Science Fiction-ul umoristic al lui Liuben Dilov

Studiul se concentrează asupra prozei satirice a lui Liuben Dilov ca parte importantă a proceselor literar-istorice din Bulgaria între 1960 și 1989. De asemenea, urmărește dezvoltarea imaginii științifico-fantastice în literatură, care folosește umorul și satira ca o cheie pentru analiza ciocnirii dintre știință progresivă și întârziere în gândire și viață; ca o resursă de exprimare a civilizației subdezvoltate – incapacitatea oamenilor de a face față accelerării noilor tehnologii și vechea lor înțelegere a progresului.

Proza lui Liuben Dilov folosește și posibilitățile nelimitate ale science fiction-ului (ipoteze științifice, prognoze, etc.) pentru a dezvălui originile metaforice ale genului caracteristic Noului Val în SF, suprarealizarea lumii în care trăim. Transformă imaginea science fiction într-un instrument de analiză socială și culturală.

Râsul este mai vechi decât cultura, afirmă Vihren Cernokojev în cartea sa „Râsul bulgăresc” (Българският смях“, 1994), și nu a fost înainte de „apariția unei societăți când râsul a început treptat să treacă de la un instinct psihofiziologic înnăscut la o nevoie socială conștientă care creează cultură”¹

Pe parcursul dezvoltării sale, cultura bulgară a râsului se află sub influența unor condiții obiectiv istorice, etnice, sociale și socio-psihologice care determină trăsăturile sale distinctive. Urmărind locul râsului în literatura bulgară în anumite perioade, am putea construi o axă de coordonare ideatică care marchează creșterea spirituală a națiunii bulgare, mentalitatea și viziunea sa asupra lumii.

Pentru că râsul nu este doar umor sau o glumă inofensivă; nu este doar satiră, ci și o oglindă a cărei poziție de apreciere — plasată între concretețe fizică și reflecție — declanșează paradoxul psihologic al întăririi și problematizării simultane a propriei identități; subminează fundamentele lumii noastre umane, imperfecte, contradictorii, incomplete, în continuă schimbare.

Contexte istorice literare

Studiul se concentrează asupra unei părți din lucrările lui Liuben Dilov în care scriitorul nu numai că reflectă problemele lumii sale contemporane, ci și zâmbește în direcția eforturilor științifice și tehnologice ale societății de a ține pasul cu vremurile moderne. El realizează acest lucru adăugând la realitatea bulgară temele, ideile și problemele tipice science fiction-ului.

Râsul în ficțiunea științifico-fantastică a lui Liuben Dilov este un semn al oboselii civilizației, însăși civilizația fiind cauza; râsul este un semn al incapacității omenirii de a face față noului impuls tehnologic și de a-și răsturna convingerile conservatoare.

Aceasta este o proză care dezvăluie poziția morală a intelectualului, umanist, individului și scriitorului Liuben Dilov față de consecințele sociale, personale și psihologice ale tehnologizării. Proza sa interpune inevitabilul antropocentrism al cunoașterii umane împotriva necunoscutului și reflectă visul etern al lui Homo Sapiens de a purta coroana naturii.

***

Tema relației dintre noua tehnologie și om își face apariția încă din anii 30 ai secoului trecut în lucrările lui Gheorghi Iliev „O-Kors” (О-Корс, 1930) și „Rebelii de pe Teut” (Теут се бунтува, 1933). Nu întâmplător tocmai în acest deceniu imaginea robotului intră în literatura bulgară. Apariția „creaturii” mecanice în literatura bulgară coincide din punct de vedere al timpului cu introducerea postbelică a noilor mașini și tehnologii în literatura noastră ca element de modernizare.

