În 1963 Isaac Asimov publica, în „Bulletin of the Atomic Scientist” un eseu intitulat „The Sword of Achilles” în care încerca să deslușească modalitatea prin care se pot identifica copiii cu o inteligență peste medie. Plecând de la Iliada lui Homer și de la modul în care Ulise reușise să-l atragă în Războiul Troian pe Ahile, el dezvolta o teorie pentru identificarea cât mai simplă a copiilor înzestrați cu o inteligență peste medie. Așa cum am citit la Homer, zeița Tetys, mama lui Ahile, știa că fiul său va muri dacă va participa la Războiul Troian și, pentru a-l feri de soartă, l-a trimis pe insula Scyros și l-a ascuns printre fecioarele de acolo. Ulise cel viclean s-a dus pe insulă deghizat în negustor și a oferit spre vânzare, fetelor de acolo, bijuterii și obiecte de îmbrăcăminte. Între acestea a ascuns și o sabie. Ahile a luat, dintre toate obiectele expuse, sabia și, astfel, s-a lăsat identificat încât lui Ulise i-a fost destul de simplu să-l convingă să meargă la război. Pe aceasta bază, Asimov a brodat un scenariu prin care, în opinia lui, copiii care sunt atrași de SF sunt, în fapt, cei care au o inteligență superioară mediei.
În 1963 SF-ul era un domeniu de nișă. „Star Trek” nu exista încă, „Cleopatra” era filmul care bătea recordurile de vânzări de bilete, cărțile SF erau achiziționate de un grup mic de cititori, etc. Astăzi SF-ul a cucerit piața, cele mai vizionate filme sunt SF sau au elemente de SF, cărțile SF au intrat pe listele de vânzări din New York Times, nu există cititor care să nu fi citit măcar o astfel de carte. În același timp multe dintre ideile SF din urmă cu 50 de ani sunt, astăzi, fie realitate, fie urmează sa devina realitate. Clonarea, ciborgii sau roboții devin o realitate palpabilă.
Auzim, zilnic, știri despre o nouă mașină produsă de Boston Dynamics, sau Hanson Robotics . Un nou robot care știe să facă nu știu ce giumbușluc sau care râde, cântă și dansează. Ba i s-a dat și cetățenie saudită unuia. Că, doar, saudiții nu doar discriminează femeile sau taie ziariștii în bucăți mici și gata de preparare, dar și consideră că un robot cu aparență feminină, precum Sophia, poate fi considerat egal bărbatului saudit, viril și feroce.
În același timp, auzim cum noul maestru vrăjitor a mai făcut un pas spre pacea globală și finală, ultima sa ispravă fiind anunțata retragere din tratatul de neproliferare a rachetelor nucleare cu raza medie de acțiune.
Când HAL 9000 a luat decizia de a scăpa de băieții care tot alergau prin raza sa vizuală și făceau și gălăgie, deranjându-i siesta, nu ne gândeam că au să ne dea mașinoaiele la o parte de la locul de muncă. Nici că au să se conducă automobilele singure. Precum Tesla. Săracul Nicola, de-ar fi știut el ce-o să ajungă numele său.
Nu suntem într-un moment prea bun al istoriei. După criza începută în 2007-2008, există o recrudescență a naționalismelor, populismului, a reapărut căutarea omului providențial și asta nu poate fi benefic pentru ființa umană în ansamblul ei. Asta într-un moment în care o mulțime de descoperiri cu potențial benefic, dar și periculos, pentru viitorul omenirii își fac simțită prezența – clonarea, robotizarea. De asemenea există discuții nenumărate despre ”ciborgizarea” (scuze pentru barbarism) medicală a celor care vor avea posibilități financiare.
Clonarea există de câțiva ani. Nu ca-n „Minunata lume nouă”, a lui Huxley, și nici ca-n „Să nu mă părăsești”, a lui Kazuo Ishiguro, dar nu este departe ziua în care un guvern iresponsabil va decide că n-are destulă forță de muncă, sau armata e prea puțin numeroasă, sau mai știu eu ce, în condițiile în care, așa cum o arată unele studii nu știu cât de credibile, în ultimii ani rata nașterilor la caucazieni este în scădere. Sau, poate, cei avuți vor decide că aceasta este soluția pentru a trăi perpetuu.
Despre robotizare am discutat și anul trecut. Aș include aici și Inteligența Artificială (AI). Domeniile în care aceasta este aplicată sunt extrem de numeroase, de la roboții de casă sau industriali la planificarea economică și financiară, de la procesarea limbajelor naturale care permit roboților și calculatoarelor să converseze cu oamenii, la crearea de medicamente și tratamente pentru boli considerate până recent incurabile, de la transporturile fără șoferi, vatmani sau piloți la aplicații militare. Unii specialiști evaluează că în cel mult jumătate de secol câmpurile de luptă ale războaielor vor fi populate nu de soldați ci de roboți înarmați. Nu, nu este vorba despre filme science-fiction. Experții care studiază inteligența artificială sunt de părere că în viitorul apropiat accesul la aceste tehnologii va deveni o resursă critică pentru țări și factori economici, la fel ca accesul la surse de energie sau resurse naturale cum sunt combustibilii, electricitatea sau apa. Una dintre lecțiile istoriei este că resursele importante sunt obiective de competiție și focare de conflicte între puterile mai mari sau mai mici, consolidate sau în ascensiune. Ignorarea lecțiilor istoriei este periculoasă.
