Selectează o Pagină

Science fiction-ul din Spania este complet necunoscut în afara graniţelor ţării. De fapt, această afirmație este oarecum exagerată, deoarece literatura spaniolă a fost exportată relativ frecvent (și cu un ocazional succes) într-o varietate de țări din America Latină (și invers), datorită limbii şi referințelor culturale comune. Cu toate acestea, cu greu putem găsi cărți scrise de autori spanioli pe piața anglofonă. Din fericire această situație se schimbă pentru că science fiction-ul din Statele Unite și din alte țări anglofone se deschide către alte culturi prin intermediul vastei rețele sociale care este Internetul. Fără ezitare, pot oferi o mulțime de exemple pentru a demonstra că science fiction-ul spaniol este o excelentă literatură care i-ar putea interesa pe cititorii din țările vorbitoare de engleză sau de oriunde altundeva de pe planetă. SF-ul spaniol conține lucrări de calitate din punct de vedere literar și speculativ, având o mare varietate de teme și subiecte, autori celebri pe plan internațional și proprii săi clasici. De-a lungul timpului, a evoluat în mod constant spre niveluri de excelență, profesionalism și acceptanţă socială, iar astăzi deține o parte mică, dar stabilă a pieței editoriale spaniole în ciuda crizei economice actuale.

Este adevărat că science fiction-ul în Spania, nu a atins popularitatea și relevanța de care se bucură acesta în alte țări. Deși există multe motive pentru această situaţie, cei mai mulţi exegeţi afirmă că factorii cei mai importanți sunt predominanța covârşitoare a realismului literar, discreditarea tradiţională de către critici a genurilor „populare” considerate a fi paraliteratură, şi efectul represiv al dictaturii lui Franco.

Atunci când democrația a început să  deschidă cultura spaniolă începând cu 1975, ficțiunea speculativă și science fiction-ul (mai) literar s-au bucurat de o oportunitate remarcabilă pentru a înflori, ca rezultat al unui interes mai mare din partea societăţii, criticii și universitarilor. A urmat o autentică explozie de publicaţii, autori şi opere, dintre care cele mai multe au devenit puncte de referință pentru scriitorii spanioli după atâtea decenii de imitare a unor lucrări străine. Science fiction-ul spaniol a intrat în ceea ce am putea numi Epoca sa de Aur la sfârșitul anilor 1990.

Dar această „băşică” – ca multe altele – s-a dezumflat în mare parte la începutul noului secol din cauza limitărilor inerente ale pieței editoriale spaniole. Mulţi dintre scriitori au părăsit SF-ul sau au alternat între registre mai comerciale, cum ar fi literatura pentru copii şi tineret, romanele istorice, fantasy-ul sau fantasticul, avînd un succes notabil atât în ceea ce priveşte ​​cititorii cât și premiile. Aceasta este situația actuală.

În cadrul science fiction-ului spaniol de astăzi, puteți găsi noi ediții ale unor titluri de succes, noi cărți de tineri scriitori care doresc să recupereze relevanța socială sau valoarea de divertisment și noi lucrări ale unor scriitori aclamaţi. Toate acestea coexistă în armonie și relativă normalitate în cadrul librăriilor, universităților, forumurilor, evenimentelor publice, suplimentelor culturale ale ziarelor și revistelor, cu toate că spațiul dedicat genului este încă relativ mic.

1. Doi clasici şi zece autori

Aşa cum nu există un consens definitiv – deşi există un acord general – în ceea ce priveşte desemnarea romanului „Frankenstein sau Prometeul modern” (1818) de Mary Shelley ca fiind primul roman de science fiction, nu există de asemenea, nici un eveniment de necontestat pentru a marca începutul epocii moderne a SF-ului în Spania¹.

Pentru unii acel moment fost atunci când legendara revistă „Nueva Dimensión” (Noua Dimensiune) a apărut la sfârşitul anilor 1970, cu cele 148 de numere ale sale publicate în decursul a peste 15 ani de existenţă, oferind nişte lucrări remarcabile unui public încă naiv. Pentru alții, momentul naşterii SF-ului spaniol a fost reprezentat de publicarea în 1984 a primului roman SF modern spaniol, „Lágrimas de Luz“ [Lacrimi de lumină] de Rafael Marin.

Acest roman scris într-un un rafinat stil liric, pe un ton deziluzionat și într-un atractiv decor medievalizat caracterizat totuşi de o sofisticată tehnologie, povestește viața bardului Hamlet Evans, un trubadur angajat de către o corporație financiar-militară pentru a preamări virtuțile cuceririi spațiului și pentru a şterge din memoria colectivă excesele şi crimele inerente colonizării universului. Romanul ocupă un loc de cinste în istoria science fiction-ului spaniol deoarece incontestabilele sale merite literare au fuzionat cu statutul său de primă naraţiune SF spaniolă care şi-a propus să fie universală. „Lágrimas de Luz“ a demolat complexul de inferioritate de lungă durată al SF-ului spaniol.

