Regizorul italian Matteo Garrone (Grand Prix 2012 la Festivalul de film de la Cannes pentru „Realita” ; Grand Prix 2008 la Festivalul de film de la Cannes pentru „Gomorrah”) ne propune de data aceasta, în primul său film vorbit în limba engleză (The Tale of Tales/Il racconto dei racconti, 2015), un mănunchi de trei poveşti bizare (La Cerva Fatata, La Pulce, La Vecchia Scorticata) cu parfum medieval şi condimentat pe alocuri cu anumite accente magic-feerice (fantasy – le-am putea spune, folosind tocita limbă de plastic a literaturii de consum), groteşti şi thriller. Cele trei fire narative sunt o adaptare liberă, chiar foarte liberă, după texte extrase dintr-o culegere italiană de basme medievale scrisă de Giambattista Basile, un poet napolitan de prin secolul al XVII-lea (Il Pentamerone sau Lo cunto de li cunti overo lo trattenemiento de peccerille (1636)/Povestea poveștilor, divertismente pentru cei mici).
Filmul e construit cu o grijă minuţioasă pentru imagine fiind foarte bogat în arhetipuri vizuale şi anumite trimiteri culturale subtile. Spre exemplu încă de la început suntem trimişi cu imaginaţia spre julesvernianul „douăzeci de mii de leghe” prin intermediul unui arhaic costum de scafandru.
Imaginile din prima parte a filmului, în general ne trimit clar cu gândul la celebrul „Rond de noapte” al lui Rembrandt, amintind întrucâtva şi de curtea regală a Spaniei şi chiar şi de Inchiziţie deşi acţiunea basmului nu e fixată specific în spaţiu şi timp.
Un alt exemplu ar fi imaginea regelui defunct care este transportat în armură, întins pe năsălie, cu toate onorurile, exact în acelaşi mod în care părăseşte scena și Hamlet, eroul din piesa omonimă a lui Shakespeare.
Revenind la imagine şi atmosferă nu putem să nu observăm şi anumite trimiteri la Heronymus Bosch. Mai avem şi „metamorfoza” puricelui care iese de sub pat mare şi hidos precum gândacul kafkian.
Interesantă este aducerea în scenă a temei labirintului în secvenţa în care îl regăsim pe prințul Elias jucându-se împreună cu „fratele lui de inimă” ( o clonă magică ?). Labirintul este un motiv foarte bogat în semnificaţii folosit încă din Grecia antică (vezi Tezeu şi firul Ariadnei, Icar, Dedal, etc.) indicând atât meandrele destinului pe care îl vor urma cei doi eroi dar şi întortocheatele căi ale gândirii şi răzgândirii.
La nivelul poveştii ne sunt rezervate anumite surprize, anumite abateri de la paradigmele cu care suntem obişnuiţi. După ce asistăm la început la naşterea simultană a celor doi copii proveniţi din inima monstrului şi la episodul gonirii bastardului, avem impresia că vom urmări în continuare aventurile lor, dar filmul continuă în cu totul altă direcţie iar Elias şi fratele lui mai apar doar într-un scurt episod precum şi în final ca simple figuri.
Însă surpriza narativă mai mare este în episodul fetei de împărat luată de nevastă de către un căpcăun în urma câștigării „competiției” pentru mâna prințesei (concurenții trebuiau să ghicească cui aparține imensa piele desfășurată în sala tronului, dar vă lăsăm să aflați și singuri ! J).
La început avem o senzaţie de déjà vu şi intuim că fiorosul căpcăun se va dovedi în final un suflet mare iar fata, speriată la început va ajunge să îl îndrăgească în cele din urmă exact după modelul „Frumoasa şi bestia” (King Kong, Cocoşatul…, etc.). Dar, surpriză, lucrurile nu se petrec aşa. Cel ce părea fioros în aparenţă, în realitate… e chiar fioros. Cel urât la chip nu se dovedeşte frumos la suflet ci la fel de slut şi pe dinăuntru (prin comparaţie zmeul din basmele noastre este un adevărat gentleman). Un viol brutal ne curmă toate aşteptările. Ce ne mai rămâne este paradigma prinţului care să o salveze pe prinţesă din ghearele bestiei. Şi iată că chiar are loc o tentativă dar este o salvare ratată. În cele din urmă fata se salvează singură. Dacă mă gândesc bine nu reuşesc să mai găsesc un alt exemplu în care „Ileana Cosânzeana” îşi rezolvă singură problema şi îl răpune pe zmeu cu mâinile ei.
Rămân în urmă şi câteva enigme nu total elucidate. Desigur, nu ne întrebăm cum pot rămâne gravide o virgină şi o văduvă. Ştim doar că văduva a mâncat din inima monstrului acvatic şi servitoarea-fecioară a inhalat aburii fierturii și nu ne mai trebuie nicio altă explicaţie. Dar de ce copii rezultaţi din această bizară concepţie au părul alb? Şi nu ştim din ce motiv anume a crescut puricele la dimensiunea unui porc şi nici motivul pentru care femeia bătrână devine tânără şi apoi din nou bătrână. Rămâne de asemenea un mister faptul că dihania care îi urmăreşte pe cei doi fraţi în peşteră, după ce este răpusă se transformă într-o femeie frumoasă. E de presupus că aceste mistere sunt probabil trimiteri spre alte basme din aceeaşi culegere a poetului napolitan.
Filmul are structura şi alcătuirea basmului dar paradoxal conţine şi anumite scene nerecomandate minorilor. Deci şi adulţii au nevoie de basme.
Deşi abundă în imagini spectaculoase şi nu lipsesc nici efectele digitale, chiar dacă mai discrete, filmul e mai degrabă un anti-blockbuster deoarece nu are acel montaj alert specific genului amintit. Din contra, ritmul curge lent, cu mici excepţii, necesitând chiar un oarecare efort din partea spectatorului.
O notă maximă o capătă şi muzica filmului semnată de Alexandre Desplat care ne-a mai încântat şi în alte filme precum „Discursul regelui”, „Argo” sau „Curiosul caz al lui Benjamin Button”.
Și trebuie reliefat că „Povestea poveștilor” a fost realizat în decoruri naturale în diverse regiuni ale Italiei, la
Napoli (Palatul regal, Palatul Capodimonte și grădinile sale); în Apulia, Castel del Monte, Gioia del Colle, Laterza, Mottola, Statte; Sicilia: Castelul Donnafugata și Gole dell’Alcantara ; în Abruzzo : Castelul Roccascalegna ; în Toscana : Castelul Sammezzano, în orașele Sorano și Sovana ; și în Lazio : Bosco del Sasseto, Viterbo.
Merită măcar din când în când să vedem un film mai altfel.
„Povestea poveștilor” (Tale of Tales/Il racconto dei racconti), o coproducție italo-franco-britanică, 2015 ; Filmul a participat la competiția pentru Premiul Palme D’Or la Festivalul de la Cannes 2015.
Regia : Matteo Garrone
Scenariul : Matteo Garrone, Edoardo Albinati, Ugo Chiti, Massimo Gaudioso ; operator : Peter Suschitzky ; montaj : Marco Spoletini; muzica : Alexandre Desplat.
Cu : Salma Hayek, Vincent Cassel, Toby Jones, John C.Reilly, Massimo Ceccherini, Alba Rohrwacher, Shirley Henderson, Hayley Carmichael, Bebe Cave, Christian Lees, Jonah Lees, Stacy Martin, Franco Pistoni, Guillaume Delaunay, Kathryn Hunter, Jessie Cave.
