Mulți cititori greci au fost iniţiaţi în science fiction în anii 60 ai secolului trecut, atunci când un grup mic de editori (Galaxias, Skiuros, Kaktos, Exantas şi Chrysi Tomi) au început să publice traduceri ale unor cunoscuţi autori internaţionali. A fost un început modest deoarece întregul deceniu al anilor 60 s-a soldat doar cu unsprezece romane şi o singură antologie traduse în greceşte.1 (Această cifră nu include operele lui Jules Verne, care au fost disponibile în Grecia, din primele decenii ale secolului al XX-lea.)
Interesul faţă de science fiction a crescut foarte mult după 1976, atunci când democrația a fost restaurată în Grecia şi editorii locali au început să caute materiale noi. Peste 120 de romane și 230 de povestiri au fost traduse la sfârşitul anilor 70, cele mai multe între 1976 și 1979 : operele scriitorilor americani (toţi de sex masculin) au predominat.2
Această accelerare fără precedent a traducerilor şi publicării l-a determinat pe editorul Christos Lazos de a considera anii 70 ca pe „un deceniu fertil pentru SF în Grecia” (29). Dimitris Panaiotatos a mers chiar mai departe : „N-ar fi o exagerare … să vorbim de un orgasm al science fiction-ului și fantasy-ului în Grecia în ultimii trei ani.” (47) . El a adăugat : „fanii şi diletanţii din edituri publică într-un mod obsesiv, indiferent de calitate şi orice le ajunge în mână din moment ce genul a devenit o modă şi se vinde bine.” (48)
Cu toate acestea, impulsul temporar al vânzărilor nu a fost însoţit de un răspuns la fel de favorabil din partea criticii literare. Inundarea pieţei de carte cu texte SF a stârnit suspiciune și ostilitate, întrucât climatul socio-politic era neprietenos cu orice efort care putea fi suspectat de pro-americanism. Grecia încerca să-şi revină după o dictatură militară de dreapta care durase şapte ani (1967-1974), iar cei mai mulţi intelectuali, în special cei de stânga, credeau că Statele Unite sprijiniseră junta şi că au fost parţial responsabile pentru represiunea politică pe care grecii au îndurat-o. Perceput ca fiind paraliteratură americană, un vehicul al evadării din faţa problemelor sociale majore cu care se confrunta ţara, science fiction-ul n-a putut atrage atenția revistelor literare mainstream, nici interesul politizatului establishment al criticii.
Odysseas Haţopoulos, proprietarul editurii Kaktos, a descoperit că publicarea science fiction-ului are un preţ în Grecia. El a publicat mai multe romane de Isaac Asimov (atât din seria Fundaţiei cât şi din seria Roboţilor), precum și câteva ale lui Arthur C. Clarke, primind numai batjocură și dispreț. Stigmatizat ca fiind incapabil să publice „opere literare serioase”, Haţopoulos a fost nevoit să lanseze o colecţie dedicată unor scriitori greci clasici, autori de greacă modernă, în scopul de a-şi salva afacerea.3
Ostilitatea față de science fiction a avut scopul de a menține intacte graniţele a ceea ce conservatorii numesc „belles lettres”. De la început, science-fiction-ul a fost ferecat într-un ghetou. Aşa cum subliniază Christos Lazos, „diverse cercuri au decis că SF-ul dezorientează publicul de la problemele importante ale vieţii de zi cu zi” și că SF-ul permite „subculturii americane să penetreze Grecia”(24). Diatribele dezlănţuite împotriva domeniului și reprezentanților săi, „au acţionat ca un catalizator şi au influențat în mod negativ publicul cititor.” (Lazos, 24).
În introducerea sa la antologia „Elliniko fantastiko diigima” (Povestiri fantastice greceşti, 1987), scriitorul, editorul, traducătorul Makis Panorios confirmă disprețul atât de larg răspândit față de literatura fantastică în rândul cercurilor literare mainstream din Grecia : „în zilele noastre de la esteticieni miopi, literaţi snobi şi critici elitişti, până şi scriitorii sunt influenţaţi de aroganța disprețuitoare manifestată prin clasificarea literaturii fantastice ca paraliteratură și de percepţia faţă de SF ca fiind ceva negativ, chiar „fascist” “(16-17). În studiul său „Synigoria tis paralogotechnias” (În apărarea paraliteraturii, 1982), singurul volum „critic” scris până acum de un universitar grec despre ficțiunea populară, Petros Martinides4 susține că science fiction-ul este un „produs subliterar destinat semianalfabeţilor, fiind imposibil pentru un intelectual să conceapă că aşa ceva ar putea fi în concurență cu nemuritoarele capodopere ale canonului literar serios”.
În ciuda climatului critic nefavorabil, scena SF-ului grecesc în anii 70 a fost caracterizată de asumarea unor riscuri neobișnuite de unii editori. Fanii înșiși, dornici de a oferi genului posibilităţi de manifestare, au lansat primele reviste și fanzine SF, cu scopul de a informa, distra şi de a uni atomizatul şi fragmentatul public SF. Șansele erau împotriva fanilor, dar aceştia au continuat cu o hotărâre încăpățânată să apere și să promoveze science fiction-ul.
Revistele lunare de popularizarea ştiinţei, „Enigmata tu Symbantos” (Enigmele Universului, 1975-1981) și „Analogio” (1976-1977) au tradus povestiri SF și au jucat un rol important în cultivarea gustului pentru fantastic în literatura de specialitate, iar prima revistă dedicată exclusiv SF-ului a fost „Andromeda”, lansată în octombrie 1977, de către Christos Lazos (editor) și Makis Panorios (manager). Deși susținută financiar de editura Chrysi Tomi, „Andromeda” n-a supraviețuit dincolo de primul număr, chiar dacă s-a vândut în 3.200 de exemplare – un record pentru Grecia în acel moment. Moartea instantanee a „Andromedei” prevestea soarta unor experimente similare.
În aprilie 1978, Anghelos Mastorakis a publicat „Nova : revistă lunară de science fiction”, care a dispărut după doar patru numere.
Au urmat şapte ani de inerție. În 1985, Panagiotis Skaiannis a creat primul fanzin grecesc, „Quark” distribuit gratuit tuturor părților interesate.
Succesorul acestuia a apărut în aprilie 1989, având titlul „Esoteriko Diastima” (Spaţiul interior). Ambele aceste fanzine s-au evaporat de la primul număr, dar cele două publicaţii au fost în final paşi importanţi în crearea altor reviste SF în Grecia.
Provenind doar din motivaţiile profitului, mai degrabă decât din vreun angajament serios faţă de gen, interesul editorilor faţă de SF în timpul anilor 70, nu a fost ceva durabil. Problemele financiare și scăderea vânzărilor i-a obligat pe puținii editori încă interesaţi de SF să căute genuri literare având randamente mai fiabile. În mod inevitabil, entuziasmul s-a spulberat fiind înlocuit de dezamăgire, fanii SF au preferat cvasianonimatul, adunând muniție pentru viitoare cruciade.
Criza care a început în 1981, a durat cinci ani, după care noi traduceri au inundat din nou piața grecească. În 1986, editura Orora a lansat o serie accesibil de romane în format broşat și de asemenea, o colecţie format de buzunar a unei antologii a fantasticului, care a ajuns la volumul numărul 59. Acest al doilea val de traduceri începînd cu 1986, a revitalizat interesul pentru SF și a reaprins dorința de a lansa o revistă SF grecească, în vederea reprezentării genului pentru un public local tot mai mare.
Editura „Ars Longa/Para Pente”, specializată în ficțiune populară și benzi desenate, a publicat primul număr al revistei „Apagorevmenos Planitis” (Planeta interzisă) în martie 1987. „Planeta interzisă” a fost o publicaţie SF bilunară, cu o copertă în culori și ilustrații alb-negru în interior.
Într-un editorial din primul număr, redactorul-şef Iorgos Bazinas şi-a asigurat cititorii că echipa sa va avea ca prim obiectiv : „familiarizarea, informarea, promovarea și aprecierea science fiction-ului” (2) . Într-un lung eseu intitulat „Science fiction-ul pentru începători și avansaţi”, un autor anonim a încercat să definească caracteristicile genului și domeniul de aplicare. Acest autor anonim a prezentat o schiță a dezvoltării istorice a SF-ului, a descris diversele premii internaţionale și a clarificat termeni precum „pulp”, „soft SF”, „hard SF”, „space opera”, „New Wave” și „cyberpunk” (4-15). Povestirile traduse aparţinând lui Robert Silverberg, Philip K. Dick, Hilary Bailey, Laurence Janifer, Ursula K. Le Guin, Samuel R. Delany, Harlan Ellison, Tanith Lee şi James Tiptree Jr. au reprezentat cea mai mare parte a sumarului primului număr: din păcate titlurile originale ale povestirilor publicate nu au fost furnizate. Același lucru a fost valabil și pentru un scurt interviu cu Samuel Delany , identificat doar printr-o notă care indică faptul că prima publicare a fost în revista „Heavy Metal” (ianuarie 1983) . Practica publicării unor materiale traduse fără furnizarea datelor publicației originale a continuat până în numărul opt al revistei.
