Selectează o Pagină

Science fiction-ul este o parte a culturii europene şi este timpul ca instituţiile noastre culturale comunitare să-şi dea seama de acest lucru – Ugo Bellagamba

Cristian Tamaş: Domnule Ugo Bellagamba, vă mulţumesc pentru acceptarea acestui interviu. Sînteţi una dintre personalităţile science fiction-ului şi fantasy-ului din Franţa, profesor de istoria dreptului şi a ideilor politice la Universitatea din Nisa, autor SF&F premiat (Premiile Rosny Aîné, Bob Morane, Prix Européen du Pays de la Loire), critic literar (Grand Prix de L’Imaginaire), publicist, organizatorul şi animatorul unor conferinţe academice, reuniuni, festivaluri (Utopiales), expoziţii de science fiction („Science et Fiction”). Vă rog să răspundeţi la cîteva întrebări pentru cititorii români.

Cum şi cînd aţi descoperit science fiction-ul?

Ugo Bellagamba: Am descoperit science fiction-ul pe la vîrsta de zece ani, descoperind simultan trei elemente constitutive ale imaginarului meu SF-istic: autori clasici, ca Jules Verne, Herbert George Wells şi J. H. Rosny Aîné, filmele science fiction, în special Star Wars, şi mitologiile şi legendele marilor civilizaţii, de la Grecia pînă la cea amerindiană, scandinavă, arabă, etc. Ştiinţa, sau mai degrabă fascinaţia pentru tehnologie, precum şi dimensiunea politică şi utopică, şi-au făcut apariţia după aceea.

Cristian Tamaş: Cînd şi cum aţi început să scrieţi ficţiune speculativă şi de ce continuaţi să scrieţi aşa ceva?

Ugo Bellagamba: Am început să scriu ficţiune speculativă, după cum spui pe bună dreptate, tocmai din dragostea pentru ipoteze, pentru jocul care constă în a gîndi diferit realitatea spunîndu-mi „ce ar fi dacă”, şi mai ales am făcut-o pentru prietenii mei. Aveam nevoie probabil într-o fază a adolescenţei cînd incertitudinea devenise prea puternică, de „a-mi pune în scenă” prietenii şi viziunea mea asupra relaţiilor umane şi, cufundat în science fiction de foarte tînăr, am făcut-o în lumi imaginare, şi într-o căutare a modalităţilor mitologice ale adevărului, libertăţii, idealurilor şi încarnărilor valorilor nemuritoare. Una dintre scrierile mele timpurii, nepublicată, din fericire, a fost de asemenea, un omagiu stîngace adus operei lui Robert Howard. Continui şi voi continua să scriu science fiction, pentru că este literatura cea mai deschisă, mai maleabilă, mai distractivă şi mai utilă pe care o cunosc: oferă concomitent atît plăcerea purei fantezii fără consecinţe cît şi claritatea uneori, incomparabilă, a unui experiment de gîndire exercitat asupra lumii.

Cristian Tamaş: Vorbiţi-ne vă rog, despre lucrările dumneavoastră. Care sînt subiectele, temele, preocupările, formatele dumneavoastră preferate?

Ugo Bellagamba: Temele mele sînt legate de dezvoltarea mea intelectuală şi de istoria familiei mele, fără a fi extrem de original, pentru că eu cred că acesta este cazul multor scriitori SF. Din acest punct de vedere, mă hrănesc din istoria ideilor politice şi a instituţiilor, de exemplu prin cunoaşterea fabuloasei capitale Roma, a evului mediu, pînă la timpurile contemporane, pentru a insufla în povestirile mele problematica referitoare la natura sistemului politic, la meritele luptei politice, şi asimetria, pînă în astăzi rămasă nerezolvată, în ciuda influenţei lui Jean-Jacques Rousseau, dintre stat şi individ. Pe planul mai „familial”, ficţiunile mele se inspiră mult din muzică, mai ales cea clasică, şi, uneori, din istoria marilor figuri militare, sau din faptele marilor oameni ai istoriei precum Alexandru cel Mare, deoarece bunicii mei pe care îi admir, au fost unul dirijor şi celălalt general de artilerie. Pe un plan mai vast călătoriile mele chiar şi cele împreună cu familia sau cele anodine, chiar dacă nu au nimic în comun cu aventurile eroilor lui Jack Vance, îmi alimentează de multe ori imaginaţia.