Robotul (sau „silodei”, cum îl numește scriitorul) nu este o figură centrală în operele lui Gheorghi Iliev, spre deosebire, de exemplu, de cea a lui Svetoslav Minkov (în nuvela „Omul care a venit din America” (Човекът, който дойде от Америка“, 1932). Nici nu este atât de izbitor de mecanică, afirmă Penka Vatova: „(…) ca figura umană tipică a lui Minkov; în contextul romanelor, nu este o minune științifică și tehnologică care are scopul de a lasă cititorul uimit”^2. Silodeii sunt integrați organic în lumea viitoristă a operelor lui Iliev; prezența lor, precum și funcțiile lor în acestea sunt neremarcabile, dar trebuie menționat că aceasta este prima apariție a unui robot în literatura bulgară.

Menționez numele lui Gheorghi Iliev în vederea primelor încercări mai serioase din literatura științifico-fantastică bulgară de a nu considera doar industrializarea ca efect al inovațiilor tehnologice, ci și de a încorpora imaginile tipice ale genului (cum ar fi navele spațiale, farfuriile zburătoare), extratereștri, roboți și altele) în literatura bulgară, adăugându-le ceva caracteristic bulgăresc, de exemplu, un mediu, o abordare, un temperament și altele asemenea.

Originile temei omului asemănător mașinii în literatura bulgară pot fi urmărite încă de la expresionism în descrierea depersonalizării ființei umane; în apariția păpușii-om în operele lui Ciavdar Mutafov, culegerile „Marionete” (Марионетки“, 1920) și „Nuvele tehnice” (Технически разкази, 1940) ca oglindă a greutății implementării procesului de industrializare. Aleksandra Antonova notează  „(…) materia sa particulară nu este deformată, ci înzestrată liric cu spirit; robotul poartă coif de fontă și brățări de nichel, este o ființă brutală și frumoasă, cu cap de fier și stomac lacom, plină de cerneală”.

Acest articol nu va include dezvoltarea și percepția inovațiilor tehnice (radio, automobile și altele) din literatura bulgară. Remarc interesul scriitorilor, precum Ceavdar Mutafov, pentru inovații și rolul lor pozitiv în ceea ce privește schimbarea de viziune a omului contemporan pentru a prezenta un alt punct de vedere cu privire la percepția descoperirilor tehnice.

Ceea ce mă interesează, cu privire la tema stabilită, este relația om și mașină (calculator, robot, android, ciborg) și apariția robotului, ca parodie a omului; ca o imagine SF importantă; ca o expresie a greșelii umane în „diversiunile” mașinii și jocurile grotești folosind umor între markerii caracteristici SF-ului și modurile în care scriitorii bulgari „proclamă etica și biologia umană și iraționalitatea valorilor culturale” (Saparev 1990: 134). ).

De exemplu, în nuvela lui Liuben Dilov „Următorul număr” (Поредният номер), o I.A. creată de oameni de știință intră în contact cu o inteligență artificială extraterestră, care recunoaște o formă similară cu propria formă de raționament, ia I.A. .extratrestră ajunge pe Pământ pentru a-l întâlni pe singurul reprezentant rezonabil al civilizației terestre – noul creier electronic al unui robot din generația a 18-a.

În anii ’30 apare nuvela lui Svetoslav Minkov, „Cel care a venit din America” (Човекът, който дойде от Америка). Robotul este numit direct creația diavolului, iar inginerii care creează roboți – „creatori răi”. Imaginea robotului este descrisă ca fiind împărțită între uman și „mecanic”; robotul se percepe ca un om al noului timp și, ca atare, șterge linia dintre om și mașină. Gradul de transformare a omului într-un robot și materializarea metaforei om-mașină este foarte clar descrisă în această lucrare a lui Minkov.

Menționez numele lui Svetoslav Minkov pentru că prin textile sale grotesc-satirice introduce probleme intelectuale moderne și forme de generalizare artistică — atipice anilor ’30 — folosind convențiile science fiction-ului pentru a contura problemele provocate de revoluția științifică și tehnologică și, firește, dezvoltarea biotehnologiei (în nuvela „Tinerețe de maimuță” (Маймунска младост). Exact aceste probleme, care alcătuiesc trusa de instrumente satiric-grotești, se vor manifesta clar și consecvent în lucrările lui Liuben Dilov.