„Apagorevmenos Planitis” (Planeta interzisă) a deschis noi drumuri ca primă adevărată revistă SF grecească în privinţa profesionalizării domeniului, având un suport financiar suficient pentru zece numere. În al doilea număr (vara anului 1987), un editorial nesemnat a mulțumit cititorilor greci pentru îmbrăţişarea acestui demers ambițios, scuzându-se în același timp, pentru „întârzierea inevitabilă” în publicarea celui de al doilea număr, întârziere atribuită faptului că „mai mulţi colaboratori de bază ai revistei au fost încă împovăraţi de serviciul militar”. (2). Pledând pentru înțelegere, editorul a promis temene mai ferme de publicare în viitor.
Fidelă angajamentului său de a „informa”, revista a publicat eseul lui Dimitris Arvanitis, „Sex , femei și tabuuri în SF”, susținând că „science fiction-ul, având o tradiție puritană și masculină”(4), a manifestat până recent stereotipuri în privinţa sexului feminin, reprezntând fanteziile unor scriitori și cititori de sex masculin. O surpriză plăcută tot în acel număr, a fost anunțarea unui concurs SF sponsorizat de către Secretariatul grec pentru Tineret, competiţie literară deschisă tuturor persoanelor între 15 şi 30 de ani. Obiectivul a fost de „a încuraja tinerii și expatriații din diaspora de a se apropia de literatura SF.” (136).
Prin intermediul editorialul celui de al treilea număr (iunie 1988), Iorgos Bazinas şi-a cerut din nou scuze, pentru că fusese nevoie de aproape un an ca „Apagorevmenos Planitis” (Planeta interzisă) să-şi găsească drumul înapoi în librării. Pentru a ține pasul cu evoluțiile din străinătate, acel număr s-a concentrat asupra autorilor majori ai cyberpunk-ului. Primele trei numere avuseseră un format mare (16,5 x 23 cm) și avuseseră 135 de pagini fiecare. Cel de al patrulea număr (noiembrie-decembrie 1988) a devenit chiar şi mai mare (20,5 x 27,5 cm). Editorul a proclamat că „Apagorevmenos Planitis” a intrat într-o nouă fază : o revistă mai „zveltă” (numărul pagini a fost redus la 105), dar de o calitate literară mai bună.
Editorialul celui de la patrulea număr a contestat prejudecata criticii de a acuza SF-ul că n-ar oferi nimic altceva decât „frivole aventuri spaţiale debordând de extratereşti monstruoşi”, ispitind cititorii în lumi ale fantezei şi promovînd prin urmare, „escapismul” (4). Combătând acest punct de vedere, editorul a susținut că „adevăratul science fiction nu se poate sustrage de la afirmarea unei atitudini politice, așa cum cititorul obișnuit nu poate evita viziunea unor utopii viitoriste sau coșmarul potențialelor distopii.” (4). Dimensiunile socio-politice ale genului, precum și legătura dintre progresele științifice, actualitatea socio-politică şi economică, și imaginația literară, au fost de asemenea, discutate într-un scurt eseu despre cosmos și politică, printr-un raport privind zonele denuclearizate, printr-un articol despre drogurile psihedelice și prin intermediul unui eseu de Gavin Browning („Scientism in Science Fiction”), republicat din numărul din primăvara anului 1985 al revistei academice britanice „Foundation”.
De-abia în cel de al șaptea număr (aprilie-mai 1989), editorul revistei „Apagorevmenos Planitis” s-a plâns de poziția obscură a science fiction-ului pe scena literară grecească : situația actuală a SF-ului în Grecia se poate spune că este „nebuloasă”. Este un domeniu al literaturii ignorat sistematic de ziare și reviste, chiar și de către secțiunile literare ale acestora. Cât privește revistele de specialitate, acestea nu există. Chiar şi identitatea celor care citesc science fiction este necunoscută, dincolo de un mic nucleu de fani, chiar şi aceştia fiind mai familiarizaţi cu SF-ul anilor șaizeci, iar cei mai mulți dintre greci leagă într-un mod ciudat SF-ul de pseudo-ştiinţe și OZN-uri. (4)
Un admirator al „ideilor periculoase” asociate cu scriitorii contemporani, editorul a apărat decizia revistei de a promova texte recente SF, mai degrabă decât a promova texte reprezentative din „Epoca de Aur” sau chiar aparţinându-le lui Jules Verne și H.G. Wells. Conștient de faptul că drumul parcurs de pionieri este dur și plin de provocări neprevăzute, Iorgos Bazinas şi-a luat toate măsurile pentru a menține revista disponibilă pentru cititorii fideli. Redus la optzeci și unu de pagini, cel de al optulea număr (iunie-iulie 1989) al „Planetei interzise” (Apagorevmenos Planitis) a continuat să ofere informații cu privire la progresele științifice actuale, comentarii critice despre filme, ştiri despre premiile Nebula și Hugo, recenzii de carte și cronici de film, scurte note biografice şi o gamă largă de povestiri traduse. Incapabil să mențină numărul iniţial de pagini, fondatorul „Planetei interzise” a încercat să reducă cheltuielile publicând numerele nouă și zece la câte 100 de pagini : prețul a rămas același. În ultimul număr al revistei, cel de al zecelea, publicate în toamna anului 1990, editorul a încercat să ascundă dispariția iminentă a „Planetei interzise”, trâmbiţând că „Apagorevmenos Planitis” a fost „nu doar singura revistă grecească dedicată science fiction-ului, dar de asemenea, publicaţia cu cea mai lungă durată de viaţă.” (4). Revista a reușit să supraviețuiască timp de trei ani consecutiv stabilind un record de longevitate pe piaţa grecească. Dar mărturisirea simultană a faptului că era afectată de dificultăți financiare, publicarea la intervale haotice, precum și un sentiment de insecuritate a atenuat din savoarea „triumfului”. Mai mult decât atât, editorialul a recunoscut că diversele gusturi ale cititorilor greci au generat confuzie cu privire la ceea ce reprezintă „calitatea” în science fiction. Feedback-ul primit de Bazinas în calitate de editor, nu a fost evidenţiat în vreun fel.
Pentru a înrăutăți lucrurile, „vânzările unor cărți ieftine cuprinzând traduceri proaste au rivalizat cu vânzările unor lucrări mai serioase, concluzia tristă fiind că un număr mic de fani loiali ar cumpăra fără discriminare orice are eticheta de SF.”(4).
În ciuda tuturor obstacolelor, „Apagorevmenos Planitis”, în cele zece numere ale sale a publicat șaizeci și opt de povestiri şi cincizeci și una de nuvele, un record contestată numai de propriul său succesor de la mijlocul anilor 1990. Interesul prioritar acordat textelor în engleză a acordat partea leului scriitorilor americani, care de la început au dominat și continuă să domine piaţa SF grecească.5 Cei mai mulţi dintre scriitorii existenţi în revistă au fost prezentaţi publicului grec pentru prima oară.
Dispariția revistei „Apagorevmenos Planitis” a lăsat un gol. Fanii greci au pierdut singurul forum profesionist pe care-l aveau. Desigur, fanii erau aprovizionaţi cu un flux constant de romane şi antologii traduse pentru a le potoli foamea, dar calitatea traducerilor a fost inegală şi cele mai multe nu aveau nici măcar minime informații biografice și critice cu privire la autorii respectivi. Cele mai multe dintre traducerile SF publicate au fost fuşerelile unor amatori orientaţi spre profituri rapide.
În mai 1990, Kostas Kuţukos și veteranul Christos Lazos au lansat un nou proiect cu obiectivul de a promova scriitorii SF greci. Primul număr al fanzinului non-profit „Cyborg” a fost pregătit manual, a avut o copertă alb-negru şi douăzeci şi cinci de pagini fotocopiate. Intenţia asumată era de a avea o publicaţie bilunară (un obiectiv niciodată atins), „Cyborg” a încercat să ofere un loc de întâlnire pentru novici, care aspirau să-şi prezinte operele și de asemenea, să consolideze legăturile din cadrul comunității SF greceşti. Christos Lazos şi-a amintit şi a povestit despre încercările anterioare de lansare a unor fanzine grecești și a oferit un scurt raport cu privire la activitățile scriitorilor SF autohtoni. Au fost publicate fragmente din studiul suedezului Sam J.Lundwall, „Science Fiction: What It’s All About” (1971) pentru a spori cunoștințele cititorilor. Primele două povestiri prezentate în „Cyborg” au fost „Dear Pen Pal” de A.E. Van Vogt și „Maestrul Universului” de Andreas Dupas. Scurte recenzii de carte s-au adăugat sumarului celui de al număr (iulie 1990). Un rezumat al pamfletului „Oi Piratai ton planiton” (Piraţii planetelor, 1948) de Athanasios Ţongas a dat cititorilor şansa de a afla de un text indisponibil anterior. Au fost publicate trei noi povestiri : „Contact” de Christos Lazos, „Altele decât furtunile” de Kostas Kuţukos şi „Circuite mitice” de Iorgos Gulas. Science fiction-ul străin a fost reprezentat de traducerile unor povestiri de Hugo Correa, Fredric Brown şi Anthony Boucher.