Curând după aceea, în 1988 şi 1990, alte două romane au consolidat maturitatea SF-ului din Spania: „Mundos en el abismo” [Lumi în abis] și „Hijos de la eternidad” [Fiii eternităţii] scrise de Juan Miguel Aguilera şi Javier Redal, care mai târziu au fost combinate într-un singur volum: „Mundos en la eternidad” [Lumi în eternitate]. Acest epic hard SF se desfăşoară în viitorul îndepărtat, în Akasa-Puspa („floarea de pe cer” în sanscrită), un roi stelar dintr-unul din brațele spiralate ale Căii Lactee unde distanța  dintre stelele permite deplasările rapide ale astronavelor imperiale sau cele mai lente, dar la fel de eficiente ale navelor comerciale cu pânze solare ale castei Utsarpini sau cele ale castei religioase a Frăției. În Akasa-Puspa, oamenii coexistă cu specii extraterestre exotice, cum ar fi extrem de belicoşii Angriffi, enigmaticii locuitori ai Stupului, sau ciudatele creaturi ale Micii Ghilde. Acest vast fundal cosmic se află într-o stare de conflict permanent şi reprezintă decorul unor descoperiri științifice și al unui sistem ingenios de comerț folosind nave fără pilot, al unor dispute între interese politice și economice, precum și canavaua mai multor războaie. Romanul a fost scris cu o atentă rigoare științifică și speculativă, incorporând cele mai recente teorii din biologie, evoluție, cosmologie, și escatologie. Romanele au fost pe bună dreptate comparate de critici cu lucrări considerate definitorii din hard SF-ul american precum „The Mote in God’s Eye” de Larry Niven şi Jerry Pournelle sau „Ringworld de Larry Niven. Ambele aceste capodopere ale SF-ului spaniol încă așteaptă un editor care să îndrăznească să le traducă în engleză.

Dar pe lângă aceste romane, mulți alţi scriitori au contribuit cu lucrări valoroase la SF-ul spaniol. Din motive de spațiu, mă voi referi doar la zece dintre ele.

Rafael Marín, născut în Cádiz în 1959, este profesor de limba engleză și traducător. Pe lângă „Lágrimas de Luz”, remarcabilele sale lucrări speculative includ fantasy-ul epic „La Leyenda del Navegante” (1992) [Legenda navigatorului]; omagiul său adus benzilor desenate cu super-eroi „Mundo de Dioses” [Lumea zeilor] (1997), pastișă a la Arthur Conan Doyle, „Elemental, querido Chaplin” [Elementar, draga meu Chaplin] (2005), o ucronie medievală, „Juglar” [Jongleurul], care a câştigat în 2006 Premiul Ignotus și îl are ca personaj principal pe cel mai mare erou al eliberării Spaniei invadate de arabi, Rodrigo Diaz de Vivar, „El Cid”; un horror având acţiunea în Cádizul său natal, „La Ciudad enmascarada” [Oraşul mascat] (2011), romanul pentru tineret „Oceanum” (2012), scris împreună cu Juan Miguel Aguilera, și mai presus de toate, două culegeri excepționale de povestiri, „Unicornios sin cabeza” [Unicorni fără cap] (1987) şi „Piel de fantasma” [Pielea fantomei] (2010), care reflectă preocuparea sa pentru stil și eforturile în privinţa referințelor locale, având ca rezultat nişte poveşti originale, sensibile şi extrem de provocatoare.

Juan Miguel Aguilera, născut în Valencia în 1960, este designer grafic, iar Javier Redal s-a născut în Valencia în 1952 și predă discipline reale.

Importanța romanelor „Mundos en el abismo” și „Hijos de la eternidad” a fost deja menționată. Au urmat alte cărți având acţiunea în același univers: in 1994, romanul câștigător al Premiului Ignotus, „ En un vacío insonable” [Într-un gol de nepătruns], tot în 1994, „El Refugio” [Refugiul], de asemenea roman laureat al Premiului Ignotus; „Nemesis” în 2011, și câteva povestiri magnifice comparabile cu cele mai bune ale science fiction-ului mondial, cum ar fi nuvela premiată cu Ignotus, “El Bosque del hielo” [Pădurea gheţii”] (1996). Aguilera a avut apoi o cariera solo de succes cu volume publicate în Franța și Italia, unde a câștigat premii literare importante, printre care romane, cum ar fi ucronia medivală “La locura de Dios” [Nebunia lui Dumnezeu] (1998) – Premiul Ignotus și în 2008, magnifica “Rhila”, o altă ucronie aceea a descoperirii Americii de către musulmani,  “El Sueño de la Razón” [Somnul raţiunii] (2006), iar în 2009 thrillerul “La red de Indra” [Reţeaua lui Indra].  Aguilera este pasionat de știinţă şi de romanele de călătorie, și lucrările sale transmit precum puţine altele acel  „sense of wonder” atât de caracteristic science fiction-ului.

