Nominalizare la Premiile BSFA 2012, categoria non-ficțiune
Partea a VI-a : „The Islanders” de Christopher Priest : recenzie de Maureen Speller Kincaid
Ar trebui să fie acum evident pentru oricine-mi citește blogul sau recenziile mele publicate în altă parte, că sunt deosebit de atrasă de narațiunile fragmentate și de naratorii nefiabili. O bună parte din plăcerea pe care o resimt la lectură provine din juxtapunerea diferitelor bucăţi de narațiune în capul meu, luând în consideraţie modul în care acestea s-ar putea potrivi, și un alt motiv de plăcere survine din încercarea de a determina când şi dacă pot avea încredere în narator (dincolo de neîncrederea din fundal pe care cineva ar trebui să mențină atunci când li se spune o poveste, pentru că narațiunea este întotdeauna parțială, și, adesea, o chestiune de dezorientare).
În care caz nu sunt sigură că ar putea fi mult mai fragmentată decât naraţiunea din romanul „The Islanders” de Cristopher Priest, care este conceput sub formă de lexicon geografic, sau la ceea ce naratorul „introducerii”, se referă mai degrabă pe un ton iritat la „o listă lungă de nume de insule”. Nu sunt sigură că s-a mai scris o vreodată o introducere mai reticentă la vreo o carte. Naratorul, Chaster Kammeston, un locuitor al insulei Piqay, unde a trăit toată viața și pe care nu a părăsit-o vreodată, pare hotărât să submineze întregul demers, subliniindu-i inutilitatea. Se poate stabili lista tuturor insulelor, a observat el, dar fiind mereu părtinitor, o listă completă de insule ar fi ceva prea greoi pentru a fi utilizabil (și acest lucru presupune oricum că oricine poate face o declarație definitivă privind numărul de insule din Arhipelagul Visului), dar a fi incomplet este, de asemenea, inutil. Iar actul selecției este, susține Kammeston, unul politic: „Deci, aici avem parțialitate adaugată banalităţii, și din asta au făcut o carte menținând în același timp infatuarea că un repertoriu este apolitic”.
Dar aici e primul mister. Nu numai că Chaster Kammeston contribuie cu „introducerea” la acest lexicon, el, de asemenea, figurează în acesta în moduri care pun sub semnul întrebării capacitatea sa de a fi contribuit, ca să nu mai menţionăm dacă el chiar şi-a dorit să contribuie la această introducere în forma pe care eu, în calitate de cititor, o văd.
Şi imediat mă întreb dacă a fost mai mult decât o singură ediție a lexiconului, deși nu există nimic care să sugereze că a fost; poate introducerea lui Kammeston este o rămăşiţă a unei versiuni anterioară a lexiconului, sau a el pur si simplu n-a văzut versiunea finală. Aceste întrebări rămân fără răspuns. Mai e şi misterul dedicaţiei cărții. Este parte a unui roman numit „The Islanders” sau o parte a unui lexicon geografic ? Și ce fel de nume pentru un lexicon, o lucrare de referință, este „The Islanders” ?
Aceasta este o cu totul altă problemă. Volumul are aspectul superficial al unui lexicon geografic – denumirile, ordinea alfabetică a acestora, poveștile despre locuri – dar dacă te uiţi mai atent coerenţa repertoriului pare să se dezintegreze, sau să se transforme, reflectând probabil nedeterminarea transformării Arhipelagului Visului în sine. Da, există descrieri ale insulelor, a potențialului lor ca destinații turistice, sfaturi cu privire la ceea ce se poate vedea, recomandări privind comportamentul, cerințele de viză, monedele curente. Dar, așa cum observă Kammeston în introducerea sa, există monografii care spun povești despre oameni și locuri, ceea ce el pare să considere că este nepotrivit într-un fel: „am găsit surprinzător faptul că, în unele cazuri, insulele nu sunt descrise prin caracteristicile lor fizice, ci prin narațiuni cu privire la evenimentele care au avut loc pe acele insule sau despre persoane care au avut diverse activităţi în timp şederii pe acele insule”. Cu toate acestea, el consideră că aşa ceva este fermecător pentru că „eu fiind un necălător sunt întotdeauna mult mai interesat de viața proprietarilor de hoteluri decât camerele pe care le închiriază„.
Ceea ce ne aduce la întrebarea ce anume fac autorii anonimi. Cum însuși Kammeston notează:
Cartea este aranjată în ordine alfabetică și se intenționează să fie citit în această ordine. Cu toate acestea, este de aşteptat ca majoritatea oamenilor o vor folosi ca pe o lucrare de referință, sau ca un ghid de călătorie, atunci ordinea în care articolele au fost plasate este complet lipsită de relevanță. Mențin, totuși, că puțini vor fi în măsură să „utilizeze” această carte în modul în care este probabil destinată, astfel încât alfabetul este la fel de bun ca orice alt mod de structurare.
Ca să spunem așa, se încearcă ascunderea unei poveşti în plină vedere prin ascunderea ei în diferite monografii ? Există o anumită formă de cenzură în joc pe care cititorul nu o poate vedea care cere ca materialul controversat – și o mare parte din acest material pare în felul său a fi controversat – să nu fie difuzat într-o narațiune lineară tradițională, ci trebuie să fie ascuns ? Situația se complică și mai mult de faptul că parcurgerea Arhipelagulului Visului este dificilă, din diferite motive. Regiunea este fizic dificil de cartat, diverse alte condiţii determină călătorii dificile, există o dependență mare de feriboturi şi prea puţine alternative de călătorii aeriene. Ne-am putea întreba de ce mai este nevoie de un lexicon geografic ?