O dispută între Christos Lazos și Kostas Kuţukos a dus la retragerea celui dintâi şi numărul trei al fanzinului a fost amânat până în noiembrie 1990. Având ambiția de a transforma fanzinul „Cyborg” într-un “obiect de colecţie”, Kuţukos ridicat prețul. În același timp el a invocat obligații personale pentru a scuza întârzierea publicării.
„Mortul viu” de Kostas Makriiannis, „Toţi vânătorii” de Panagiotis Kustas, “Asenath 2361” de Rania Kaţarea, un scurt articol despre H.P. Lovecraft, un poem de L.Sprague de Camp şi o rubrică de știri au umplut paginile celui de al treilea număr.
„Cyborg” n-a reușit să apară conform graficului anunţat : între noiembrie 1990 până în noiembrie 1995, au fost publicate numai șapte numere. N-au apărut schimbări spectaculoase în conținut care să justifice anterioarele anunțuri grandioase, de fapt departe de a deveni o pepinieră a scriitorilor SF greci, fanzinul a fost transformat într-un forum personal, prin intermediul căruia Kuţukos şi-a ventilat opiniile cu privire la evenimentele și subiectele curente, a corespondat cu fanii şi şi-a republicat articole şi povestiri apărute în alte reviste. Prea multe pagini ale ultimilor numere au fost dedicat listelor de premii, reperelor bibliografice și știrilor transcrise din „Locus”.
Până la urmă, „Cyborg” a publicat douăzeci de povestiri din care douăsprezece au fost greceşti.6 După numărul șapte, fanzinul şi-a încetat apariţia.
În calitate de fost redactor-şef al primei reviste SF greceşti, „Andromeda”, Christos Lazos nu a putut rămâne în afara domeniului după plecarea sa de la „Cyborg”. Ştia că mai multe mii de fani greci îşi doreau o revistă caapabilă să ofere o prezență constantă şi regulată pe piaţă, informându-i despre noile titluri şi constituind un debuşeu pentru propriile scrieri. Fanii greci aveau nevoie să păstreze legătura unii cu alţii : cel mai bun mod de a face acest lucru era prin intermediul paginilor unei reviste vândută la un preț accesibil și datorită strădaniilor unui editor neobosit.
Astfel după aproape treisprezece ani de la neașteptata sa naștere și subita şi nefericita sa moarte, „Andromeda” a fost resuscitată, de data aceasta ca fanzin. Arborând coperte alb-negre ( fotocopii ale vechilor coperte ale revistelor pulp Amazing, Astounding, Startling, Science Wonder Stories, etc.), cuprinzând 20-25 de pagini dactilografiate, „Andromeda” a oferit un editorial, o rubrică de știri, articole, interviuri, biografii, recenzii de carte şi povestiri, adesea ilustrată cu desene în cerneală neagră. În primul său editorial, Lazos a explicat că fanzinul său este rezultatul „unei munci din dragoste”, creat în timpul său liber, „fără vreo intenţie de profit”, el sperând ca „Andromeda” să devină „un incubator” pentru o nouă generație de scriitori SF greci (3). Christos Lazos şi-a dedicat fanzinul exclusiv producţiei literare autohtone și în ciuda tuturor problemelor a reușit să publice bilunar fanzinul.
Având cea mai lungă durată de viaţă în comparaţie cu oricare alt fanzin grecesc (septembrie 1990-septembrie 1994), „Andromeda” 2 şi-a încheiat existenţa după cea de a douăzeci și cincea apariţie. Este o mare realizare faptul că a rămas atât de mult pe linia de plutire în ciuda dificultăților financiare și limitatelor puncte de distribuție (doar în câteva librării din Atena și Salonic), mult mai multe exemplare au fost vândute prin abonament. În „Andromeda”2 au apărut cincizeci și patru de povestiri, trei fiind scrise de femei (foarte puține femei din Grecia obişnuiau să citească science fiction deși de atunci încoace acest lucru a început să se schimbe).
Dispariţia „Andromedei”2 a fost un eveniment nefericit. Cu toate acestea, prin intermediul fanzinului Christos Lazos a reușit să genereze un interes suplimentar faţă de literatura fantastică (străină și autohtonă), precum și încurajarea tinerilor greci de aş folosi imaginaţia. Per total, contribuția „Andromedei” la dezvoltarea science fiction-ului grecesc a fost de neprețuit.
Anii 1990 au fost caracterizaţi de un alt val de traduceri. A fost un flux constant de romane, antologii, culegeri, predominant al unor scriitori anglofoni. O anchetă bibliografică panelenă realizată de Ichneftis (o revistă dedicată studierii pieţii greceşti a cărţii), conchidea că numărul de texte SF publicate s-a dublat între 1991 şi 1992, prin urmare Ichneftis a definit 1992 ca fiind „anul SF-ului” (Voukelatos 15).
Numărul 5 al aceleiaşi reviste (aprilie-iunie 1993) a menţionat că una din fiecare trei traduceri ale primele cinci luni ale anului 1993 au aparținut genului fantasticului (4). Auspiciile erau clar benefice și viitorul părea promițător, dar evenimentele de la începutul anilor 1990 au demonstrat că lansarea unor noi reviste SF în Grecia era o acţiune cu risc ridicat.
Aparent inspirat de știrile favorabile, Angelos Mastorakis a încercat să resusciteze „Nova” în iunie 1993. Eşecul a fost inevitabil, deoarece editorul s-a expus financiar inutil oferind la vânzare o revistă tip glossy (28cm x 20,5 cm ), având coperte color, hârtie de calitate, grafică excelentă dar costisitoare, și un preț pe măsură. De asemenea, s-a concentrat îndeosebi pe traduceri.7 După publicarea celui de al doilea număr, fondurile s-au dovedit a fi insuficiente, condamnând revista. Împărțită în trei secțiuni, noua ediţie a revistei „Nova” oferea știri despre ştiinţă, recenzii de cărţi, cronici de film, interviuri și scurte note biografice. Cele două numere ale „Novei”, au publicat unsprezece povestiri traduse. Singura contribuție a unui autor grec a fost „În vâltorile timpului”, o povestire de Pavlos Methenitis.
Diamantis Florakis care scrisese zece romane SF începând cu 1973, a decis să-şi încerce norocul în arena publicaţiilor SF, lansând „Chorochronos” (Spaţiu-timp), în primăvara anului 1994.
Florakis a reuşit să publice cinci numere într-un an înainte de a renunţa. În cuvintele sale, revista „Chorochronos” era o „publicaţie experimentală” aspirând la „extinderea” domeniului literaturii fantastice din Grecia.
Intenții admirabile, dar numai cu atât nu se poate ține pe linia de plutire o publicație improvizată. Mai mult decât atât, editorul Florakis nu a putut rezista tentației de a transforma „Chorochronos” într-o reclamă a propriilor sale romane, astfel încât atractivitatea revistei a scăzut şi mai mult. Prea multe pagini au fost dedicate unor fragmente din cel de al doilea roman al său, „Ponotronii şi anarhiștii absolutului” (http://www.amazon.com/Ponotrons-Anarchists-Absolute-Diamandis-Florakis-ebook/dp/B00ALHJBH0). Cu un sumar având în medie cincizeci de pagini fotocopiate, „Chorochronos” a publicat un total de treisprezece povestiri : șapte de scriitori străini, șase povestiri și două nuvele de autori greci.8
Durata scurtă de viaţă a tuturor revistelor menționate mai sus (singura excepție a fost „Andromeda”) nu a funcționat ca un factor de descurajare.
Editorii greci având un interes special în science fiction refuză să se predea sau să cedeze din cauza deprimantelor situaţii precedente și continuă să investească bani în noi experimente.
Editura Alien a încercat să umple golul lăsat de “Andromeda” cu o altă revistă, „Pleiades” (Pleiadele : revista greacă de science fiction). La o întâlnire zgomotoasă din biroul lui Christos Lazos, al cărei obiectiv a fost înfiinţarea unui club de science-fiction, s-a închegat un grup de patru membri, care şi-a spus Argonauții Fantastici ; cei patru au devenit editorii revistei „Pleiade”, fixându-şi obiectivul de restabilire al unui forum pentru promovarea science fiction-ului grecesc, ei urmând să contribuie cu expertiza și timpul dedicat iar Iorgos Haţipanaghiotu , proprietarul editurii Alien, să acopere cheltuielile.