Elia Barceló născută în Elda, Alicante, în 1957, este profesor de literatură hispanică la Universitatea din Innsbruck, Austria. Ea este cea mai cunoscută autoare a genului din Spania: “La Senora de la ciencia ficcion espanola”. Culegerea ei din 1989, “Sagrada” reunește operele sale cele mai relevante din domeniul prozei scurte din anii 80, iar nuvela sa antropologică, “El Mundo de Yarek”  [Lumea lui Yarek] (1995) a câștigat premiul UPC și este un reper al SF-ului spaniol. Deși n-a abandonat complet genul, este preocupată de partea mai literară a ficțiunii speculative, cu titluri ca “El vuelo del hipogrifo” [Zborul hipogrifului] (2002); “El Secreto de orfebre” [Secretul orfevrului] (2003); și “Corazón de tango” [Inimă de tango] (2007). Romanul ei horror “El contricante” [Adversarul] din 2007 a fost urmat de cartea pentru tineret “Cordeluna” (2007) și “Hijos del clan rojo” [Fiii clanului roşu] în 2013. A publicat de asemenea, studii academice de exegeză a operei scriitorului argentinian Julio Cortázar.

César Mallorquí s-a născut la Barcelona în 1953 și este scriitor, publicist și jurnalist. Culegerea sa de povestiri din 1995, “El Círculo de Jericó” [Cercul Ierihonului] a reunit o serie de povestiri considerate a fi printre cele mai bune scrise vreodată în science fiction-ul spaniol – texte excepționale care au câștigat atît premii cît și recunoașterea criticii şi a publicului. Nuvela sa din 1996, „El coleccionista de sellos” [Colecţionarul de timbre] a câștigat premiul UPC: având acţiunea în timpul războiului civil spaniol (1936-1939), acest text a marcat un nou etalon în SF-ul spaniol. Mallorquí a fost unul dintre primii autori spanioli care s-a evidenţiat în literatura pentru tineret cu o serie de lucrări de ficțiune speculativă care au câștigat pe merit unele din cele mai importante premii ale genului: “La Fraternidad de Elhwaz” [Frăţia Elhwaz] (1998), “Las Lágrimas de Shiva” [Lacrimile lui Shiva] în 2002, “Leonis” în 2011, “La Isla de Bowen” [Insula lui Bowen] (2012), o aventură palpitantă în stilul lui Jules Verne și în acelaşi timp un omagiu explicite adus operei lui Arthur Conan Doyle.

Rodolfo Martínez s-a născut în Candás, Asturias în 1965 și este programator. El este unul dintre cei mai prolifici scriitori de SF&F din Spania și, probabil, autorul care a câștigat cele mai multe premii ale genului. Având un stil transparent și dorința de a experimenta și de a schimba registrul literar, lucrările sale se încadrează în fiecare subgen al ficțiunii speculative. În urmă cu câțiva ani, şi-a asumat rolul de editor pentru “Sportula”. Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt romanele cyberpunk “La Sonrisa del Gato” [Zâmbetul pisicii] (1995) și “El sueño del rey rojo” [Somnul regelui roşu] (2004), ambițioasă operă spaţială “Tierra de Nadie: Jormungand

[Pământul nimănui: Jormungand], care a câștigat premiul Ignotus 1996, inclasificabilul “Este relámpago, esta locura” [Acest fulger, această nebunie], care a câștigat Premiul Ignotus 1999, thrillerul “El abismo te devuelve la mirada” (1999) [Abisul se uită înapoi la tine], romanul mitologic “Sondela” (2011), și două fantezii urbane, “Los sicarios del cielo” [Asasinii cereşti], roman câştigător al premiului Minotauro 2005, “Fieramente humano” [Cu furie om], Premiul Ignotus 2011. A scris de asemenea, mai multe pastişe a la Sherlock Holmes, având o turnură fantastică, o altă serie de romane având ca personaj principal un erou în stilul lui James Bond, evoluând într-un univers alternativ caracterizat de legi speciale ale fizicii : “El adepto de la reina” [Adeptul reginei] (2009), şi “El jardin de la memoria” [Gradina memoriei] în 2011. Proza sa scurtă a fost antologată în culegerile “Callejones sin salida [Fundături] (2005), “Laberinto de espejos” [Labirintul oglinzilor] (2011), şi “Horizonte de sucesos” [Orizont evenimenţial] în 2011.

Javier Negrete s-a născut la Madrid în 1963 şi este profesor de greacă. El este unul dintre cei mai buni stilişti ai genului, cu o preferinţă marcată pentru naraţiuni în stil clasic şi epice. Acest lucru este evident în abilităţile artistice demonstrate în romanele sale, cum ar fi “Las miradas de las furias” [Privirea furiilor], care a câştigat Premiul Ignotus 1997, sau ucronia “Alejandro Magno y las aguilas de Roma” [Alexandru cel Mare şi vulturii Romei], Premiul Ignotus 2007, în care portretizează nimic mai puţin decât o confruntare dintre cel mai bun strateg militar din istorie şi incipientul Imperiu Roman. A scris de asemenea, o trilogie fantasy epică avînd ecouri de science fiction: “La espada de fuego” [Sabia de foc], care a câştigat Premiul Ignotus 2003, romanul mitologic “Señores de Olimpo” [Seniorii Olimpului] (2006), premiul Minotauro, şi “Atlántida” în 2010. În prezent stilul său combină ficţiunea speculativă, cu naraţiunea istorică, o specialitate a lui.

