Nominalizare la Premiile BSFA 2012, categoria non-ficţiune
Partea a VIII-a: „Dead Water” de Simon Ings
După ce m-am întrebat dacă volumul „The Waters Rising” de Sheri S. Tepper este de fapt science fiction, mi-aş putea pune aceeași întrebare şi despre romanul „Dead Water” de Simon Ings. Cu siguranță că nu se auto-semnalează imediat ca atare, de fapt arată mai mult ca un thriller într-o tonalitate minoră pe măsură ce povestea dezvăluie treptat, o complexă rețea a mistificării care implică mișcarea clandestină a transporturilor de deșeuri toxice în jurul lumii. Într-adevăr, este foarte posibil să citeşti romanul în această cheie şi la acest nivel, deși bănuiesc că oricine încearcă să facă așa va fi mai mult decât un pic iritat de permanenta agitaţie a naraţiunii, pentru că autorul Simon Ings îşi mişcă personajele înainte și înapoi prin timp, sare de la un personaj la altul, de la un loc la altul.
Toată această agitaţie, aceste valuri de interferență, constituie motivul central al romanului pentru că nu pot fi evitate, chiar dacă vor provoca scufundarea cititorului printre straturile narative. Povestea începe cu accidentul dirijabilului Italia după survolarea cu succes a Polului Nord. Gondola dirijabilului se desface, iar echipajul și echipamentul lor ajung pe gheață. Într-un extraordinar act de eroism, inginerul șef Arduino, le aruncă naufragiaţilor cât de multe provizii poate, înainte ca aeronava și restul membrilor echipajului să fie purtaţi de furtună, pentru a nu mai fi găsiţi niciodată. Gândirea rapidă a lui Arduino a dus la salvarea a cel puțin o parte dintre supraviețuitori. Cu toate acestea unul care nu se va întoarce este Lothar Eling, meteorologul expediţiei, care piere în timpul unei încercări de a obţine ajutor.
Jurnalul lui Lothar Eling este găsit şi returnat prietenului și mentorului său, profesorul Jakob Dunfjeld, al cărui colaborator a fost. Cei doi încearcă să înțeleagă care este substratul matematic al meteorologiei :
* În apele norvegiene diferența dintre straturile de apă este atât de marcată în ceea ce privește temperatura, salinitate și densitatea, încât este relativ simplu să determini limitele dintre ele precum și mișcările lor (10).
Lothar Elling a remarcat acest lucru în timpul experimentelor care implicau imersiunea în apele arctice ținând în brațe o greutate, apoi întoarcerea la suprafață prin diversele straturi dar doar atunci când era pe punctul de a muri, își dă seama că undele apar de asemenea, la interfețele dintre straturile individuale. Mai mult decat atât, el își dă seama că fenomenul cavitației – nefuncționarea corectă a unei elice – din cauza traversării unor interfețe aer/apă – se produce și din cauză că elicea trece prin straturi brusc diferențiate de apă. Le „taie” dar nava respectivă nu înaintează, prinsă cum este în valurile dintre straturile de apă .
„Apă moartă”, așa numesc marinarii acest fenomen. Observațiile lui Lothar Eling sunt preluate de profesorul Dunfjeld și utilizate în concretizarea Teoremei circulației a lui Dunfjeld :
* Dacă ar fi „eliberată” – înfășurată, să zicem, în jurul unui glob, în care fiecare impuls este și o întoarcere – atunci pertubațiile create vor perturba chiar un ideal fluid lipsit de frecare ( 12 )
Aceasta este este metafora elaborată care stă la baza poveștii a trei oameni : Roopa Vish, un detectiv particular, Eric Moyse, un magnat al transporturilor maritime, și David Brooks, un fost agent secret britanic a cărui ocupație curentă nu este foarte clară. Conexiunile dintre cei trei nu sunt clare imediat, dar, treptat, pe măsura ce povestea progresează, așa cum cititorul se ridică și se coboară prin straturile narative, prin straturile de apă moartă, începe să-ți dai seama că are loc o mistificare aproape incomprehensibilă, deși doar o mică parte din ea este mereu vizibilă pentru persoanele implicate. Tipul de mistificare este cât se poate de ingenios.
După cel de al doilea Război Mondial, armatorul Eric Moyse, inspirat de ceva ce a văzut în timpul războiului la Londra, a început să se dezvolte ideea transportului de containere, cumpărând foste nave de război, stivuind pe acestea gigantice cutii metalice și încet, dar sigur în mișcând marfurile în jurul lumii. Și evident și-a dat seama că spațiul gol, ceva ce avea din abundență, este o modalitate utilă de a ascunde diverse lucruri, și, astfel, își dezvoltă o altă linie de activitate, „Dead Water”, pentru a ascunde acele lucruri pe care națiunile le doresc ascunse, cum ar fi deșeurile toxice. Un om cu multe ascunzișuri, refuzând să divulge detaliile schemei sale, Eric își creează o linie de transport secret în cadrul companiei sale .
După ce Eric dispare misterios, deșeurile continuă să călătorească în jurul lumii până când una din navele armatorului este deturnată de pirați. Eric ascunsese informații cu privire la afacerea sa într-un carnet de culoare roșie, același carnet roșu pe care Lothar Eling l-a luat la Polul cu el, și pe care Eric îl cumpărase de la Vibeke Dunfjeld, de care fusese deznădăjduit de îndrăgostit. Carnetul roșu apare și dispare în cursul narațiunii, plutind pe valul poveștii, ca un simbol al curenților care modelează narațiunea. Vedem că Eric îl luase cu el atunci când după ce în sfârșit reușise să dea de urma lui Viebeke în Țara Galilor, vizita sa nechibzuită este întreruptă brusc de un potop. Carnetul trece pentru scurt timp la fiul său adoptiv, fiul natural al lui Vibek cu un alt bărbat, înainte de a reveni la Eric. Care el însuși dispare, doar pentru a reapărea treizeci de ani mai târziu, atunci când un container este aruncat pe uscat după tsunami-ul din 2004 și se descoperă înăuntru trupul său mumificat.