Perioada în care arta literară a lui Liuben Dilov se întărește și atinge maturitatea artistică (între anii 50 și 80 ai secolului trecut) dezvăluie o atitudine față de, pe de o parte, schimbările politice și culturale din Bulgaria după 1948, instituirea controlului ideologic asupra literaturii și, pe de altă parte, spre difuziile globale în dezvoltarea science fiction-ului.

Anii ’50 marchează perioada de maturitate a așa-numitei Epoci de Aur a science-fiction-ului bulgar, în timpul căreia majoritatea lucrărilor descriu un tablou al viitorului, utilizând idei și proiecte scientiste îndreptate către progresul tehnologic, instrumentele cu care omul va cuceri spațiul cosmic și va realiza contactul cu extratereștrii, etc.

În această perioadă, SF-ul bulgar este influențat și modelat de ideologia stalinist-bolșevică din U.R.S.S. care propagă o atitudine pozitivă față de puterea progresivă a științei și tehnologiei în formarea viitorului socialist.

Scriitori precum Ștefan Volev, cu „Tinerii centenarii” (Младите столетници, 1961) și Dimităr Peev, cu „Racheta nu răspunde” (Ракетата не отговаря) tratează acest gen ca „extraliterar” , legate doar de isprăvile științifice dintr-un anumit domeniu și de efectul lor pozitiv asupra societății. Terminologia științifică și tehnologică se transformă într-un atribut de neînlocuit în operele a nu puțini scriitori care își încep cariera literară în această perioadă. Cu toate acestea, nu este încorporat într-un mod deosebit de reușit.

Acestea sunt câteva dintre personajele lui Petăr Stapov, în romanul „ Oaspeții din Mion”, (Гости от Мион“, 1965), și Boris Svetlinov, „O zi pe lună” („Един ден на Луната“, 1955) și alții. Subiectul științei, considera Elka Konstantinova: „(…) a schilodit mintea scriitorilor și i-a propulsat către o standardizare periculoasă a deciziilor artistice. În dorința lor de a populariza noi date din diferitele ramuri ale științei contemporane, autorii au ignorat caracterul uman și problemele spirituale ale perioadei”⁴

Tehnicismul extrem transformă lucrările SF în pseudo-cărți de referință de astronomie, fizică etc., în propagandă scientist-comunistă, într-un decor — deasupra căruia problemele filosofice și etice ale vremii și socio-schimbările psihologice ale societății contemporane sunt falsificate și idealizate.

Remarc aceste etape importante în dezvoltarea science-fiction-ului atât în Bulgaria, cât și la nivel global, în vederea observării următoarelor noi tendințe care, după anii ‘60 ai secolului XX, pun la îndoială dominația științei în structura ficțională a operei.

În anii ‘60, se resimte o „oboseală metaforică” în ceea ce privește temele și problemele care i-au interesat pe scriitorii de science fiction „dur” în timpul Epocii de Aur a genului.

Fixarea excesivă asupra spațiului cosmic este percepută ca ceva nesănătos și aparținând trecutului. Schimbarea istorică este însoțită de o schimbare a limbajului, a cărui sarcină este să vizualizeze problemele care apar pe planeta noastră, și nu în afara acesteia.

Noul val SF tractează dorințele, temerile și problemele spre spațiul Pământului. Sensibilitatea science fiction-ului își mută focalizarea din spațiul cosmic în cel pământesc, spre sferele subiectivului, către tărâmul subconștientului. Relația complexă dintre om și tehnologie este înfățișată pe Pământ, iar scriitorii examinează interacțiunea lor, cel mai adesea subliniind efectele de dezumanizare.

