se nasc toate religiile și cultele pentru Pisica Totalitară și/sau cultura bazată pe valori și produse culturale pregnant influențate de Sfințenia Sa. Ele sunt izvorul creației umane ca veșnică cinstire a grandorii Pisicii Totalitare.
*
Am văzut care sunt originile Pisicii Totalitare ca ființă umană, însă întrebarea generală rămâne în picioare: care sunt originile? După toate cele spuse până acum, personal consider că această întrebare este nulă. Problema nu se tratează astfel. Pisica Totalitară nu are origini, aceasta pentru că Sfințenia Sa este originea.
Cronicarul Imperial, înregistrarea 7
Fragment extras din notițele Biografului Imperial
Nota Cronicarului Imperial: Biograful Imperial este responsabil de însemnarea fiecărei activități semnificative pe care Pisica Totalitară o întreprinde. Se ocupă exclusiv de dimensiunea umană fără extensie către abstract. Povestitor al vieții Sfințeniei Sale, Biograful Imperial este o funcție internă a, ceea ce extins am numit până acum, Oficiului Cronicarului Imperial. Următorul fragment este o scurtă notă a Biografului care descrie și ilustrează o imagine generală a Pisicii Totalitare.
Totul
Pentru oameni, de fiecare dată când se întâlnesc cu numele Pisicii Totalitare, semnificațiile pot fi diverse. Ele sunt atât de multe încât au dat naștere unei noi categorii a limbajului. O bună parte a realității în care trăim este o componentă a semnificării Pisicii Totalitare. Pentru unii dintre noi, Pisica Totalitară semnifică orânduirea atotputernică a Laniakeii, pentru alții un mod de viață. Poate fi înțeleasă drept cultură, religie, filosofie, poezie, suferință, bucurie. Poate însemna totul. Tocmai de aceea se crede că ființa umană, de milenii, nu mai poate fi înțeleasă/studiată/interpretată decât în strânsă legătură cu Pisica Totalitară.
Sens
Oamenii, în viața lor, își fac nenumărate simboluri pe care, apoi, le utilizează drept călăuză a curgerii vieții lor. Într-o cultură, în care ființa se integrează cu ceea ce înseamnă Pisica Totalitară, este normal ca obiceiurile și valorile intrinseci să sufere și ele de influența Sfințeniei Sale. Din moment ce integrarea este foarte profundă, efectele asupra culturii umane sunt pregnante.
Din ce în ce mai multe activități culturale (muzică, teatru, literatură, film, tradiții, sărbători etc.) au ca prim scop înfățișarea sau referirea la Pisica Totalitară. Mulți oameni își săvârșesc chiar și activitățile de zi cu zi având în minte imaginea Sfințeniei Sale. Toate aceste lucruri dau o notă de entuziasm și stimulare colectivă. Este ușor de explicat acest fenomen. El apare ca unică semnificație pe care Pisica Totalitară o trezește în sufletul oamenilor: sensul. Nu despre însemnătatea vieții sau motive de trai vorbim aici, ci despre acea asceză pe care o susură însăși existența Pisicii Totalitare. Aspirațiile către necunoscut, către ceea ce se știe și nu se știe, către tot ceea ce există și nu există. Acest sens îl comportă Pisica Totalitară.
Putere
A fi avatarul existenței și a îngenunchea însăși semnificația puterii, este o trăsătură inerentă a Pisicii Totalitare. Oamenii știu asta cel mai bine. În ultimă instanță – nu-i așa? – sufletul omenesc a fost făcut să fie sedus de putere. Astfel, măritul popor vede în Sfințenia Sa un stindard al voinței de fier. Competițiile interne de tot soiul se nasc și sunt desfășurate pe baza principiilor și valorilor pe care Pisica Totalitară le inspiră prin puterea de care dispune.
Speranță
Se știe că mintea umană, ca ultimă suflare a existenței, identifică abstractul cu speranța, cu dorința de ai fi întrecută neputința și a obține ceea ce-și dorește. Căci, da, aceasta este speranța: o dorință sfioasă.
În nenumărate momente de cumpănă, oamenii se gândesc la Pisica Totalitară. Pentru mulți este încă un pas înainte, pentru alții un model de urmat. Un lucru este cert, însă, Sfințenia Sa oferă speranță.
Creație
Ce altceva, în primul rând, ar putea, Pisica Totalitară să inspire, dacă nu dorința de a crea. Tot rostul pe care omul și-l face este o directă influență a Sfințeniei Sale. Oamenii își doresc să facă, ce, nu contează, dar fac știind că acesta-i simbolul prim al Pisicii
Totalitare: creația.
*
Pisica Totalitară poate reprezenta pentru ființa umană, în principiu, tot ceea ce o menține pe aceasta în viață din punct de vedere simbolic și chiar mai mult.
Epilog
Coridoarele păreau ca întotdeauna, gigantice. Cronicarul, însă, era impasibil. Pășea încet, fără să grăbească întâlnirea cu Sfințenia Sa. Din când în când mai privea la manuscrisul pe care îl ducea în mână, de fiecare dată mai încruntat ca înainte. Ajunse pe ultimul coridor și la jumătatea lui se opri o clipă, până când ușa se dădu înlături, și închise ochii, parcă gândindu-se la ceva solicitant. Nu stăruii însă. Odată deschisă ușa, intră. Privi spre pupitrele din centru, dar nu era nimeni.