Cristian Tamaş: Cum aţi caracteriza science fiction-ul francez din ultimii douăzeci de ani?

Ugo Bellagamba: Este un subiect vast. Sînt douăzeci de ani fascinanţi deoarece marchează trecerea de la o generaţie de scriitori care a trebuit să meargă mascată înainte şi să-şi găsească drumul în umbra marilor scriitori americani sau anglo-saxoni, la o generaţie fără inhibiţii, născută într-o lume în care science fiction-ul a contaminat cultura dominantă şi şi-a părăsit condiţia de clandestinitate trebuind să fie confruntată în schimb, nu cu o căutare a credibilităţii literare, ci cu obligaţia de a-şi reînnoi tematica, de a lua act de o prezenţă mereu în mişcare. Ambele de altfel au farmecul lor şi n-aş putea spune cu adevărat cărei generaţii aparţin. Mulţi noi autori au demonstrat o minunată subtilitate, dar uneori par să uite de forţa brută a conceptului de sense-of-wonder, al aventurii care este de fapt inima science fiction-ului.

Cristian Tamaş: Care sînt în opinia dumneavoastră cei mai importanţi scriitori contemporani francezi ai domeniului imaginarulu i?

Ugo Bellagamba: Nu vă voi face o listă à la Umberto Eco. Toţi sau aproape toţi au contribuit în mod esenţial cu ceva, fie în termenii profunzimii, identităţii, fie în termenii energiei şi eficienţei. Serge Lehman, Thomas Day, Xavier Mauméjean, Johan Heliot, au fost şi rămân muşchetarii mele, găsind echilibrul între condei şi spirit, iar noua generaţie este flamboaiantă şi nu voi aminti decît de Jeanne-A Debats, pentru că ea, din punctul meu de vedere, deja scrie texte care au devenit clasice. În ceea ce priveşte maeştrii, taţii, unchii, imensele figuri tutelare şi protectoare, acestea sînt încă prezente: Michel Jeury, Gérard Klein, pentru a numi doar cîteva nume. Iar alţii, scriitori profesionişti de o eternitate, aruncă încă în aer barierele cu o energie şi un talent incomparabil, precum Roland C. Wagner.

Cristian Tamaş: Ce reviste ar trebui să citească, ce site-uri ar trebui să acceseze fanii SF francofoni din lume?

Ugo Bellagamba: În ceea ce priveşte revistele, trei sunt esenţiale şi pe drept cuvînt complementare: Bifrost de multe ori reprezintă avangarda avînd o relevanţă remarcabilă, Galaxies se află în inima genului şi are o tradiţie puternică şi de durată, şi Fiction avînd o eleganţă de neegalat şi cu o linie editorială perfect asumată. În ceea ce priveşte site-urile, singurul care mi se pare că poate oferi cititorilor străini o panoramă vie a producţiei franceze, acoperind toate diapazoanele şi temele este ActuSF: www.actusf.com/

Cristian Tamaş: În ceea ce priveşte exportul de ficţiune speculativă franceză care este opinia dumneavoastră, se citeşte în străinătate SF&F franţuzesc? În opinia dumneavoastră, care este rolul şi ponderea SF-ul francez în Europa?

Ugo Bellagamba: Mi-e teamă că science fiction-ul francez este relativ puţin citit în lume, deşi unii autori merg bine la export. În schimb, în ​​Europa, rolul science fiction-ului francez, chiar dacă nu-l egalează pe acela al science fiction-ului anglo-saxon, este important. Şi nu numai cum s-ar putea crede, în ceea ce priveşte dimensiunea politică a naraţiunii. Astăzi, datorită festivalurilor internaţionale, ca Utopiales din Nantes, s-au înmulţit contactele şi schimburile de idei între autorii europeni şi aceasta dă naştere unei îmbogăţiri umane şi tematice reciproce. Unii autori europeni, de altfel sînt foarte populari în Franţa, ca Javier Negrete, Andreas Eschbach şi Charles Stross.

