În mitul călătoriei inițiatice a eroului, Elysium (sau Câmpiile Elizee în mitologia greacă), este paradisul unde adevărații eroi ajung atunci când mor (gîndiți-vă la Frodo în „Seniorul Inelelor” și la eroul din „Gladiator”) . Pentru vechii greci, Elysium era un loc aflat la marginile pământului unde ajungeau eroii favorizați de zei pentru altruismul lor. Este o stare sau un loc al fericirii perfecte, echivalentul raiului.
„Elysium” este de asemenea, numele stației spațiale ce orbitează în jurul Pământului în filmul cu același nume al regizorului sud-african Neill Blomkamp („District 9”), o alegorie politică SF. Elysium este locul în care privilegiații trăiesc în lux și perfectă sănătate (datorită tehnologiei) – după ce au părăsit Pământul, lăsând în urmă mizeria la a cărei creare fără îndoială au contribuit. Acest lucru nu se evidențiază suficient de clar în ceea ce mă privește și asta este una dintre slăbiciunile majore ale filmului, în opinia mea (mai multe despre acest aspect, mai jos).
Anul este 2154 și locul este Los Angeles, care seamănă ciudat de mult cu mahalalele de cocioabe din cartierele sărace ale Johannesburgului, Africa de Sud (unde Blomkamp a filmat „District 9”). Aflăm curând că Pământul se zbate în mocirla deșeurilor omenirii eșuată într-o stare de conflict social generalizat. Abandonată de elita bogat (care s-au mutat pe Elysium), umanitatea trăiește în condiții de suprapopulare într-o mizerie abjectă, fără hrană, asistență medicală, sau motivația de a trăi. Eu, una, aș fi dorit să aflu un pic mai mult despre modul în care omenirea a involuat atât de dramatic la scară planetară.
O diferită călătorie inițiatică
Încă de când era un tânăr orfan, Max Da Costa (interpretat de Maxwell Perry Cotton și Matt Damon) a visat să ajungă pe Elysium, a cărei siluetă impresionantă este vizibilă pe cer chiar și în timpul zilei. I-a promis lui Frey, dragostea să din copilarie (simpatic interpretată de Valentina Giros și Alice Braga), că o va duce acolo, în paradis. Mentorul său, o călugăriță din orfelinat, o autentică figură maternă îi dă eroului un talisman ( un medalion cu o imagine a Pământului), îi transmite o profeție, „Es su destino hacer algo maravilla cuando tu es hombre” (Acesta este destinul tău de a realiza ceva măreț când vei deveni bărbat”). Ea îi amintește că, atunci când va ajunge Elysium, va vedea cel mai frumos lucru : planeta Pământ . „Vezi cât de frumos este”, îi spune ea în timp ce el se uită afară la fantoma lui Elysium pe cer. Apoi, îi înmânează medalionul cu fotografia și adaugă, „Uite ce frumoși suntem văzuți de acolo. Să nu uiți niciodată de unde vii.” Din această perspectivă, planeta Pamant este cel mai frumos lucru din univers.
Max este un criminal reformat care precum „prozaicul” anti – erou din „District 9” (Sharlto Copley ) , nu este foarte eroic până în ultimele cinci minute ale filmului, când are o revelație personală și decide să acționeze în mod altruist, mai degrabă decât in interes propriu.
Acesta este un model pe care Neil Blomkamp l-a mai folosit și înainte ; eroul reticente (Wikus Van De Merwe) din „District 9”era un tip șters, cu multe pete evidente. Un om destul de greu de acceptat până când ajunge la o decizie eroică în cele din urmă. Prin asta diferă eroii lui Blomkamp de majoritatea protagoniștilor filmelor de acțiune, care în general își încep călătoria de pe poziții mai înalte pe scara evoluției.