În primăvara anului 1995, primul număr al revistei „Pleiades” a fost distribuit în librării. Așa cum se obișnuiește, primul editorial deborda de declarații cu privire la beneficiile pe care revista le va oferi fanilor fideli. Deși autodefinirea de „revistă greacă de science fiction”, limita domeniul de aplicare al revistei numai la SF, editorii au afirmat că nu va exista nicio discriminare între diversele categorii ale fantasticului și ei vor încerca „să îmbrățișeze atât soft si cât şi hard science fiction-ul, space opera, „sword and sorcery”, horror-ul, fantasy-ul, satira, etc.”. Calitatea va fi criteriul unic, au anunţat editorii (1-2). Mai mult decât atât, editorii au subliniat că nu vor publica decât povestiri originale. Divertisment și informațiile urmau să fie preocupările principale ale revistei.
Modestă în privinţa preţului și a dimensiunilor (15 x 21 cm), având coperte color, revista „Pleiade” a fost programată să apară la fiecare trei luni, dar apariţia regulată a rămas o himeră. Între primăvara anului 1995 și toamna anului 1997, doar cinci numere au apărut, având o medie de 80 de pagini fiecare. Dintre cele nouăsprezece povestiri publicate, șapte au fost traduceri și douăsprezece ale unor scriitori greci. Nu a existat nimic inovator în ceea ce priveşte conținutul revistei, comparativ cu eforturile anterioare. Poate că diferența majoră a fost publicarea scrisorilor de la cititori : mulţi cumpărători ai revistei şi-au exprimat aprecierea privind efortul reînnoit de a încuraja și de a informa adepții greci ai science fiction-ului.
Fiind un grup ambițios, echipa editorială a „Pleiadelor” a decis să trezească interesul latent al publicului larg cu privire la prezența autorilor greci implicați în domeniul fantasticului prin instituirea unui premiu. Primul pas a fost un anunţ apărut în cel de al doilea număr al „Pleiadelor”, menţionând viitorul premiu „Ikaromenippos”, instituit ca un omagiu adus lui Lucian, „părintele” science fiction-ului grecesc. După ce juriul format din cinci membri a finalizat procesul de selecție, prima ceremonie de premiere a avut loc pe data de 7 mai 1996.
Premiile „Ikaromenippos” au fost acordate pentru cel mai bun roman SF și cel mai bună povestire publicate în 1995.9 Din păcate, frivolitatea cu care Argonauții Fantastici s-au ocupat de procedura de atribuire a premiului a provocat reacţia editorului Iorgos Bazinas, care i-a atacat în revista lui, „Apagorevmenos Planitis”.
Greșelile făcute, mai ales încălcarea confidențialității buletinelor secrete de vot, au fost într-adevăr de neiertat. În general, atmosfera a devenit una încărcată de ostilitate și batjocură. Au fost transmise scrisori „furioase”, în timp ce oameni din ambele tabere care şi-au păstrat calmul au încercat să medieze.
Totuși, acest incident demonstrează într-un mod evident rivalităţile care au afectat şi afectează comunitatea SF grecească în cadrul căreia mulţi fani şi editori sunt motivați de ambiții personale și de auto-promovare. Într-o încercare de a îngropa securea războiului, Argonauții Fantastici au rezervat un premiu pentru rivalul lor Iorgos Bazinas în palmaresul Premiilor Ikaromenippos decernate în 1997. Acest gest prietenesc a recunoscut valoarei contribuției lui Bazinas la promovarea science fiction-ului grecesc : în afară de „Apagorevmenos Planitis”, el a lansat şi o colecţie de cărți de buzunar, intitulată „Pe orbită”. Cum era de așteptat, Bazinas nu a venit să-şi primească premiul și până astăzi are o atitudine reticentă cu privire la această distincţie.
Treptat, cifra medie de vânzări a revistei „Pleiade” a ajuns la 1.800 – 2.000 de exemplare per ediție (de la 4.000 de exemplare). Argonauții Fantastici au continuat să se scuze pentru publicarea tardivă a revistei, invocând obligații profesionale și personale. Dar, în ciuda angajamentului lor neabătut, echipa redactorială nu a putut preveni moartea revistei. Revista a dispărut. Supărător de machistă în retrospectivă , evident satisfăcută de dependența totală de o mână de editori bărbaţi la treizeci-patruzeci de ani, „Pleiadele” nu a putut să iasă din ghetoul SF-ului grecesc. În multe privințe a fost un fanzin, mai degrabă decât o revistă profesionistă.
Prin contrast, noua „Apagorevmenos Planitis” (Planeta interzisă), al cărui prim număr a fost lansat în iunie 1996, sub îndrumarea editorului şi traducătorului Christodulos Litharis, a depășit toate așteptările în privinţa profesionalismului, calităţii și varietăţii textelor : publicarea neregulată a confirmat încă o dată dificultățile financiare ale oricăror reviste SF greceşti.
Mai mare decât revista „Pleiade”, având dimensiunile de 21 x 27 cm, coperte color lucioase și ilustraţii de calitate, cu o grafică interioară rafinată, și prezentând o selecție largă de autori și stiluri, „Apagorevmenos Planitis” i-a mulțumit chiar și pe cei cele mai exigenţi cititori.
Deşi prețul ridicat a tensionat bugetele fanilor cu venituri mici sau ale studenţilor, conţinutul oferit a meritat banii. „Apagorevmenos Planitis” trebuie să fie de asemenea, lăudată pentru efortul fără precedent de a promova femeile în calitate de colaboratori, deși vocea masculină încă a dominat. În cele nouă numere (1996-1999), optsprezece texte din 106 de povestiri au fost scrise de femei (paisprezece americane și două grecoaice). Majoritatea prozelor – şaizeci și patru de povestiri – a aparţinut un autori americani, opt povestiri unor scriitori britanici, opt au fost greceşti, trei australiene, câte un text columbian şi polonez, iar trei povestiri au fost ale unor scriitori a căror naționalitate nu a putut fi identificată.10
„Apagorevmenos Planitis” s-a situat înaintea concurenților săi prin furnizarea curentă de știri SF, prin oferirea de note biografice ale autorilor traduşi (inclusiv furnizarea titlurilor originale și datelor primei publicări), prin numeroase recenzii şi cronici de film şi interviuri. Pe scurt, „Apagorevmenos Planitis” continuă să fie cea mai importantă şi relevantă revistă SF grecească. Din păcate, realizările sale evidente nu au garantat şi succesul financiar, fapt demonstrabil prin faptul că numărul dublu aprilie-mai 1999 a fost amânat cu un an.
Prin eclipsa atât a „Cyborg”-ului cât şi a „Andromedei”, piața fanzinelor a căzut în obscuritate. O încercare de reactivare a fost făcută în februarie 1997 de către Iorgos Gulas, editorul fanzinului „Big Bang”, o publicaţie trimestrială având 86 de pagini fotocopiate și coperte color, editat de Apopeira într-un tiraj de 300 de exemplare.
„Big Bang” s-a concentrat îndeosebi asupra ficţiunii anglofone și greceşti și a fost în multe privințe superior predecesorilor săi. În cele șapte numere ale sale au apărut douăzeci de povestiri traduse și douăzeci și trei de povestiri greci .
„Big Bang” este singurul fanzin care a inclus încă de la primele numere, poezii ale unor autori autohtoni şi străini. Răspunsul entuziast al fanilor l-a determinat pe Goulas să continue publicarea fanzinului dincolo de obiectivul său inițial al patru numere. Succesul său a constat în primul rând în conținutul său divers, preţul accesibil şi a tonului pe măsura înţelegerii fanilor. „Big Bang” a publicat scrisori către editor din diferite părți ale Greciei, dând glas și vizibilitate unui public cititor altfel obscur. O schimbare în favoarea scriitorilor greci de sex masculin a caracterizat numerele 4 și 5 (ianuarie și iunie 1998), precum și numerele 6 și 7 (noiembrie 1998 şi aprilie 1999). Din nouăsprezece povestiri publicate în ultimele patru numere, doar două sunt scrise de femei.11 În plus, secțiunea de știri a fost extinsă prin raportarea unor diverse evenimente şi discuții, precum și menţionarea activităților Clubului Fantasticului, fondat în 1997 în Ioannina din inițiativa lui Nikos Theodorou.
O altă interesantă iniţiativă a fost lansarea de către Iannis Karaiosifoglou a versiunii greceşti a „Asimov’s Science Fiction”.