Deci, să ne întoarcem la acele povești ascunse. Una pare să se refere la Dryd Bathurst, artist și „polenizator” în serie, un om care de obicei părăsește oraşele în grabă, pentru a evita mânia soților furioși, un om care este în mod constant în mișcare de-a lungul Arhipelagului, un om care ar putea fi chiar un ucigaş iar acest lucru se reflectă în modul în care apare în monografiile atîtor insule. Cuceririle sale sexuale îi alimentează pictura, și invers ; cu siguranță, el pare să le integreze în arta sa. Nu putem decât să presupunem, că legile introduse pe diferite insule proscriind activitățile erotomanilor îl vizează direct pe Bathurst. Povestea este acolo, dar într-un mod tantalic nu e la îndemâna noastră.
O altă poveste se referă la moartea misterioasă a unui artist mim, Comiss, lovit de un geam ce se prăbuşeşte în timp ce mimul juca pe o scenă. Kerith Sington este acuzat de uciderea lui Comiss și executat, dar mulți cred, Esla Caurer printre ei, că Sington nu a fost vinovat. Dar rămâne întrebarea referitoare la ucigaşul lui Comiss și la motivul acestuia. Devine clar cine, probabil, a fost responsabil pentru moartea lui Comiss, dar motivul este mult mai complex decât am fi putut inițial presupunem. Există motive să presupunem că cititorul este dezinformat dar în ce fel ?
Esla Caurer este o prezență constantă, teoretician social, autor, educator, ea este venerată în întreg Arhipelagul și i se atribuie minuni chiar dacă ea respinge aceste interpretări. Ce face de fapt Elsa Caurer e într-un fel inexplicabil, unul dintre multele mistere, inclusiv moartea ei, indiferent dacă ea are o dublură, și natura relației ei cu Kammeston. Alte povestiri par complete în sine dar ai sentimentul ciudat că cineva face experimente, încercând diferite stiluri de povestire – o poveste de dragoste, ficțiune stranie, ca să iau două exemple – iluminând mai mult natura Arhipelagului.
Interesantă este şi prea complicata situație politică a Arhipelagului. Pe de o parte, insulele sunt toate parte a unui pact de neutralitate, dar de-a lungul narațiunii există informaţii privind violarea sau neglijarea pactului. Cel mai pregnant este modul în care diverese insule îşi exprimă dorința de a prelua dezertori din războiul ce are loc pe întregul continent sudic. Există multe referinţe cu privire la statutul anumitor insule și modul în care s-ar putea aștepta dezertorii să fie trataţi. Războiul nu este niciodată indicat în mod direct, dar afectează chiar şi cele mai îndepărtate locuri.
Un lucru e să creezi o hartă sau o lume ficțională, dar e cu totul altceva să poţi comunica natura acelei lumi cititorului. Unul dintre lucrurile ce mi-au plăcut în mod deosebit la romanul „The Islanders” este modul în care aceasta refuză evidenţa în favoarea acestei serii de portrete eluzive ale Arhipelagului Visului. Și acolo se întâmplă atât de multe, sunt atât de multe conexiuni între referinţele individuale, atît de multe diversiuni şi atât de multe direcții greșite, și așa mai departe. Mi-am dat seama tîrziu de exemplu, că mi-am dat seama că naraţiunea se mișcă înainte și înapoi în Arhipelag în moduri nu le-am putut mapa dar povestea se deplasează înainte și înapoi în timp. Sunt sigură acum că există alte lucruri le-am trecut cu vederea. Dar asta este placerea de a citi povestea. Este atât de bogată în potențialităţi, în explicații posibile a ceea ce se întâmplă. Lecturi ulterioare deschid posibilități suplimentare.
Va urma.
© Maureen Kincaid Speller
Traducere de Cristian Tamaş. Traducerea şi publicarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul doamnei Maureen Speller Kincaid. Îi mulţumim.
Titlul original : The Shortlist Project : http://paperknife.maureenkincaidspeller.com/2012/05/shortlist-project.html
Maureen Speller Kincaid s-a născut în 1959, în Oxford, Marea Britanie. Este critic SF, recenzor, autor, editor, fan. Membru şi fost administrator al British Science Fiction Association. Doctorat în literatura americană la Universitatea din Kent (Marea Britanie), Bachelor of Arts în literatură engleză, Master of Arts în studii post-coloniale.
Colaborări la revistele Foundation, Interzone, Science-Fiction Studies, Analog, Asimov’s, Vector, Matrix (editor), Strange Horizons, The Zone, Paperback Inferno. Rubrică proprie, „The Mere Touch” în Weird Fiction Review.
Autoarea volumului de critică, „And Another Thing … A Collection of Reviews and Criticism” (2011).
Premii : Nova Award for Best Fan Writer, 1998, Hugo Award nominee for Best Fan Writer, 1999.
Fan Guest of Honour: Evolution, (Eastercon 1996), Con Committees: Mexicon 2-4; Novacon 1999, 2000; editorul fanzinelor Snufkin’s Bum, Steam Engine Time (împreună cu Bruce Gillespie şi Paul Kincaid).