Cristian Tamaş: Sunteţi iniţiatorul din 2007a Zilelor Interdisciplinare Știinţe & Ficţiuni de la Peyresq, o reuniune de studii academice dedicate SF-ului. Care sînt rezultatele după patru ani?

Ugo Bellagamba: Zilele Interdisciplinare Ştiinţe & Ficţiuni de la Peyresq au fost create în colaborare cu Eric Picholle, Daniel Tron, şi mai recent, Estelle Blanquet, care s-a alăturat echipei iniţiale. Nu sînt doar reuniuni academice utilizînd science fiction-ul ca instrument epistemologic, pedagogic sau al reprezentărilor ştiinţei, ci un loc de întîlnire dintre creatori şi cercetători, la mijlocul distanţei dintre un workshop şi un atelier. Se participă atît pentru tema anunţată (cronologic din 2007 încoace, Robert A. Heinlein, Rudyard Kipling, Subiectivităţile colective, Hard science fiction-ul şi imaginarul ştiinţific, planeta Marte, şi anul acesta, Inteligenţa Artificială), cît şi pentru cadrul, de-a dreptul unic, al unui sat cocoţat pe un deal, în întregime dedicat acestui tip de reuniuni. Rezultatele sînt, în opinia mea, exact în concordanţă cu ceea ce am aşteptat de la început: publicarea referatelor şi un feedback pozitiv au făcut din Peyresq unul dintre locurile importante ale SF-ului european şi exegezei acestuia prin abordarea intelectuală şi ştiinţifică a ficţiunii speculativă, în prezenţa, trebuie să insistăm asupra acestui punct, actorilor de prim ordin (editori, autori, etc).

Cristian Tamaş: Festivalul SF Utopiales a devenit într-un deceniu, cea mai mare convenţie de SF & F a lumii (45.000 de participanţi). Sunteţi unul dintre organizatorii Utopiales, cum vă explicaţi acest fenomen din afara anglosferei care se consideră centrul lumii, dar nu adună decît aproximativ 3.000 de participanţi la un Worldcon?

Ugo Bellagamba: Trebuie să precizez în primul rînd că Utopiales nu este o convenţie în sens strict. Utopiales nu este o reuniune a fanilor SF, ci mai degrabă o manifestare dedicată publicului larg. Şi pentru că am organizat o convenţie SF naţională în anul 2008, pot măsura foarte clar diferenţa. Scopul Utopiales este de a oferi atît o popularizare a ceea ce science fiction-ul are mai bun în toate subdomeniile sale (filme, benzi desenate, animaţie, ilustraţie, manga, jocuri, şi bineînţeles, literatură), în scopul de a atrage publicul larg şi, în acelaşi timp, printr-o serie de conferinţe, prelegeri, şi mai mult de cincizeci de mese rotunde (paneluri) în fiecare ediţie, pentru a fi frontiera de veghe asupra mutaţiilor politice, tehnologice, sociale, culturale ale lumii contemporane prin înţelegerea modului în care science fiction-ul, mai mult decît oricînd o literatură a realului, metabolizează tot. Anul acesta, prezenţa crescută a oamenilor de ştiinţă, şi accentul dedicat reuniunilor dintre profesionişti, editori, lectori, traducători, autori precum şi cei din sistemul educaţional, va contribui în continuare la amplificarea acestei dimensiuni. Festivalul Utopiales, graţie unei investiţii semnificative a oraşului şi regiunii Nantes au reuşit minunea ca în zece ani să doboare baricadele mentale care compartimentau înainte Cetatea Imaginarului în sectoare separate ale editorilor, autorilor şi fanilor.

Cristian Tamaş: Ce este colocviul de science-fiction de la Nisa?

Ugo Bellagamba: Colocviul este o veritabilă reuniune academică, a fost creat de Denise Terrel şi de angliştii de la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, iar cea de a cincea ediţie din 2005 a fost o oportunitate de a aduce împreună cei mai importanţi cercetători academici dedicaţi exegezei SF-ului din Europa. Sperăm că într-o zi, probabil cu o echipă diferită, să anunţăm o nouă conferinţă internaţională dedicată science fiction-ului la Nisa.

