Științele de frontieră reprezintă cercetarea științifică în domenii de studiu care se îndepărtează de teoriile obișnuite ale curentului general, astfel este evident vorba de concepte tot de frontieră, noțiuni foarte speculative: de exemplu, teoria M (sau teoria Multiversului) satisface definiția științei de frontieră; gîndiți-vă doar la serialele TV „Fringe” sau „Eureka”, pentru a a avea o idee despre ceea ce este această știință. Cu toate acestea, aici nu doresc să intru în domeniul științific real, totul este în context: scrierea science fiction-ului, lectura science fiction-ului, pentru a face science-fiction. Deci, voi vorbi despre conservatorism în funcție de conținutul cu care ne confruntăm aici și acum, fără a detalia poziționările specifice lumii științifice: vom vedea cum vizualizează italienii știința de frontieră, vom înțelege relația acesteia cu cititorii și mai ales cu scriitorii italieni de science fiction.
Din punctul meu de vedere, nu pot exista multe teme de science fiction fără știința de frontieră, iar aceasta începe de multe ori de la science fiction. Trebuie pus lîngă „știință”, cuvîntul „frontieră”: de ce? Pentru că în Italia știința este o problemă, pentru că în Italia știința este doar cea tradițională: conservatorismul este puternic și nu este permisă o știință în afara curentului general-tradițional, știința creativă nu este tolerată și, atenție, știința creativă nu înseamnă știința ca un basm, ci aceea capabilă de a călători în afara drumului bătut, în căutarea unor idei originale, chiar extreme. Astfel, știința care îndrăznește să se abată de la conformismul oficial, în scopul de a propune noi și ciudate teorii, este privită cu batjocură de oamenii de știință mainstream. Legătura indisolubilă dintre știință și science fiction ia în Italia, un aspect univoc, nu există nici o comunicare pozitivă și creativă: de o parte există o știință aproape inchizitorială și, de cea de altă parte, un science fiction izolat și singuratic.
Iau un exemplu din astronomie: imaginați-vă o stea binară care rămîne fără companion. Care sînt consecințele? Interacțiunea dintre stele într-un sistem binar depinde de distanța care le separă. Cu cît această distanță este mai mică, cu atît interacțiunea este mai importantă: există stele între care distanța dintre ele este atît de mică încît poate avea loc un schimb de masă și… este cazul nostru, nu? Nu sînt știința de frontieră și science fiction-ul stele binare, gravitînd în jurul celeilalte și atît de aproape una de alta încît are loc un schimb de masă, adică de idei și informații?
În Italia, știința mainstream nu se uită la science fiction ca la un un companion de călătorie, ca la un bun aliat care sporește interesul publicului. Știința oficiala vede science fiction-ul ca pe un divertisment: nimic mai mult. De ce? Dacă în Italia, oamenii cred că există o relație între știință și science fiction, atunci ar trebuie să studieze noi teorii în prezent marginale, să ia în seamă ideile oamenilor de știință alternativi și asta ar însemna o erodare a pozițiilor de forță ale științei oficiale destabilizînd status quo-ul. Și ar crea consecințe nu numai asupra cititorilor, dar și asupra scriitorilor, de exemplu, nu avem oameni de știință care să fie de asemenea scriitori de science fiction[1], așa ceva ar fi considerat o contradicție, chiar aș spune: un fel de erezie!
În Italia, știința oficială nu urmează globalizarea, ci prezervarea.
Conservatorismul științific italian vrea să aibă controlul absolut dar nu-și dă seama că așa ceva nu mai este posibil: acum avem rețeaua mondială de internet. Tehnologia a făcut mai puternică creativitatea, așa cum au făcut-o și noile teorii științifice: științele și tehnologiile de frontieră au dat naștere la posibilități infinite. Atît de multe domenii ale științelor de frontieră, cum ar fi arheologia de frontieră sau teorii ale fizicii cuantice, dar, de asemenea, paranormalul și ufologia, contribuie la îmbogățirea imaginarului nu numai a scriitorilor de science fiction, ci, de asemenea, a cercetătorilor, filosofilor, a celor care caută un adevăr despre existență, adevărul pe care știința oficială nu a fost niciodată în măsură să-l dea. Scriitorul de science fiction tinde să căute aceste adevăruri, în special în Italia unde știința de frontieră aproape că este ascunsă oamenilor: scriitorul de science fiction este cel care trebuie să încerce să arate aceste adevăruri în măsura în care este capabil să o facă. În acest moment veți realiza că scriitorul italian de SF are și mai multe responsabilități: să povestească, să distreze, să amuze, dar, de asemenea, să dezvăluie și să popularizeze științele de frontieră. O modalitate bună de a face acest lucru este de a discuta cu publicul teoriile care l-au inspirat pe scriitor pentru a-și dezvolta ideile, să se refere la surse și să-i îndrume apoi pe cititori către informațiile respective.
