Science fiction-ul în Cehia și fosta Cehoslovacie: atracțiile și dezamăgirile noului cosmopolitism

Experiențele mele în perioada comunistă

În anii ’70, cel mai prost moment al așa-numitei „normalizări”¹ a dictaturii totalitare din Cehoslovacia, m-am decis că vroiam să fiu scriitor. Am început prin a încercarea de a scrie ficțiune realistă, în tradiția literară a mainstream-ului și am trimis povestirile mele celor câtorva reviste care supraviețuiseră epurărilor de la începutul anilor ’70. În cele din urmă câteva dintre ele au fost publicate, unele chiar au câștigat premii la concursuri literare dedicate unor „tineri și promițători autori”, dar asta a fost tot. Barierele apăreau pe neașteptate acolo unde nici nu gândeai. Editurile oficiale doreau ceva care era greu de definit sau de îndeplinit chiar dacă îți propuneai programatic: proză procomunistă, dar nu foarte mult pentru că ar fi fost ridicol; ficțiune pozitivă și optimistă, dar numai într-un mod limitat, prea mult optimism ar fi fost suspect; pretinzând realism, dar, de fapt descriind o lume alternativă, cu propriile legi, considerabil de îndepărtată de a noastră.

Lumea în care trăiam era una extrem de cenușie, iar „romanele realiste descriind  societatea contemporană” publicate în anii ’70 erau de necitit. Unii au fost capabili să facă față într-un fel acelor cerințe oficiale: de exemplu, unul dintre prietenii mei care era scenarist scria despre foarte personale subiecte de familie, căsnicie, copii, etc., dar eu n-am fost în stare de așa ceva. Ce mă interesa pe mine cu adevărat erau problemele vaste ale societății: modul în care oamenii erau manipulați, întreaga atmosferă de imbecilitate sufocantă, vidul și lipsa de sens a vieții; demagogia; groteștile sate potemkiniste în care nimeni nu credea. Așa că am făcut același lucru precum mulți alți scriitori : m-am îndreptat spre science fiction. Această convenție ficțională ne-a permis nu numai să vorbim mai deschis despre societatea noastră, dar și să extrapolăm, să modelăm, să exagerăm, să construim societăți alternative, selectând caracteristicile care ne interesau. A început să fie posibilă publicarea science fiction-ului la sfârșitul anilor ’70, după introducerea unei „liberalizări” limitate în așa-numita noastră „politică culturală” și de la mijlocul anilor ’80 editarea SF-ului a devenit ceva obișnuit în Republica Socialistă Cehoslovacia.

Scriitorii din generația care a început să publice la sfârșitul anilor ’70 citiseră toți cărți SF în copilărie și adolescență (Jules Verne, desigur, plus Ivan Efremov, Stanislaw Lem și Ray Bradbury, volume larg accesibile în bibliotecile și librăriile Cehoslovaciei comuniste), și asta a făcut trecerea la SF mai ușoară pentru ei. Am avut, de asemenea, propria noastră tradiție SF prin Karel Čapek (1890-1938), Jan Weiss (1892-1972), și Josef Nesvadba² (1926-2005); acel SF intern a fost în cea mai mare parte profund umanist, chiar educativ, concentrându-se asupra problemelor societății (preocupându-se de obicei de menținerea valorilor umane într-un viitor „alienant” și „supratehnologizat”). Noi n-am avut nimic de genul tradiției pulp science fiction-ului american, individualist și aventuros.

Anii ’80: publicarea oficială și neoficială a SF-ului

La începutul anilor ’80, de îndată ce a început să fie posibil de a se publica mai mult SF, au apărut două modalități de editare a SF-ului: o posibilitate prin editurile oficiale iar cealălaltă prin intermediul grupurilor organizate de fani și amatori (cluburi și cenacluri SF), ceea ce ar putea fi numit varianta locală a fandom-ului.³

Mulți scriitori de mainstream s-au îndreptat spre SF în același timp și l-au utilizat din aceleași motive precum noii autori și, de asemenea, din motive oportuniste pentru că SF-ul se vindea bine, pentru că era cu adevărat popular și atractiv pentru cititorii noștri. Un fel de modă. De exemplu, Vladimír Paral (n.1932), unul dintre cei mai populari scriitori oficiali ai mainstream-ului, a publicat patru romane SF în anii ’80 care au încercat să se ocupe de problemele ecologice, de dilemele societății de consum, și chiar de feminism.[ „Romeo & Julie 2300”, (Romeo și Julieta 2300, 1982) ; „Pokušení A-ZZ” (Tentația A-ZZ, 1982); „Válka s mnohozvířetem” (Război cu multibestia, 1983) și „Země žen” (Lumea femeilor, 1987)]⁴