Primele două numere (octombrie și noiembrie 1997) au apărut în același timp și au prezentat materiale traduse din versiunile anglofone ale revistelor Asimov’s și Analog. Într-o prefaţă a primului număr, Karaiosifoglou a descris influența lui Jules Verne, considerându-l „cea de a treia persoană din viața mea după taică-meu şi maică-mea” (5). Subliniind valoarea didactică a literaturii SF, Karaiosifoglou i-a numit pe „Heinlein, Clarke, Dick, Silverberg şi Asimov”, „profesorii săi”, considerând „penetranta lor viziune”, o adevărată revelaţie ce i-a dezvăluit “noi căi” şi “noi speranțe” (5).
Pe un ton apologetic, a caracterizat „Asimov’s” ca fiind „o revista premiată şi renumită în întreaga lume” datorită „efortului încununat de succes de a căuta esența lucrurilor și a oamenilor și de a o prezenta prin alegorii” (5). Speranțele sale în ceea ce priveşte versiunea grecească a revistei “Asimov’s” au fost mari : „Aspirațiile Asimov’s -ului grecesc [sunt] … de a ne face să ne gândim la noi lumi și la noi conştienţe. Prin modalităţi vechi, testate. Modalităţile lui Jules Verne și Isaac Asimov.” (5).
În pofida acestor ambiții , primele două numere au fost încropite în grabă. Nu numai că nu cuprindeau minimul de informaţii de bază privind istoria și echipa redactorială a revistei americane – considerând de la sine înţeleasă reputația sa de fondator, dar şi cu prea multe greşeli tipografice și cu omisiunea titlurilor originale și a numelor traducătorilor.
Într-un editorial de două pagini în numărul din noiembrie 1997 a versiunii greceşti a „Asimov’s Science Fiction”, o catastrofă din punct de vedere comercial, Karaiosifoglou s-a dedat unor generalizări cu privire la lipsa de atenție acordată popularizării științei și science-fiction-ului în Grecia. Complăcându-se în lamentaţii familiare împotriva a ceea ce el numea „provincialismul și aroganța unui mic grup de intelectuali „profunzi”, Karaiosifoglou a înfierat elitismul criticii academice, plângându-se de marginalizarea persoanelor orientate spre viitor, dar, de asemenea, ignorând ostentativ toți editorii, scriitori, antologatorii greci anteriori care au încercat să elibereze SF-ul grecesc din ghetou. În timp ce „toate societățile contemporane îi recompensează pe pionierii viitorului”, numai Grecia, „îi trimite la izolare. Cu fața la perete”. (7) .
Din păcate, nu s-a făcut nimic pentru a se remedia omisiunile din primele două numere ale revistei : al treilea număr al versiunii greceşti a revistei Asimov’s a apărut la sfârșitul primăverii anului 1998 (deşi era datat decembrie 1997), și conținea patru povestiri traduse fără nici o menţiune a numerelor traducătorilor sau a locului original al publicării. Editorii anunțau un concurs deschisă tuturor persoanelor de origine sau de naționalitate greacă. Termenul limită era 30 mai 1998, se prevăzuseră premii (publicarea în Asimov’s și un abonament gratuit pe un an), pentru cea mai bună povestire, cea mai bună poveste scrisă de un scriitor sub 21 de ani, cea mai bună povestire SF, cea mai bună povestire fantasy sau heroic fantasy, și pentru cea mai bună povestire horror şi în stil gotic (145). Concursul literar era destinat stimulării interesului cititorilor greci pentru acea revistă afectată de o publicare neregulată și de alte deficiențe şi poate că se dorea împiedicarea dispariției acesteia, dar a fost ceva doar temporar.
Nici concursul, nici reputația lui Isaac Asimov nu a fost de natură să ajute revista pe termen lung pentru că a fost un proiect neglijent, de un interes limitat pentru cititorii experimentați de SF. Versiunea grecească a revistei Asimov’s a fost incapabilă să satisfacă standardele prototipului american.
Pe deplin conștient de soarta precară a revistelor SF în Grecia, editorul N.O. Manousos a decis să testeze piața având în vedere lipsa timp de un an a revistei „Apagorevenos Planitis”.
El a prezentat o numărul „pilot” al unei reviste glossy având coperte color numită „Fantastic !” (1998). Spre deosebire de predecesoarele sale, „Fantastic !” a pus accentul pe informare, oferind articole despre H.P. Lovecraft, William Gibson și Isaac Asimov, eseuri despre SF-ul anglofon şi grecesc, recenzii de carte, cronici de film şi discuții despre seriale SF televizate. „ Crucifixus Etiam” de Walter M. Miller , Jr. a fost singura povestire tradusă. Aparent, feedback-ul publicului a fost „călduț”, pentru că Manousos încă nu a publicat cel de al doilea număr.
Un alt efort a fost reprezentat de sf Aν (An în grecește), 1998), un trimestrial avangardist, care, în conformitate cu afirmațiile editorilor săi, a avut drept scop prezentarea „unor diverse abordări ale literaturii fantastice și criticii acesteia”. Primul număr a fost dedicat mass-mediei și SF-ului. Într-un scurt rezumat în limba engleză, editorii au oferit o explicație pentru numele său neobișnuit al revistei : „Titlul Aν se referă la … numele unui zeu sumerian, zeul cerului. Potrivit unei teorii, supernova Vela X, care a explodat acum 6000 ani i-a impresionat pe locuitorii Sumeriei, acest fapt reflectându-se în acest simbol și asta ar fi condus la inventarea scrisului. Vela X este cunoscut sub numele de pulsarul PR 0833-45. „Αυ” (An) este, de asemenea cuvântul grecesc pentru „dacă” ” (109). Poveștile traduse incluse au fost „I Remember Babylon” de Arthur C. Clarke, „The Gernsback Continuum” de William Gibson, „The Greatest Show on Earth” de J.G. Ballard, „Don’t Leave Me” de Barrington J. Bayley, și „Vile Dry Claws of the Toucan” de Ian Watson. Mai mult, Bill Babouris a analizat metodele narative folosite în serialul „Babylon 5”, Dimitris Arvanitis a prezentat o abordare structurală a SF-ului în mass-media în opera lui Norman Spinrad, Spiros Vretos a analizat argumentul politic de bază al serialului „X – Files”, iar Yannis Andreou a discutat realitatea virtuală.
Traducerea autorilor străini în Grecia este o afacere profitabilă pentru editori, dar nu pentru cei mai mulți traducători care în mare parte lucrează independent, activitatea lor fiind determinată de legile pieței libere, concurențiale ; editurile universitare nu sunt implicate în traduceri comerciale. Cei mai mulți editori de reviste SF și autori greci de SF se ocupă de literatura fantastică în timpul lor liber și-și câștiga existența din diverse profesii cum ar fi învățământul, ingineria, dreptul și medicina. Există câțiva prolifici traducători profesioniști, dar aceștia sunt o minoritate. Suficient de versat în aspecte literare, acest mic grup este format din autori, editori și intelectuali care au suficiente cunoștințe și aptitudini pentru a-și câștiga existența din traduceri. Dar majoritatea traducătorilor, prin contrast, sunt tratați precum salahorii sezonieri și sunt plătiți la pagină, cel mai adesea fără vreun contract. Mulți editori greci angajează absolvenți de facultate sau pe oricine pretinde că are un certificat de traducător dintr-o limbă străină. Profitul este singura motivație, deoarece editorii nu sunt, în majoritatea cazurilor, decât niște comercianți care nu dispun de educație pentru a fi capabili de vreo evaluare literară în cunoștință de cauză. Ca urmare, cele mai multe traduceri comerciale sunt făcute de amatori – fușereli rapide care trădează textele originale. Printre traducătorii profesioniști de romane și povestiri SF, cei care merită să fie remarcați pentru munca lor de calitate sunt Iannis Andreou, Dimitris Arvanitis, Iorgos Balanos, Vaso Hounou, Lili Ioannidou, Christodoulos Litharis, Vasilis Kallipolitis, Marina Lomi, Makis Panorios, Marios Verettas și Vembos Thanasis. Prin contrast, multe povestiri din revistele și fanzinele grecești menționate aici (cu excepția revistei Apagorevmenos Planitis) au fost traduse de prieteni, cunoștințe sau rude ale editorilor. Unii traducători sunt fani sau autori tinerei dornici să-și vadă numele tipărit.
Conform statisticilor furnizate în numărul 20 al publicației Ichneftis, din totalul cărților publicate în Grecia în 1996, 36,5% au fost traduceri. Din totalul traducerilor, 60,2 % au fost operele unor scriitori din Europa și 32,5% din Statele Unite ale Americii (Voukelatos 13, 19). Astfel, una din trei cărți traduse în Grecia are o origine americană. Propria mea cercetare arată că între 1994 și 1997, s-au publicat în Grecia următoarele traduceri SF : șaizeci și șase de romane, șapte culegeri de povestiri și treizeci de antologii. Totalul povestirilor SF publicate în reviste, fanzine, culegeri și antologii a fost de 300, 100 de povestiri numai în 1997. Cei mai populari autori SF în Grecia din anii 70 încoace au fost Douglas Adams, Brian W. Aldiss, Isaac Asimov, J.G. Ballard, Ray Bradbury, Fredric Brown, Arthur C. Clarke, Philip K. Dick, Harlan Ellison, William Gibson, Robert E. Howard, Henry Kuttner, Larry Niven, Robert Sheckley, Robert Silverberg, Clifford Simak, Clark Ashton Smith, Norman Spinrad, Bruce Sterling, Theodore Sturgeon și A.E. van Vogt. Printre autoarele de SF, cel mai adesea sunt traduse Lois McMaster Bujold, Pat Cadigan, Ursula K. Le Guin, Tanith Lee, C.L. Moore, Pat Murphy, Joanna Russ, James Tiptree Jr., și Connie Willis.
