Am povestit şi celeilalte comisii. Mă rog, dacă doriţi, mai spun o dată, deşi nu am nimic de adăugat.

Am făcut parte din plutonul de infanterie ataşat expediţiei de prospecţiuni pe Casadarwin. Nu ştiu de ce au botezat-o aşa şi nu-mi amintesc dacă numele ăsta l-am auzit înainte sau după ce am ajuns pe planetă. La aplanetizare, nu au fost probleme deosebite, ne-am zgâlţâit puţin în atmosferă, nimic neobişnuit, însă. După cum ştiţi, expediţiile de prospecţiuni sunt însoţite de forţe militare, de când cu incidentul de pe Simogh. Pe Casadarwin locuiau nişte creaturi oribile la vedere, singurele capabile să respire atmosfera aia împuţită, fără pic de oxigen. Cum să vă spun, erau lucioase ca sticla. De fapt, semănau cu o sticlă răsturnată. Aveau toate aceeaşi înălţime, cam un metru jumătate. Nu puteau fi deosebite. De undeva, de la mijloc, porneau două picioruşe firave cu care abia se mişcau. În vârf aveau două mânuţe subţiri sau tentacule, ce-or fi fost! Cap n-am remarcat să aibă. Adică aveau ceva, dar era lipit de trunchi, asta am aflat-o  de la un amic cercetător. Construiseră nişte chestii pe planeta aia a lor, nu ştiu ce anume, întrebaţi-i pe savanţi. Pe mine nu m-a interesat. Nu era treaba mea, atât am auzit, că ar fi fost semne că sunt raţionale. La început, nimeni nu şi-a bătut capul cu ele, trebuia să vedem ce-i cu mineralele planetei. Doar de asta am fost trimişi!

Cum s-a întâmplat? Ştiu, cum să nu ştiu. Soarele ăla îşi schimbase culoarea. Se făcuse albastru din roşu aprins cum fusese. M-am minunat, dar am continuat să patrulez, era treaba savanţilor să afle ce-i cu steaua, după cum treaba mea era să-i păzesc. Naiba ştie de ce trebuia să-i apăr! Creaturile păreau paşnice şi nevolnice, cel puţin aşa credeam, până când soarele lor şi-a schimbat culoarea. Atunci să le fi văzut venind către baza noastră! Nu mi-am închipuit că puteau exista aşa multe făpturi pe planeta aia! Umpleau zarea. Mergeau încolonate, târându-şi picioruşele în felul lor greoi. Nu, nu, păreau paşnice. De unde intenţii agresive? Cu ce, cu beţişoarele alea pe care le foloseau drept mâini?

Erau aliniate, erau multe. Păreau o armată. Mă cuprinsese un sentiment, cum să spun, de groază. Scoteau un fel se fluierat ascuţit, aproape neauzibil;  îmi îngheţa sângele în vine. Am tras atunci cu toţii până n-am mai avut proiectile reactive în arme. Nu, nu ştiu cine a deschis primul focul ! Am doborât o groază de creaturi, dar nu păreau să se sinchisească de asta. Şi-au văzut de drum, până când au dispărut din raza noastră vizuală. Savanţii au spus că nu văzuseră forme de viaţă mai fragile. Parcă erau nişte balonaşe de săpun. Au fost cazuri când un singur proiectil a ucis câteva zeci de făpturi aliniate în timp ce mărşăluiau.

A, pe urmă, Soarele lor s-a făcut la loc roşu, cum era de obicei. Comandantul ne-a liniştit după ce a vorbit cu savanţii; era un fenomen ciclic şi nu se înregistraseră emisii de radiaţii nocive la schimbarea culorii astrului. Făpturile? Nu le-a mai văzut nimeni. Aveau, se pare, tuneluri pe sub pământ, ai noştri şi-au spus că merită, totuşi, să le cerceteze. De la bază au fost trimise expediţii către polii planetei. Numai că Soarele se făcuse din nou albastru. Cei ce plecaseră către polul sud au semnalat primii făpturile. Pe urmă, n-au mai semnalat niciodată, nimic, dar asta am aflat-o mult mai târziu. Când au început să vină, eram hotărâţi să le lăsăm în pace, cu toate că eram din nou îngroziţi. Veneau ca data trecută, aliniate. La început, nici nu le-am recunoscut. Am crezut c-or fi o altă specie. Când au ajuns lângă noi, au tras, cu un fel de praştii cu ţeavă, cu pietricele ascuţite şi dure. Nimereau grozav de bine. Niciunul din cei aflaţi în afara navei n-a scăpat. Am tras cu proiectile reactive, dar parcă aruncam cu bulgări de zăpadă; n-am doborât nici o vietate în acest fel! Eu eram însă de gardă la turela de comandă.  Am deschis laserul antimeteoric  şi-am hăcuit cât am putut, până a trecut gaşca. Ştiu, au lichidat şi cealaltă expediţie, deşi  îi avertizasem că vin peste ei.

Ar fi trebuit să primesc o decoraţie, dar n-a prea fost timp pentru asta. Savanţii au înmărmurit când au cercetat specimenele doborâte de mine.

Semănau binişor cu cele de data trecută, numai că le crescuse un soi de platoşă, foarte rezistentă, cu multe curburi, care devia proiectilele noastre. În plus, acum aveau gâtlejuri, iar capetele parcă se măriseră. Chiar şi eu am remarcat că picioruşele lor deveniseră mai groase. Am găsit şi câteva din praştiile cu care ne atacaseră. Erau foarte ingenioase, puteau uşor străpunge un costum spaţial de la o sută de metri. Şi cum le mânuiau… v-am spus doar!

Ce să mai întind vorba… Ultima oară când au pornit procesiunea sau migraţia aia a lor, ce-o fi fost, reflectau până şi laserul. Parcă îşi acoperiseră trupurile cu oglinjoare minuscule. În braţe cărau cutii din care scoteau trăsnete albăstrii care şerpuiau până la noi. Uitaţi-vă, mi-au paralizat braţul stâng cu cutioarele alea cu care curentau tot ce nu era asemeni lor. Abia am reuşit să urc în navă.

A trebuit să detonăm câteva fuzee atomice înainte s-o ştergem. Nu că n-am fi putut pleca, dar aşa, ca să ne mai răcorim! În plus, ne era şi teribil de frică!

Asta-i tot. N-aş putea ghici ce-i cu obiectele care spuneţi că zboară acum prin atmosfera lui Casadarwin. Nu, nici băştinaşii nu-mi închipui cum mai arată acum. Poate că seamănă deja cu noi, cine ştie. Însă trebuie să recunoaşteţi că n-am făcut decât să  ne apărăm, vă rog să notaţi asta!