Alt „oportunist” a fost Eduard Martin (pseudonimul lui Martin Petiška, n.1951), ale cărui ficțiuni foloseau decoruri și capcane SF la suprafață, dar, de fapt aveau o atmosferă poetică, spiritualizată și aminteau de un anumit tip de roman social, rafinat, dar inofensiv de secol al XIX-lea. Părerea mea personală este că textele lui Eduard Martin au fost substitute pentru romanțurile feministe care nu se publicau în Cehoslovacia comunistă. Proza lui Eduard Martin a avut extrem de mult succes în rândul cititoarelor.⁵

Baza și fundamentul publicării SF-ului în cele mai multe culturi a fost și este revista specializată, iar în Cehoslovacia comunistă publicarea de reviste noi a fost interzisă printr-un regulament secret al Ministerului de Interne. Editorii au încercat să ocolească acel regulament prin publicarea unor antologii mai mult sau mai puțin periodice. Primul editor care a făcut asta, o personalitate remarcabilă, a fost Ivo Železný (n.1950) de la editura comunistă Svoboda, care a reușit să publice mai multe antologii de povestiri ale unor autori necunoscuți, amatori, pe care i-a găsit în fandom. Vojtěch Kantor (n.1931) de la editura Mlada Fronta a făcut același lucru.

I-a cerut lui Zdeněk Rampas (n.1956), unul dintre principalii organizatori ai fandomului cehoslovac, să-i aducă niște manuscrise interesante, și astfel noi nume precum Ivan Kmínek (n.1953), Josef Pecinovský (n.1946) și Jan Hlavička (b.1951) au apărut în aceste antologii, împreună cu deja bine cunoscutele nume ale unor autori din cadrul mainstream-ului oficial cum ar fi Jaroslav Boček (n.1932), Jana Moravcova (n.1937), și autori SF cunoscuți precum Jaroslav Veis (n.1946) și Ondřej Neff (n.1945). Cele mai multe dintre aceste povestiri păreau a fi foarte bune la momentul respectiv, dar astăzi sunt demodate. Și asta se întâmplă datorită faptului că sentimentul nostru comun la începutul anilor ’80 era că singura temă despre care merita să scrii era totalitarismul. Chiar și eu credeam că nu-mi poate place decât SF-ul care se referea la altceva decât la manipularea oamenilor, la mecanica regimurilor totalitare.

Cel mai bun roman SF ceh despre acest subiect este romanul „Utopia, nejlepší verze” (Utopia, cea mai bună versiune) de Ivan Kminek. A fost scris în 1986, dar publicarea sa a fost atât de întârziată încât în cele din urmă a apărut abia după „revoluția de catifea” și aproape nimeni nu l-a băgat în seamă.⁶ Ghinion ! Dacă ar fi fost publicat înainte de 1990, toată lumea ar fi fost nebună după el !

Propria mea culegere de povestiri, „Hostina mutagenů” (Sărbătoarea mutagenilor), a avut o soartă similară. Am început să pregătesc volumul încă din 1988 (din nou, la editura Svoboda) și în acea perioadă părea a fi un proiect foarte provocator, chiar avangardist. Când a fost în cele din urmă publicat în 1992, părea doar ezoteric și extravagant, nu foarte ușor de citit, și tot numai despre totalitarism, ceea ce astăzi este considerat plictisitor.

Alături de scriitorii SF având o conștiință politică a existat un alt grup de scriitori care au ocolit tema totalitarismului, dar care au fost populari printre fanii SF. Cel mai cunoscut exemplu este probabil, František Novotný (n. 1944), ale cărui teme principale sunt eroismul cuceritorilor spațiului, și o fascinație privind relația dintre ființele umane și divinitate, între omul-creator și roboți, creațiile sale inteligente. Novotný a continuat să scrie în același fel și după 1990 și de-abia acum nu mai are acele dificultăți editoriale îngrozitoare, de exemplu – descrierea unui grup de roboți care adoră o Madonă umană, sau în privința altor motive „religioase” care au fost atât de inacceptabile pentru politrucii comuniști. Culegerea lui František Novotny, „Nešťastné přistání” (Aterizare nefericită), publicată în 1988, este un bun exemplu de carte care a zăcut mult timp în sertarele unei edituri comuniste (Československý spisovatel/Scriitorul cehoslovac) deși în cele din urmă a fost publicată dar grav schilodită prin omisiunea forțată a celor mai controversate povestiri.⁷

František Novotný este adorat încă de un număr mare de fani SF. Amestecul său ficțional de informatică, religie, și declarații filozofice despre omul-cuceritor – voința acestuia, progresul și viitorul acestuia – le pare atractiv cehilor dar stilul lui Novotný este greoi și abscons și pentru niște ochi occidentali ideile sale sunt, probabil, cam demodate.