Roopa Vish și-a petrecut cea mai mare a vieții ei de adult încercând să supravegheze și să distrugă un sindicat al crimei făcând ravagii în India, întâi ca ofițer de poliție și mai târziu, acoperită de rușine și desfigurată, ca detectiv particular, căutând la fel de mult răzbunarea ca și rezolvarea cazului. Cititorul știe ce nu știe Roopa, că adversarul ei e mort de mult timp, și că în ciuda tuturor eforturilor ei, ea nu poate rezolva în cele din urmă cazul. Furia îi conduce existența deși viața ei i-a fost deja distrusă de hotărârea de a face dreptate. Cititorii o urmăresc printr-un peisaj înfricoșător al corupției generalizate, al contagiunii și violenței, o lume în care orice viață este incredibil de ieftină și nimănui nu-i pasă.
În multe privințe, doar ignoranța o ține pe Roopa în viață, pentru că natura a ceea ce urmărește ea s-a schimbat atât de mult în decursul timpului. Ea nu știe, dar ca precum containerele lui Eric, este folosită. Dar de către cine ? David Brooks este un abil manipulator, petrecându-și viața având „grijă” de șeici arabi în exil și rezolvând multe alte treburi neplăcute. Afabil, ușor plictisitor, David este chintesența expat-ului , greu de crezut că poate fi altceva în timp ce rătăcește prin Orientul Mijlociu și Extremul Orient ca un fel de Lord Jim al zilelelor de pe urmă, mereu în mișcare. În ce raporturi este cu liniile de transport maritim Eric Moyse, rămâne neclar, poate că-l exploatează pe armator, ori poate îl șantajează. Precum Roopa Vish, David este permanent în mișcare, dar aparent din propria voință. Nu există vreun final al acestei povești, desigur.
Romanul acoperă doar o parte din aceasta, pentru că fiecare impuls înainte, așa cum am remarcat deja , este , de asemenea, o revenire, și pentru fiecare Roopa pierdută, pentru fiecare marinar și „pescar în ape tulburi” scoși din circulație, o sumedenie de înlocuitori vor apărea. Nimeni, nici măcar Eric Moyse însuși, nu este invulnerabil, poate fi scos din circulație la fel de ușor așa cum alte lucruri sunt menținute în circulație. Alții îi pot exploata cunoștințele, atât timp cât știu de existența carnetului roșu.
Acesta este un roman extrem de complex – chiar am simțit că ar trebui să fac adnotări prin rafale de post-it-uri multicolorate, pentru a urmări turbioanele și vârtejurile narațiunii în timp ce trece prin straturile intrigii încolăcindu-se tot timpul în jurul propriului trup. Exista sute, poate mii de întâlniri de moment între personaje, fiecare mișcare ușoară împingând povestea mai departe. Ceea ce este clar pe măsură ce acțiunea romanului se desfășoară este inevitabilitatea teribilă a ceea ce se întâmplă. Oamenii se luptă să acționeze în funcție de propriile dorințe, dar acestea sunt deja parte a unui model mult mai profund asupra căruia n-au nici un control.
Personajele sunt calamte sau măturate de-a lungul intrigii, întoarse pe ele înșile, sau dintr-o dată , în mod inexplicabil aruncate metaforic pe mal. Nu există vreun sfârșit, numai decese, victime și mulți alți participanți în cadrul intrigii măturați de mare. Este romanul „Dead Water” science fiction ? Așa cred. Desigur, în mod evident, nu este SF în formatul clasic al genului, acela care folosește tropi recognoscibili instantaneu, dar science fiction cu toate acestea, din cauza acestei remarcabile înțelegeri a lucrurilor profunde aflate în mișcare și prin utilizarea teoriei meteorologice ca o alegorie privind sensul lumii în sine ca o stranie entitate.
Va urma.
© Maureen Kincaid Speller
Traducere de Cristian Tamaş. Traducerea şi publicarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul doamnei Maureen Speller Kincaid. Îi mulţumim.
Titlul original : „The Shortlist Project” :
http://paperknife.maureenkincaidspeller.com/2012/05/shortlist-project.html
http://paperknife.maureenkincaidspeller.com/2012/04/dead-water-simon-ings.html
Maureen Speller Kincaid s-a născut în 1959, în Oxford, Marea Britanie. Este critic SF, recenzor, autor, editor, fan. Membru şi fost administrator al British Science Fiction Association. Doctorat în literatura americană la Universitatea din Kent (Marea Britanie), Bachelor of Arts în literatură engleză, Master of Arts în studii post-coloniale.
Colaborări la revistele Foundation, Interzone, Science-Fiction Studies, Analog, Asimov’s, Vector, Matrix (editor), Strange Horizons, The Zone, Paperback Inferno. Rubrică proprie, „The Mere Touch” în Weird Fiction Review. Autoare a volumului de critică, „And Another Thing … A Collection of Reviews and Criticism” (2011).
Premii : Nova Award for Best Fan Writer, 1998, Hugo Award nominee for Best Fan Writer, 1999.
Fan Guest of Honour: Evolution, (Eastercon 1996), Con Committees: Mexicon 2-4; Novacon 1999, 2000; editorul fanzinelor Snufkin’s Bum, Steam Engine Time (împreună cu Bruce Gillespie şi Paul Kincaid).
