În ultimul timp, au început să apară în presă diferite articole despre modul în care propaganda comunistă folosea literatura pentru copii pentru îndoctrinarea ideologică a cititorilor. Unele sunt inteligente şi bine documentate, iar un articol despre rolul ilustraţiilor din cărţile sovietice pentru copii m-a impresionat prin cunoştinţele şi obiectivitatea autorului. Ca atare, am fost uluit să citesc un altfel de articol, din care citez: „În anii ’80, sistemul era un educator destul de coerent. Buratino, Gavroche, Huckleberry Finn, Pip: eroii copilăriei mele aveau, fără s-o ştie, convingeri de stânga. Nimic nu era mai clar decât că investigaţiile lui Sherlock Holmes pun în lumină putrefacţia lumii capitalismului”.
Bine, să zicem că Alexei Tolstoi, prin simplul fapt că era sovietic, a dat o turnură comunistă lui Pinocchio, repovestindu-i basmul şi numindu-l Buratino. Dar Hugo, Twain, Dickens şi Conan Doyle pe post de propagandişti comunişti! Hai că-i bună! Sigur, e la modă să pretinzi că eşti de dreapta, atunci când la noi există o mare confuzie ideologică şi un partid de stânga devine peste noapte de dreapta (fără să justifice acest lucru printr-un document doctrinar). Mi-am imaginat că autorul e doar un individ care vrea să lase impresia că-i pe val şi să susţină o idee care are priză la public.
Numai că iată ce afirmă în continuare:
„Cât priveşte SF-urile lui Jules Verne, cu aerul lor de utopie mecanicistă, ele erau o trimitere anticipativă la lumea de vis în care trăiam, lume în care totul era posibil (numai că tot în viitor). Indiciile ideologice directe nu lipsesc nici ele. Dick Sand, din Căpitan la 15 ani, luptă împotriva sclaviei. Bineînţeles, autorii acestor personaje nu erau obligatoriu comunişti. Unii dintre ei erau „doar” anticolonialişti. După cum ştim însă, anticolonialismul era un front principal în lupta generală pentru pace. A-l recomanda spre lectură pe Dick Sand era un fel de a te folosi de armele duşmanului.”
Ce să cred? Că unii dintre cei care scriu prin ziare n-au cultură, n-au spirit de discernământ şi bat câmpii? E posibil, dar, în acelaşi timp, nimic nu-i întâmplător. Toţi cei încriminaţi în articol se fac vinovaţi de umanism. A confunda umanismul, solidaritatea umană şi – în final – drepturile omului cu stângismul (care, de fapt, a fost împotriva unor asemenea curente) mi se pare o dovadă a unor grave rătăciri ideologice. Dar nu despre aiureli politicianiste intenţionam să vă vorbesc. Ci să vă reamintesc că, pentru unii dintre concetăţenii noştri, SF-ul este, implicit, un instrument al propagandei comuniste.