Am menționat mai devreme că puține femei din Grecia scriu SF. Numai șase povestiri scrise de grecoaice au apărut în reviste și fanzinele menționate în acest eseu : „Skomeftis” de Eleni Goula, „Dragoni și fluturi” de Despoina Voulgari-Graham (ambele în cel de al treilea număr al fanzinului Big Bang), „Trans” de Christina Oikonomidou (în cel de al patrulea număr al Big Bang-ului), „Chemarea” de Anthippi Fiamou, „Pitsina trăiește” de Maya Diamanti (ambele în cel de al cincea număr al revistei Apagorevmenos Planitis), și „Zâmbet albastru” de Maria Chrysophou (Apagorevmenos Planitis nr. 8). Revistele nu au furnizat nicio informație biografice despre aceste tinere autoare, toate debutând în ultimii ani.
Deși domeniul de investigație al acestui eseu este limitat la reviste și fanzine, doresc să menționez activitatea autoarelor grecoaice care au încercat să se impună într-un gen dominat de bărbați.
Primul roman hard SF pentru adulți scris de o grecoaică a fost „Călătorind spre Lună și Marte” (1963) de Frantzeska L.Stellakatou, care nu-i plasează doar pe bărbați pe Lună (și Marte), ci personaje de ambele sexe. Romanul are un cuvânt înainte scris de Dr. Hermann Oberth, ce laudă acuratețea și verosimilitatea științifică a romanului.
Alte romane SF scrise de grecoaice sunt „Euridiki 2000” (1984) de Veta Papadaki, „În matrița sorilor verzi” (1984) și „Fratele meu Cain” (1986) de Ersi Lage, „Nu, sunt încă vie” (1991) de Maria Polenaki, „Odiseea 2016” (1994), „Mesaje din dimensiunea tăcerii” (1995), „Confruntarea finală” (1996), „Și Sfinxul a zâmbit” (1997) de Hero Iannopoulou, „Planând prin realitate” (1997) de Alexia Athanasiou. Autoarele din Grecia sunt mai numeroase decât bărbații în categoria SF-ului și F-ului pentru tineret. Ele au dominat această nișă încă din anul 1957, aducînd o perspectivă feminină și feministă, având de multe ori curajul de a discuta probleme considerate nepotrivite pentru publicul mai tânăr, expunându-i pe tinerii greci la problemele și dileme științifice curente. Cele mai prolifice autoare în ultimii douăzeci de ani au fost Kira Sinou și Nitsa Tzortzoglou, ale căror romane demonstrează măiestrie, imaginație, acuratețe și o vastă cultură.
Explozia domeniului imaginarului în Grecia, creşterea vânzărilor, extinderea numărului de cititori, implicarea fanilor în diverse experienţe editoriale, apariţia fan-cluburilor în Atena, Salonic şi Ioannina şi decizia unora dintre editorii mainstream de a publica romane sau antologii SF, toate acestea au contribuit la crearea unui climat mai favorabil. De asemenea, importante au fost eforturile autorilor, traducătorilor şi editorilor, până şi fenomene exterioare precum popularitatea producţiilor hollywoodiene, filmele şi serialele SF precum Star Trek, Babylon 5, The X – Files, şi o doză constantă de alte filme SF difuzate pe canalele TV din Grecia. Dacă rădăcinile fantasticului și mai ales ale science fiction-ului au pătruns destul de adânc prin intermediul mass-mediei populare pentru a asigura continuitatea SF-ului scris, asta rămâne de văzut. Sub atmosfera aparent euforică se ascunde dezastrul financiar pentru că puterea de cumpărare a cititorilor greci fluctuează iar prosperitatea pieţei este în principal o chestiune de cifre şi statistici.
Revistele SF din Grecia au parcurs un drum lung, dar drumul pare în continuare promiţător. În ciuda unui public limitat, producția SF-ului scris continuă să sfideze viziunile pesimiste. Loialitatea, perseverenţa şi încăpățânarea fanilor, autorilor, traducătorilor şi editorilor sunt argumentele care păstrează science fiction-ul viu în Grecia, atât cel local cât şi cel extern. Când o revistă devine neprofitabilă, editurile grecești fie abandonează proiectul sau transferă fonduri din vânzarea cărților pentru a compensa pierderile. Atunci când întârzierile accentuează foamea fanilor, ciclul începe din nou, fie prin revitalizarea revistelor abandonate fie prin lansarea unora noi.
Faptul că mulți cititori tineri au cunoștințe adecvate de limba engleză şi preferă să citească SF în original, mai degrabă decât să aștepte traducerile în greceşte, contribuie de asemenea la criza publicării SF-ului în Grecia. Pe lângă faptul că sunt doar câteva, librăriile greceşti specializate în SF&F nu importă titluri recente si nici numere actuale ale revistelor de profil publicate în Marea Britanie şi în S.U.A. În ciuda tuturor obstacolelor, viitorul science-fiction-ului în Grecia va rămâne unul propice atâta timp cât suporterii fideli ai genului îşi vor continua eforturile.
Produsele revoluţiei tehnologice au invadat Grecia de la începutul anilor 1990 încoace şi au transformat radical relaţiile sociale şi obiceiurile. Mediul de lucru a fost informatizat în mare măsură, produsele high-tech importate concurează pentru salariile consumatorilor iar nebunia jocurilor video pe calculator a cuprins tânăra generaţie. Au fost instituite programe de studii legate de tehnologie în universitățile locale de stat și în cele private. Canalele prin cablu şi televiziunea prin satelit furnizează o doză din ce în ce mai mare de filme şi seriale SF, știrile se referă des la activitățile NASA și ale Agenției Spațiale Europene, iar revistele specializate precum Millennium, Night Sky şi Astronautiki furnizează cele mai recente informații cu privire la explorarea spațiului şi la cercetarea ştiințifică din domeniu. Companiile private oferă abonamente la internet și acces la infosfera mondială iar telefoanele mobile au devenit la fel de comune precum periuțele de dinți. Toate aceste inovații i-au făcut pe grecii contemporani să-şi dea seama că Era Spațială și a Tehnologiei a ajuns în sfârşit şi în peninsula noastră sud-europeană.
Se poate presupune că astfel de schimbări vor accentua interesul publicului pentru „noua mitologie” aşa cum a fost deseori numit science fiction-ul. Dar boom-ul actual în ceea ce priveşte titlurile de carte se poate desumfla la fel de repede ca în trecut, în cazul în care editorii greci continuă să se confrunte cu nişte crize periodice. Mai multe reviste de toate tipurile au fost lansate în Grecia de după 1990 decât în orice alt deceniu, şi ca o consecință, piața publicaţiilor s-a saturat. Cele mai de succes periodice de masă vindeau între 40.000 şi 50.000 de exemplare per ediție ; revistele SF locale considerau o mare realizare atunci când tirajul lor ajungea la 4.000 de exemplare.
Viitorul pare promițător, dar există prea mulți factori necontrolabili care influențează piaţa editorială. Într-o ţară de zece milioane de oameni, aproape 500 de edituri scot anual peste 5.000 de titluri noi. Capitalizând tendințele actuale şi publicând fără discernământ titluri care au captat publicul din străinătate, poate fi o strategie riscantă într-o piaţă de carte extrem de competitivă şi în continuă schimbare, obsedată doar de profit. Scriitorii greci de SF, antologatorii şi editori trebuie să-şi mențină o vizibilitate mare, dacă doresc să-şi păstreze loialitatea micului nucleu de fani greci. Răbdarea acestora este pusă la încercare de fiecare dată când un termen este încălcat.
Rivalitatea perpetuă dintre grupuscule duce de multe ori la certuri mărunte, pătând reputația unor persoane oneste şi entuziaste care îşi dedică puţinul timp liber, energia, experienţa şi banii proprii pentru păstrarea vie a interesului publicului faţă de science fiction. Încercarea de a menține coeziunea şi respectabilitatea şi, în acelaşi timp contracararea atacurilor insidioase a acelora care continuă să ia în derâdere science fiction-ul etichetîndu-l ca „gunoi evazionist destinat consumatorilor săraci cu duhul”, par a fi cele mai presante provocări cu care se confruntă science fiction-ul grecesc acum şi în perioada următoare.