Întrebarea „Cum interpretez această lume căreia îi aparțin?” se transformă în „Ce este o lume?”. Interacțiunea dintre science fiction și preocuparea umanistă contemporană extinde capacitatea de izolare cognitivă, îndepărtând cunoașterea, precum și izolarea către tărâmuri necunoscute până acum. Negațiile, sublimările, transformările, deconstrucțiile, etc., fac parte din explozia genului.

În Bulgaria, un proces de reformă — un avânt în domeniul literaturii și culturii — poate fi observat după Plenul din aprilie 1956 al Partidului Comunist Bulgar, conducând la transformări ale genului și de asemenea, la diversificare: apariția cazurilor limită de forme de gen, de hibrizi și noi structuri de gen.

Ficțiunea acestei perioade își face drum din ce în ce mai încrezător în sfera necunoscutului, în dimensiuni spirituale, sociale și filosofice necunoscute până acum.

Întărirea începutului subiectiv, creativ, artistic și procesul de reevaluare a valorilor influențează și science fiction-ul, care tractează minunile științifice și tehnologice în lumea interioară a personajelor. Se mută accentul de la călătoriile cosmice himerice la problemele lumii contemporane, la problemele psihologiei omului contemporan și reflecția științei asupra acesteia. Tragedia alienării umane, ciocnirea dintre rațional și emoțional, devine și mai problematică atunci când are loc pe propria noastră planetă. Izolarea de lume, din cauza tehnicizării extreme, conduce la o conștiință izolată care caută sprijin în spațiul interior și deblochează puteri necunoscute care acționează adesea ca niște catalizatori ai proceselor autodistructive.

Scriitori precum Liuben Dilov, Iordan Radicikov, Aleksandar Gherov și Emil Manov, de exemplu, fiecare cu mijloacele sale de exprimare, sfidează „dictatura” tehnologică opunându-i pe „nașeneț” (ai noștri, conaționalii), impulsului neîngrădit al progresului științific și tehnologic. Lumea ambivalentă și grotescă a lui Radicikov împletește „cunoașterea științifică” cu mitologia și folclorul – în timp ce contopește banalul cu extraordinarul – prin prezentarea conviețuirii dintre înapoierea omului și știința și tehnologia supradezvoltate. Acesta este râsul bulgarului contemporan care se distanțează de absurditățile civilizației de astăzi.

Evaluarea se realizează luând în considerare mintea și cunoștințele contemporane. În nuvela „Spre cer și înapoi” (До небето и назад) de Iordan Radicikov, din culegerea „Dispoziție feroce”/Свирепо настроение“,1965), Goța Gheraskov este trimis în misiune pe Lună în sunetul fanfarei sătești. Primul bulgar pe Lună, Goța este nemulțumit de tot praful și se întreabă cum ar mai putea nevastă-sa să spele rufele afară în astfel de circumstanțe.

Visul omenirii de a lăsa urme pe un obiect cosmic este împlinit. Cu câțiva ani înainte de apariția nuvelei lui Radicikov, avusese loc primul zbor în spațiu (Iuri Gagarin în 1961) iar în 1969 Neil Armstrong și Edwin Aldrin au pus piciorul pe Lună.

În nuvela lui Iordan Radicikov, „Pepenele de piele” (Коженият пъпеш, 1969), reprezentanții civilizației altei planete decid să facă o oprire pe planeta noastră. O defecțiune a echipamentelor întârzie decolarea extratreștrilor, și totul se rezolvă în felul următor: „Vezi o o casă unde se găsește un televizor, îi iei piesele pentru a repara nava spațială și plasezi două sârme în televizorul propriu-zis”.

Potrivit unui alt zvon, exact aceiași extratereștri apar în fața mamei Sofrona din satul Bibino Lițe, care observă un fir roșu între dinții unuia dintre băieți (în conformitate cu mitologia bulgară dacă spiritul unei persoane se întoarce pe pământ după moarte, învie; în aparență, cei readuși la viață sunt la fel ca orice altă persoană, dar se hrănesc cu sânge și au un șnur roșu între dinți).