Un Ulise al SF-ului ceh, Josef Nesvadba, a benficiat și el de o atenție deosebită din partea cenzurii comuniste în anii șaptezeci și optzeci: romanul său „Tajna zpráva z Prahy” (Raportul secret de la Praga), scris inițial în 1968, a trebuit să fie modificat de mai multe ori, și atunci când a apărut în cele din urmă în 1978, a fost o carte diferită.⁸

Cele mai popular scriitor SF din generația următoare aceleia lui Nesvadba, Ondřej Neff, s-a concentrat asupra unui SF tehnicist despre eroi duri, solitar, și un pic înstrăinați în căutarea identității, pe care o deghizează sub o mască macho. Povestirile sale conțin multe detalii tehnice, anticipări ale unor fapte reale (de exemplu, romanul său „Milénium” scris în 1986, descrie exact un război precum cel din Golf), precum și scene sângeroase și aventuroase, așa că popularitatea sa printre cititorii adolescent este probabil binemeritată.⁹ A încetat să mai scrie SF după 1989, fiind mult prea ocupat cu slujba lui cotidiană, dar, recent, a început din nou să scrie febril. Ondřej Neff pare a fi în căutarea a ceva de genul unui mesaj filosofic, un soi de „boltă” care ar exprima sau explica sensul scrierilor sale.

Deși fandomul cehoslovac a fost legat de SF-ul oficial prin publicarea în antologii și prin alte canale, au existat mai mulți autori activi în cadrul fandomului care nu a publicat oficial în timpul comunismului, fie pentru că erau considerați prea experimentali, sau nu au avut suficientă calificare literară, sau au fost prea provocatori sau erau prea tineri : exemplele îi pe includ Zdeněk Páv (n.1959), Jan Oščádal (n.1949), Jiří Olšanský (n.1950), Jiří Procházka (n.1959), Carola Biedermannová (n.1947), Vilma Kadlečková (n.1971), Filip Škába (n.1972). Mulți dintre acești autori au optat în schimb pentru a publica doar în fanzinele SF și în samizdat.

Natura fanzinelor SF și a SF-ului în samizdat înainte de 1990 nu a fost chiar la fel cu samizdatele disidenților, acestea fiind interzise. Dimpotrivă, multe din fanzinele SF au încercat să se ascundă în spatele unor etichete sau organizații (cel mai frecvent aceea a unui grup de interes special din cadrul Uniunii Socialiste a Tineretului [echivalentul UTC-ului – nota traducerii], sau a unei asociații universitare) oficiale. Cu toate acestea statutul semi-oficial a provocat propriile sale probleme. Uneori autoritățile comuniste deveneau suspicioase sau iritate de ceva și interziceau un fanzin individual sau un club SF, caz în care desigur acestea dispăreau deși reapăreau întotdeauna în altă parte la scurt timp după aceea, precum ciupercile dintr-un miceliu. Au existat, de asemenea, o serie de edituri samizdat care au funcționat complet ilegal, fără nici o încercare de a obține vreun pretins status oficial.¹⁰

O altă contribuție importantă a fanilor SF în anii ’80 a fost crearea Premiului anual Karel Čapek (și fundamentul unui concurs de povestiri SF), ceea ce a permis autorilor începători care nu aveau nici o speranță reală în ceea ce privește publicarea oficială, ca textele lor să fie analizate și evaluate și recompensate măcar simbolic de un juriu format din colegii lor. Câștigătorii Premiului Karel Čapek primeau o statuetă reprezentând o mică salamandră (Mloka) neagră (inspirația provenea de la romanul „Război cu salamandrele” de Karel Čapek), și toată lumea, inclusiv eu, tânjeam foarte mult după acest premiu.

Primul câștigător al a Premiului Karel Čapek a fost Ivan Kmínek în 1983 și 1984, apoi František Novotný (în 1985 și 1991) și Josef Pecinovský (1986 și 1987). Împreună cu Jan Hlavička, ei erau cele mai mari stele ale fandomului nostru în curs de formare. Am primit Salamandra mea în 1988, apoi în 1989 și Vilma Kadlečková în 1990 (avea doar 19 ani în la momentul respectiv și este una dintre marile speranțe ale SF&F-ului ceh). În 1992, câștigătorul a fost Jan Poláček (n.1957), iar în 1993 a fost din nou rândul Vilmei.