Félix J. Palma, născut în Sanlúcar de Barrameda, Cádiz, în 1968, este un scriitor al cărui devotament pentru proza scurtă a determinat câştigarea a mai mult de o sută de premii de la începutul anilor 90. Povestirile sale având un stil elegant despre viaţa de zi cu zi sunt marcate de absurd şi umor, fiind antologate în culegerile  “El vigilante de la salamandra” [Paznicul salamandrei] (1998),  “Métodos de supervivencia” [Mijloace de supravieţuire] (1999), “Las interioridades” [Interiorizaţii] (2002); “Los arácnidos” [Arahnidele] (2004), şi “El menor espectáculo del mundo” [Cel mai mic spectacol din lume] (2010). În 2008, Palma a devenit cunoscut la nivel internaţional cu primul său roman, “El mapa del Tiempo” [Harta timpului], care a câştigat PremiulAteneo de Sevilla. Acest roman este prima parte a trilogiei sale victoriene, care aduce un omagiu celebrelor naraţiuni ale lui H.G. Wells, dreptul de publicare fiind vândut în douăzeci şi două de ţări. Cea de a doua parte a trilogie, “El mapa del cielo” [Harta cerului], a fost publicată în 2012, iar seria trebuie să se termine în 2013. Palma a editat în 2012 “Steampunk: Antologia retrofuturista” [Steampunk: Antologie retrofuturistă], care include povestiri notabile ale acestui subgen.

León Arsenal s-a născut la Madrid în 1960 şi este un scriitor al cărei importantă culegere de povestiri, “Besos de alacrán” [Sărutul scorpionului] a câştigat premiul Ignotus 2000. Romanul său fantasy, “Máscaras de matar” [Rimelurile crimei] a câştigat premiul Minotauro 2004. Ucronia sa “africană” “Bula Matari”, scrisă în 2000 împreună cu José Miguel Pallarés, înfăţişează o căpetenie Zulu care se confruntă cu atotputernicul imperiu cartaginez. De atunci încoace, el a părăsit aproape în întregime genul SF pentru a se dedica romanelor istorice şi thrillerelor.

Eduardo Vaquerizo s-a născut la Madrid în 1967 şi este inginer aeronautic. După ce a scris numeroase povestiri şi câteva nuvele în anii 90, a publicat în 2005 romanul “Danza de tinieblas” [Dans în întuneric], o genial și imaginativă ucronie în care imperiul spaniol fondat în secolele XVI-XVII durează până în 1927, anul în care are loc acţiunea romanului. Cea de a doua parte, “Memoria de tinieblas” [Memoria întunericului] tocmai a fost publicată în 2013. În plus, în 2009, a publicat romanul “La ultima noche de Hipatia” [Ultima noapte de Hypatia], o frumoasă şi tragică poveste de dragoste în Alexandria, de la sfârşitul secolului al IV-lea. Vaquerizo este un stilist capabil de a duce la bun sfârşit atât texte vaste cât şi povestiri, în stil cyberpunk, suprarealist şi hard science fiction.

Victor Conde, născut în Santa Cruz de Tenerife în 1973, este programator de sistem. A debutat cu opere spaţiale pulp, iar în 2002 şi-a publicat ambiţiosul său roman “El tercer nombre del emperador [Al treilea nume al împăratului], primul titlu din saga sa a Multiversului. A publicat apoi “Mystes” în 2005; “Crónicas del Multiverso” [Cronicile Multiversului] în 2010, care a câştigat premiul Minotauro, şi romanele pentru tineret “El dragón estelar” [Dragonul stelar] în 2007; “Heraldos de la luz” [Vestitorii luminii] în 2010, şi continuarea acestuia, “Heraldos del bien y del mal” [Vestitorii binelui şi răului] (2012), un roman steampunk “Los Relojes de Alestes” [Ceasuri lui Alestes] în 2010; fantasy-ul “El teatro secreto” [Teatrul secret] în 2008, şi romanele horror “Naturaleza muerta” [Natură moartă] în 2009 şi “Hija de lobos” [Fiica lupilor] în 2011. Stilul său prezintă o tendinţă accentuată spre hard science fiction, aventură, şi metafizică.