Întrepătrunderea superstițiilor folclorice balcanice, noua mitologie construită în operele lui Radicikov și impulsul științific de a raționaliza, de a oferi o definiție a necunoscutului, sunt constructe artistice și ideatice, cu care scriitorul interpune limbajul progresului tehnologic contemporan, memoriei și mitologiei bulgare.

Aleksandăr Gherov reușește să depășească „principalele neajunsuri” ale literaturii SF bulgare, să rupă limitările forțate în volumul „Nuvele fantastice” (Фантастични новели, 1966).

Primul text, „Conștiință neliniștită” (Неспокойно съзнание), este o mărturisire psihologică, o revelație a unui spirit uman acut și îngrijorat, o reevaluare spirituală a unei perioade din istorie, iar cel al doilea —„Anul 4004” (4004 година) — este o lucrare cu o idee originală și un conținut distractiv. În ambele nuvele există o lipsă de aventură – care este inevitabil prezentă în aproape toate operele științifico-fantastice ale vremii – iar suspansul, agitația febrilă, este un produs al gândurilor scriitorului și al ideilor sale filosofice originale. Elementul științifico-fantastic — învierea morților și transformarea lor în creaturi vii artificiale — este baza pe care scriitorul înfățișează imaginile îngrozitor de distorsionate ale omului viitorului.

După Aleksandăr Gherov, o serie de scriitori au început să folosească acest tip de literatură ca mijloc de expunere umoristic-satirică a diferitelor vicii contemporane.

SF-ul bulgar în perioada dintre anii 60 și 80 ai secolului XX, se transformă într-un refugiu sigur pentru o parte semnificativă a scriitorilor bulgari care înțeleg că acesta este un gen (perceput de autorități ca literatură pentru copii) prin care pot discuta subiecte dificile ale lumii contemporane, într-un mod mai liber, abordând probleme culturale și sociale prin prisma limbajului esopic împletit cu imaginile SF. În acest domeniu, al reușitelor semnificative se remarcă Liuben Dilov, care realizează incluziunea caleidoscopică și amploarea reprezentării SF în lucrările sale și folosește cu pricepere resursele genului pentru a da avantajul subiectivului, reconstrucției aleatorii a realității.

Cum zâmbește Liuben Dilov lumii contemporane

Între anii 60 și 80 ai secolului XX, prin lucrările sale Liuben Dilov înfățișează sistematic jocul dintre om și subiectele și problemele științifice cu care se confruntă; parodiază fapte celebre și motive culturale printr-o „gamă largă de glume despre banal și fantastic, printr-o mișcare grotescă spre absurdul imperfecțiunilor umane, spre ironia crudă”.⁵ Mai mult, el transformă codurile fantasticului într-un instrument de analiză socială și culturală.

Vihren Cernokojev scrie în prefața volumului lui Liuben Dilov „Texte SF alese” (Избрана фантастика), un text intitulat „Să alegi singur” (Да избереш себе си), afirmând că utilizând râsul științifico-fantastic în viitor, scriitorul Dilov a făcut aluzie la traiectoria febrilă a viitorului: „Nu este omul-robot din nuvela „Realizarea roboților” (Осъзнаването на роботите), o boală a cărnii în forma sa finală.⁶ Cu o libertate în detalii fantastice, Dilov ironizează cazurile contemporane de filistinism, ranchiună profesională, vanitate și credulitate. În același timp, el folosește ideile, dorințele și proiectele științifice disponibile pentru a dezvălui irelevanța omului, antropocentrismul de netrecut și frica de necunoscut.

