De ce nu pot femeile să călătorească în timp? – se întreabă Anna Smith în The Guardian, într-un destul de interesant articol de opinie despre science fiction. Deşi se concentrează mai mult asupra filmelor, Anna are nişte argumente valide, femeile sunt rareori protagonistele călătoriei în timp mai ales în cinematografie. Şi deşi mă pot gândi la câteva excepții în fantasy şi paranormal romance (în variantele literare, desigur), în cadrul SF-ului nu prea am ce menţiona.
Iată şi explicaţia : atunci când călătoria în timp este punctul central al ficțiunii – mai degrabă decât un mijloc de a sprijini vreo întorsătură a intrigii în ceea ce privește mecanismul deplasării temporale (ca de exemplu în The Men Who Murdered Mohammed sau A Sound of Thunder/Detunătura) – este de fapt un jurnal de călătorie sau în special un Mare Tur¹ prin tărâmurile străine şi exotice ale trecutului sau viitorului.
Şi trebuie să reţinem ceva important despre turism. De la originile sale provenind din Marele Tur până în ziua de azi , acesta este un ritual al privilegiaţilor. Fiii micii nobilimi efectuau câte o călătorie post-Oxbridge prin Franța și Italia și, mai târziu şi prin Grecia, vizitând locurile faimoase ale antichității clasice, lustruindu-şi abilitățile lingvistice, și socializând cu aristocrația. Marele Tur le furniza acelor boiernaşi şi mai târziu tinerilor burghezi bogaţi, o educație culturală care nu era disponibilă acasă. Dar relativ puțini oameni au făcut acest periplu înainte de instaurarea propulsiei cu abur, iar călătoriile pe mare și pe uscat erau scumpe, lente și oarecum periculoase. Pentru a realiza un Mare Tur în Europa erau necesare resurse: mai ales bani și timp. Chiar și în era călătoriilor ieftine și a ubicuităţii hotelurilor, turismul este caracteristica definitorie a celor cu ceva dare de mână, şi în speciale a claselor de mijloc și superioare ale lumii dezvoltate. Pentru a fi turist trebuie să ai un venit suficient, astfel încât să poţi recupera ceva din investiţia şi timpul sustrase mecanismului zilnic al râşniţei mână obosită sau creier obosit – gură înfometată, și să ai şi oareşce economii ca să-ţi poţi permite cheltuielile de deplasare și cazare. Turismul este un lux. Cei săraci, șomerii, refugiații pot şi ei călători, dar fac acest lucru de dragul supraviețuirii: moftul purei curiozităţii costă. Pentru a fi turist este de asemenea, nevoie să exerciţi privirea turistului: să-ţi plasezi egoului în afara contextului societății în care călătoreşti, să fii în stare să observi acest context ca un străin, și să reduci tot ceea ce vezi la un spectacol, fie că este vorba de educație sau doar de divertisment.
Povestea călătoriei în timp este o poveste a turismului, în sensul clasic : o activitate a celor privilegiaţi, făcând din trecut un spectacol (ocazional și din viitor precum Wells). Iar femeile, din nefericire, nu prea se califică în postura de călători în timp, deoarece în țările străine ale trecutului le lipsesc acele caracteristici conferite de privilegiu. Când cineva citeşte ficțiune doar de dragul escapismului, identificarea cu un protagonist care trece prin experiențe interesante și de evoluţie personală prin intermediul călătoriilor în locuri exotice și neobișnuite , de multe se identifică cu privilegiaţii: cu persoane care nu sunt doborâte de experiențele lor. (De obicei. Există şi excepții). În mod absolut majoritar, femeile nu au avut vreo autonomie sau vreo putere de decizie în trecut. Femeile au trăit sub jugul geamăn al determinismului biologic și al opresiunii culturale, în societăți în care aproximativ 30-50 % din noii-născuți nu ajungeau la vârsta de cinci ani, în care între 5 % – 10 % din sarcini se încheiau cu moartea mamei şi în care accesul la contracepţie nu exista: societăți dominate de ierarhii patriarhale.
Cele mai multe femei au trăit din punct de vedere istoric în calitate de „cetățeni” de categoria a doua, în cel mai bun caz. Şi mai mult, legile reflectau acest lucru, la fel și normele sociale . Pentru a pune lucrurile într-o perspectivă corectă: drepturile legale ale unei englezoaice din 1882 aveau o apropiată echivalență cu cele ale unei femei iraniene din 1982 şi asta chiar dacă nu ne face plăcere comparaţia.
Și cât de multe femei europene sau nord-americane de astăzi s-ar simţi confortabil singure în vacanță în Iran ? Afirmaţiile mele nu doresc să sugereze că situația femeilor din lumea dezvoltată de astăzi este perfectă, sau chiar acceptabilă. (Cultura violului, discriminarea de sex, exploatarea, subordonarea sistematică a femeilor rămân subiecte arzătoare: avem un lung drum de parcurs). Dar există o diferență între ceea ce noi, cei din Europa sau din America de Nord, considerăm de la sine înţeles, și acele culturi în care violul este normalizat prin lipsa de sancțiuni (juridice sau sociale) şi hărțuirea sexuală a femeilor (inclusiv a turistelor străine) este considerată un drept al bărbatului. Şi toate astea se întâmplă astăzi: înrobirea istorică sistematică în ceea ce priveşte prostituția a fost instituționalizată în unele culturi. Cel mai groaznic lucru e faptul că pentru o femeie contemporană, cea mai mare parte a istoriei umanităţii este o oribilă distopie, la care s-a adăugat şi se adăugă şi represiunea decretată şi instituţionalizată de stat și de biserică, amenințarea omniprezentă a violenței sexuale plus sclavia reproductivă ca cireaşă pe tort.