Cristian Tamaş: Expoziţia „Science et Fiction” de la Paris a fost extrem de apreciată de public, există oportunităţi de a organiza mai multe expoziţii de acest fel? A existat un impact?

Ugo Bellagamba: Expoziţia „Science et Fiction” de la Cité des Sciences et de l’Industrie din Paris a fost atît excepţională cît şi perfect logică. A avut loc la momentul potrivit şi a fost dorită de Centrul La Villette care dedicase deja de mai multe ori, dar într-o manieră mai punctuală, evenimente celebrînd legăturile dintre ştiinţă şi ficţiune, inclusiv o expoziţie Star Wars. Expoziţia „Science et Fiction” a fost foarte generalistă, cât şi foarte educativă, dedicată în primul rînd publicului larg, şi deschisă către noile teme ale science fiction-ului, depunînd mărturie că prin toate creaţiile sale, science fiction-ul şi-a cîştigat locul în cultura generală, ştiinţifică şi politică a cetăţenilor. Sursele sale de inspiraţie, precum utopia, reţelele de orice fel, explorarea spaţiului, exobiologia, societăţile aflate în criză, nanotehnologia, genetica, au fost apreciate de de marele public prin poveştile science-fiction. În opinia mea, aceasta experienţă nu necesită o repetare imediată.

Cristian Tamaş: Care este percepţia dumneavoastră asupra science fiction-ului european? Care sînt autorii marcanţi?

Ugo Bellagamba: Citesc din ce în ce mai mult SF european, cu o preferinţă pentru autorii italieni, precum Tommaso Pincio, care mi se pare excelent şi autori britanici experţi în hard SF, ca Stephen Baxter şi îmi place cu adevărat seria „Time Odyssey”, iniţiată împreună cu Arthur C. Clarke. Şi Javier Negrete, de asemenea, şi autori franco-elveţieni ca Vincent Gessler. Mai presus de toate, Iain Banks şi ciclul său „The Culture”, veritabil centru gravitaţional al unei autentic science fiction european, în umila mea opinie.

Cristian Tamaş: În Europa, dimensiunea academică (de studiere, exegeză şi analiză) este de obicei, separată de activităţile fanilor şi de cele ale autorilor şi traducătorilor de SF & F. Desigur, există şi excepţii, una dintre ele sînteţi chiar dumneavoastră. Credeţi că este importantă o abordare sincretică a coagulării eforturilor, ar putea fi oare relevantă o asemenea abordare? Credeţi că este o utopie stabilirea unor proiecte comune de către toate părţile implicate în domeniul european al imaginarului?

Ugo Bellagamba: La prima întrebare, răspund „da”! Cu o precizare importantă: o abordare sincretică nu ar trebui să însemne o confuzie a genurilor şi un bîlci al competenţelor. Permiteţi-mi să explic: a încerca să-i transformi pe toţi autorii în exegeţi sau invers, e lipsit de sens. Dar, punerea în contact în condiţii favorabile dezbaterilor şi îmbogăţirii spirituale reciproce, este unul dintre obiectivele-cheie pe care orice actant al domeniului imaginarului ar trebui, cred, dacă nu să-l atingă cel puţin să-l sprijine prin asemenea proiecte.

La cea de a doua întrebare, răspund „nu”! Orice proiect comun european este un proiect necesar care trebuie susţinut. Aceasta este motivul pentru care regret mult că nu am putut fi prezent în cele din urmă la Euroconul de la Zagreb, din aprilie. Convenţiile SF europene e de aşteptat să ia o mai mare importanţă şi să devină nu utopii inaccesibile, ci „heterotopii” pentru a relua tipologia îndrăgită de prietenul meu Eric Picholle, locuri speciale protejate în mod excepţional de lume şi în acelaşi timp, locuri propice de a conduce la cele mai bune din toate reflecţiile asupra lumii, aflîndu-se la confluenţa tuturor imaginarelor locale, naţionale, regionale, europene, etc.