Alţi scriitori remarcabili îi includ pe Domingo Santos, un pionier în introducerea science fiction-ului în reviste şi colecţii specializate, autor al romanului “Gabriel”, considerat astăzi un SF clasic publicat în 1962, care povesteşte saga unui robot în căutarea identităţii sale. Gabriel Bermúdez Castillo, autor al unor romane “clasice”, cum ar fi “Viaje a un planeta Wu-Wei” [Călătorie pe o planetă Wu-Wei]  (1976) şi “El señor de la rueda” [Domnul roţii]  (1978). Miquel Barcelo, binecunoscut editor al unor colecţii specializate poveste şi forţa motrice din spatele premiul UPC, precum şi autor al studiului, “Ciencia ficción: guía de lectura” [Science fiction: ghid de lectură] (1990). José Antonio Cotrina, autor al unor diverse romane fantasy pentru tineret şi al unor notabile nuvele cyberpunk, scriitor căruia i se spune Neil Gaiman-ul spaniol. Ramón Muñoz, fără îndoială cel mai bun stilist al prozei scurte din domeniul spaniol al ficţiunii speculative. Ángel Torres Quesada, care a scris o multitudine de romane pulp în anii 70, cele mai multe dintre ele în seria “Orden Estelar” [Ordinul stelar]. Eduardo Gallego şi Guillem Sánchez, foarte populari pentru umorul lor. Manuel de Pedrolo, autor al bestsellerului post-apocaliptic “Mecanoscrito del segundo origen” [Manuscrisul celei de a doua origini] din 1984. José Carlos Somoza, Sergio Marte, Carlos Saiz Cidoncha, Juan Carlos Planells, Armando Boix, Carlos F. Castrosín, Daniel Mares, Santiago Eximeno, Juan Antonio Fernández Madrigal, Carlos Pavón, Joaquín Revuelta, José Ramón Vázquez, Lola Robles şi o listă lungă de alţi scriitori interesanţi. În plus, unii autori practică ocazional genul, cum ar fi Torrente Ballester, Tomás Salvador, autor al romanului “La Nave” [Nava] (1959), José María Merino, Rosa Montero, şi Eduardo Mendoza.

2. Piaţa spaniolă a imaginarului

Potrivit unui studiu recent, mai mult de două sute de titluri de science fiction sunt publicate în fiecare an în Spania şi producţia de ficţiune speculativă în ansamblu – science-fiction, fantasy, horror şi alte sub-genuri – ajunge la

aproximativ o mie de titluri diferite. Jumătate dintre acestea sunt scrise în spaniolă, iar restul sunt traduceri, cea mai mare parte din ţările anglofone. Doar un sfert dintre acestea sunt e-cărţi. Trei din patru sunt titluri noi, iar cele mai multe sunt publicate în format paperback. Doar un titlu din zece este scris de o femeie. În ceea ce priveşte subgenurile, opera spaţială este cea mai populară, deşi distopii pot fi găsite cu uşurinşă în categoria destinată mai ales tineretului, urmează istoriile alternative, naraţiunile viitorist-militariste, cele post-apocaliptice, steampunk-ul, thrillerele cyberpunk şi futuriste, călătoriile spaţio-temporale, anticipaţiile pe termen scurt, speculaţiile post-umane, textele despre manipularea genetică, despre clonaj, viruşi mutanţi, etc.

Actuala criză economică a redus tirajele, cu toate că această tendinţa descendentă a putut fi observată anterior. În anii 70 şi 80, tirajele de masă destinate publicului larg, de câte zeci de mii de exemplare erau un lucru obişnuit, dar în anii 90 acestea au scăzut la două sau trei mii exemplare – cu excepţia unor titluri şi autori mai comerciali care în general aveau un tiraj mediu de cinci mii de exemplare. La începutul secolului XXI, tirajul mediu a scăzut la o mie de exemplare, iar acum editorii anunţă că tirajul mediu a scăzut şi mai mult, la opt sute de exemplare : cifre modeste pentru o piaţă care nu a gasit o modalitate de a exploata potenţialul de export în America de Sud şi Europa.

Luând în considerare coordonatele pieţii spaniole a domeniului imaginarului, în mod logic, marea majoritate a autorilor trebuie să aibă o activitatea economică principală, scrisul rămânând pe planul doi. Aşa că trebuie să-şi găsească de lucru în jurnalism, învăţământ, ca traducători, sector care a atins un nivel ridicat de profesionalism, datorită cererii în creştere a publicului pentru calitate – situaţie care în mod paradoxal înseamnă un număr relativ redus de cititori direct în englezeşte, deşi acest lucru s-a schimbat în ultima vreme.

Sectorul editorial al imaginarului este împărţit între aproximativ treizeci de edituri specializate şi un număr egal de alte edituro care publică titluri de gen cu o frecvenţă relativă. Editorii mici şi mijlocii, cum ar fi Alamut/ Bibliópolis, Gigamesh, La Factoria de Ideas, Valdemar şi Sportula concurează cu mari grupuri editoriale care periodic devin interesate de imaginar: RBA, Planeta (cu imprinturile Minotauro şi Timun Mas), Random House Mondadori, Ediciones B (Grupo Z), şi Alianza, printre altele. Şi nu trebuie să uităm titlurile scoase de amatori şi, self-publishing-ul care reprezintă 15 la sută din totalul pieţei imaginarului spaniol.

3. Fandomul

Asociaţia principală care reuneşte fanii spanioli este La Asociación Española de Fantasía, Ciencia Ficción y Terror : http://www.aefcft.com/ (Asociaţia Spaniolă de Fantasy, Science Fiction şi Horror, AEFCFT este acronimul spaniol), înfiinţată cu scopul de a promova toate aceste genuri. AEFCFT a fost fondată la începutul anilor 1990 şi în organizează în fiecare an o convenţie, numită HispaCon care are loc într-un oraş diferit la fiecare ediţie, unde se prezintă premiile Ignotus care sunt acordate pentru cele mai bune lucrări de gen aparţinând unor diverse categorii. AEFCT publică de asemenea, antologii şi diverse alte volume.