În nuvela „Dovada noastră asupra existenței farfurioarelor zburătoare” (Наше доказателство за летящите чинии), din volumul „Straniul meu prieten, astronomul” (Моят странен приятел – астрономът, 1971), scriitorul caută confirmarea zvonurilor despre farfuriile zburătoare deasupra Sofiei, prin împletirea câtorva destine umane într-un eveniment comic, prezentat într-o formă de protocol. Situațiile incredibile în care sunt prinși angajații unui institut prestigios din Sofia sunt provocate de motive cosmice, dar în esența lor reflectă modurile de conduită caracteristice unor domenii contemporane.

Tovarășul Petrov este răpit de o civilizație extraterestră și apoi înapoiat la locul „răpirii” de o farfurie zburătoare. Destul de comic pare să fie momentul „istoric” în care se dovedește că farfuriile zburătoare într-adevăr există, în timp ce personajele sunt copleșite de dorințele lor umane. Prezența unei civilizații superioare și a unei lovituri de stat cosmice iminente nu pot pune capăt poveștilor banale, provocate de comploturi patetice.

În nuvela „Nu fumați! Fixați-vă centurile de siguranță!” (Не пушете! Затегнете коланите!) un OZN aterizează pe planeta noastră în același timp când la ONU se discută noul articol din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Toată elocvența, înțelepciunea și pasiunea cu care se desfășoară astfel de întâlniri nu reușesc să ajungă la cei ale căror drepturi sunt în discuție, „de vreme ce mass-media se săturase să relateze despre ele”.⁷

Dorința omenirii de a întâlni o specie extraterestră nu este doar împlinită; această specie este cea care decide prima dată să stabilească contactul cosmic. OZN-ul este uneori perceput de populația Pământului ca o meduză gigantică cu tentacule strălucitoare; uneori, ca o chestie asemănătoare unei rândunici de mare; iar alteori — ca un ou lung de 50 de metri, orbitor de alb și pulsatoriu. Deasupra satului Kurilo (regiunea Sofia), OZN-ul este observat doar de pacienții noului spital de psihiatrie, deoarece în acel moment personalul este ocupat cu sărbătorirea Zilei Mondiale a Sănătății. O anumită civilizație extratrestră (trei pitici identici) are îndrăzneala să întrerupă întâlnirea importantă de la ONU.

Se stabilește contactul; delegația extraterestră este confundată cu o parte a unui program de divertisment, planificat pentru pauzele dintre sesiunile serioase. Mesajul „piticilor” – că Pământul este în posesia Comitetului Galactic și populația sa locuiește ilegal pe planetă – provoacă țările din lumea a treia un râs sălbatic. Prima întâlnire dintre inteligența Pământului și cealaltă civilizație este compromisă și se încheie cu o declarație de război.

Interesantă prin absurdul și paradoxurile sale este și nuvela „Înainte, omenire” (Напред, човечество!), în care scriitorul își bate joc de paradoxurile comportamentului uman convențional cu ajutorul grotescului SF. Pacienții încep să dispară de la câteva spitale de psihiatrie din țară. Scriitorul Minos Papazian, condus de speculații în întregime literare, scrie o nuvelă despre acest incident ciudat. Teoria lui este că omul este „plantat” (specia umană este un experiment științific care a fost lăsat pe Pământ) sub formă de celule preprogramate ale unei civilizații galactice superioare care se întoarce pe planeta noastră pentru a alege indivizii care au deviat de la experiment și pentru a investiga de ce este cauzată această abatere. Teama inițială în rândul bărbaților privind răpirea celor normali devine, de asemenea, dilema cu privire la ceea ce este de fapt normalul („Dacă așa dispar toți normalii de pe Pământ, care este atunci standardul pentru normalitate?” – Dilov). Întrepătrunderea elementelor SF cu cele mai obișnuite și banale relații ridică întrebarea dacă nu cumva omul este, până la urmă, primitiv din punct de vedere cosmic iar Pământul – o provincie îndepărtată, uitată a Uniunii Galactice.