Eroii lui Blomkamp trebuie să călătorească mai departe pentru a obține statutul de erou, sunt probabil, portrete mai realiste ale oamenilor obișnuiți, care strălucesc în cele din urmă în condiții extraordinare. Oameni care la început nu ne plac chiar îi urâm, dar la final considerăm că pot fi aplaudați. Comportamentul lui Max definește eroul adevărat : de la nevoia de a se salva pe sine la misiunea de a salva omenirea, sacrificîndu-și propria viață. Dar, ca și în cazul oamenilor obișnuiți, catharsisul are loc numai atunci când Max conectează o căutare personală, aceea de-a salva fiica primei lui iubite cu încercarea de a salva Pământul și personajul se transformă într-un mitic erou altruist așa cum era destinat să devină. Totul a a convers la sfârșitul filmului, într-un montaj de scene care arată medalionul înfățișînd Pământul din mână sa moarte (Pământul este Căminul nostru, salvați planeta), dispariția statului polițienesc, salvarea fiicei iubitei sale și capsulele de pe Elysium aterizând pe Pământ pentru a distribui ajutoare pentru masele muribunde.
O poveste despre planeta Pământ
În mod ironic, în ceea ce privește iubita noastră planetă am simțit în Elysium o discordanță în intrigă/tratarea temei, manifestate printr-o lipsă de rezonanță. Blomkamp începe cu planeta și termină filmul său tot cu planeta. Simbolismul este clar : în fotografii elegante ale Pământului văzut de pe Elysium (și vice versa), în scenele strategice ale lui Max și în imaginea în prețiosului său medalion, nu a iubitei sale Frey, ci a planetei Pământ, și de asemenea sfatul mentorului său livrat într-una dintre cele mai puternice scene ale filmului.
Cu toate acestea, Blomkamp nu reușește să continue pentru a ne crea necesara conexiune fundamentală. De ce este planeta atât de importantă ? Cum este Max conectat planetei sau oricine altcineva ? Care este povestea lui Spider (Wagner Moura ), un Che Guevara al zilelor-de-pe-urmă, care conduce cu ardoare revolta proletară a Pământului ? Cum, de ce și de cine a ajuns pe planeta să fie atât de distrusă ? Nu există o uncie de sugestie , de poveste sau de context. Acesta este un element important, deoarece fără aceste detalii, în loc de a simți șansa unei mântuiri și posibilități de salvare în cele din urmă, am perceput o deconectare a acestor mase în a fi ajutat și chiar neîncrederea în soarta și viitorul lor. În loc unui sentiment de adevărată victorie, am simțit ambivalență.
Numit un „film SF socialist” de P.J. Gladnick de la Newsbusters.org , „Elysium” este în mod clar o încercare de examinare și de dramatizare a segregării sociale a umanității și a fascismului economic : o distopie care promite comentarea aspectelor sociale și economice ale societății de astăzi. Cu toate acestea, am simțit că ceea ce trebuia fi obiectul primordial al filmului a fost compromisă de decizia lui Blomkamp de a se concentra mai mult asupra acțiunii în detrimentul poveștii, a context și dezvoltării empatice a personajelor. Nu spun că este o poveste proastă. Este o poveste foarte bună, doar că ar fi putut fi o poveste măreață. Nucleul poveștii, comunicate prin intermediul principalului protagonist, suferă de lipsa conexiunii la un nivel global. Acest lucru nu se întâmplă așa cum sugerează unii recenzenți, din cauza vreunei „infirmități” a eroului, a concretizării antagoniștilor săi sau lipsei simbolismului (chiar prea mult evidențiat), ci lipsei contexului, fundalului narativ și a detaliilor decorului (nu mă refer la scenografie, care este spectaculoasă, elegantă și stilată). Mă refer la modul în care fiecare personaj se relaționează la „cămin”, al său și al nostru al tuturor, la planetă, la celelalte personaje.
Matt Goldberg de la Collider.com afirma că, „mesajul filmului Elysium despre inegalitatea economică este formulat prin intermediul unei măiastru concepute lumi SF, dar puterea mesajului se diminuează din momentul în care nu nemai pasă de mesager.” Tom Long de la Detroit News a adaugat că, „Elysium este tipul acela zgomotos film SF, care pare că vrea să spună ceva, dar optează în loc pe concentrarea asupra scenele de luptă care implică trucuri șarltanești.”