În plus faţă de AEFCFT, exstă în toată ţara o varietate de grupuri soiuri, cluburi şi convenţii locale. În ultimii ani, două evenimente s-au reliefat prin atragerea atât a publicului larg cât şi a unor autori internaţionali, ceea ce generează o mediatizare intensă prin toată mass-media. „La Semana Negra de Gijón” (Săptămâna Neagră din  Gijón” este un eveniment literar şi de divertisment dedicat inițial genului poliţist (numit género negro în Spania) dar care a crescut repede înglobând şi alte genuri, cum ar fi romanele istorice şi cele de ficţiune speculativă. Autorii internaţionali invitaţi i-au inclus pe George RR Martin, Christopher Priest, Lois McMaster Bujold, Robert Sheckley, Joe Haldeman, şi mulţi alţii.

„Celsius 232 Festival” (un omagiu adus romanului lui Ray Bradbury, „Fahrenheit 451”, 232º atunci când sunt convertite în grade Celsius) a fost lansat în 2012 şi este specializată în fantasy şi science-fiction. Celsius 232  a invitat de asemenea autori internaţionali, cum ar fi George R.R. Martin, Joe Abercrombie, Steven Erikson, Robert J. Sawyer şi Jon Courtenay Grimwood.

Revistele de specialitate şi fanzinele au jucat un rol fundamental în dezvoltarea genului. Legendara revistă „Nueva Dimension” a fost deja menţionată, fiind şi cea mai longevivă, avînd 148 de numere între 1968-1983.

Alte reviste au fost: „Anticipación” care a avut şapte numere în 1967, „Géminis”, 13 numere între 1967-1968, „Kandama”, 8 numere între 1980-1984, „Tránsito”, 18 numere între 1982-1993, “BEM” 75 de numere din 1990 până în 2000, „Gigamesh”  a avut 44 de numere din 1991 până în 2007, „Cyber ​​Fantasy”, şase numere între 1992-1994, „Solaris”, 27 de numere între 1999-2005,  „2001”, şapte numere între  2001-2002, „Galaxia”, cu 17 numere între 2003-2005, şi altele mult prea multe pentru a le numi.

În plus, revista americană Asimov’s a avut în Spania patru încarnări autorizate: între 1979-1981, 1986-1987, în 2002, şi între 2003 şi 2005, totalizând 52 de numere.

Antologiile „Artifex” merită o menţiune specială, au fost publicat între 1999-2009, distingându-se patru “epoci” şi totalizând 21 de volume, punându-se accentul asupra calităţii atât din punct de vedere speculativ cât şi literar.

La începutul secolului XXI, patru publicaţii au avut distribuţie comercială – nefiind publicaţii cu adevărat profesioniste, deoarece, în practică, era neobişnuit să se plătească autorilor pentru contribuţii – iar în prezent nu există vreo revistă tipărită pe hârtie care să publice în mod activ ficţiune speculativă, deşi există o revistă dedicată filmelor, numită Scifi World, şi câteva fanzine online, uşor de găsit printre linkurile de pe site-uri precum cel al  AEFCFT. Dar, în ceea ce priveşte numărul site-urilor, blogurilor, forumurilor dedicate genului, Spania este la acelaşi nivel cu orice altă ţară occidentală, atât ca număr cât şi la nivelul conţinutului.

4. Premiile

Cele mai importante premii acordate prin vot general, mai degrabă decât de un juriu sunt Premiile Ignotus acordate de AEFCFT, care evidenţiază cele mai bune lucrări publicate în anul precedent. Premiile Ignotus sunt asemănătoare (la scară spaniolă) Premiilor Hugo. Până în 2012, numai membrii AEFCFT şi participanţii la HispaCon  puteau vota Premiile Ignotus, dar, din fericire, începând cu acest an, orice persoană interesată se poate înscrie la vot. Printre cele paisprezece categorii, două sunt de interes special pentru fanii anglofoni : “cel mai bun roman tradus” şi “cea mai bună povestire tradusă”, iar câştigătorii Premiilor Ignotus pot fi găsiţi la pagina de index pentru premiile SF a revistei Locus online, printre alte locuri.

Cel mai important premiu din punct de vedere financiar al domeniului spaniol al imaginarului este Premiul Internaţional Minotauro pentru Science Fiction şi Fantasy, decernat de editura Minotauro, parte acum a grupului editorial international Planeta. Minotauro a fost iniţiat în 1993, acceptând la jurizare doar romanele scrise iniţial în spaniolă, iar acum oferă 10.000 €  câştigătorului, deşi cuantumul a fost de 18.000 € în primii ani.

Un alt premiu demn de remarcat, cu o valoare de 600 €, este „Domingo Santos”, a fost creat de către organizatorii HispaCon-ului şi poartă numele scritorului ce avut un rol fundamental în SF-ul spaniol. Din 1992 până în 2011, a fost acordat numai povestirilor şi începând cu 2012 şi nuvelelor.