Tema exploatată comercial a turismului temporal abundă oare în descrieri ale profunzimiii depravării noastre istorice ? Ar trebui să se confrunte cu problema esențială a faptului că intriga nu poate fi mai puțin sexistă decât trecutul nostru. Şi există romane privind călătoria în timp având ca protagoniste femei care abordează această problemă, dar asemenea naraţiuni tind să fie o lectură sumbră.
Pentru că dacă o femeie nu s-a născut în cadrul procentului privilegiat de 0,1 % din populație, viața ei a fost distopică potrivit standardelor moderne : și chiar și aşa nu a fost neapărat deosebit de atractivă. (Să luăm în considerare un exemplu semi-aleator : Faustina cea Tânără. Era şi este greu să obții un statut mai elitist decât acela al unei Împărătese de la Roma, cu o bogăție efectiv nelimitată și un soț fidel timp de 30 de ani, care a plâns-o sincer când a murit. Chiar şi aşa : Faustina a murit înainte de a cincizecea aniversare, epuizată după eforturile naşterii a 13 copii, dintre care doar 6 au trecut de zece ani : viața era cu adevărat grea). Oricum, trebuie să mă întorc la argumentul meu: un tânăr și îndrăzneț călător temporal de sex masculin ar putea experimenta un Mare Tur ca pe o aventură educaţională ; o călătoare temporală la fel de tânără și de îndrăzneaţă s-ar putea considera norocoasă dacă n-ar ajunge într-o spălătorie magdalenică². (Deși acest lucru pare oribil, în realitate au existat o mulţime de locuri şi mai rele unde o femeie ar fi putut ajunge.)
Pentru ca o protagonistă să se bucure de călătoria în timp ca o formă de turism presupune fie că ea are resurse de autoapărare care o fac practic invulnerabilă la năravurilor localnicilor, sau arătând că a dobândit un privilegiu de putere, de exmplu prin travestire, chestie care apare deprimant de multe ori în naraţiunile comerciale ca un bilet de ieşire din închisoare.( Trucul acesta este atât de comun în literatura de specialitate, încât e undeva între un clişeu și o convenție cu drepturi depline ale subgenului.). Dar în nici una dintre aceste circumstanţe, călătoarea temporală nu va fi capabilă să iniţieze o comunicare din interior cu acea societate a alterităţii : călătoarea temporală rămâne un intrus. Privilegiul ei îi oferă înstrăinarea, nu participarea. Excepțiile verosimile sunt foarte rare – eu zic să vă opriţi în a-mi trâmbiţa cazul prezentat în „Doomsday Book” pe Twitter – excepțiile nu invalidează o tendință generală. Lordul Byron (über-turistul) a putut să se alăture romanticilor rebeli greci, răsculându-se împotriva Imperiului Otoman, Marty McFly³ a putut ajunge pe scena liceului prezentând publicului adolescentin un rock’n’roll cu un deceniu prea devreme, dar Peggy Sue4 s-a măritat pentru că asta era singura opțiune care îi era disponibilă şi mai ales pentru că subgenul călătoriei temporale este în mod inerent sexist. Şi cu asta îmi închei pledoaria.
© Charles Stross
Traducere de Cristian Tamaş.
Traducerea şi publicarea au fost realizate cu acordul autorului, domnul Charles Stross. Îi mulţumim.
Titlul original : „Time Tourism” : http://www.antipope.org/charlie/blog-static/2013/09/time-tourism.html
Notele traducerii :
- Marele Tur : Grand Tour în limba engleză, un periplu al Europei continentale, efectuat de tinerii bărbaţi aparţinând claselor avute din Marea Britanie începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea. Era considerat un tradiţional rit educaţional de trecere şi cuprindea un itinerariu standard al unor capitale europene, Paris, Roma, Madrid, Viena, Berlin, etc. şi al locurilor faimoase ale antichităţii. A fost imitat în secolul XIX de tinerii americani bogaţi şi de europenii din ţările protestante, Germania, Olanda, Suedia, etc.
- Spălătorii magdalenice : numele purtat în Irlanda între 1765 şi 1996 de azilurile destinate „femeilor căzute”, de facto instituţii concentraţionare unde femeile erau exploatate şi abrutizate prin muncă grea ca spălătorese, călcătorese, etc. Primul asemenea azil (Magdalen Asylum) a fost deschis în 1758 la Londra, şi „modelul” s-a răspândit în Europa protestantă şi în America de Nord.
- Marty McFly : Martin Seamus „Marty” McFly este personajul principal al trilogiei cinematografice americane „Back to the Future” (partea întâi : 1985, partea a doua : 1989, partea a treia : 1990, regia Robert Zemeckis). Marty McFly a fost interpretat de actorul Michael J. Fox.
- Peggy Sue : personajul principal al filmului „Peggy Sue Got Married” (1986) al regizorului american Francis Ford Coppola. Peggy Sue (interpretată de Kathleen Turner), călătoreşte în trecut, în perioada ultimului ei an de liceu.