― Aici! se auzi o voce.
În partea dreaptă a încăperii, unde erau o serie de câmpuri de forță imense pe post de geamuri, Sfințenia Sa admira priveliștea. Acea parte a Palatului era martora unei panorame impresionante. Construit pe un pisc ascuțit și abrupt, se vedea totul până la nivelul mării. Planeta avea preponderent un astfel de relief.
― Ai terminat? Continuă Sfințenia Sa.
― Da, Sfințenia Ta, răspunse Cronicarul.
Sfințenia Sa făcu un semn cu mâna să se apropie. Cronicarul porni spre aceasta, dar numai după câțiva pași fu nevoit să se oprească. În fața lui, de nicăieri, dintr-un nor negru aburind, își făcu apariția o siluetă întunecată. Aceasta îl țintui cu privirea pe Cronicar. Ochii în două culori, verde și albastru, luminând deloc natural de sub gluga specifică, ai Quasarului, rămaseră fixați. Cronicarul era impasibil la scena care i se desfășura și continuă să meargă spre Sfințenia Sa care privea, cu oarecare curiozitate, întâmplarea. Drumul Cronicarului se intersectă cu poziția Quasarului. În cele din urmă, pe măsură ce Cronicarul se apropie, Quasarul făcu un pas în lateral și dispăru așa cum apăru. Momentul coincise cu trecerea Cronicarului care nu-și schimbă chipul impasibil. Sfințenia Sa privi în continuare, cu aceeași curiozitate, însă de data aceasta era atentă la reacția Cronicarului care nu trăda nimic. Pentru oricine ar fi asistat la micul spectacol, i s-ar fi părut că cei doi, Cronicarul și Quasarul, au avut parte de un schimb tacit de sensuri sau poate, pur și simplu, era o închipuire.
Cronicarul ajunse în fața Sfințeniei Sale și ridică manuscrisul așteptând ca aceasta să-l ia prin levitație, cum făcea de regulă. Impasibilitatea Cronicarului, însă, fu prinsă cu garda jos când Sfințenia Sa luă cu mâna manuscrisul. Chipul Cronicarului trădă o uimire vizibilă. Uimirea crescu și mai mult în intensitate când văzu că manuscrisul din mâna Sfințeniei Sale dispăru într-o ploaie de sclipiri energetice.
― Ai făcut o treabă bună. Va fi de ajutor, spuse Sfințenia Sa afișând un zâmbet ușor.
― Mulțumesc, Sfințenia Ta. Este viața și datoria mea să te slujesc, spuse Cronicarul. Sfințenia Sa zâmbi cu tot chipul, lucru care îl dezarmă complet pe Cronicar. Se adună cât putu de repede și continuă.
― Dacă nu îndrăznesc prea mult, Sfințenia Ta. Ce uz a avut manuscrisul?
Sfințenia Sa îşi reluă seriozitatea obișnuită și se uită spre Cronicar, parcă văzând prin el.
― Universul acesta se va sfârși în curând și cu el și avatarul meu uman. Un alt Univers se va naște și eu la fel. Însă nu voi avea o manifestare similară ca aici. Voi fi perfect umană. Nu pot controla acest lucru întotdeauna. Motivul e necunoscut. Mereu am căutat explicații și soluții. Am aflat că este în natura Necunoscutului, dar nu am descoperit această entitate încă. În fine, noua mea reprezentare umană nu va fi perfect conștientă de sine. Aici vii tu. Manuscrisul tău conține cheia către ceea ce sunt și către revelația acelei reprezentări. Am transformat în cunoaștere eterică ceea ce ai scris, tocmai pentru a exista în acel Univers.
― O soluție grandioasă, Sfințenia Ta, spuse uimit Cronicarul.
― Nu chiar, continuă Sfințenia Sa. Reprezentării mele nu-i va fi posibil să acceseze această cunoaștere. Altcineva trebuie să o facă. Așadar, e imperios necesar ca cei doi să se întâlnească, lucru care foarte ușor poate să nu se întâmple. Fie că vor trăi în timpuri istorice diferite, fie că distanța nu le va permite sau chiar o nefastă desincronizare de câteva secunde, este posibil să nu se întâlnească. Mă tem că va fi o chestiune de noroc. Acum scuză-mă, dar trebuie să mă îngrijesc de anumite lucruri.
Sfințenia Sa îi mai oferi un zâmbet năucitor Cronicarului după care se îndreptă spre pupitrele din centrul încăperii.
― Desigur, Sfințenia Ta. Mă voi întoarce la Oficiu, spuse Cronicarul. Destul de amețit de ceea ce auzise, dar și de zâmbetele Sfințenie Sale, acesta porni spre ieșire. Și-ar fi dorit să întrebe dacă poate fi cumva de ajutor, dar conchise că ar fi o prostie. Ce ar putea să facă el pentru o ființă care se joacă cu Universul, cu existența în sine? Se hotărî că nu e cazul. Își reluă expresia impasibilă cu care veni și ieși din încăpere. De data aceasta nu mai privi înapoi, cufundându-se, doar, în coridoarele Palatului Imperial al Pisicii Totalitare.
*