Dar premiile cele mai influente ale domeniului imaginarului din Spania sunt cele acordate de către două universităţi. UPC (Universitat Politècnica de Catalunya/Universitatea Politehnică din Catalonia) este, fără îndoială, premiul care se bucură de cel mai mare renume international pentru că acceptă nuvele science fiction scrise  în engleză, franceză, spaniolă şi catalană. Din 1991, UPC a acordat  6.000 € câştigătorului premiului întâi, şi pentru alte două premii: lucrării clasate pe locul doi şi cea mai bună lucrare prezentată de către un membru al Universităţii UPC. Brian W. Aldiss a considerat Premiile UPC, “cele mai importante premii acordate science fiction-ul în Europa”. Premiile UPC au avut douăzeci de ediţii (premiile au fost bianuale în 2010), şi decursul timpului aceste distincţii au fost acordate unor lucrări care s-au bucurat de asemenea de prestigiu internaţional, cum ar fi „Seven Views of Olduvai Gorge“ de Mike Resnick, text care a câştigat, de asemenea, premiile Hugo, Nebula şi Ignotus în 1995, şi altor autori internaţionali ca Michael Bishop, Gregory Benford, Robert J. Sawyer, Kristine K. Rush sau Jerry Oltion.

Un alt premiu important este „Alberto Magno”, decernat de către Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Ţara Bascilor. Alberto Magno a fost iniţiat în 1989 (şi, prin urmare, cel mai longeviv premiu dedicat imaginarului din Spania). Premiul întâi are o valoare de  3.500 €, şi câte 1.500 € pentru “cea mai bună povestire” şi “cea mai bună lucrare prezentată de către un membru al universităţii”. Acest premiu denotă o tendinţă clară spre lumea academică. Se acceptă nuvele inedite scrise în spaniolă şi bască.

Alte premii notabile sunt „Tristana de Novela Fantastica” acordat de municipalitatea din Santander, cu o valoare de 4.000 €, „Premi Manuel de Pedrolo” dedicat nuvelelor scrise în catalană, cu o valoare de 3.000 €, „Certamen Universitario de Relato Breve Fantástico” (Concursul Universitar de Povestiri Fantastice) organizat de UPV – Campus de Álava (Universitatea Ţării Bascilor, cuprinzând două premii a câte 1.400 € pentru texte în spaniolă şi bască) şi Premiul Avalon al Asociaţiei de Science Fiction din Asturias, cu o valoare de 600 € şi zeci de alte premii mai puţin importante, fiecare cu propriile reguli.

5. Science fiction-ul spaniol în lume

În ciuda eforturilor de a promova science fiction-ul spaniol în lume – o activitate efectuată de obicei, la nivel individual – puţine lucrări au depăşit graniţele naţionale şi chiar şi mai puţine s-au bucurat de traduceri în alte limbi. Desigur, unii editori spanioli au reuşit o distribuţie limitată a producţiei lor în ţările din America de Sud, şi o mână de titluri SF&F spaniole au fost republicate acolo. Unii scriitori precum Juan Miguel Aguilera şi-au publicat romanele în Franţa şi Italia, cu un succes considerabil. Câteva succese ale SF-ului spaniol pot fi găsite chiar şi pe piaţa de limba engleză.

Povestirea „El día que hicimos la Transición” (Ziua în care am trecut prin tranziţie) de Ricard de la Casa şi Pedro Jorge Romero, a fost publicată  în traducere în englezeşte („The Day We Went through the Transition”, traducere de Yolanda Molina-Gavilán) în „Cosmos Latinos: An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain“ şi a fost finalistă la Premiile Sidewise în 2003.

Techno-thrillerul „Zigzag” de José Carlos Somoza a fost finalist la Premiul John W. Campbell Jr. în 2008. Unul din romanele SF clasice spaniole „El anacronópete” [Cel care zboară împotriva timpului], a fost scrisă în 1887 de Enrique Gaspar, şi a fost tradus în englezeşte în 2012, descriind o maşină a timpului cu opt ani înaintea lui H.G. Wells. Din când în când, unele povestiri SF spaniole au fost publicate în reviste din S.U.A. Acestea includ „The First Day of Eternity” de Domingo Santos, povestire publicată în numarul din ianuarie-februarie 2011 al revistei Analog, şi texte on-line, cum ar fi în World SF.

Fără îndoială, exemplul actual de succes al SF-ului spaniol este reprezentat de trilogia victoriană a lui Félix J. Palma. Drepturile de publicare pentru primul său roman, „El mapa del Tiempo” (Harta timpului), au fost vândute în douăzeci de ţări, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa, Japonia, Olanda, România. După prima săptămână de la publicarea în S.U.A., romanul a ajuns pe lista de best-sellerelor din New York Times şi a fost  finalist pentru mai multe premii din întreaga lume, inclusiv Seyun din Japonia. Al doilea roman, „El mapa del cielo” (Harta cerului), pare să repete succesul internaţional al primului, iar cea de a treia carte a trilogiei este aşteptată cu nerăbdare.