Cât despre ciborgi ceea ce se discută astăzi, vezi la Harari și cărțile acestuia, este că ciborgizarea este o soluție de prelungire a vieții, viitorul fiind acela în care organele umane să fie înlocuite de dispozitive mai mult sau mai puțin artificiale în caz de deteriorare inerentă datorată vârstei. Problema o reprezintă creierul care, ca și celelalte organe, se deteriorează la rândul lui, dar există proiecte care studiază aceste deteriorări, bolile bătrâneții, Alzheimer sau Parkinson. Bine, există si varianta Demi Moore sau Cher, dacă va plac astfel de ciborgi!
Plecând de la această „scientifictionizare” a lumii în care trăim putem să ne gândim la viitor cu speranță sau, dimpotrivă, cu teamă. Lumea, însă, nu se poate opri din dezvoltare. În acest moment cei care conduc clasamentul mondial al cercetării în aceste domenii strategice sunt Statele Unite, China și Japonia. Statele europene par a fi depășite și, dacă Franța și Finlanda par a avea strategii bine structurate de dezvoltare, dacă Marea Britanie este plasată imediat în urma S.U.A., China și Japonia, în numărul de articole științifice dedicate dezvoltării AI, dacă Germania nu poate face rabat de la implementarea industrială a roboților, alte țări europene nu par a fi conectate la lumea de astăzi și, în perspectiva brexit-ului, situația nu este roză. Trebuie ca Europa să crească investițiile în cercetarea AI și-n dezvoltarea de programe care să îi permită să se dezvolte în acestă direcție. Există speranțe însă în proiecte cum ar fi grupul de lucru franco-german Joint European Disruptive Initiative (JEDI) care propune metode accelerate și neconvenționale de planificare și lucru pentru a înregistra progrese rapide în domeniile tehnologiilor strategice, cu finanțare directă a unui număr redus de proiecte importante, ocolind structurile administrative ale programelor europene tradiționale. Este unul dintre proiectele preferate ale președintelui francez Emanuel Macron, care vede în JEDI un echivalent european a ceea ce a reprezentat agenția americană DARPA în a doua jumătate a secolului 20, mai puțin poate componenta militară a acesteia. Rămâne de văzut cum vor fi susținute financiar aceste intenții în condițiile în care problemele și crizele economice nu vor cruța Europa. În ce domenii ar trebui să se concentreze eforturile Europei? În anumite arii de expertiză cum ar fi robotica europenii au o poziție și o tradiție deja semnificativă, dar în ceea ce privește alte ramuri ale inteligenței artificiale (mașinile autonome – machine learning) există un decalaj semnificativ. Securitatea datelor personale rămâne o temă care pasionează și autoritățile dar și publicul european. Domenii cum ar fi asistența populației vârstnice sau tratamentele medicale sunt susținute și de o cerere socială dar și de profitabilitate comercială. Timpul nu așteaptă și competițiile (sperăm nu și războaiele) viitorului vor avea loc în toate aceste zone tehnologice. Europa trebuie să se miște rapid și inteligent pentru a nu rămâne in urmă in domenii de importanță strategică.
România, cu wc-ul în fundul curții inclusiv la școală, cu copiii săi care abandonează, în masă, școala, sute de mii spre un milion după unele opinii, cu infrastructura la pământ și migrația inteligenței spre vest, cu politicienii preocupați mai degrabă de cum să scape de închisoare și, în ultimă instanță, să ne scoată din UE, dacă altfel nu pot scăpa, în loc să fie preocupați de dezvoltarea țării, are, ura, un singur start-up în domeniul AI.
Viitorul nu sună bine pentru români și sună destul de ambiguu pentru europeni, în general, dacă nu înțeleg transformările și viteza cu care acestea se produc. Problema nu este dacă omenirea are un viitor. Este sigur că omul, cea mai adaptabilă ființa de pe Terra, va ști să supraviețuiască și coliziunii cu dezvoltarea AI-ului și va fi capabil să-l stăpânească și pe acesta. Cu supraviețuirea României, însă, îmi este teamă că vor fi mari probleme.
În numărul din noiembrie 1934 al celebrei Astounding Science Fiction (actualul Analog Science Fiction and Fact), Don A. Stuart (John W. Campbell) publica povestirea „Twilight” în care protagonistul revenea dintr-un viitor de peste câteva milioane de ani (!), dintr-o lume în care omenirea a fost (va fi) deposedată de orice spirit de inițiativă de către mașinile care îndeplinesc orice dorința. N-au trecut decât 84 de ani, nu câteva milioane, și se prevede că până la mijlocul acestui secol, adică în circa 30 de ani, așa ceva ar putea deveni realitate. Să nu fim pesimiști și să credem că dacă roboții vor munci în locul nostru, aceasta ne va permite să ne eliberăm de alte preocupări și că vom deveni capabili să lucrăm, cu toții, pentru un viitor mai bun. Omenirea în ansamblu. Iar românii, pe unde vor fi ei, probabil că nu pe aici, își vor găsi locul în acea lume. România, însă, probabil că-și va înceta existența efemeră și, poate, va fi mai bine așa.