Genealogia revistelor SF greceşti :
Ainigmata Tou Symbantos (Enigmele universului) ; revistă lunară : 1975-1981 ; 76 de numere ; editor : Chrysi Tomi, redactor șef : Lazos Christos. A prezentat îndeosebi doar povestiri SF traduse.
Analogio ; revistă lunară : 1976-1977 ; 9 numere ; editor : Kostas Kavathas . Povestiri SF traduse.
Andromeda . 1977 ; un număr; editor : Chrysi Tomi. Prima revistă SF grecească.
Nova ; revistă lunară ; 1978 ; 4 numere ; editor : Angelos Mastorakis ; relansată în iunie 1993, întreruptă după două numere.
Quark . Fanzin ; 1985. 1 număr ; editor : Panagiotis Skayiannis.
Esoteriko Diastima (Spaţiul interior). Fanzin ; 1989 ; 1 număr.
Apagorevmenos Planitis (Planeta interzisă) ; Revistă :1987-1990 ; 10 numere; editor : Iorgos Bazinas; Redactor şef :Dimitris Arvanitis. Relansată în 1996 : 9 numere (1996-1999); Redactor şef : Christodoulos Litharis ; A publicat autori străini și greci, publicare neregulată.
Cyborg . Fanzin : 1990-1995 ; 7 numere ; Editori : Kostas Koutsoukos şi Christos Lazos ; Publicarea a fost continuată de Koutsoukos după plecarea lui Lazos. Inactiv.
Andromeda . Fanzin. Bilunar : 1990-1994 ; 25 de numere ; Editor şi redactor şef : Lazos Christos. Axat pe publicarea textelor scriitorilor greci.
Chorochronos (Spaţiu-timp). Fanzin :1994 ; 5 numere ; a prezentat texte ale unor autori străini şi greci.
Pleiades : Revistă SF grecească :1995-1997. 5 numere ; Editura Alien/editor Iorgos Hatzipanagiotou ; redactori : Argonauţii fantastici ; A publicat toate subgenurile imaginarului.
Big Bang . Fanzin. Trimestrial : 1997-1999. 7 numere ; Editor & redactor şef : Iorgos Goulas.
Asimov’s Science Fiction. Revistă lunară. 1997 : 3 numere. Editor : Iannis Karaiosifoglou ; Traduceri.
Fantastic ! : 1998. Editor : N.O. Manousos , redactor şef : B. Sarmantas . Un singur număr “pilot”, cuprinzând articole, ştiri, recenzii de cărţi și cronici de filme..
SFAν. Trimestrial . Vara anului 1998; Editor : Ekdoseis Oxy ; Redactori : Iannis Andreou, Spiros Vretos şi Thanasis Iannakopoulos. Traduceri şi eseuri.
Notele autoarei :
1. Antologia publicată de editura Galaxias în 1961 cuprinde traducerile unor povestiri de E.M. Forster, Fritz Leiber, Isaac Asimov, Eric Frank Russell, John Wyndham, Fredric Brown, Ron Goulart şi Oliver Sand.. Romanele traduse în anii 60 în Grecia sunt : „Călătorie pe Venus” (1960) de K. Volkov, „Atlantida” de Pierre Benoit (1961), „Orizontul pierdut” (Lost Horizon) de James Hilton (1961), „Solaris” de Stanislaw Lem (1961), „Straniul caz al doctorului Jekyll și al dl. Hyde” (1968) de Robert Louis Stevenson, „The War of Suns” (1968) de Edmond Hamilton, „The Screamies” (1968) de Rex Merriman, „2001, Odiseea spaţială” (1968) de Arthur C. Clarke, „Primii oameni în Lună” (1969), „Maşina timpului” (1969), „Omul invizibil” (1969) de H.G. Wells. Romanele lui H.G. Wells fuseseră traduse şi mai devreme, dar nu am putut localiza vreuna din edițiile de dinainte de 1969. Grecia este cunoscută pentru haosul bibliografic şi lipsa materialelor de referință. Nu există nici o indexare sistematică sau înregistrări iar statisticile fiabile cu privire la producția de carte și circulația tirajelor reprezintă o caracteristică doar a sfârșitului anilor 1980. Nu există înregistrări oficiale privind cărțile care nu au mai fost publicate. Editorii greci devin brusc muţi atunci când vine vorba de furnizarea de informații legate de activitatea lor editorială. Dacă nu se specifică altfel, toate traducerile din limba greacă din acest eseu aparţin autoarei.
2. Pentru statistici, tabele și liste privind traducerile și publicarea de texte SF străine în Grecia, a se vedea Pastourmatzi D., Bibliografia Science fiction-ului, Fantasy-ului, şi Horror-ului în Grecia : 1960-1993.
3. Această informaţie mi-a fost dată, personal, în timpul unui interviu în luna octombrie 1992.
4. Vezi cazul Martinides. Petros Martinides este asistent universitar la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Aristotel din Salonic şi îi place să creadă că este expert în “paraliteratură”, exhibând o atitudine dispreţuitor-arogantă deşi titlul unui „studiu” de-al său este „În apărarea paraliteraturii”. „Concluziile” sale sunt foarte dăunătoare pentru că are o abordare grandoman-elitistă, condamnând în bloc toate textele din afara canonului literar tradițional considerându-le „diletantisme de veleitari”, compensări ale unor „fantezii” şi „fantasme” destinate unor consumatori nepretențioşi (225). În opinia sa , în ciuda „unor prea rare exemple de măiestrie stilistică”, SF-ul nu este altceva decât „maculatură escapistă”, putând fi consumat fără nici un efort intelectual deosebit şi neoferind vreo vigilență cognitivă : SF-ul nu oferă în opinia sa, „nici informații istorice și nici reconstituirea vreunui eveniment”, nici „valoarea informațională a unui tratat sau … problematica ecumenică precum în profundele analizele ale literaturii serioase” (215, 220, 223). Alte presupuneri frizând stupiditatea se referă la opinia că autorii SF de sex masculin se ocupă de teme „universale”, „umane”, în timp ce femeile cum ar fi Ursula K. Le Guin sunt prinse în capcana subiectelor „feminine”. De exemplu, într-un eseu, Martinides dedică şase pagini analizei romanului „Mâna stângă a întunericului” şi conchide că imaginația doamnei Le Guin este „persecutată de problemele specifice sexului ei.” (89).
5. În primele zece numere, revista Apagorevmenos Planitis a publicat texte de ( în ordine alfabetică ) : Poul Anderson, Greg Bear, Gregory Benford, Robert Bloch, Ray Bradbury, C.J. Cherryh, Jack Dann, Thomas M. Disch, Philip K. Dick, Gardner Dozois, Harlan Ellison, Philip José Farmer, William Gibson, M. John Harrison, Henry Kuttner, Tanith Lee, Ursula K. Le Guin, Ted Reynolds, Rudy Rucker, Bob Shaw, Robert Sheckley, Robert Silverberg, Norman Spinrad, Bruce Sterling, Jaroslav Veis, Gene Wolfe, Timothy Zahn şi Roger Zelazny. Doar câteva titluri au fost menţionate, printre acestea fiind „Amadeus”, de Carter Scholz, „Blit” de David Langford, „Bloodchild” de Octavia Butler, „Burning Chrome” de William Gibson , „Fun With Your New Head” de Thomas M.Disch, „Geezenstacks” de Fredric Brown, „A Gift from the Greylanders” de Michael Bishop, „Many Mansions” de Alexander Jablokov, „Nearly Departed” de Pat Cadigan, „On the Uses of Torture” de Piers Anthony, „Playback” de Arthur C. Clarke, „The Robot and The One You Love” de Tom Maddox, „Schrödinger’s Kitten” de George Alec Effinger, „Solace” de Gardner Dozois, „The Unfolding” de Bruce Sterling şi John Shirley, „When It Changed” de Joanna Russ, şi nuvela „Journal of the Plague Years” de Norman Spinrad.
6. Povestirile greceşti publicate în Cyborg sunt : „Transformator de realitate” de Iorgos Perifanis, „Coşmarul” de Dimitris Vekios, „Introduceţi cea de a doua parolă” de Stelios Aronis, „Nu-l necăjiţi pe Atotputernicul” şi „Mai complicat decât universul, mai schimbător decât timpul” de Kostas Koutsoukos şi „Ultimele grăunţe de nisip din clepsidră” de Dimitris Fyssas.
7. Deoarece titlurile originale nu sunt disponibile, menţionez doar numele scriitorilor prezenţi în cele două numere ale revistei Nova : Brian W. Aldiss, Fredric Brown, Algis Budrys, Philip K. Dick, Damon Knight, Julian Flood, William Gibson, Dean Koontz, Larry Niven, Bob Shaw şi John Shirley.