Un alt roman notabil (mai ales pentru că a fost scris de o importantă romancieră mainstream, Rosa Montero, mai degrabă prin virtuţile sale intrinseci), care a fost tradus în englezeşte este „Lágrimas de lluvia” [Lacrimi în ploaie] publicat în 2011, un omagiu adus lui Philip K. Dick (Do Androids Dream of Electric Sheep ?) şi lui Ridley Scott (Blade Runner).

Antologia „Terra Nova” este o încercare de a ajuta cititorii anglofoni de oriunde din lume să cunoască valoarea şi calitatea science fiction-ului scris în prezent în Spania şi America Latină. Antologia a fost creată de o echipă de profesionişti dedicaţi ideii de a pune în valoare calitatea science fiction-ului hispanic contemporan viabil comercial Aceştia îi includ pe coordonator, pe traducători, pe artistul care a creat ilustraţia copertei, pe editor şi pe promotorul internaţional şi în primul rând pe  scriitori, desigur.

Prima ediţie în spaniolă a fost publicată în Spania în decembrie 2012 şi în Argentina la începutul anului 2013, şi s-a bucurat de un mare succes atât la nivelul aprecierilor critice cât şi în privinţa vânzărilor.

Ediţia în limba engleză include doar cele cinci povestiri  scrise iniţial în spaniolă, plus o nuvelă a unui scriitor în ascensiune, care este un element unic al acestei ediţii. Un al doilea volum din seria antologiilor “Terra Nova” este finalizat şi ar trebui să fie publicat la sfârşitul anului 2013.

Aşa cum am spus la începutul acestui articol, science fiction-ul din Spania merită să fie citit şi explorat de către toţi cititorii de pe planetă. Putem găsi texte având un înalt nivel calitativ din punct de vedere speculative şi literar, teme variate, scriitori de renume internaţional, precum şi o varietate de clasici: un grup stelar de autori şi lucrări aşteptând şansa să-şi arăte valoarea şi să fie savurate şi apreciate în restul lumii. Sper sincer ca grăuntele de nisip reprezentat de antologia „Terra Nova” să folosească acestui scop nobil. Răspunsul, în mod natural, va depinde de primirea de către dumneavoastră cititorii. Vă mulţumim anticipat pentru a fi parte din această aventură.

Copyright © Mariano Villareal

Titlul original : „Science Fiction from Spain”

Traducerea şi publicarea s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Traducere de Cristian Tamaş

Notele traducerii :

¹ Este opinia lui Mariano Villareal.

Istorici literari spanioli consideră că momentul naşterii SF-ului spaniol a fost în secolul XIX, odată cu publicarea romanelor şi povestirilor, „Viage de un filósofo a Selenópolis” [Călătoria unui filosof în Selenopolis”] (1804); „Zulema y Lambert” [Zulema şi Lambert] (1832) de Joaquín Castillo y Mayone ; „Lunigrafía”(1855-1858) de Miguel Estorch y Siqués şi „Selenia” (1863) de Aureliano de Colmenares y Orgaz.

Antologia Terra Nova : Versiunea în englezeşte a antologiei „Terra Nova” a SF-ului contemporan de expresie hispanică, antologatori fiind Mariano Villareal și Luis Pestarini, ilustrația copertei aparținându-i lui Ángel Benito Gastañaga, cuprinde următoarele povestiri în traducerea lui Sue Burke şi Lawrence Schimel :

„The Texture of Words” (La textura de las palabras) – Felicidad Martínez (Spain)

„Deirdre” –  Lola Robles (Spain)

„Greetings from a Zombie Nation” (Recuerdos de un país zombi) – Eric J. Mota (Cuba)

„Light a Lone Candle” (Enciende una vela solitaria) – Victor Conde (Spain)

„Bodies” (Cuerpos) – Juanfran Jiménez (Spain)

„Memory” (Memoria) – Teresa P. Mira de Echeverría (Argentina)

Science Fiction from Spain by Mariano Villarreal

Volumul a fost editat în format paperback şi digital : online reading – HTML, Epub (Apple iPad/iBooks, Nook, Sony Reader, Kobo, Stanza, Aldiko, Adobe Digital Editions,  Kindle (.mobi), PDF, LRF, Palm Doc (PDB).

Mariano Villareal este din anul 2003 administrator al portalului Literatura Fantástica, dedicat domeniul imaginarului hispanofon. De profesie informatician, este membru al Asociației Basce de Science Fiction (Terbi), este coordonatorul unei colecții la editura PortalEditions, colaborator al site-ului Literatura Prospectiva și timp de cinci a fost coordonatorul și administratorul Premiilor Ignotus ale Asociației Spaniole de Science Fiction și Horror și membrul al juriilor premiilor Xatafi-Cyberdark (pentru critică dedicata SF-ului) și premiilor „El Certamen Internacional de Novela Fantástica Los Sueños del Espantapájaros” și „El Melocotón Mecánico”.

Coordonator al antologiilor „Visiones 2006” și „Fabricante de sueños 2000”, a publicat articole și recenzii în publicațiile BEM, Solaris, Hélice.

Author