Tot în 1982 a fost organizată prima Convenție Națională SF din Cehoslovacia, ParCon (Convenția SF din orașul Pardubice) și de atunci încoace acest eveniment are loc anual. Inițiativa i-a aparținut studentului Pavel Poláček din cadrul clubului SF local Salamandr, care a reușit să obțină susținere din partea Casei de Cultură din Pardubice și coagulând și congregând fanii SF din Cehoslovacia. [Primul cenaclu SF din Cehoslovacia, clubul SF Jules Verne fondat în 1969 de Egon Čierny a fost interzis la puțin timp după înființare și de-abia în 1979, „Villoidus”, cenaclul SF înființat în în cadrul Universității Carol din Praga, a reușit să reînoade firul existenței fandomului cehoslovac, urmând apoi cenaclurile SF din Teplicích, Bratislava și Pardubice ; primul fanzin SF cehoslovac a fost „Vega” lansat în 1976 de  Karel Jedlička și Lenka Sobotová ; între 1982-1986, Convenția SF Parcon a avut loc la Pardubice, din 1987 încoace convenția a devenit itinerantă, iar în 2003, Parcon – în orașul Chotebor – a avut un număr record de participanți înregistrați, 1300 de fani – nota traducerii]

Vilma Kadlečková este acel fel de autor care nu crede că „singura tema valoroasă în ficțiune este denunțarea totalitarismului.” Universul ei narativ care se află undeva între fantasy și science fiction, este în mod clar influențat de Tolkien, poetic în limbajul său, și fără a prezenta niște evidente marcaje contemporane – Vilma Kadlečková este interesată mai degrabă de temele eterne ale mitului și de psihologie. Până și titlul primului ei roman este „Na pomezi Eternaalu” (La granițele Eternaalului), iar atmosfera amintește destul de bine de „Dune”¹¹ romanul lui Frank Herbert. Vilma Kadlečková are mulți fani și cititori.

Josef Pecinovský oscilează între satira politică a totalitarismului și un SF evazionist și aventuros.

Noi, fanii SF de dinainte de 1990, în cea mai mare parte nu știam nimic despre literatura disidenților și a emigranților, deoarece aceasta nu era accesibilă decât dacă erai tu însuți disident sau emigrant. A fi disident însemna să fii exclus de la educația oficială, de la orice posibilitate de deplasare (acest lucru a fost o problemă reală pentru fanii SF, cei mai multe erau studenți și liceeni, ingineri, cercetători, tehnicieni), puteai oricând să fi fost re-arestat etc. Ca rezultat, majoritatea fanilor SF a descoperit cărțile SF ale disidenților precum Jiří Hochman (n.1926), Martin Harníček (n.1952) și Egon Bondy (n.1930) numai după 1990. Aceasta a fost o rușine, pentru că aceste cărți sunt niște teribile satire antitotalitare.¹¹

După Revoluția de Catifea (noiembrie 1989)

Libertatea bruscă instaurată după evenimentele din noiembrie 1989 nu a adus automat o îmbunătățire a calității a ceea ce s-a publicat; dimpotrivă, piața a avut o cerere aproape insațiabilă pentru literatură de consum (un eufemism străveziu pentru maculatură escapistă). Autorii și-au dat repede seama că după 1990 a devenit ușor să publici o carte, aproape orice fel de carte, dar că a devenit imposibil să trăiești din scris. Cel puțin pentru 99,99% dintre cei care se autoiluzionează că negoțul cu minciuni pe hârtie le va aduce bogăție și faimă.

Un exemplu: în 1991, Ivo Železný la editura sa ce i-a purtat numele, a publicat un fantasy aventuros (Ken Wood a meč krále D’Sala/Ken Wood și sabia regelui D’Sala) de Jiří Procházka (cu pseudonimul George P.Walker) într-un tiraj total de 70.000 de exemplare. În 1992, a publicat continuarea tot în 70.000 de exemplare : „Ken Wood a perly královny Maub/Ken Wood și perlele reginei Maub”, tot cu pseudonimul George P.Walker.

