Poeme
Perete oglindă
Există ceva care nu ne place de noi, oamenii,
Asta aruncă niște comete înghețate direct spre noi,
Și face ca asteroizii să lovească Pământul,
Și săpați zgârieturi uriașe pe suprafața lui.
Munca vânătorilor este o poveste înfricoșătoare:
Am venit după ei, dar am găsit mame îndurerate,
Căci monștrii nu au lăsat o piatră pe piatră,
Răsturnând fiecare ființă din ascunzătoare.
Nimeni nu i-a văzut lovind în bieții oameni,
Dar nimeni nu s-a gândit să îngrădească cerul,
Nimeni nu i-a auzit venind ca să ne facă rău,
Ei merg ca spiridușii și au venit să lupte.
Ridicăm ziduri înalte între noi, efort zadarnic,
toți sunt pini și noi suntem livezi de meri,
Am spune „Gardurile bune fac vecini buni” și,
Când aruncăm o piatră în ei, ne lovește spatele,
Căci ei suntem noi.
Patruzeci și două de cuvinte pentru un mâine mai bun
Lectura (la început) este suferință,
Suferința este perspicacitate.
Perspicacitatea este cunoaștere.
Cunoașterea este experiență.
Experiența este înțelepciune.
Înțelepciunea este viziune.
Viziunea este speranță.
Speranța este viitor.
Viitorul (la final) este ficțiune speculativă.
Ghidul Galaxiei Singuratice pentru o mulțime de gânduri înstrăinate
Galaxia este plină de lumi foarte singuratice,
Să-și trăiască viața.
Și așezările sunt pline de orașe foarte singuratice,
Să-și mestece locuitorii.
Și localitățile sunt pline de oameni foarte singuri,
Pentru a le face viața de nesuportat.
Și capetele lor sunt pline de gânduri foarte singuratice.
Să-i înnebunească.
Dar cîteodată…
Frecarea gândurilor inspiră idei strălucitoare.
Pentru a declanșa noi scopuri.
Dorințele minții apropie oamenii îndepărtați.
Pentru a împărtăși căldura reciproc.
Și orașele separate capătă cornee mari,
Pentru a ne vedea unii pe alții.
Și pornește-te pe realizarea celei mai mari aventuri.
Să ne întâlnim.
Despre pământeni și străini
Oameni minunați, inteligenți, curajoși și minunați,
O, ce panică domnește acum în inimile voastre!
Nu trebuie să porniți motoarele slabe
Pretinde că zboară săgeți cosmice!
Nu-ți voi trimite pietricele uriașe,
Pentru a vă sparge corpurile în părți care sângerează!
Îmi pare cu adevărat rău de stăpânirea mea
A distrus opinia de sine a pământenilor,
Și a justificat acest extraterestru înalt
Te-ar face să mormăi ca un mamifer.
Pentru pământenii ignoranți ai faptului
Că suntem muritori – ca oamenii din Sparta.
Nu mă îndoiesc, uneori, că ai putea să gândești;
Din ce? Săraci oameni, trebuie să supraviețuiți,
Luptă împotriva schimbărilor climatice și a micșorării populației,
Din fiecare epocă glaciară, foametea și războiul reînvie,
Cea mai bună strategie selectată într-o clipită,
Și ale evoluției sucuri amară băutură.
Dar pământeni, nu sunteți singuri,
În dovedirea previziunii pot lipsi
Cele mai bine scheme ale oamenilor rupte
Prin disprețul interzis al extratereștrilor
Și lăsați-vă echipajul pierdut pentru totdeauna
În spațiul viselor cel mai dorit.
Oamenii sunt binecuvântați, în comparație cu mine!
Ai un viitor în fața ta,
Prețuiesc amintiri dulci din trecut,
Timpul i-a pus în distribuție.
Capcanele amintirilor pe care le-ai ferit,
Căci tu ai vise, iar eu nu am niciunul.
© Valentin Ivanov
Traducere de Todor Petcof
Poemele au fost traduse cu acordul autorului. Îi mulțumim. Drepturile aparțin autorului.