Cristian Tamaş: Ce ştiţi despre cultura românească, despre science fiction-ul şi literatura fantastică din România? Aţi citit ceva? Iar Ionesco, Cioran şi Brâncuşi, ştim că sînt consideraţi francezi în Franţa!

Ugo Bellagamba: Ştiu foarte puţin, mă tem, şi îmi este un pic ruşine să recunosc asta despre science-fiction-ul şi fantasticul din România. Cu excepţia marilor scriitori, Ionesco şi Cioran, pe care i-ai menţionat, nu cred că am citit altceva decît romanul „Orbitor” de Mircea Cărtărescu. Dar dacă m-aş fi născut în România, cred că sursa mea de inspiraţie ca autor de science fiction, n-ar fi fost greu de găsit: istoria politică şi constituţională a României între moştenirea Imperiului Roman pînă la Principatele Unite şi impactul cultural al iluminismului şi a Revoluţiei Franceze, adăugate legendelor din Transilvania şi poverei conjugate a totalitarismelor suferite, toate acestea cred că reprezintă un creuzet ideal pentru poveşti de-a dreptul flamboaiante, pentru a pune în valoare identitatea românească şi a o reinventa printre stele. O operă spaţială autentic românescă, iată ceea ce visez să citesc, dar, probabil, există deja aşa ceva?

Cristian Tamaş: Fondatorii postbelici ai science-fiction-ului românesc, Ion Hobana, Vladimir Colin şi Adrian Rogoz au fost francofoni şi francofili, au tradus şi au promovat mult SF-ul francez; cultura franceză (inclusiv science fiction-ul francez) a fost foarte populară în România, bucurîndu-se de traduceri abundente, schimburi culturale, de omniprezenţa limbii franceze ca primă limbă străină cunoscută, etc. În anii 60 şi 70 s-au publicat în Franţa de către autori români, romane SF, culegeri de povestiri SF, o antologie a celor mai bune povestiri SF româneşti. Din păcate, în ultimii douăzeci de ani nici un editor francez nu a mai fost interesat de SF-ul românesc. Ce credeţi, are acesta o nouă şansă în Franţa? Ce ar trebui să facem?

Ugo Bellagamba: Sosit de-abia în 1996 în mijlocul SF&F-ului şi fiind anterior doar un cititor şi un visător izolat, îmi dau seama că nu cunosc aproape nimic din toate aceste amănunte, şi descopăr citind întrebările dumneavoastră, cu o naivitate oarecum consternantă, dar pe care prefer s-o mărturisesc de la bun început, amploarea moştenirii şi schimburilor culturale dintre Franţa şi România, în termeni de science fiction. Nu am decît un singur răspuns la ultima ta întrebare: să ne întîlnim mai des. Să citim fiecare în parte, ultimele lucrări publicate, prin găsirea modalităţilor unor traduceri de calitate şi pas-cu-pas, etapă cu etapă, să reconstruim puntea comunicării între culturile noastre.

Cristian Tamaş: Îmi amintesc că Joëlle Wintrebert a vizitat Bucureştiul în anii 90 şi a avut o conferinţă şi o întîlnire la Institutul Francez cu cititorii români. Gérard Klein, de asemenea, a vizitat de mai multe ori Bucureştiul, invitat de către autorităţile române. Aliette de Bodard a fost la Bucureşti pe data de 18 mai 2012, dedicîndu-i-se întrunirea de la ProspectArt (cenaclul SF al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy). Consideraţi că Institutul Francez din Bucureşti ar putea sau ar trebui să fie interesat în promovarea science fiction-ului francez, parte integrantă a culturii franceze?