Da, am apreciat profunzimea și vastitatea referințelor lui Blomkamp, de la cultura pop, și vestimentația tip Armani unei Darth Vader feminine, pînă la simbolurile iudeo-creștine, dar cred că pur si simplu filmul nu și-a ținut promisiunea. Ceea ce a început ca o explorare promițătoare a unor foarte importante probleme sociale, a involuat în niște secvențe de escaladare gratuită a violenței și a prostului gust hematofil, o abordare în mod clar destinată unui public diferit.
© Nina Munteanu
Titlul original : „Reaching for Elysium: Why the movie could have been great but wasn’t”
http://scifiportal.eu/reaching-for-elysium-why-the-movie-could-have-been-great-but-wasnt/
Traducere de Cristian Tamaș.
Traducerea și publicarea în Revista SRSFF s-au realizat cu acordul autoarei. Îi mulțumim.
Nina Munteanu este scriitoare canadiană de origine română, o binecunoscută autoare la nivel internaţional de science fiction, profesoară de creative writing şi ecologist. S-a născut în oraşul Granby, provincia Quebec, Canada. A obţinut masteratul în limnologie la Universitatea Concordia (Montreal, Quebec) în 1979. A predat la Universitatea Victoria (Vancouver, British Columbia), actualmente predă creative writing la Universitatea din Toronto (Ontario), este consultant în probleme de mediu, coordonează ateliere de tehnică narativă. Este membră a organizaţiei SF Canada (Canada’s National Association of Speculative Fiction Professionals), a asociațiilor Writers Federation of Nova Scotia şi Writers Union of Canada. Povestirile ei au fost publicate în America de Nord iar romanul „Darwin’s Paradox” (eco-thriller SF) a fost nominalizat la Premiul Aurora în 2008. „Angel of Chaos” este un prequel al romanului „Paradoxul lui Darwin”. Nina Munteanu a fost pentru o scurtă perioadă editor secund al primului site românesc de arte şi SF în limba engleză, „Imagikon”.
Nina este autoarea mai multor romane SF („Darwin’s Paradox” (2007), „Angel of Chaos” (2010), „Collision with Paradise” (2005), „The Cypol” (2005), „Outer Diverse. The Splintered Universe Trilogy”, octombrie 2011), „Inner Diverse, Book 2” (Starfire World Syndicate, 2012), „Metaverse, Book 3” (Starfire World Syndicate) şi a ghidului de creative writing „The Fiction Writer : Get Published, Write Now !“ (2009), tradus în românește de Costi Gurgu și publicat de editura Paralela 45 („Manual de scriere creativă. Scriitorul de ficțiune”, 2011). În România i s-a mai publicat și „Scriitorul de jurnal. Descoperirea vocii interioare” (Editura Paralela 45, 2012).
Este laureată a Midwest Book Review Reader’s Choice Award. Povestirile i-au apărut în Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Grecia, Polonia și evident, România (în publicaţiile The New York Review of Science Fiction, Strange Horizons, Chiaroscuro, Dreams & Visions, Neo-opsis Science Fiction Magazine, Hadrosaur Tales, Another Realm, Revista SRSFF).
Blogul ei „The Alien Next Door” a fost premiat şi printre temele tratate se numără subiecte ştiinţifice, călătoriile, cultura pop, scrisul şi filmele.
The Alien Next Door: http://sfgirl-thealiennextdoor.blogspot.com – site personal concentrîndu-se asupra discuţiilor despre ştiinţă, călătorii, cultură pop, teme ecologiste. Există recomandări privind tehnica narativă, recenzii ale unor filme şi cărţi.
Da… îs nește distruși cu filmele lor proaste… Elysium: Production Budget: $120,000,000. Din august 2013, Worldwide Box Office $285,598,834.