Dacă relația dintre știință și science fiction este indestructibilă, în Italia această relație devine crucială pentru o problemă culturală. În ceea ce privește excluderea științei de frontieră, cum se comportă science fiction-ul în Italia? Sau și mai bine: cum își prezintă scriitorii science fiction-ul? Știința actuală a interferat cu cercetătorii științelor de frontieră în asemenea fel încît nu numai că aceștia sunt marginalizați, dar nici nu mai sunt considerați ca fiind oamenii de știință: în cazul în care îndrăznesc să se abată de la căile bătute, există un risc ridicat să nu mai lucreze vreodată în universități și în centre de cercetare.
L-aș putea cita pe scriitorul Ben Bova, care în seria sa „Exilații”, se referă la exilul geneticienilor în scopul de a preveni pierderea status quo-ului. Ben Bova vorbea deja în anii ’70 despre excluderea științei de frontieră în numele conservatorismului, dar ceea ce m-a pus pe gînduri este că în primul său volum, „Exiled From Earth”, sediul guvernului mondial este în Italia, la Messina. Coincidență sau previziune?
În Italia, un om de știință preocupat de domenii de frontieră va fi întotdeauna văzut ca un savant nebun care nu poate fi decît marginalizat sau exilat! Într-adevăr, savantul nebun este precum un scriitor de SF, el folosește o formă de „pre-viziune”, care, în cazul nostru, nu este o abilitate paranormală, ci în căutarea sinonimului cel mai adecvat, aș numi-o „dincolo de viziune”… Ei bine, dincolo de ce? Dincolo de limitele stabilite de conformismul oficial, de societate, dincolo de ceea ce a fost instituit ca fiind normalitate.
Ceea ce numesc „dincolo de viziune” nu este magie, ci capacitatea de a dezvolta teorii, idei, apoi… deja menționatele posibilități infinite, care se află în mîinile science fiction-ului italian.
Atunci cînd un scriitor SF italian aplică aceste posibilități infinite, ia în considerare că realitatea noastră științifică este puternic ancorată status quo-ului, și atunci are posibilitatea de a conduce cititorul în fața temelor științifice de frontieră. Tot ceea ce scrie este, de fapt, îndreptat către un public care este din ce în ce mai eterogen în privința nivelului cultural, a vîrstei și a gusturilor: nu numai fanii SF ci toată lumea.
Știința actuală nu vorbește despre teoriile alternative? Nici o problemă… o fac scriitorii SF!
Nu există nici o condiționare a gîndirii scriitorului SF, acesta este mai liber decît vă puteți imagina: vi se va părea o contradicție, dar faptul că nu există nici o informație cu privire la știința de frontieră îi permite scriitorului SF italian să se deplaseze fără interferențe și nu afirm că acesta poate spune prostii, dimpotrivă, declar că poate scrie și spune ceea ce este spus de fapt în lumea acestor științe, fără regulile care pot restricționa informațiile, aceasta explicînd în parte, de ce conținutul SF-ului italian este atît de „cool”. În timp ce în alte genuri normele academice sau regulile pot restricționa, în SF există o deplină libertate. Utilizarea teoriilor științifice de frontieră devine apoi instrument numărul unu pentru a crea noi abordări tip „dincolo de viziune”, noi idei și propuneri științifice creative.