Ugo Bellagamba: Bineînţeles, rolul cultural al Institutului Francez include cu siguranţă şi această misiune, adică a promovării science fiction-ului, mai mult decît oricînd parte veritabilă a culturii europene, şi nicidecum ca altădată, aşa cum prea mulţi comentatori s-au lamentat, un simplu ecou distorsionat al culturii americane de masă. Ca universitar sînt de asemenea, responsabil cu relaţiile internaţionale ale Facultăţii de Drept din Nisa şi ca atare, este de datoria mea să caut noi contacte între jurişti şi istorici europeni, să semnez, menţinîndu-le în viaţă noi contracte Erasmus, cu facultăţi de drept din toată Europa. Ceea ce avem nevoie în cazul science fiction-ului, este acelaşi lucru: un cadru minim, un model comun pentru evenimentele esenţiale care sînt convenţiile şi, în sens mai larg, fonduri europene disponibile.

Science fiction-ul este o parte a culturii europene şi este timpul ca instituţiile noastre culturale comunitare să-şi dea seama de acest lucru. Autori, editori, organizatorii de evenimente, avem deja, cred. Avem nevoie nu de ambasadori (pentru că fandomurile nu sînt state), ci de purtători de cuvînt!

Cristian Tamaş: Am rugămintea adresării cîtorva cuvinte fanilor români şi cititorilor de SF din România. Vă mulţumesc.

Ugo Bellagamba: Sper să am oportunitatea de a vă întîlni în curând, fie în România la Bucureşti sau în Franţa, la Nantes sau Nisa, sau în caz contrar, undeva pe internet la intersecţia limbilor, culturilor, textelor şi ideilor. Nu ezitaţi să-mi scrieţi, şi dacă puteţi veniţi la convenţiile SF franceze sau la festivalurile Imaginarului care ritmează anul SF în Franţa: Utopiales, Imaginales, Futuriales, etc. Să fim demni de marii noştri predecesori, să nu aşteptăm cel mai bun moment: haideţi să-l creăm!

© Cristian Tamaş & Ugo Bellagamba

Traducere de Cristian Tamaş. Mulţumirile mele domnului Ugo Bellagamba pentru deosebita amabilitate.

Ugo Bellagamba a publicat primele texte la sfîrşitul anilor 90, folosind pseudonimul Michael Rheyss. A fost finalist la Premiul Rosny Aîné 2000 pentru nuvela „Apopis républicain”, o ucronie de mai multe ori re-editată, în 2002 a apărut primul său roman, „L’Ecole des Assassins”, manga literar scris împreună cu Thomas Day. A obţinut doctoratul în ştiinţe juridice şi a devenit profesor la Universitatea din Nisa, unde predă istoria dreptului, instituţiilor juridice şi a ideilor politice. Temele sale preferate sînt utopia, ucronia, explorarea spaţială iar formatul favorit este nuvela, recompensat fiind cu Premiile Rosny Aîné şi Bob Morane (povestirea „Chiméres!”). Romanul său, „Tancrède, une uchronie” a obţinut Premiul Rosny Aîné în 2010 decernat la cea de a 37-a Convenţii Nationale Franceze de Science-Fiction de la Grenoble şi Premiul European al Ținutului Loarei, 2010.

Este co-autorul unui eseu despre Robert A. Heinlein („Solutions non satisfaisantes: une anatomie de Robert A. Heinlein”, Grand Prix de l’Imaginaire 2008). A publicat culegerea „La Cité du Soleil et autres récits héliotropes” şi volumul „Le Double Corps du Roi”. Printre proiectele sale se numără un thriller ucronic în colaborare cu André-François Ruaud, un roman steampunk împreună cu Xavier Mauméjean, Thomas Day şi Johan Heliot.

Co-organizator, sub egida Institutului Robert Hooke de Cultură Ştiinţifică a reuniunilor anuale „Journées interdisciplinaires Sciences & Fictions, de Peyresq” din 2007.

Între 2010 şi 2011, Ugo Bellagamba în colaborare cu Patrick Gyger (muzeul SF-ului, La Maison d’Ailleurs, Yverdon, Elveţia), astrofizicianul Roland Lehoucq şi Clément Pieyre (Biblioteca Naţională a Franţei) au fost organizatorii expoziţiei „Science [et] Fiction” care a avut la loc la Cité des Sciences din Paris, între 21 octombrie 2010 – 31 august 2011. Este co-organizator al Festivalului anual Utopiales de la Nantes, Franţa.

Author