În 1992, aceeași editură a publicat primul meu roman SF feminist, „Cvokyně” (Nebuna), într-un tiraj total de 3.000 de exemplare.¹² Dreptul de autor este de o coroană cehă pentru fiecare exemplar vândut în ambele cazuri, deci este foarte posibil ca „George P.Walker” să fi putut trăi de pe urma operelor sale ( producea una sau două cărți pe an), dar pentru mine, scrisul a fost și este un lux.¹³

Au apărut rapid mai multe alte edituri, fondate de foști editori din samizdatul SF al fandomului : Nová vlna, Winston Smith, Laser, AFSF, Exalticon, Černá planeta. Toate aceste sereleuri preferă să publice traduceri în cehă din SF-ul anglo-american, dar prea puține nu resping textele scriitorilor SF cehi și slovaci.

De asemenea, au apărut și noi edituri specializate care au descoperit că SF-ul are un mare potențial comercial și ca urmare scot doar traduceri pe bandă rulantă a unor cărți SF americane și englezești, texte cât mai vandabile.¹⁴

Forța pieței capitaliste mondiale este atât de puternică încât ar fi o iluzie să credem că putem crea liber ceea ce ne dorim. Acum niște ani stăteai la un birou și puteai trăi liniștit cu un salariu relativ scăzut și în timpul orelor de lucru, în loc de pălăvrăgeală sau băutură, puteai scrie oricât de mult SF ți-ar fi plăcut. Astăzi, trebuie de obicei chiar să muncești ca să ai un minim de venit și timpul liber este mult mai drămuit pentru scrisul ca hobby. Unii autori s-au adaptat la capitalism scriind thrillere la comandă (dar mai bine plătite) și pentru a putea să-și publice și narațiunile „mai literare”. Exemple sunt Josef Pecinovský și „George P.Walker”/Jiří Procházka.

Timp de doi ani, din 1990 până în primăvara anului 1992, am lucrat ca editor al principalei revistei SF cehești „Ikarie”, fondată în 1990 de Ondřej Neff, Jaroslav Olsa (n.1964), Ivan Adamovic (n.1967)  și alți câțiva fani.¹⁵ A fost o experiență interesantă. Revista avea un tiraj relativ mare (30.000 de exemplare lunar), cititori entuziaști (mai ales băieți dornici de a citi SF aventuros sau tehnicist). Eu m-am ocupat în primul rând de textele SF cehești și mi-am dat seama că deși avem câțiva autori relativi buni de SF ce ar putea aspira un nivel profesionist, în general aceștia nu au suficiente idei. Multe dintre povestirile primite la „Ikarie” erau pur și simplu plagiate sau pastișate, texte proaste despre vreun animal care mănâncă oameni pe o planetă extraterestră, sau planeta dezagregându-se după o catastrofă ecologică, etc. Pe scurt, texte rudimentare pline de clișee. Când am avut șansa de a compara SF-ul nostru cu texte ale unor autori internaționali specializați mi-am dat seama că autorii noștri nu sunt capabili de a crea lumi ficționale expresive și originale. E clar că mulți nu gândesc deloc înainte de a începe să scrie.

Despre viitorul tulbure al SF-ului ceh

Noi toți ne căutăm identitatea în aceste vremuri bezmetice. Așa că este foarte dificil de a defini ceea ce este fluxul cel mai interesant sau curentul cel important în SF-ul ceh, ceva nou sau ceva deja înfiripat.

N-am absorbit încă vreuna dintre noile probleme care ar merita să ne pună pe gânduri, să ne supere sau de care ar trebui să ne fie frică. Nu mai vrem să citim, să scriem sau reflectăm despre și asupra totalitarismului.

Dar care să fie oare următoarea noastră temă majoră ? Nimeni nu știe cu adevărat.

Extrem de la modă la începutul anilor 90 au fost imitațiile și pastișele cehești ale cyberpunk-ului.¹⁶ Acest manierism thrillerist fetișizând computerele, ciber-rețeaua și inteligența artificială, era deja învechit și demodat în America post-1990 dar în țările est-europene foste comuniste, regiuni periferice, acest moft (mai degrabă fartpunk decât cyberpunk) a părut ceva ultramodern (și nu numai în Europa estică). Ca peste tot în Europa de est și nu numai, avem și noi maneliștii noștri cyberpunkiști (care au preluat decorul dar nu și revolta și critica anti-capitalistă și furia anti-corporatistă), autorul ceh având cel mai mult succes este fără îndoială, Jiří Procházka (atunci când nu scrie fantasy-uri sub pseudonimul George P.Walker), care este, probabil, singurul dintre autorii noștri SF care pot scrie cu „sinceritate” punkistă.¹⁷ Alți autori SF cehi care au fost asociați cu cyberpunk-ul sunt Jan Poláček și Ivan Adamovic.

