Am cumpărat cartea lui Michel Faber („Sub piele”, București, Editura Humanitas, 2005) de la raftul cu reduceri, intuind o potențială lectură de relaxare, fără promisiunea unor ecouri durabile asupra conștiinței. Coperta a patra anunța un thriller distopic, amintind de pulp fiction, cu scene scabroase remanente, nu un roman cu profunde implicații existențiale. Am pornit așadar la drum fără așteptări și fără pretenții intelectuale, iar revelațiile nu au întârziat să apară. Am descoperit un roman alterității angoasante, al perspectivei întoarse: oamenii văzuți prin ochii unei specii superioare, distante, lipsite de empatie. Debutul abrupt al romanului este revelator în acest sens (păstrând, totuși, o doză considerabilă de ambiguitate, care va fi limpezită treptat, pe parcursul lecturii): „De fiecare dată când vedea un autostopist, Isserley trecea mai departe fără să se oprească, lăsându-și timp să-l măsoare din cap până-n picioare. Căuta mușchi puternici: o halcă de carne pe două picioare. Specimenele firave, costelive nu-i erau de niciun folos.”
Ipoteza cititorului este că are de-a face cu perspectiva anormalității, a psihologiei deviante din interiorul propriei specii. Ipoteza va fi, în curând, infirmată. Isserley reprezintă normalitatea, însă specia ei nu este una umană. Travestiul extraterestrei are ca scop întreținerea unei aparențe, înșelarea vigilenței viitoarei victime. Descinderea la ferma subterană Ablach instaurează domeniul insolitului, explorând toposul abatorului, însă nu cel edificat de oameni în folosul oamenilor, ci un abator menit să castreze, să secționeze și să livreze produsul tabu: carnea de om/de vodsel (în limbajul extratereștrilor). „Sub piele” este un roman despre empatie și despre absența acesteia (de fapt despre prezența ei condiționată) în societatea umană contemporană, cu ștergerea și retrasarea granițelor nefirești între specii și problema recentă și controversată a interspecialității, a grijei între specii.
Tema animalității din om nu e recentă și, de la Darwin încoace, a avut parte de o mulțime de interpretări, fără ca omul să fie privit exclusiv din unghiul animalității sale. Cartea lui Michel Faber este o critică acidă (și travestită) la adresa exploatării bestiale, la scară industrială, a animalelor. Epoca vânătorilor și a pescarilor, cei care ucideau pentru propriul consum legitim și justificat, a apus de mult, iar societățile umane au recurs, în ultimele decenii, la adevărate holocausturi ale animalelor crescute exclusiv pentru a servi consumului exacerbat, tot mai excesiv. “Sub piele” propune o altă situare în raport cu problema, prin introducerea unui personaj artificial: extraterestrul, ființa superioară omului, unica aptă să se erijeze în instanță represivă, pedepsind exemplar umanitatea pentru păcatele ei culinare. Soluția este și ea prezentă în paginile cărții: vegetarianismul motivat, empatic, prin respectul față de alteritatea benignă, inferioară. John Gray, în eseul său critic la adresa aceleiași societăți occidental-umaniste (“Câini de paie. Gânduri despre oameni și alte animale”, București, Editura Humanitas, 2009) înfiera și el hegemonia omului asupra planetei secate de resurse, brutalitatea cu care omul își ucide, sistematic, nu doar semenii, voința sa de putere extinzându-se mai ales asupra speciilor considerate esențial diferite.
E în firea omului să găsească diferențe și să postuleze raporturi de superioritate/inferioritate în toate sectoarele existenței. Ideea, deloc originală, exploatată de Michel Faber în acest roman neconvențional este aceea că postularea superiorității unei specii (fie ea umană sau extraterestră) atrage după sine o desconsiderare necesară a speciei inferioare și, în cele din urmă, o dorință (aparent legitimă) de exterminare a acesteia. Sentimentul de superioritate este incompatibil cu empatia. Pentru a exista legături empatice între specii trebuie ca, mai întâi, să existe sentimentul egalității, al consubstanțialității. Problematica este una extrem de actuală. Întrebarea care rămâne deschisă la finalul lecturii: Cum pot oamenii să-și gestioneze impulsivitatea, foamea, brutalitatea congenitală, dar mai ales vanitatea generatoare de masacre ?
Articolul a fost republicat cu permisiunea autoarei şi a editorului revistei lapunkt.ro, domnul Eugen Stancu. Le mulţumim.
http://www.lapunkt.ro/2015/05/15/sub-piele/