În lucrările sale Liuben Dilov prezintă teza că genul SF internațional, în cele mai generale scheme și clișee ale unor personaje, nu se poate lipsi de o patrie în realizarea sa concretă și va purta mereu în sine modul de gândire și apartenența la țara căreia îi aparține creatorul artistic.

Reușit este și romanul „Paradoxul oglinzii” în care scriitorul oferă interpretarea problemei râsului. Personajul lui Liuben Dilov, Krasimir Ghercev, este invitat la Carnavalul Umorului din Gabrovo pentru a prezenta o prelegere. Umorul ocupă o parte semnificativă a activității sale în calitate de critic literar, lector universitar și cercetător asociat la Institutul pentru Literatură. În afară de aceasta, Gerchev efectuează o cercetare pe tema „O încercare de teorie contemporană a glumei”. Corpul personajului este „răpit” de un imigrant galactic (o mașină de cercetare cu abilitatea incredibilă de a imita și transforma) numit K. Omul fals „se îmbracă” cu trupurile unor tereștri, se transformă în „clona” a șase persoane: Deian Dramov, un scriitor plin de umor; țiganul Pompei Ciorbagiiski; liderul local Velikov; Epifan Pefin, un cetăţean distins din Gabrovo; un medic psihiatru de la spitalul local; și celebrul fotbalist Muți.

Un moment important pentru roman – care exteriorizează neajunsurile, conștiința și instinctul celuilalt – este atunci când „ciborgul” se prezintă ca geamănul umoristului Deian Dramov. Geamănul reflectă identitatea ca o oglindă; o poartă — într-un întreg sau doar unele din laturile ei — și găsește în ea ceea ce este necunoscut sau negăsit.

„Toți suntem automate, bioautomate.”⁸, comentează geamănul. În ciuda reticenței lui Dramov de a „asculta pe sine” și atracția pentru autodescoperire îl trage ca un rău de înălțime spre adâncurile noii disperări: disperarea de a realiza imposibilitatea uniformității omului. „Ciborgul” este doar o imagine instantanee a omenirii îndreptate către adevăr și perfecțiune în conformitate cu regulile naturale ale dezvoltării sale. Totuși, simultan, romanul vizualizează superioritatea paradoxală a umoristului Dramov asupra ciborgului — oglinda perfectă, enciclopedică, a „umanului”. Deși ființa artificială știe totul, se poate transforma în cine-i place, de fapt nu este nimeni. Nu este o persoană, nu este un eu, nu se poate modela: „„(…) e înfricoșător, e doar înfricoșător că ai putea fi oricine, dar pe cont propriu nu ești nimeni.”⁹

„Paradoxul oglinzii” este un roman despre „ceea ce rămâne din om după ce cad toate măștile sinelui, când este lăsat singur, gol și neprotejat împotriva lui ție însuși.”¹⁰ În acest roman al lui Liuben Dilov, fantasticul nu mai este atât de străin, supraomenesc. Dimpotrivă, este umanizat, pământesc, bulgăresc (chiar mai ales cu un umor de Gabrovo), fără deformări caricaturale tăioase. Romanul este, de asemenea, „o ironie a filosofiei atât de tipic bulgare de supraviețuire; se transformă inevitabil în identitatea mediocrității.”¹¹

Lucrările lui Liuben Dilov marchează probleme semnificative, pe cât de atemporale, pe atât de actuale: problemele responsabilității umane. Dorința omului de a deveni „un cetățean al cosmosului” este uneori prezentată destul de clar și satiric. Întrebările despre inferioritatea omului; limitările sale istorice și culturale; relațiile cu celălalt din apropierea noastră; expedițiile noastre intelectuale și spirituale sună din ce în ce mai actual și caută un răspuns în cadrul propriei transformări emoționale și fizice într-un moment în care nevoia de responsabilitate față de propriile noastre acțiuni și atitudinea noastră față de lume este din ce în ce mai acut simțită.