În afară de cyberpunkisme, există și o altă modă importată din zona anglo-saxonă, aceea a fantasy-ului, și a mixării dintre fantasy și SF (exemple ar fi Jaroslav Jiran [n.1955], care m-a înlocuit la revista „Ikarie”, și Josef Pecinovský). Aceștia istorisesc povești romantice, narațiuni maniheiste, de obicei, despre lupta dintre bine și rău, exact ca în basme și poveștile nemuritoare pentru copiii de toate vârstele. Consumatorii sunt romantici și se bucură că binele învinge măcar în literatura de consum dar, desigur, asemenea texte sunt evazioniste. Nu că ar fi ceva rău să oferi un pic de alinare umililor și obidiților capitalismului global. Noile lumi construite de acești autori de fapt nu sunt deloc noi. . .

Fantasy-ul anglo-saxon în traducere și în original a devenit popular și în Cehia și Slovacia, stimulând apariția imitatorilor și pastișorilor locali. Fantasy-ul se pretează mult mai ușor decât SF-ul la evazionism. Sub regimurile comuniste a existat o presiune puternică asupra science fiction-ului de a fi un vehicul pentru popularizarea științei, dictatura comunistă se considera și ea extrem de științifică. Așadar, atunci când comunismul est-european a căzut și oamenii au recăpătat libertatea de a publica și citi ceea ce îi interesa, peste tot în Europa de Est s-a declanșat și boom-ul editorial al SF&Fantasy-ului anglo-saxon în traducere, fenomen care rămâne până în ziua de azi : SF-ul și F-ul anglo-saxon se vinde, cel local nu.

Tendințele în science fiction-ul ceh post-1990 au debutat cu o reacție împotriva tradiției din ultimele decenii, o încercare de departajare față de prozele generațiilor mai vârstnice, și prin maimuțărirea locală a tuturor modelor și mofturilor provenite din America : adică pur divertisment escapist, de la cyberpunkisme, la fantasy și „military science fiction”. Noii autori nu sunt interesați de condiția umană, sunt interesați de condiția contului lor bancar, pentru că au îmbrățișat cu sârg toate clișeele și poncifele consumerismului și mercantilismului capitalist.

Cu toate acestea există o identitate a SF-ului ceh, care în esență rămâne unul contestatar, nonconformist, ludic-sarcastic și plin de umor.

Jiří Kulhánek este un autor SFF popular. Ar putea fi numit un Quentin Tarantino ceh. El scrie narațiuni pline de suspans și debordând de acțiune, sângeroase și cinic-brutale. Dar excelează în ironie și umor, într-o manieră post-modernă.  Jiří Kulhánek nu se prea ia în serios și e foarte popular din cauza asta.

Apoi, mai există și câțiva oameni care scriu despre ceea ce îi interesează cu adevărat, adică despre problemele contemporane. Cel mai elocvent exemplu este Carola Biedermannová.¹⁸ Deși ea scrie într-o abordare ludică, este capabilă să infuzeze tropii convenționali ai fantasy-ului cu un radical feminism SF. Carola Biedermannová este în măsură să scrie despre orice doresc consumatorii (sau dimpotrivă, despre ce nu vor  aceștia, pentru a-i provoca programatic): analize freudiene despre absolut orice text, povestiri sarcastic anti-clericale și anti-tradiționaliste SF, diatribe feministe, până și despre subiectul lesbianismului, care este un tabu total pentru autoarele de SF&F din Cehia și Slovacia.

Alți autori au dificultăți în găsirea de noi teme, de noi motive, de noi motivații pentru SF-ul lor. De exemplu, povestirea laureată în 1992 cu Premiul Karel Čapek a fost o altă încercare de cyberpunk, un ghiveci de motive religioase și computeristice, adică terciul pe care fanii noștri îl apreciază atât de mult, dar din păcate nimic nou din punct de vedere estetic și calitativ. Iar excesul de tehnicism și de optimism în ceea ce privește progresul sciento-tehnologic (inclusiv călătoriile spațiale, „cucerirea” unor noi lumi, etc.) al science fiction-ului din perioada anilor 30-60 ai secolului trecut, din care nimic nu s-a materializat, a creat o supraturare, consumatorii și-au pierdut interesul și s-au întors la basme și povești escapiste, la literatura de consum prizată în scop de depeizare.

Poate că acest lucru este în regulă. Poate că prea mulți dintre cititorii noștri au nevoie de ceva de genul romanelor Vilmei Kadlečková, de fantasy-urile lui Jaroslav Jiran și Jiří Procházka, de patosul lui František Novotný. Poate că oamenii au nevoie să se întoarcă la rădăcinile lor cultural-istorice, să redescopere  valorile tradițional-umane în ei înșiși înainte de a se lăsa colonizați mental de tendințele culturale occidentale actuale. Internalizarea problemelor „capitalist-contemporane” în profunzimea sufletelor noastre va dura probabil mulți ani de acum acolo.