8. În ordinea apariției, textele grecești publicate în Chorochronos sunt : „Aşteptându-te de azi dimineață” şi nuvela „Sfârşitul oraşului” de Thanasis Mantzaras, „Înviat de lumina vestului”, „Sentinela” şi nuvela „Aurea” de Yiannis Kalivas, „Zbor înalt” şi „Călugăriţa” de Marios Avgoustatos, „Haosul a venit de pe Internet” de Nikos Kanakaris.
9. Pentru un raport detaliat cu privire la premii, a se vedea „News from the Hellenic Science-Fiction Front” şi „SF in Greece”.
10. Pentru a vă oferi o idee despre textele publicate în noua ediţie a revistei Apagorevmenos Planitis, vă reproduc sumarul numărului şapte, dedicat “Epocii de Aur” a SF-ului american :
„Trends” de Isaac Asimov, „The Twonky” de Lewis Padgett, „The Seesaw” de A.E. Van Vogt, „Uncle Einar” de Ray Bradbury, „Knock” de Fredric Brown, „The Man Who Evolved” de Edmond Hamilton, „Period Piece” de J.J. Coupling, „The Strange Case of John Kingman” de Murray Leinster, „Defense Mechanism” de Katherine MacLean, „The Fires Within” de Arthur C. Clarke, „Memorial” de Theodore Sturgeon.
În numerele precedente revista a publicat traduceri ale unor povestiri îndeosebi anglo-americane din anii 70-90.
Numărul opt (primăvara anului 1998) cuprindea următoarele povestiri : „Outside” de Brian W. Aldiss, „Controlled Experiment” de Rick Conley, „The New Pre-History” (Noua preistorie) de René Rebetez-Cortez, „Life Hutch” de Harlan Ellison, „The Tale of the Computer That Fought a Dragon” (Povestea calculatorului care a luptat cu un dragon) de Stanislaw Lem, „Inconstant Moon” de Larry Niven, „What is Life?” de Robert Sheckley, „Fat Vampire” de Norman Spinrad, „Noise” de Jack Vance.
Numărul nouă (aprilie-mai 1999) a publicat traducerile următoarelor povestiri : „Lost Boys” de Orson Scott Card, „Someone Who Understands Me” de Matthew Costello, „Mefisto in Onyx” de Harlan Ellison, „Silicon Muse” de Hilbert Schenck, „Dori Bangs” de Bruce Sterling, „Null-P” de William Tenn, şi “The Four” de Gary Woodland.
11. Povestirile străine traduse şi publicate în cele cinci numere ale fanzinului Big Bang-ului au fost (în ordine alfabetică) :
„Expendable” de Philip K. Dick, „A Short Course in Art Appreciation” de Paul Di Filippo, „A Splice of Life” de Sonya Dorman, „Ecoawareness” de Harlan Ellison, „Job Security” de Joe Haldeman, „Nine Hundred Grandmothers” de R.A. Lafferty, „Kindergarten” de Fritz Leiber, „The Smallest Dragon Boy” de Anne McCaffrey, „Dry Spell” de Bill Pronzini, „Innocence” de Joanna Russ, „The Better Man” de Ray Russell, „Light of Other Days” de Bob Shaw, „Monsters” de Robert Sheckley, „The Doctor” de Ted Thomas şi „Collector’s Fever” de Roger Zelazny.
Povestirile greceşti au fost (în ordine alfabetică): „În compania lui Heliogabalus” de Babis A. Angelopoulos şi Vasilis Ch. Angelopoulos, „Bal pe balcon” de Iorgos Bouras, „Moarte pe ţărm” şi „Apocalips !” de Spyros Fegos, „Skomeftis” de Eleni Goula, „Lori” de Iorgos Goulas, „Karlos din Lemessos” de Panaiotis S. Hanos,
„Inexistenta istorie a unui tip al cărui nume nu era Ivan” de Kostas Kontodemos, „Vampirul fericit” de Ch. Kostakis, „AkropoliTM Mon Amour” de Panos Koutroubousis, „Locotenentul Fatsiambrouta” de Faidon Kyrimis, „Bucuria creaţiei” de Apostolos Manouras, „O adevărată povestire horror” de Iorgios Mavroeidis, „Cutia muzicală” de Antonis Nikolaou, „Ceilalţi” de Alexandros A. Gerandreas, „Trans” de Christina Oikonomidou, „Visuri” de Iorgos Pavlides, „Pendulul” de Dimitris Terzis, „Dragoni şi fluturi” de Despoina Voulgari-Graham.
Lucrări citate :
Arvanitis, Dimitris. „Sexul, femeile şi tabuurile din SF”, Apagorevmenos Planitis 2 (vara 1987): 4-15.
Bazinas, Iorgos. Editorial, Apagorevmenos Planitis 1 (martie-aprilie 1987): 2.
─────. Editorial, Apagorevmenos Planitis 2 (vara anului 1987): 2.
─────. Editorial, Apagorevmenos Planitis 4 (noiembrie-decembrie 1988): 4.
─────. Editorial, Apagorevmenos Planitis 7 (aprilie-mai 1989): 4.
─────. Editorial, Apagorevmenos Planitis 10 (toamna anului1990): 4.
„Diagonismos ellinikou fantastikou diigimatos.” (Concursul de povestiri SF), Asimov’s Science Fiction 3 (dec. 1997): 145.
„Diagonismos gia tin syggrafi keimenon epistimonikis fantasias gia neous/nees apo 15 eos 30 eton.”
(Concursul destinat tinerilor între 15-30 de ani de povestiri SF), Apagorevmenos Planitis 2 (vara 1987): 136. Haţopoulos, Odiseas. Interviu, octombrie 27, 1992.
„H Epistimonoki fantasia gia arharious kai prohorimenous.” (Science fiction pentru începători şi avansaţi), Apagorevmenos Planitis 1 (martie-aprilie 1987): 4-15.
„Editorial.”, Pleiades: The Hellenic Magazine of Science Fiction 1 (primăvara 1995): 1-2.
Karaiosifoglou, Iannis. „O Ioulios, o Isaak ki Emeis.” (Julius, Isaac şi şoarecii); Editorial. Asimov’s Science Fiction 1, Grecia (octombrie 1997): 5.
─────. „Ta miden kai oi apeiroithi epistimi kai I epistimoniki fantasia stin Nea Ellada.” (Zero şi infinitul, ştiinţa şi science fiction-ul în Grecia) Editorial, Asimov’s Science Fiction 2 (noiembrie 1997): 6-7.
Lazos, Christos. „H Elliniki Logotechnia tis Epistimonikis Fantasias: Mia Syntomi Episkopisi.” (Literatura SF grecească: o scurtă panoramă), Diavazo 220 (august 9, 1989): 23-30.
─────. „Prologos tou Ekdoti.” (Cuvântul înainte al editorului), Andromeda 1 (septembrie-octombrie 1990): 3.
Martinides, Petros, Synigoria tis Paralogotechnias. (În apărarea paraliteraturii), Atena: Polytipo, 1982.
Panaiotatos, Dimitris. „Fantastiko kai Epistimoniki Fantasia: Ennoia kai Ideologiki Leitourgia.” (Fantasy și science fiction: concepte şi funcţii ideologice), Diavazo 20 (mai 1979): 47-55.
Panorios, Makis, „Prologos. To Elliniko Fantastiko Diigima” (Prefață. Fantasticul grecesc), Atena: Aiolos, 1987. 9-17.
Pastourmatzi, Domna, „Bibliography of Science Fiction, Fantasy, and Horror: 1960-1993”. Atena: Alien, 1995.
─────. „News from the Hellenic Science-Fiction Front,” Science-Fiction Studies 23.3 (November 1996): 548.
─────. „SF in Greece,” Locus 24.4 (April 1999): 36-7.
„Summary.” sf Aν 1 (vara anului1998): 109.
Voukelatos, Kostas, „H Biblioparagogi 1996: Statistikes.” (Titluri apărute în 1996 : o statistică), Ichneftis 20 (primăvara anului 1997): 11-40.
─────. „Statistikes gia tin Elliniki Biblioparagogi 1990-1992.” (Statistica titlurilor publicate în Grecia între 1990-1992), Ichneftis 4 (ianuarie-martie 1993): 3-18.
─────. „Taseis kai Antiprosopeutika Biblia tis Biblioparagogis 1993.” (Tendinţe şi titluri reprezentative în 1993), Ichneftis 5 (aprilie-iunie 1993): 2-12.
© Domna Pastourmatzi
Traducere de Cristian Tamaș
Traducerea și publicarea în Revista SRSFF s-au realizat cu acordul autoarei și a domnului Dr.Arthur Evans, editor al revistei Science Fiction Studies. Le mulțumim.
Science Fiction Studies #79 = Volume 26, Part 3 = November 1999 http://www.depauw.edu/sfs/backissues/79/pastourmatzi.htm