Cu toate acestea, lipsa unei culturi științifice de frontieră poate fi simțită și în science-fiction: în fapt, unii scriitori rămîn ancorați în convențional, într-un viitor văzut ca o extensie a istoriei, sau o inversare a istoriei ca și în cazul ucroniei – foarte populară în țara mea -. Uneori te confrunți cu un fel de SF alcătuit din verisme sociale și științifice, caracterizat doar de o singură diferență cu realitatea noastră, este amplasat în viitor, dar intriga nu conține nici un element SF. Dar un număr reprezentativ de scriitori SF italieni încearcă să se exprime prin imagini care reprezintă o ordine diferită a realității, toate generate de idei de știință alternativă care ne conduc dincolo de știința tradițională, permițîndu-ne să călătorim în locuri niciodată explorate, unde știința devine spiritualitate și science fiction-ul devine suflet… al Universului și al omului.
Science fiction-ul știe că extinderea orizonturilor aduce cunoaștere, dar cunoașterea nu înseamnă informații încorsetate de reguli și limitări umane, ci presupune creativitate care nu are reguli și poate călători în afara jocurilor puterii, în afara diktatului academic.
Expresia cea mai înaltă a creativității este în science fiction, ca și în știința de frontieră, ceea ce contestă linia de demarcație între ceea ce este cunoscut și ceea ce este necunoscut.
Acest articol este un extras din panelul „SF and Border Science: an Italian point of view” susținut de Debora Montanari și care a avut loc joi 30 august 2012, la Worldcon/Chicon 7/2012 în orașul Chicago Illinois, S.U.A.
Panelul a durat o oră și jumătate și au participat scriitoarea Barbara G. Tarn și editorul și scriitorul italian de SF, Luigi Petruzzelli (Edizioni Della Vigna).
Nota autoarei:
[1] Prin „oameni de știință”, nu înțeleg toți licențiații unor facultăți cu profil tehnic sau absolvenții unor discipline științifice ci numai aceia care lucrează ca oameni de știință și cercetători în universități, institute de cercetare, agenții, companii private, etc.
© Debora Montanari
Titlul original: „Fringe Science and SF: their Relationship in Italy”.
Traducere de Cristian Tamaș.
Traducerea în românește și publicarea s-au făcut cu acordul autoarei. Îi mulțumim.
Debora Montanari s-a născut la Bologna (Italia) în 1969, este scriitoare, jurnalistă de radio și expert în filmele americane. Ea trăiește și lucrează în Bologna, dar călătorește foarte mult și își petrece lunile de vară în Los Angeles. A crescut împărtășind pasiunea pentru cinema a mama ei și pasiunea pentru science fiction a tatălui ei și pasiunea comună transmisă de către ambii părinți: lectura. După absolvirea Colegiului Pedagogic a lucrat ca jurnalist la un program radio: se ocupă cu recenziile de filme, emisiunea ei este difuzată săptămînal din anul 1998. Debora Montanari a debutat ca scriitor profesionist în 2007, cu romanul tehno-fantasy „Dragonii de pe Chrysos” iar în 2009 a publicat cel de-al doilea roman, „Luna de pe Chrysos”, ambele volume primind Premio SF Italia. În timp ce lucra la romane, a scris și a publicat mai multe povestiri SF.
Dragostea înnăscută pentru SF în toate formele de manifestare – literatură, filme, seriale – au condus-o încă din copilărie, înspre studiere cu pasiune a științelor de frontieră, în special a paranormalului, ufologiei și a unor teorii ale fizicii cuantice. Debora este preocupată în prezent de legătura dintre cele două contexte: știința de frontieră și science fiction-ul.
A participat la mai multe paneluri de la Worldcon/Chicon 7/2012 din Chicago, Statele Unite ale Americii și a vorbit despre science fiction-ul din Europa și din Italia, și despre relația dintre știința de frontieră și science fiction în Italia:
„Michelangelo and That Whole Crowd: Early Artists Who Dabbled in Science”
Debora Montanari, G. David Nordley, Luigi Petruzzelli
„SF and Border Science”
Barbara G.Tarn, Debora Montanari, Luigi Petruzzelli
„Writing and Publishing Science Fiction in Italy”
Debora Montanari, Luigi Petruzzelli, Arielle Saiber
Site-ul Deborei este: http://www.deboramontanari.com/worlds/index.php/en/