Notele autoarei

1. Cehoslovacia a fost oficial scindată în două state, Republica Cehă și Slovacia, începând cu data de 1 ianuarie 1993. Cu toate că autorii discutați aici sunt toți cehi, multe dintre instituțiile descrise (de exemplu, Premiul Karel Čapek) au fost deschise atât autorilor cehi cât și celor slovaci.

Cele mai multe dintre condițiile generale care au modelat forma și situația fandomului SF sub totalitarism în Republica Cehă au fost, de asemenea, comune și pentru Slovacia. Nu credem că fandomurile ceh și slovac vor deveni divergente, chiar dacă țările noatre sunt împărțite acum printr-o graniță și până în prezent, relațiile sunt extrem de cordiale.

2. Karel Čapek este suficient de bine cunoscut peste tot în Europa și în lume încât nu mai este nevoie să-l mai prezentăm aici.

Jan Weiss (1892-1972) este un scriitor SF clasic ceh : autorul romanului „Dům o 1000 patrech”, 1929 (Casa cu o mie de etaje – traducere românească de Sanda Apostolescu, editura Dacia, Cluj, 1976), disponibil în traduceri germane și franceze, dar nu și în limba engleză. A scris, de asemenea, mai multe volume de nuvele, și un al doilea roman fantasy, „Spac ve zvěrokruhu” (Cel care doarme în zodiac, 1937), care nu a fost tradus: una dintre povestirile sale mai bune din 1920 a fost publicat în limba engleză cu titlul „The Apostle”, în revista Fantasy Macabre nr.13, 1990, pag.2-6. [„Apostolul” în volumul „Campionul vârstei”, traducere de Helliana Ianculescu, colecția Globus, editura Univers, 1988 – nota traducerii]

Josef Nesvadba este cel mai bine cunoscut scriitor SF contemporan din Republica Cehă: prima sa culegere de povestiri, „Tarzanova smrt” (Moartea lui Tarzan, 1958) a creat o adevărată senzație atunci când a fost publicată pentru prima oară, și marchează începutul perioadei moderne a  SF-ului ceh. Apoi au urmat mai multe culegeri de povestiri și câteva romane. În limba engleză este disponibilă culegerea sa de povestiri „In the Footsteps of the Abominable Snowman” (Londra: editura Victor Gollancz, 1970), și o ediție americană purtând titlul „The Lost Face” (New York: editura Taplinger, 1971).