Activ artistic într-o perioadă dificilă pentru literatura și cultura bulgară, Liuben Dilov nu a stat pe margine în ceea ce privește tendințele globale în genul SF. Dimpotrivă, lucrările sale înfățișează schimbările în câmpurile ideatice și tematice ale science fiction-ului adăugând simultan culoarea, dorințele, temerile și contradicțiile spirituale ale realității bulgare.

Întrebările pe care le pune implicit sunt: oare se presupune că suferim din cauza civilizației contemporane sau din cauza tehnologiei foarte dezvoltate și de asta ne temem ? sau să ne propunem să construim această civilizație în noi înșine? În ce măsură noua tehnologie îmbunătățește viața umană? Avem suficiente resurse emoționale și fizice pentru a ține pasul cu ritmul din ce în ce mai rapid al vieții contemporane? Răspunsurile la aceste întrebări urmează să fie găsite în viitor.

Note:

1 Vihren Cernokojev, Bulgarii au râs, Sofia, Ed. Bălgarski pisatel (Scriitorul bulgar), 1994, 7.

2 Penka Vatova, Despre robotul Parvia în literatura bulgară și alte invenții ale lui Gheorghi Iliev. În: Literatură și tehnologie. Sofia: Universitatea Sf. Kliment Ohridski 2018, 256.

3 Aleksandra Antonova, Ceavdar Mutafov. În desenul chipului artistic. Sofia: Karina-Mariana Todorova, 2011, 229.

4 Elka Konstantinova, Imaginarul și realul. Fantezia în ficțiunea bulgară. Sofia, UI Sf. Kliment Ohridski, 1987, 153.

5 Ognian Saparev, Ficțiunea ca literatură. Sofia: ed. Prosveta, 1990, 78.

6 Vihren Cernokojev, Să mă aleg singur. În: Dilov, L. Urechea verde. Sofia: Trud, 1997, 5.

7 Liuben Dilov, Stea dublă. Varna: ed. Gheorghi Bakalov, 1979, 8.

8 Liuben Dilov, Paradoxul oglinzii. Sofia: Scriitor bulgar, 1976, 68. 9 Ibid., 262.

10 Vihren Cernokojev, Să mă aleg pe mine. În: Dilov, L. Urechea verde. Sofia: Trud, 1997, 8.

11 Ibid., 8.

Bibliografie

Antonova, Aleksandra. Ceavdar Mutafov. În desenul chipului artistic. Sofia: Karina-Mariana Todorova, 2011.

Cernokojev, Vihren. Să mă aleg pe mine. În: Dilov, L. Urechea verde. Sofia: Trud, 1997.

Cernokojev Vihren. Bulgarii au râs. Sofia, Ed. Bălgarski pisatel (Scriitorul bulgar), 1994.

Dilov, Liuben. Stea dubla. Varna: ed. Gheorghi Bakalov, 1979.

Dilov, Liuben. Paradoxul oglinzii. Sofia, Ed. Bălgarski pisatel (Scriitorul bulgar), 1976.

Konstantinova, Elka. Imaginarul și realul. Fantezia în ficțiunea bulgară. Sofia, UI Sf. Kliment Ohridski, 1987.

Saparev, Ognian. Ficțiunea ca literatură. Sofia: ed. Prosveta, 1990.

Vatova, Penka. Despre robotul Parvia in literatura bulgara și alte inventii ale lui Gheorghi Iliev. În: Literatură și tehnologie. Sofia: Universitatea Sf. Kliment Ohridski 2018, 254-261.

© Elena Borisova

Textul a fost publicat în revista academică „International Journal of Slavic Studies” (Institutul de Filologie Poloneză,  Facultatea de Științe Umaniste, Universitatea Zielona Góra. Polonia) nr.3/2021 și a fost tradus și postat în revista Fantastica, cu acordul editorilor și autoarei. Le mulțumim. Drepturile aparțin autoarei.