3. Există, totuși, unele diferențe semnificative în modul de organizare al fandomurilor din Europa de Est, în special dependența de cluburile/cenaclurile SF locale, în detrimentul creării de rețele avînd în centru individul.
4. „Valka s mnohozvířetem” (Război cu multibestia; Praga: editura Československý spisovatel, 1983), „Pokušení A-ZZ” (Ispita A-ZZ; Praga: editura Melantrich, 1983), „Země Zen” (Țara femeilor; Praga: editura Československý spisovatel, 1987). Pentru un rezumat în limba engleză al primului roman, a se vedea recenzia lui Jan Čulík în „Kosmas: Journal of Czechoslovak and Central European Studies” 4: 149-55, Winter 1985.
5. „Největší skandál v dějinách lidstva” (Cel mai mare scandal din istoria omenirii”, 1984, povestiri); „Manžel z Marsu” (Soțul de pe Marte, 1986, povestiri); „Půjčovna manželek” (Neveste de închiriat, 1988, nuvele); „Milenci našich žen” (Amanții femeilor noastre, 1989, nuvele); „Vybraná tajemství profesora Kesslera” (Secretele selectate ale profesorului Kessler, 1989, povestiri); „Manželka z Venuše” (Soția de pe Venus, 1990, povestiri) ; „Přízraky doktora Frankensteina” (Fantomele Dr. Frankenstein, 1990, povestiri) ; „Milenky našich robotů” (Amantele roboților noștri, 1992, povestiri).
6. Ivan Kmínek, „Utopie : nejlepsi verze” (Utopia, cea mai bună variantă, Praga: editura Středočeské nakladatelstvi, 1990).
7. Din noiembrie 1989 încoace, František Novotný a publicat alte două colecții: „Bradbur-yho stín” (Umbra lui Bradbury; Brno: editura AF 167, 1991) și „Ramax” (Brno: AF 167, 1992). Primul dintre acestea include povestirile omise din „Nešťastné přistání”.
8. Josef Škvorecký care a citit manuscrisul original în anii 1960, în timp ce era încă în Cehoslovacia, a comentat cu privire la anumite discrepanțe în „Panorama of (Unionized) Czech Writers,” World Literature Today 57:50-53, iarna 1983. Textul versiunii originale, necenzurate a romanului a fost în cele din urmă publicat sub titlul „První zpráva z Prahy” (Primul raport de la Praga; editura Odeon, 1992, Praga).
9. „Milenium” a suferit de asemenea întârzieri enorme în publicare, apărând în cele din urmă într-o formă prescurtată ca serial în revista Ikarie (11 / 91-1 / 92). În volum a fost publicat în octombrie 1992 (Praga: editura Golem, 1992).
10. Pentru o expunere mai detaliată a SF-ului în samizdat în Cehoslovacia, a se vedea Jaroslav Olsa, jr .: „Samizdaty a tzv publikace :`šedé zóny,’ vydávané příznivci a kluby science fiction v Československu” „(Samizdatul și publicațiile din așa-numita „zonă gri”, ale fanilor și cluburi de science fiction din Cehoslovacia), în revista de studiile slave „Slavia” (Praga).
11. Vilma Kadlečková, „Na pomezi Eternaalu” (La granițele Eternaalului); Praga: editura Winston Smith, 1990).
12. Lucrările în cauză sunt „Jeleni Brod” (Vadul cerbilor) de Jiří Hochman (Köln: editura Index, 1971), „Maso” (Carne) de Martin Harníček (Toronto: 68 Publishers, 1981), și mai multe texte de Egon Bondy, în special „Invalidní sourozenci” (Frații handicapați, Toronto: 68 Publishers, 1981). Exegeza textelor (în limba engleză) ale lui Martin Harníček, vezi Paul I. Trensky, „Harníček’s Maso as a Dystopia”, Czechoslovak and Central European Journal 8:117-27, Summer/Winter 1989.
13. George P. Walker (Jiří Procházka), „Meč krále D’Sala” (Sabia regelui D’Sala; Praga: editura Ivo Železný, 1991); Eva Hauserová, „Cvokyné” (Nebuna; Praga: editura Ivo Železný, 1992).
14. Fantasy-ul lui George P. Walker (Jiří Procházka) nu este un exemplu prost : este plin de acțiune, dar, de asemenea, de gaguri bune și spirituale.
15. De exemplu, editura AG Kult (în prezent redenumit editura Classic), care a publicat seria „Fundației” de Isaac Asimov în cehă și apoi operele lui Roger Zelazny (deși unele din traducerile lor au repuțatia de a fi foarte slabe), și editura Najáda, specializată în SF franțuzesc de mâna doua (tip Fleuve Noir) datorită unui contract avantajos.
16. Titlul revistei a fost preluat de la titlul filmului SF „Ikarie XB-1” (Icar XB-1, 1963; ecranizarea romanului „Norul lui Magelan” de Stanislaw Lem) al regizorului ceh Jindřich Polák, preluat apoi de fanzinul pre-1990 al lui Jaroslav Olša.
17. Fanii SF din Cehoslovacia au aflat prima dată despre cyberpunk la o conferință a lui Ondřej Neff la Parcon, Convenția Națională SF din Cehoslovacia, în 1987. Deși Neff a fost de părere că cyberpunk-ul n-are niciun sens într-o țarî în care nici măcar telefoanele (fixe) nu funcționau, evenimentele ulterioare au arătat că cehii au avut o afinitate surprinzătoare pentru acea modă.

18.Povestirile cyberpunk ale lui Jiří Procházka sunt antologate în volumul „Tvůrci času” (Creatorii de timp; Praga: editura Winston Smith, 1991).

19. Traducerea în engleză a textului „Oni” („Ei”, Ikarie 3/91), una dintre povestirile sale cele mai controversate, a fost publicată în revista literară a expaților americani „Yazzyk” (Praga), 3, primăvara anului 1994.

© Science Fiction Studies & Eva Hauserová

Traducere de Cristian Tamaș

Titlul original : „Science Fiction in the Czech Republic and the Former Czechoslovakia: The Pleasures and the Disappointments of the New Cosmopolitanism”, Science Fiction Studies; Jul 1994, Vol. 21, Issue 2.

Textul a fost tradus cu permisiunea autoarei și a editorului revistei academice americane, Science Fiction Studies, dl.Prof.Arthur B.Evans. Le mulțumim.